CAPITOLUL II

Autorul este condus de un houyhnhnm în casa acestuia. Descrierea casei. Primirea făcută autorului. Ce mănâncă houyhnhnm-ii. Autorul suferă din pricina lipsei de mâncare, dar până la urmă lucrurile se îndreaptă. Felul în care se hrăneşte el în ţara aceea.

După ce am tot mers vreo trei mile, am ajuns în dreptul unei clădiri lunguieţe, făcută din pari înfipţi, în pământ şi împletiţi cu nuiele; acoperişul, din paie, era foarte jos. Cum îmi mai venise inima la loc, am scos câteva nimicuri, pe care călătorii le iau de obicei cu ei spre a le dărui sălbaticilor indieni din America şi din alte ţinuturi, în nădejdea că ai casei se vor simţi în felul acesta îndemnaţi să mă primească cu bunăvoinţă.

Calul îmi făcu semn să intru eu primul. Mă pomenii într-o odaie încăpătoare cu lut pe jos şi cu un jgheab şi o iesle ce se întindeau de-a lungul unui perete întreg. În încăpere se aflau trei cai şi două iepe. Nu mâncau, dar unii dintre ei şedeau ca oamenii, ceea ce m-a minunat foarte; dar şi mai mult m-am minunat când i-am văzut pe ceilalţi trebăluind prin casă; şi doar nu păreau decât nişte animale obişnuite. Toate acestea nu au făcut decât să-mi întărească primul meu gând, şi anume că un popor care a izbutit să domesticească într-atâta nişte biete dobitoace, întrece de bună seamă toate celelalte popoare de pe faţa pământului. Surul intră îndată după mine, împiedicându-i astfel pe ceilalţi să-mi facă vreun rău. Necheză de mai multe ori în chip poruncitor şi primi răspunsurile cuvenite.

Dincolo de odaia aceasta se înşirau alte trei încăperi cu uşi între ele, aşezate una în faţa celeilalte. Străbătusem două camere şi tocmai ne îndreptăm spre a treia; aici, surul mi-o luă înainte, făcându-mi semn să aştept. M-am oprit aşadar şi mi-am pregătit darurile pentru stăpânul şi stăpâna casei: două cuţite, trei brăţări de perle false, o oglinjoară şi o salbă de mărgele. Calul necheză de câteva ori, dar cu toate că mă aşteptam să aud răspunzând o voce omenească, n-am desluşit decât un nechezat asemănător, doar ceva mai ascuţit. Mi-am spus atunci că această casă aparţine de bună seamă unui om cu vază, de vreme ce era nevoie de atâtea ceremonii ca să pot fi primit.

Dar ca un om cu vază să fie slujit numai de cai, asta întrecea orice închipuire. Mă temeam că atâtea suferinţi şi nenorociri ce se abătuseră asupra mea îmi tulburaseră minţile. M-am sculat şi am cercetat încăperea în care fusesem lăsat singur; era mobilată ca şi prima, însă ceva mai elegant. M-am frecat la ochi de câteva ori, dar am văzut aceleaşi lucruri. Atunci mi-am pişcat braţele şi coapsele ca să mă trezesc, sperând că totul s-ar putea să fie numai un vis. În cele din urmă, mi-am spus în chipul cel mai hotărât că e vorba de o vrăjitorie. Dar n-am mai avut timp să-mi urmez astfel şirul gândurilor, că surul se ivi în uşă făcându-mi semn să-l urmez în cea de a treia încăpere; aici mi-a fost dat să văd o iapă tare frumoasă, un cârlan şi un mânz, stând toţi trei într-o rână pe nişte rogojini împletite cu destul meşteşug şi foarte curate.

Când am intrat în odaie, iapa s-a sculat de pe rogojina ei, s-a apropiat de mine şi după ce mi-a cercetat cu băgare de seamă mâinile şi faţa, mi-a aruncat o privire plină de dispreţ; apoi, întorcându-se către sur, i-am auzit pe amândoi rostind de mai multe ori cuvântul yahoo. Nu ştiam atunci ce înseamnă cuvântul acesta, cu toate că a fost primul pe care am învăţat să-l rostesc, dar n-a trecut mult şi spre veşnica mea obidă, am aflat. Calul mi-a făcut semn cu capul şi tot repetând cuvântul huhuun, aşa cum făcuse pe drum când am priceput că trebuie să-l urmez, m-a dus într-un fel de curte, unde se găsea o altă clădire la o oarecare depărtare de casă. Intrând aici, am văzut trei din acele făpturi dezgustătoare, pe care le întâlnisem pentru prima oară după debarcarea mea, înfulecând de zor rădăcini şi carnea unor animale despre care am aflat mai târziu că sunt măgari şi câini, ba uneori şi câte o vacă moartă, datorită fie vreunui accident, fie din pricina vreunei boli. Dobitoacele erau legate de gât cu funii trainice prinse de o grindă şi-şi ţineau hrana în ghearele picioarelor din faţă, sfâşiind-o cu dinţii.

Calul stăpân porunci unui căluţ murg, unul din servitorii săi, să dezlege pe cea mai mare dintre cele trei lighioane şi s-o ducă în curte. Animalul fu aşezat alături de mine, iar stăpânul şi servitorul, comparând cu grijă chipurile noastre, repetară de mai multe ori cuvântul yahoo. Nu pot zugrăvi scârba şi uimirea ce m-au cuprins când am băgat de seamă că acest animal hidos avea o înfăţişare întru totul asemenea oamenilor. Este adevărat că obrazul îi era teşit şi lătăreţ, nasul turtit, buzele groase şi gura mare, dar trăsăturile acestea se întâlnesc în mod obişnuit la toate popoarele înapoiate, căci sălbaticii îşi lasă copiii să se târâie cu faţa prin ţărână sau să-şi turtească nasul de umărul mamei când aceasta îi duce în cârcă. Picioarele din faţă ale yahoo-ului nu se deosebeau de mâinile mele decât prin lungimea ghearelor, asprimea şi culoarea cafenie a palmelor, precum şi părul de pe dosul palmelor. Picioarele noastre prezentau aceleaşi asemănări şi deosebiri, lucru pe care eu îl ştiam foarte bine, deşi caii nu-şi puteau da seama din pricina pantofilor şi ciorapilor mei; de asemenea, aceleaşi asemănări existau şi în privinţa tuturor celorlalte părţi ale trupurilor noastre, cu excepţia părului şi a culorii pielii despre care am mai pomenit.

Ceea ce îi nedumerea nespus pe cei doi cai era faptul că în rest trupul meu se deosebea atât de mult de acela al unui yahoo, lucru pentru care rămâneam îndatorat hainelor mele, al căror rost le era cu desăvârşire necunoscut. Calul murg îmi întinse o rădăcină pe care o ţinea între copită şi chişiţă (aşa cum ţineau ei toate lucrurile, după cum voi arăta la timpul cuvenit). Am luat-o în mână şi după ce am mirosito i-am înapoiat-o cât se poate de curtenitor. Atunci el scoase din coliba yahooilor o bucată de carne de măgar, care duhnea atât de îngrozitor, încât am întors capul cu scârba; o aruncă atunci yahoo-ului, care se repezi şi o înfulecă lacom; îmi arătă după aceea o mână de fân şi nişte ovăz; eu însă am clătinat din cap spre a-i face să priceapă că nu puteam mânca niciuna nici alta. Începui să mă tem că voi muri de foame, dacă nu voi întâlni făpturi asemenea mie. Cât despre yahoo-ii aceia scârboşi, trebuie să mărturisesc că, deşi în clipele acelea erau puţine fiinţe în lume care să iubească oamenii cu mai multă ardoare ca mine, totuşi, mi se părea că niciodată nu-mi fusese dat să văd creaturi mai nesuferite; şi cu cât mă apropiam mai mult de ele, cu atât mi se păreau mai respingătoare, cum s-a întâmplat de altfel în tot timpul şederii mele în ţara aceea.

Stăpânul casei, calul, văzând cum mă comport, îl trimise pe yahoo înapoi în colibă. Apoi, spre marea mea uimire îşi duse copita la gură, cu o uşurinţă surprinzătoare, ca şi cum gestul i-ar fi fost firesc, căutând să-mi arate în felul acesta, precum şi cu ajutorul altor semne, că vrea să ştie ce aş dori să mănânc. Eu însă n-am izbutit să-i dau un răspuns pe care să-l priceapă; şi chiar de m-ar fi înţeles, tot nu vedeam cum ar îi fost cu putinţă să-mi facă rost de mâncare. Între timp, am zărit o vacă trecând pe lângă noi; am arătat cu degetul spre ea şi mi-am exprimat dorinţa să mă duc s-o mulg. Gesturile mele nu au fost în zadar. Calul mă conduse în casă şi îi porunci unei slujnice, o iapă, să deschidă cămara, unde se găseau vase de lut şi de lemn, foarte curate şi aşezate în ordine, toate pline cu lapte. Ea îmi dădu o oală plină pe care o sorbii cu nesaţ, simţind că-mi vin în fire.

Pe la amiază am văzut apropiindu-se de casă un fel de căruţă fără roţi, ca o sanie, trasă de patru yahoo-ii. În căruţă adăsta un cal bătrân ce părea să fie un personaj de seamă; el coborî pe picioarele din spate, căci îşi rănise piciorul stâng dinainte. Venea să ia masa cu calul nostru, care-l primi cu multă curtenie. Au prânzit în cea mai frumoasă dintre încăperi, mâncând ovăz fiert în lapte; calul cel bătrân servi ovăzul cald, iar ceilalţi rece. Teslele erau aşezate în cerc în mijlocul camerei şi aveau mai multe despărţituri, în jurul cărora şedeau caii pe snopi de paie. În mijloc se afla un jgheab mare, ce se deschidea înspre fiecare despărţitură a ieslelor, astfel încât fiecare cal şi iapă îşi mânca porţia de fân şi ovăz cu lapte, foarte cuviincios şi fără să-şi stânjenească vecinul. Mânzul şi cârlanul se purtau cu sfiiciune, în timp ce stăpânul şi stăpâna erau foarte veseli şi drăguţi cu oaspetele lor. Surul îmi porunci să stau lângă el, apoi începu să discute despre mine cu prietenul său şi tăifăsuiră aşa vreme îndelungată; străinul mă privea mereu şi rostea cuvântul yahoo.

Cum îmi pusesem mănuşile, stăpânul meu, calul cel sur, se arătă foarte nedumerit, întrebându-se pesemne ce au păţit picioarele mele din faţă. De vreo trei-patru ori îmi atinse mâinile cu copita, de parcă ar fi vrut să-mi spună să le aduc la forma dinainte, ceea ce m-am şi grăbit să fac, scoţându-mi mănuşile şi vârându-le în buzunar.

Cu acest prilej se iscă o nouă discuţie, şi mi-am dat seama că cei de fată erau mulţumiţi de purtarea mea; de altfel nu trecu mult şi am putut să constat rezultatele. Mi s-a poruncit să rostesc cele câteva cuvinte pe care le ştiam, iar în timpul mesei, stăpânul m-a învăţat cum se spune în limba lor ovăz, lapte, foc şi alte câteva lucruri. Nu mi-a fost greu să le rostesc după el, deoarece din tinereţe vădisem o deosebită uşurinţă pentru limbi.

Când se sfârşi masa, stăpânul mă luă deoparte şi prin semne şi vorbe mă făcu să înţeleg că e îngrijorat deoarece nu aveam ce mânca. În limba lor, ovăz se spune hlunnh. Am rostit de două, trei ori acest cuvânt, căci deşi la început refuzasem să m-ating de ovăz, totuşi, după ce m-am gândit mai bine, mi-am spus că aş putea să fac un fel de pâine, pe care s-o mănânc cu lapte şi să-mi ţin zilele până când voi izbuti să plec într-altă ţară unde să întâlnesc fiinţe omeneşti. Calul porunci imediat unei iepe albe să-mi aducă o porţie bună de ovăz pe un fel de tavă de lemn.

Am încălzit ovăzul la foc şi l-am frecat până ce s-a cojit şi am putut alege bobul de pleavă; cu ajutorul a două pietre am pisat grăunţele, apoi cu puţină apă am făcut un aluat; am vârât turta în foc şi după ce s-a copt, am mâncat-o aşa caldă cu lapte. La început mi s-a părut că n-are nici un gust, cu toate că în multe părţi ale Europei e o mâncare destul de obişnuită; dar cu timpul m-am învăţat, şi cum adeseori în viaţă fusesem nevoit să îndur tot felul de lipsuri, nu era prima oară când constatam cât de uşor poate fi mulţumită firea omenească. Aş vrea să subliniez, de altfel, că în tot timpul şederii mele pe insula aceea, nu am fost niciodată bolnav. Nu e mai puţin adevărat că uneori izbuteam să prind câte un iepure sau o pasăre cu ajutorul laţurilor făcute din păr de Yahoo iar alteori culegeam buruieni pe care le fierbeam sau le mâncam cu pâine în chip de salată; din când în când făceam puţin unt şi beam zerul. La început mi-a lipsit foarte mult sarea, dar m-am deprins şi cu asta, şi sunt încredinţat că întrebuinţarea sării la noi este o urmare a necumpătării, deoarece a fost introdusă numai ca să stârnească pofta de băutură, dacă nu ţinem seama de faptul că este necesară pentru conservarea cărnii în călătoriile lungi sau în locurile depărtate de pieţele mari. Se ştie că niciunui animal nu-i place sarea în afară de om; în ceea ce mă priveşte, după ce am părăsit ţara aceea, a trebuit să treacă multă vreme până când să mă obişnuiesc din nou cu gustul ei.

Am stăruit îndeajuns asupra felului cum mă hrăneam, subiect cu care alţi călători îşi umplu cărţile, de parcă cititorilor le-ar păsa dacă nouă ne merge bine sau rău. Totuşi, era nevoie să amintesc şi despre acestea, ca nu cumva lumea să-şi închipuie că ar fi fost cu neputinţă să trăiesc trei ani într-o astfel de ţară şi în mijlocul unor astfel de locuitori.

Către seară, stăpânul meu porunci să mi se pregătească un loc unde să mă adăpostesc. Locuinţa mea se afla la o depărtare de numai şase yarzi de casă, fiind despărţită de grajdul yahooilor. Am făcut rost de nişte paie şi învelindu-mă cu hainele, am dormit buştean. Ceva mai târziu am avut parte de o locuinţă mai bună, după cum va afla cititorul când mă voi ocupa mai pe larg de felul meu de viaţă.