XXVIII De ce n-are ursul coadă

În vremea de demult avea şi ursul coadă ca toate jivinele, coadă lungă, stufoasă, coadă-n lege...

Într-o zi, un pescar încurcase o căruţă de peşte de la baltă, şi venea cu ea încet-încet spre oraş, ţinând calul de căpăstru. Din pricină că era prea-ncărcată, cînd se zguduia căruţa, izbindu-se de vreun bolovan or nemerind în vreun făgaş, pica câte un peşte, doi, or mai mulţi. O vulpe văzu şi se luă după căruţă, şi cum pica cîte un peşte, ea-l luă şi-l ducea de-l ascundea pe marginea drumului, ca să-l ştie găsi mai tîrziu. Cînd culese îndeajuns, se întoarse, luă peştii de pe unde-i ascunsese, îi puse într-o traistă şi porni spre vizuina ei din pădure.

În cale, iacă ursul.

— Hei, bună ziua, vulpe!

— Bună să ne fie, ursule!

— Dar ce-ai în traistă?

— Iaca nişte peşte, ursule.

— Aoleo, taman ce-mi place mie... Ia pune jos să-mpărţim...

— Vai de mine, ursule, cum să-mpărţim, că mă căznii de-mi ieşiră ochii din cap pînă prinsei cîţiva... Să-ţi dau unu-doi...

— Ce unu-doi... Să-mpărţim...

Ce să facă vulpea? Cu ursul nu era de glumă, ştia ea.

— Ştii ce? îi zise, dacă te-oi îndrepta la locul unde am prins eu şi te-oi învăţa cum să faci ca să prinzi ca mine, mă laşi în pace? Nu de alta, dar am pui şi mi-e frică să-i tot las singuri...

— Aşa te las, răspunse ursul.

— Uite, du-te la baltă, vîră coada în apă şi stai nemişcat, că peştele trage la coadă. Cum ai simțit că te pişcă, zmuceşte-o repede și pune laba pe el...

Ursul mulţumi bucuros, îşi luă ziua bună şi se depărtă de vulpe, care-şi urmă calea rîzînd de păcăleala ce-i trăsese.

Ajungînd ursul la baltă, vîrî coada înăuntru şi aşteptă... aşteptă. Văzu că nu prinde nimic, dar se încăpăţînă şi stătu până-l fură somnul. Dormi greu toată noaptea, şi era un ger de se făcea răsuflarea sloi. Îngheţă balta aşa de straşnic împrejurul cozii ursului încât, cînd se deşteptă şi vru să plece, n-a mai putut-o desprinde, şi tot întinzînd de ea, numai se pomeni că trosneşte şi i se rupe tocmai din rădăcină.

Şi d-atunci, cică n-are ursul coadă.

Share on Twitter Share on Facebook