Placentă maternă

nedezlipită încă de cuvântul pe care-l strig, ­

seducţie a mirosului greoi

din care nedezlipit, sunt.

Născut pentru jumătatea de viaţ

cea a barbarilor, cei pe jumătate născuţi,

­la adăpostul acestui urlet continuu

încerc să am curajul să mă nasc pentru moarte.

Eu să fi fost acela care aş fi putut gândi

faptul omului că este egal cu întimplarea sa ?

Eu să fi fost acela care să fi văzând

măria pietrei că e totuna cu măreţia muntelui ?

Aah ! om de om, născut de născut

n-am spus că sunt aidoma,

Piatră, cine-ar zice că aş fi zis însumi

că dânsa este aidoma ei.

Omul este egal cu omul.

Bolovanul nu este egal cu şira munţilor.

Da, însă da

omul este tot una cu piatra.

Placentă sângeroasă,

strigăt de mamă, urlet născător

de durere fiinţândă, de

ombilic neretezat !

Eu nu am vroit să mă nasc, -

­nu, nu, eu am vroit să mă nasc,

de pustia morţii

n-am vrut să mă încoronez

şi nici de această încorporare

Placentă care-mi ţine loc de aripă, -

­sângele care-mi ţine loc de văz, -­

acest miros care-mi ţine loc de muzică,

­nedesăvârşitul cântec

Întronând singura a mea existenţă, ­-

pe care merg cu două picioare

drag de soldat al patriei

lăsat în frigul de dintre două războaie

Şi deodată, explodează punctul gânditor.

Vai câtă credinţă şi câtă

înţelegere a celor pieritoare

Atâta lumină într-o parte, într-o parte

cum să nu o ajungă întunericul ei.

Ce ecou să fii...

Dânsa, piatra se luminează odată cu întunericul ei

noi, mai grăbiţi, ne întârziem întunericul

Punct gânditor explodat

o grabă numai, şi atât

Noi doi nu vom mai fi măcar nici unul.

Văd acel ceva numit cer

Văd ce văd şi după aceea nu mai văd.

De frig mă trag în mirosul de sânge

de acolo nu scot în afară

decât roşul îngheţat.

Ooo... placentă şi cuvertură, -­

cap atârnând ca o lacrimă osoasă, -

­cu tăietura gurii de foame de rază

Ooo... ţipăt jalnic,

urlet schimonosit

al neputinţei decât de cuvinte, -

­al clădirii cu oase pe dinlăuntru –

­iar nu cu oase dalbe pe dinafara dalbă

De ce să fie marea moale ?

munţii cu peşti şi cu balene

de ce nu sunt înlăuntrul lor ?

Ce păsări migratoare zboară înlăuntrul meu ?

Ce răcnet pentru o biată piatră născută prelung.

Ce nefericire de a fi.

Cutuma morţii egală

pentru tot ceea ce este.

Placenta luminii, arzătoarea placentă a luminii

născându-o pe jumătate

Înfigând-o ca pe-o suliţă în pieptul primitor al morţii

Ia-mi ochii înapoi, mamă,

­auzul ia-mi-l înapoi, mamă

Dragoste este ce sunt.

Aceasta este predestinată morţii

Nu mă îmbogăţi,

însigurează-mă numai cu a iubi, iubire

Lasă-mă mamă

să-mi moară numai felul

îndrăgostirii

placenta sângerează

ia-ţi-o cu nenăscutul de mine, cu tot,

înapoi !