* * *

Când iubesc mă preocupă mai puţin faptul dacă sunt iubit, cât acela dacă iubesc eu cu adevărat. E un fenomen atât de delicat acesta al iubirii, încât nici-o precauţiune nu e prea mare pentru a se feri de iluzia lui. Mi se pare totdeauna ciudat că pot iubi şi mai ales cred că iubesc înt''un mod foarte ciudat. N-am energia necesară unei mari pasiuni. Asta mă şi înspăimântă şi mă face să mă gândesc dacă sentimentul pe care-l încerc este real, sau e o simplă iluzionare. Dar am oare puterea de a mă iluziona măcar?

Iubesc pentrucă iubirea nu cere forţă. Este o avalanşă care te rostogoleşte pe o pantă fără

[missing page]

lina stătea de vorbă cu celelalte fete. Când ma văzut şi-a încreţit fruntea şi s-a sculat fără a spune niciun cuvânt. Nina, care era şi ea acolo, zâmbea din colţul buzei, parcă necheza. Mi-a făcut un semn de invitaţie şi aştepta, gata să se ridice depe scaun. Vroiam să văd ce gest va face Elina şi i-am făcut Ninei un semn din cap. S-a sculat şi s-a îndreptat spre uşă. Elina, care mă aştepta în prag şi văzuse cu coada ochiului semnul meu, s-a întors înţepată şi roşie de mânie, răstindu-se către Nina:

— Ce vrei fă?

Cealaltă se clătină pe şoldurile de iapă parfumată răspunzând inocent :

— M-a chemat!

— Nu te-a chemat fă! Şi-a bătut joc de tine, că vrea să meargă cu mine.

Se răstea acum răguşit, dintr-o precoce afecţiune tabagică. Şi fiindcă cealaltă sta nedecisă, zâmbind încă:

— Eşti chioară, nu vezi că merge cu mine?

— Mie mi-a făcut semn.

— Cară-te fă neghioubo că te cârpesc de zici că n-ai noroc! Uite boala dracului! Parcă n-ai mai văzut bărbat!

Şi zmucindu-mă de braţ, Elina mă împinse spre uşă. Venea după mine, fiindcă ştiam şi eu singur drumul şi fiindcă se temea poate să nu mă întorc după Nina. Nu era sigură dacă am vrut numai s-0 încerc sau am vrut sincer să iau pe cealaltă. Un moment şi-a pierdut încrederea în forţa ei. Când am ajuns în cameră însă, a văzut bine că totul n-a fost decât glumă. S-a rezemat cu şoldurile de masă şi ma fixat pe când mă desbrăcam:

— De ce n-ai venit atâta vreme ?

M-am oprit încurcat. Nu bănuiam că mă va întreba. Uitasem invitaţia ei de acum două luni sau n-o luasem în serios. Am continuat să mă desbrac, tăcând. A tăcut şi ea fără să se miște. Când am rămas gol, m-am simţit deodată umilit în faţa femeii care-şi păstrase rochia pe ea. M-am apropiat s-o iau în braţe. A sărit în lături şi ma privit dispreţuitor cu ochii micşoraţi...

— Da ce, crezi că sunt ca oricare?

— Nu înţeleg...

— De ce nu răspunzi?

— N-am ce să-ţi spun.

— Aşa? Bine.

A ieşit fără s-o pot opri, trântind uşa. Credeam că budează numai. Am întredeschis uşa strigând după ea: „Elina, Elina”. Nu s-a întors. Am închis şi m-am așezat pe pat, amuzat de demnitatea ei. Ce să-i spun? Că am fost ocupat? Absurd. Nopțile nu există ocupaţie. Că am fost bolnav e mai simplu. Dar după două luni cât am lipsit, o boală atât de lungă ar lăsa urme. Eu dimpotrivă m-am îngrăşat. Să spun că am fost plecat? Singura minciună bună. Uşa se deschide şi intră Nina. E veselă şi simplă:

— Ma trimis nebuna.

Mă uit cum se desbracă repede şi-i joacă sânii mari. Se repede cu disgrație şi mă apucă de subţiori. E pur şi simplu scârboasă. O dau la o parte.

— De ce a plecat?

— De ce n-ai vrut-o?

Am întrebat amândoi deodată. Râdem. Şi nu răspundem.

li trag o palmă care lasă pe pulpa albă cinci dungi roşii. Țipă şi ochi-i lăcrămează prin zâmbet. Mă urc pe ea, îi înfig unghiile în carne şi o posed aşa plânsă şi ţipând. Cel puţin ştiu că posed o femeie. Nu se opune. Tre: mură numai şi-mi strânge braţele. Când mă dau jos mă uit la braţele ei. Urmele unghiilor sunt vinete şi dintr-una curge o picătură de sânge. Rabdă, că eşti femeie!

A rămas cu picioarele desfăcute și plânge cu faţa acoperită de palme. Sânii parcă sunt desagi încărcaţi. O femeie îndură prea mult. Pe Elina n-a fi putut-o bate. De ce? Nu o respect. E vulgară, trivială, grosolană. Numai actul sexual o transformă. Dar şi atunci e despletită şi disperată ca o walkyrie de mahala. Nu o apreciez. O tem. Precis, mi-e teamă să nu facă scandal. Am oroare de sgomot şi de zgomotul acestor femei mai cu seamă. Nina însă îndură. E femeie până la animalitate. E femeie ca o vacă. E proastă.

Am lăsat-o gemând încet. Tariful, pe masă, dublu. Ca să-i treacă mai repede. Ciudat, n-am nici-o milă. Sunt crud adesea, deşi nu am puterea de a manifesta cruzimea decât foarte rar. Aproape niciodată. Dar azi...

La poartă stă Elina, proptită cu umărul de un par. Li dau bună seara şi nu răspunde. Se face că nu aude. Fumează. Plec şi nu mă chiamă. Am plecat. Întorc capul dar ea priveşte în partea opusă. Ei şi? Femeie ca ori care alta.