„ANTI-INTELECTUALUL” 1

Pe”guy s-a născut la Orle”ans, dintr-o familie foarte modestă. Mama lui, rămasă văduvă mai puţin de un an după naşterea lui Charles, 1-a trimis atât la şcoala primară anexă unei şcoli normale, care era un centru de laicizare, cât şi la parohia cartierului. Un institutor, d-1 Naudy, 1-a remarcat şi a obţinut pentru el o bursă care i-a deschis calea studiilor universitare. La liceul internat Lakanal din Paris şi-a pregătit intrarea la Şcoala normală superioară, suprema ambiţie a oricărui tânăr francez aspirant intelectual. Căzând prima oară la examen, se duce să-şi facă serviciul militar la Orldans, în regimentul 131 infanterie. în vederea unei a doua prezentări la Şcoala normală superioară, obţine o bursă la colegiul Sainte-Barbe, prin intervenţia colegului său Roy, viitorul senator şi ministru de interne al lui Reynaud în 1940. în 1894 Peguy intră al treilea la Şcoala din strada Ulm, pe care o părăseşte în 1897, în clipa în care se însoară cu sora colegului său Marcel Baudoin.

f.'V în tot acest timp Pdguy a fost un şcolar înflăcărat, pe care studiile clasice îl încântau. A gustat din plin farmecul vieţii şcolăreşti şi universitare, aşa cum a putut-o cunoaşte, sub unul din aspectele ei cele mai înalte. La liceul Louis-le-Grand şi la Şcoala normală, Pe”guy s-a aflat în centrul unor medii pur intelectuale, într-o atmosferă delicios colegială, intens culturală şi tulburător inteligentă. Totul acolo era dezinteresare, seriozitate, naivitate şi sete de cunoaştere. Acest aşa-zis anti-intelectual nu numai că a fost un student pasionat, dar a rămas toată viaţa un îndrăgostit al cărţilor şi al atmosferei cărturăreşti, care nu s-a putut dezlipi de cartierul universitar. Idealul lui era să întemeieze o librărioară. A deschis, cu ajutorul unor colegi şi prieteni, în miezul cartierului latin, la colţul străzilor Cujas şi Victor Cousin, librăria Bellais, unde şi-a editat primele lucrări, printre care Ioana d'Arc. Ceva mai târziu Peguy se mută într-o prăvălioară din strada Sorbonnei şi scoate acele Caiete ale chenzinei care aveau să-i consacre faima. Fraţii Tharaud remarcă aspectul şcolăresc al titlului publicaţiilor, care dovedeşte şi el tainica legătură a lui Pe”guy cu viaţa didactică. Caietele, care au avut printre colaboratori pe Daniel Haldvy, Andnă Spire, Francois Porche, Andre” Suares, Robert Dreyfus, Pierre Miile, Romain Rolland, Pierre Hamp, Georges Sorel, Louis Gillet, Jdrome şi Jean Tharaud, au apărut cu regularitate din 1900 până la moartea lui Peguy.

Ideea aceasta, a unei edituri a grupului său, evidenţiază un alt aspect, puţin infantil şi adânc şcolăresc, al lui Pe”guy. A fost toată viaţa lui un pasionat al traiului într-un cerc închis, o „bandă”, aşa cum e o clasă restrânsă de liceu sau un cerc de studenţi într-o şcoală superioară. Peguy şi-a petrecut timpul în librăria Bellais, unde a fost centrul mişcării dreyfusarde, sau în sânul cenaclului din prăvălioara unde erau instalate Caietele, aşa cum îşi delectase anii primei tinereţi în Biblioteca Şcoalei Normale de sub privegherea lui Lucien Herr sau în curtea roz a Colegiului Sainte-Barbe, o academie peripateticiană în miniatură.

Cum era şi firesc, devotamentele erau puternice în aceste medii, dar şi rupturile frecvente. Prieten sincer şi intransigent, Peguy s-a certat pentru motivele cele mai culturale ce pot fi cu numeroşi oameni pe care îi adora. Cu Lucien Herr, Leon Blum şi Jaures pentru concepţia lui asupra socialismului, cu Maritain pentru subtilităţi teologice, cu Andre Spire pentru o corectură, cu Daniel Halevy pentru volumul acestuia Apologie pour notre passd (al cărui ton oarecum umil nu-i plăcuse), cu Georges Sorel pentru romanul lui Benda, Ordination, care se pare că n-a căpătat premiul Goncourt din cauza intervenţiilor antisemite ale bătrânului filosof sindicalist (o fire destul de acră).

Om de studii, şoarece de bibliotecă, amator de nesfârşite controverse şi discuţii intelectuale, înfocat „cenaclist” şi pasionat cititor de jurnale, partizan sau adversar dezlănţuit al oricărei cauze spirituale, Peguy era cărturar şi prin interesul lui pentru tipografii. Lucra el însuşi la atelierul din Suresnes, bătea de două ori pe zi Parisul de la un capăt la altul, din strada Sorbonnei până dincolo de Auteuil, pentru a controla, atent şi necruţător, imprimarea Caietelor, se pasiona pentru modele de litere sisteme de citare şi reguli de punctuaţie.