CAPITOLUL VIII.

Autorul descrie în continuare insula Giubbdubdrib. Câteva îndreptări aduse istoriei antice şi moderne.

Deoarece doream nespus să-i văd pe învăţaţii şi pe înţelepţii vremurilor de altădată, mi-am rezervat o zi în acest scop. Am propus ca Homer şi Aristotel să apară în fruntea comentatorilor lor, dar aceştia erau atât de numeroşi, încât câteva sute din ei au fost nevoiţi să aştepte în curte şi în camerele exterioare ale palatului. I-am recunoscut pe cei doi eroi de la prima vedere, deosebindu-i nu numai de celelalte: duhuri din mulţime, ci şi unul de altul. Homer era mai înalt; şi mai arătos; se ţinea foarte drept pentru vârsta lui, iar ochii îi erau vioi şi pătrunzători, cum nu mi-a fost dat să văd; vreodată. Aristotel umbla gârbovit şi se sprijinea într-un toiag. Era tras la faţă, cu părul rar şi lins, iar vocea-i suna a gol. Mi-am dat seama numaidecât că amândoi erau cu desăvârşire străini de cei din jurul lor, că nu-i văzuseră şi nu auziseră niciodată de ei. Iar un duh al cărui nume nu-l voi da în vileag mi-a şoptit că acolo, pe tărâmurile acelea ale morţilor, aceşti comentatori se ţineau cât mai departe de autorii lor, încercând un simţământ de ruşine şi de vină, pentru că răstălmăciseră în faţa posterităţii spusele acestor învăţaţi. I-am prezentat pe Didymus şi pe Eustatius lui Homer şi l-am făcut pe acesta să-i trateze mai bine decât o meritau poate deoarece Homer îşi dădu seama îndată că le lipsea geniul de care e nevoie pentru a pătrunde spiritul unui poet. Aristotel însă îşi ieşi rău din sărite când îi vorbii despre Scotus şi Ramus şi îi făcui cunoştinţă cu ei, ba chiar îi întrebă dacă şi ceilalţi din tagma lor erau la fel de nătângi ca ei.

L-am rugat apoi pe guvernator să-l cheme pe Descartes şi pe Gassendi, cărora le-am cerut să-şi lămurească sistemele în faţa lui Aristotel. Marele filosof îşi recunoscu bucuros propriile sale greşeli în domeniul filosofiei naturale, deoarece adesea se bizuise doar pe ipoteze, cum de altfel trebuie să procedeze toţi oamenii, şi-şi dădu seama că părerile lui Gassendi, care făcuse doctrina lui Epicur cât mai accesibilă cu putinţă, ca de altfel şi sistemul lui Descartes, urmau să-şi piardă în curând orice însemnătate.

Aceeaşi soartă o prezise el atracţiei corpurilor, teorie ai cărei apărători atât de zeloşi sunt învăţaţii din vremea noastră. El spuse că orice nou sistem filosofic al naturii nu este decât o modă nouă care se schimbă cu fiecare epocă, şi chiar şi acei care pretind că le pot demonstra pe bază de principii matematice, nu vor cunoaşte decât o faimă trecătoare şi apoi vor fi daţi uitării.

Mi-am petrecut cinci zile stând de vorbă cu mulţi alţi învăţaţi ai lumii vechi. De asemenea, i-am văzut pe cei mai mulţi dintre primii împăraţi romani. Am stăruit pe lângă guvernator să cheme bucătarii lui Heliogabalus, ca să ne pregătească o masă, dar aceştia nu şi-au putut arăta dibăcia, lipsindu-le materialele trebuitoare. Un ilot al lui Agesilau ne-a pregătit o ciorbă spartană, dar mărturisesc că n-am fost în stare să înghit mai mult de o lingură.

Cei doi domni care mă însoţiseră pe insulă trebuiau să se întoarcă peste trei zile, din pricina unor treburi grabnice. Am petrecut aceste zile chemând pe unii morţi din veacuri mai moderne, care fuseseră oameni mari în ultimele două-trei sute de ani, fie în Anglia, fie în alte ţări din Europa; şi cum am fost întotdeauna un mare admirator al vechilor familii ilustre, l-am rugat pe guvernator să invoce câteva zeci de regi, împreună cu strămoşii acestora din ultimele opt-nouă generaţii. Neaşteptată şi dureroasă mi-a fost dezamăgirea, căci în locul unui şir nesfârşit de diademe regale, mi-a fost dat să văd numai într-o singură familie doi scripcari, trei curteni neînsemnaţi şi un prelat italian. În alta – un bărbier, un abate şi doi cardinali. Nutresc o veneraţie prea mare pentru capetele încoronate, ca să mai stărui asupra unui subiect atât de delicat. Cât despre conţi, marchizi, duci, earl-i şi alţii asemenea lor, nu mi-am făcut nici un fel de scrupule. Ba trebuie să mărturisesc că am simţit oarecare plăcere să descopăr obârşia unor trăsături caracteristice prin care se deosebesc anumite familii. Mi-am dat seama numaidecât de unde anume îşi trage una din familii bărbia ascuţită; de ce a doua a numărat un şir de ticăloşi vreme de două generaţii şi de nebuni în următoarele două; de ce a treia era smintită, iar a patra neam de escroci; abia acum am înţeles vorbele lui Polydore Virgil care spune despre o mare familie: Nec vir fortis. nec iemina casta{30}, – mi-am dat în sfârşit seama în ce fel cruzimea, făţărnicia şi laşitatea au devenit caracteristice anumitor familii, poate în aceeaşi măsură în care le sunt caracteristice blazoanele lor; am aflat cine a adus frenţea într-o familie de viţă veche, boală ce a fost transmisă urmaşilor sub forma de tumori scrofuloase.

Şi nu m-am mirat prea mult de toate acestea, când am văzut cum se spurcă stirpea datorită pajilor, lacheilor, valeţilor, vizitiilor, cartoforilor, scripcarilor, actorilor, căpitanilor şi hoţilor de buzunare.

Cel mai mult m-a scârbit istoria modernă, deoarece după ce am cercetat cu multă luare-aminte toţi oamenii de rang mare de la curţile monarhilor din ultimul veac, am înţeles cum a fost înşelată lumea de scriitorii care s-au prostituat, punând cele mai mari fapte vitejeşti pe seama laşilor; sfaturile cele mai înţelepte, pe seama neghiobilor; sinceritatea, pe seama linguşitorilor; virtutea romană, pe seama trădătorilor de patrie; cucernicia, pe seama ateilor; castitatea, pe seama sodomiţilor; adevărul, pe seama denunţătorilor; am înţeles câţi oameni nevinovaţi şi fără cusur au fost osândiţi la moarte sau trimişi în surghiun, datorită înrâuririi pe care o aveau miniştrii asupra judecătorilor corupţi, precum şi datorită dihoniilor; câţi netrebnici au fost ridicaţi la locuri de cinste, dându-li-se astfel putere, demnitate şi bani; ce rol însemnat au jucat curtezanele, prostituatele şi mijlocitorii, paraziţii şi bufonii în toate întâmplările petrecute la curte, în consilii şi în senat. Ce părere proastă mi-am făcut despre înţelepciunea şi integritatea omenească în clipa când am aflat adevăratele izvoare şi motive ale marilor fapte şi revoluţii petrecute în lume, precum şi întâmplările vrednice de dispreţ cărora ele şi-au datorat izbânda!

Aici mi-a fost dat să descopăr ticăloşia şi neştiinţa celor care pretind că scriu memorii sau istorie secretă, a celor care trimit atâţia regi în mormânt cu ajutorul unei cupe de otravă, care repetă discuţiile dintre un monarh şi sfetnicul său, când nimeni nu a fost de faţă, sau a celor care dezvăluie gândurile şi deschid cabinetele ambasadorilor şi secretarilor de stat, dar care au nenorocul sa greşească mereu. Aici mi-a fost dat să descopăr cauzele adevărate ale multor evenimente care au umplut lumea de uimire; de pildă, cum o prostituată porunceşte pe scara de serviciu, cum porunca ei se răsfrânge asupra hotărârii consiliului, iar hotărârea consiliului asupra senatului. Un general a mărturisit în prezenţa mea că a repurtat victorie numai datorită laşităţii şi neascultării, iar un amiral arăta că l-a bătut pe inamic, căruia avea de gând să-i predea flota, mulţumită nepriceperii sale.

Trei regi m-au asigurat că de-a lungul domniei lor nu au înţeles niciodată să preţuiască un om de merit şi dacă totuşi acest lucru s-a întâmplat se datoreşte de bună seamă unei greşeli sau trădării vreunui ministru în care ei avuseseră încredere; şi de-ar fi să mai trăiască o dată, ar face la fel, demonstrând cu argumente puternice că tronul regal nu se poate sprijini decât pe corupţie, deoarece caracterul hotărât, încrezător şi liniştit al omului virtuos este o piedică veşnică pentru treburile obşteşti.

Am avut curiozitatea să iscodesc prin ce anume mijloace izbutiseră foarte mulţi oameni să dobândească titluri de nobleţe şi moşii întinse; întrebările mele s-au referit la vremurile cele mai noi, totuşi, nu m-am legat de zilele noastre, deoarece voiam să fiu sigur că nu voi jigni pe nimeni, nici măcar pe străini. Nădăjduiesc că nu-i nevoie să-i spun cititorului că nu mă gândesc câtuşi de puţin la ţara mea, când scriu toate acestea. Au fost chemaţi mulţi oameni, şi chiar în urma unei cercetări superficiale, am descoperit atâta murdărie, încât mă simt copleşit de mâhnire când mă gândesc la spusele lor. Sperjurul, asuprirea, corupţia, frauda, linguşirea şi alte metehne de felul acesta se numărau printre cele mai scuzabile meşteşuguri, şi după cum se şi cuvenea, am fost plin de îngăduinţă faţă de ele. Când însă unii au mărturisit că-şi datorează mărirea şi bogăţia desfrâului sau incestului; alţii, prostituării soţiilor şi fiicelor lor; alţii, trădării de ţară şi rege; alţii, otrăvirii; cei mai mulţi strâmbătăţii, pentru a-i nimici pe cei nevinovaţi – să fiu iertat dacă toate acestea au făcut să scadă adânca mea veneraţie pe care dintotdeauna am nutrit-o faţă de persoanele de rang înalt, persoane ce ar trebui, datorită sublimei lor demnităţi, să fie tratate cu cel mai mare respect de către noi, inferiorii lor.

Citisem adesea despre mari servicii pe care unii oameni le aduseseră cârmuitorului şi ţării lor şi mi-am exprimat dorinţa să-i văd pe aceşti oameni. La întrebările mele mi s-a răspuns că numele lor nu sunt trecute nicăieri, cu excepţia câtorva, pe care istoria îi înfăţişează ca pe cei mai mari ticăloşi şi trădători. Cât despre ceilalţi, pot spune că nu auzisem vreodată de ei. S-au înfăţişat cu toţii, umili şi prost îmbrăcaţi; cei mai mulţi mi-au spus că au murit în sărăcie şi în dizgraţie, iar ceilalţi pe eşafod sau spânzuraţi.

Printre alţii se afla un om al cărui caz părea întrucâtva ciudat. Alături de el stătea un tânăr de vreo optsprezece ani. Bătrânul mi-a spus că fusese timp de mulţi ani comandant de vas; în bătălia navală de la Actium avusese norocul să străpungă liniile duşmanului, să-i scufunde trei corăbii mari şi să captureze o a patra, ceea ce pricinuise fuga lui Antoniu, iar lor le adusese victoria. Tânărul care stătea alături de el, unicul său fiu, căzuse în luptă. Îmi mai spuse că datorită unor merite ale sale se dusese la Roma la sfârşitul războiului, spre a-i cere lui Augustus să-i dea comanda unei corăbii mai mari, al cărui comandant fusese ucis; totuşi, fără să se ţină seama de cererea lui, comanda fu dată unui băieţandru care în viaţa lui nu văzuse marea; acesta era fiul Libertinei, slujitoarea uneia din amantele împăratului. Înapoindu-se pe vasul lui, bătrânul fu învinuit că nu-şi făcuse datoria, şi corabia încredinţată unui paj, favorit al vice-amiralului Publicola; atunci el se retrase la o fermă sărăcăcioasă, departe de Roma, unde îşi sfârşi zilele. Eram atât de curios să aflu adevărul cu privire la această poveste, încât am dorit să fie chemat Agrippa care fusese amiral în acea bătălie. Agrippa se înfăţişă îndată şi întări întru totul spusele celuilalt, ba chiar prezentă lucrurile şi mai mult în favoarea comandantului care, din pricina modestiei, ascunsese o bună parte din meritele sale.

Am fost cuprins de adâncă uimire când mi-am dat seama cât de mare era corupţia în imperiul acela şi cât de repede prinsese rădăcini, datorită desfrâului ce domnea pretutindeni în ultima vreme. Aceasta m-a făcut să mă mir mai puţin de multe cazuri asemănătoare privind alte ţări, unde vicii de tot felul au stăpânit mult mai multă vreme şi unde toată gloria, precum şi prăzile de război şi le-a însuşit comandantul-şef, care era poate cel mai puţin îndrituit la una sau la cealaltă.

Cum fiecare duh chemat apărea întocmai cu înfăţişarea pe care o avusese în viaţă, am constatat cu multă strângere de inimă că neamul omenesc degenerase în ultimele sute de ani, că frenţea sub toate formele şi cu toate urmările ei schimbase cu desăvârşire înfăţişarea englezilor, chircise trupul, slăbise nervii, tendoanele şi muşchii, îngălbenise feţele şi fleşcăise carnea.

Am mers până acolo, încât am rugat să fie chemaţi câţiva plugari englezi de altădată, vestiţi pe vremuri pentru traiul, purtările şi îmbrăcămintea lor simplă, pentru felul lor drept, pentru dragostea de libertate, pentru vitejia şi dragostea de tară.

Şi iarăşi n-am putut să rămân nepăsător când, asemuindu-i pe cei vii cu cei morţi, am constatat cum urmaşii au terfelit de dragul banilor aceste simple virtuţi strămoşeşti, urmaşi, care, vânzându-şi voturile şi trăgând sforile la alegeri, şi-au însuşit toate viciile şi metehnele ce pot fi învăţate la curtea unui rege.