Numele străzilor
Vedem cum se cere cu insistenţă schimbarea numelor străzilor din Bucureşti, pentru a fi înlocuite cu acele ale unor personalităţi mai mult sau mai puţin consacrate. Fireşte, intenţiile sunt bune. Dar despre intenţiile bune proverbul englez zice că drumul spre iad e pavat cu ele.
„Iad” e poate cam aspru. Cu toate acestea, într-un oraş năpădit de blocuri disproporţionate, numele uliţelor era încă un ultim refugiu care mai amintea de vremea când cimentul nu le transformase în tuneluri întunecate, calde şi murdare. Da, în iadul Bucureştiului estival, cu beton înflăcărat, era răcoritor să se ştie că există o stradă a Melodiei, o stradă a Suvenirului, una a Liniştei, alta a Modei.
Apoi, orice Român pronunţă cu veneraţie numele lui
Raymond Poincană, totuşi orice bucureştean preferă să spună str.
: Academiei. Sunt mulţi cei ce păstrează o amintire religioasă lui Aristide Briand, cu toate acestea nici ei nici cei ce privesc cu mai multă răceală opera lui diplomatică nu renunţă a vorbi de str.
' Regală. Cât despre Dr. Burghelea, oricât de cumsecade ar fi fost acest medic, oamenii din cartierul halei Traian tot mai cred că
| există o stradă a Zefirului. Autorul unui articol de ziar e indignat
| că mai există lângă piaţa Sf. Gheorghe o stradă Frângefier, nume ' atât de perimat. Ei, dar numele proprii au mai puţin farmec şi oricât de destoinici ar fi fost Ion Petrescu sau Gh. Popescu, e mai uşor, mai omenesc şi mai plăcut să întrebi de Drumul Serii, de str. Frumoasă sau de str. Buciumului. Comisia de nomenclatură, desigur, e silită să dea răsplată postumă multora, o răsplatăieftină. Dar, afară de cazuri vădite, credem că ar face mai bine să intervină cât mai rar. Cinstirea acelora cărora societatea le-a rămas datoare se impune. Dar să mai lăsăm Bucureştiului ceva din farmecul lui puţin provincial, puţin levantin, puţin romantic. Să răbdăm câteva nume ce par unora arhaice. E o nevinovată compensaţie ce poate fi lăsată, ca o ultimă bucurie, încăpăţânaţilor amatori de iluzii.
