* * *

Am dormit ca pe ghimpi. Şi totuși îmi spuneam toată noaptea, Elina nu e femeie ca toate celelalte. Ar fi putut să se dea la urma urmei. Nu trebuia dela început să vină până în cameră. E prea mândră şi a vrut să aibă o explicaţie. Mândria la astfel de femei e foarte rară. Dar Elina e încă tânără, încă sănătoasă şi câştigă deajuns ca să-ş" permită gustul unui refuz. La urma urmei a refuzat un client, Ei şi? Un client ca şi ceilalţi. Aşa şi-a spus poate. Mai sigur e că dacă aş fi fost pentru ea un client ca oricare altul, nu s-ar fi formalizat de un gest. Și apoi am văzut că era iritată. Și niciodată o cocotă nu se supără când îi preferi o colegă. Aşa dar însemn ceva pentru o femeie (Femeie!) Aşa dar pot interesa pe cine-

[missing page]

nă cine o chiamă. Peste un sfert de oră îi aud paşii. Când calcă ea, scârţâie uşor o scândură pe unde trec şi eu fără să am virtutea de-a o face să vorbească. Sub pasul Elinei scândura geme încet de durere. Mă ascund după uşă. Când a intrat închid uşa, încui şi vâr cheia în buzunar. Ea nu clipeşte. Se duce de se aşează pe un scaun, cu mâinile împreunate în poala cămăşii străvezii şi mă priveşte fără expresie:

— Nu era nevoie să faci pe disperatul.

— Eu nu fac deloc. Tu ai făcut pe dispeYata.

Dă din umeri şi nu răspunde.

— a spune de ce n-ai vrut ieri?

— Pentrucă nu mi-ai răspuns.

Acum tac eu. Nu vreau să-i dau a înţelege că mă grăbesc. Nici ea nu se grăbeşte. Totuşi după un timp se scoală şi vine spre mine. Am rămas în uşă.

— Nu vrei să stai cu mine?

— Nu.

E categorică:

— De ce?

— Pentrucă nu-mi răspunzi.

— Drace! Dacă ţi-aş răspunde ai fi mulțumită?

— Depinde.

— Iată! Am fost la T. în inspecţie.

— Minţi ca un prostănac şi ar trebui tocmai de asta să nu mă supăr pe tine. Mai întâi n-ai tu o mutră de inspector cum Y am eu de călugăriţă. Şi pe urmă o inspecţie du durează două luni.

— Ei! i-am răspuns aşa ca să vezi că te pot minți. Şi să ştii că te-aş putea minţi şi așa ca să mă crezi.

— Nu drăguţule! Pe mine numai voi bărbaţii nu mă puteţi duce.

— Vorbeşti ca pe scenă. Aşa spun totdeauna actrițele în pieşele proaste şi atunci partenerii lor răspund: aşa spuneţi voi, toate femeile!

Se uită chiorâş. N-a prea priceput mare lucru din ironia mea faţă de teatru. În mentalitatea ei sau domneşte o ignoranță şi un dispreţ total pentru orice teatru, sau admiră orice piesă, bună, proastă, cu condiţia s*o înţeleagă.!

— Pe mine nu mă duci cu zăhărelul.

— Uf! Ai nişte expresii !

— Dacă-ţi place. Dacă nu spală putina.

Aş pleca, dar rotunzimea crupei e atât de fină pe cât sunt expresiile de groase, încât încep să mă aprind. O apuc brutal de sâni şi o strâng. Două palme bine simţite ţin loc de ori ce răspuns. Nici-un țipăt, nici-un cuvânt.

Rânjesc şi ea mă zpâlțâie ca să mă dea lao parte. O prind în braţe şi ea se sbate. O târăse spre pat şi cu toată rezistenţa ei o duc până acolo, o trântesc și mă minunez de musculatura pe care o am şi n-am folosit-o niciodată. Rămân întins dealungul corpului cald gi mă uit în ochii ei: negri, tăioşi. Dacă mi-a fost ruşine o clipă să mă lupt cu o femeie, acum înţeleg că n-am învins câtuș de puţin. E hotărâtă să reziste sălbatic. Ii introduc mâna între pulpe să i le desfac. Nu se lasă. Incordează doar picioarele fără să se ostenească altfel. Incerc să-i deschid pulpele introducând genunchiul între ele. Mi-l strânge şi pe al doilea nu-l pot vâri. O apuc de şolduri înt''o îmhrăţişare ursească. Sub strânsoare numai ochii sticlesc mai negri, parcă sare din ei funingine. Pulpele au slăbit puţin și acum printrun atac neaşteptat sunt cu amândoi genunchii între ele. Cum fac o mişcare să intru tot, se zbate şi alunec. Ii apuc sânii şi-i apăs cu putere. Mă apucă de păr şi trebue să-i dau drumul pentru a strânge de încheieturile mâinilor. Mă lasă şi atunci o salt pentru a-i băga mâinile sub ea. O presez cu tot trupul, începând să-i izbesc pulpele cu genunchii. Stă hotărâtă, fără cuvânt, cu mâinile strânse sub spate, părând amputate dela coate. Mă opintesc, însă ea, cu o încordare mă ţine deasupra. Sunt transpirat tot. Acum încerc să schimb tactica şi plecându-mi capul spre faţa ei, îi caut gura. Întoarce capul şi fiindcă mă încăpăţânez şi-l clatină ritmic. M-a izbit cu faţa peste nas. Iritat o apuc de fălci tot apă-

[missing page]

fruntea. A, da! De ce n-am venit. Elina insistă. Ce încăpățân-re!

— O femeie? Eşti amorezat?

— Te interesează?

Se ridică şi-mi încolăceşte gâtul. Vocea are o tandreţă răguşită în expresie.

— Da! Dar să nu minţi!

— Nu ştiu cum, dar n-aş putea să-ți explic. Nu sunt amorezat, nici n-am posedat vre-o altă femeie între timp. Am fost de o asceză exemplară. Dar mi-a fost lene, n-am avut nevoie, ştiu... În orice caz n-a fost nici-un motiv însemnat. N-am venit, nici eu nu ştiu de ce. Din indolenţă' A trecut seară cu seară şi en n-am venit. Iată.

— Te cred.

E puţin tristă. Ochii-i plutese înt''o pânză de lacrimi. Imi strânge grumazul şi deodată îmi apucă ea buzele cu gura şi mi le muşcă. Aş ţipa şi mă rețin cu mare greutate. Acum suge sângele care mi-a ţâşnit din buza de jos. Mormăi cum pot:

— Vampirule.

— Răule.

Mă răstoarnă iar şi se agită într-un acces de furie erotică, peste mine. Sunt istovit şi îmi păstrez toată luciditatea. Durează mult. Ea vibrează de câteva ori, pe când eu rămân inactiv. O irită aceasta, pentru că la un moment dat mă lasă şi sare drept în picioare.

[image]

Eşti un bou astăzi.

Vina este tot aei;

— M-ai lăsat să mă lupt prea mult.

Se uită la mine par-că ar vrea să mă ucidă. Îi susţin privirile, ba surâd chiar.

— Să nu mai vii.

— Ei!

Vrea să plece şi-mi cere cheia.

— De ce nu vrei să mai viu?

Se unită acum în podea cu fixitatea savantului care a descoperit în microscop ceva foarte interesant. Ține o mână pe clanţă şi cu cea-

[missing page]

fără să simtă nevoia unei schimbări, unei variaţii. Sunt unii pentru cari rămânerea în acelaş loc mai multă vreme este un chin. Pentru mine e o ușurare. Sau mi-e indiferent, Dacă schimb, o fac din alte motive decât din plictiseală. Stau în aceeaş cameră şi nu-mi epuizez realitatea. I-o adâncesc numai în decurs de timp îndelungat. Aşa se crează şi tradiția. De către oamenii inerţi. Tradiţia este contemplarea perpetuă. Contemplare liniară. Pătrundere în adâncime, intensă, dar monotonă, unilaterală.

Să nu mai mişe. Paralizia n-ar fi un chin pentru mine. N-ar face decât să aducă în corp o veche obişnuinţă a lui. Ar racorda sufletul cu corpul printr-un decret neschimbabil. Acum corpul se mişcă iar sufletul vegetează. Se uită mereu şi ar muri privind.

Să intru în moarte, întins cu faţa sus. cu mâinile încrucisate pe piept, cu picioarele înainte, drept, alunecând lin...