CAPITOLUL III

Autorul se străduieşte să înveţe limba ţării. Stăpânul său houyhnhnm îl ajută. Descrierea limbii. Împinşi de curiozitate, mai mulţi houyhnhnmi cu vază vin să-l vadă pe autor. Autorul povesteşte pe scurt stăpânului călătoriile sale.

Îmi dădeam toată silinţa să deprind limba ţării, pe care stăpânul meu (aşa îl voi numi de acum înainte), copiii lui şi toţi servitorii din casă căutau cu tot dinadinsul să mă înveţe. Pentru ei era o adevărată minune să vadă un biet animal dând dovadă că este o fiinţă raţională. Arătam spre fiecare lucru şi-i întrebam cum se numeşte, apoi când eram singur îmi însemnam totul în caietul meu; iar dacă rosteam cuvintele greşit, îi rugam pe cei ai casei să le repete de mai multe ori. Căluţul roib – una din slugile casei – era oricând gata să-mi dea ajutor în privinţa aceasta.

Houyhnhnm-ii vorbesc pe nas şi din gâtlej şi limba lor se apropie mai mult de olandeza de sus şi de germană, decât de oricare altă limbă europeană, cu singura deosebire că e mult mai plăcută şi mai expresivă. Împăratul Carol Quintul a făcut o observaţie asemănătoare când a spus că dacă ar fi să-i vorbească vreodată calului său, ar face-o în olandeza de sus.

Curiozitatea şi nerăbdarea stăpânului meu erau atât de mari, încât îşi petrecea ore întregi ca să mă înveţe. Era încredinţat (după cum mi-a mărturisit mai târziu) că trebuie să fiu un yahoo, dar uşurinţa cu care învăţam, purtarea mea plină de respect şi curăţenia de care dam dovadă îl uimeau peste măsură; toate acestea erau însuşiri necunoscute celorlalte animale, îl nedumereau nespus hainele mele, întrebându-se uneori dacă nu cumva sunt una cu trupul, căci eu nu mă dezbrăcăm niciodată până ce toţi ai casei nu mergeau la culcare, iar dimineaţa mă îmbrăcam înainte ca ei să se scoale. Stăpânul meu dorea nespus de mult să afle de pe ce meleaguri vin, să ştie cărei întâmplări datorez faptul că sunt înzestrat cu raţiune, lucru ce se vădea în toate acţiunile mele, şi să m-audă povestindu-i întâmplările prin care trecusem în viaţă. Văzând cum mă străduiesc să învăţ şi să pronunţ cuvinte şi propoziţiuni întregi în limba lor, nădăjduia să-i pot satisface în curând această curiozitate. Ca să ţin minte ceea ce învăţam, transcriam cuvintele, folosind alfabetul limbii engleze şi totodată le şi tălmăceam. În cele din urmă, m-am încumetat să fac acest lucru de faţă cu stăpânul meu.

Am avut destulă bătaie de cap până să-l fac să priceapă cu ce anume mă îndeletniceam, căci băştinaşii acestei ţări habar n-aveau de cărţi sau de literatură.

După vreo zece săptămâni izbutisem să înţeleg cele mai multe din întrebările lui, iar după trei luni eram în stare să răspund destul de binişor. Stăpânul era curios din cale afară să afle din ce parte a ţării vin şi cine m-a învăţat să imit o creatură raţională, deoarece yahoo-ii (cu care el observase că semăn întocmai la cap, mâini şi chip – singurele părţi ale trupului ce se vedeau la mine), cu toate că păreau vicleni şi erau foarte răi din fire, dăduseră dovadă că sunt dobitoacele cele mai greu de educat. I-am răspuns că vin de peste mări şi ţări, de pe meleaguri foarte îndepărtate, că am călătorit împreună cu mulţi semeni de ai mei, într-un vas mare făcut din trunchiuri de copaci; că tovarăşii mei m-au silit să debarc pe coasta ţării lor şi-apoi m-au părăsit, lăsându-mă să mă descurc singur. Toate acestea le-am rostit cu destulă greutate, şi numai cu ajutorul a nenumărate semne am izbutit să-l fac să mă înţeleagă. Mi-a răspuns că greşesc, pe semne, sau că spun lucruri care nu sunt (din vocabularul lor lipseşte orice cuvânt care să exprime minciuna sau prefăcătoria). Ştia că e cu neputinţă ca dincolo de mare să se afle o ţară sau ca o ceată de dobitoace să poată urni pe apa mării un vas de lemn încotro le-ar fi plăcut lor. Era sigur că nici un houyhnhnm n-ar putea construi un astfel de vas şi nici nu ar încredinţa vreodată unui yahoo conducerea lui.

În limba lor, cuvântul houyhnhnm înseamnă cal, iar dacă îl tălmăcim din punct de vedere etimologic, desăvârşirea naturii. I-am spus stăpânului meu că-mi vine greu să mă exprim, dar mă voi strădui să învăţ cât mai repede cu putinţă, nădăjduind ca în scurtă vreme să-i pot povesti lucruri dintre cele mai minunate; iar el avu bunăvoinţa s-o roage pe iapa lui, pe mânji şi slugile din casă să se folosească de orice prilej pentru a mă instrui. Pe de altă parte, el însuşi se ostenea cu mine două-trei ceasuri în fiecare zi. Mai mulţi cai şi iepe cu vază din vecini veneau adesea în casa noastră, căci se dusese vestea despre un yahoo măiestru ce putea glăsui ca un houyhnhnm şi în ale cărui vorbe şi fapte se puteau desluşi licăriri de raţiune.

Oaspeţii erau încântaţi că pot sta de vorbă cu mine. Ei îmi puneau nenumărate întrebări privind răspunsurile pe care eram în stare să le dau. Mulţumită tuturor acestor împrejurări prielnice, am făcut progrese atât de uimitoare, încât cinci luni după sosirea mea, înţelegeam tot ce se vorbea în juru-mi şi mă puteam exprima binişor.

Houyhnhnm-ii care-l vizitau pe stăpânul meu din dorinţa de a mă vedea şi de a sta de vorbă cu mine nu prea erau înclinaţi să creadă că aş fi un yahoo adevărat, deoarece trupul meu avea alt înveliş decât acela al semenilor mei. Faptul că părul şi pielea mea nu erau la fel ca ale lor deci numai la cap, pe faţă şi pe mâini, îi mira nespus; dar taina aceasta i-o dezvăluisem stăpânului meu în urma unei întâmplări petrecute cu vreo două săptămâni mai înainte.

I-am mai spus cititorului că, în fiecare seară, după ce toţi ai casei se duceau la culcare, obişnuiam să mă dezbrac şi să mă învelesc cu hainele. Într-o zi, dis-de-dimineaţ, s-a întâmplat ca stăpânul să trimită după mine pe căluţul cel murg – valetul său. Când acesta intră în cameră, eu dormeam buştean, iar hainele alunecaseră de pe mine, şi cămaşa mi se ridicase mai sus de mijloc. M-am deşteptat din pricina zgomotului şi am băgat de seamă că murgul era cam tulburat în timp ce-mi vorbea; se întoarse apoi în grabă la stăpânul său şi, înspăimântat, îi înşiră o poveste cam încâlcită despre cele ce văzuse. M-am îmbrăcat îndată şi m-am dus să-l salut pe prea cinstitul meu domn; ajuns aici, mi-am dat seama numaidecât de cele petrecute, căci stăpânul mă întrebă ce înseamnă toate câte îi povestise sluga şi cum se face că atunci când dorm nu sunt acelaşi ca de obicei; servitorul îl încredinţase că în unele părţi trupul meu este alb, în altele galben – sau, în orice caz, nu atât de alb – iar pe alocuri cafeniu.

Până atunci ascunsesem cu grijă taina hainelor mele ca să mă deosebesc cât mai mult de blestematul neam al yahooilor; acum însă îmi dădeam seama că nu mai are nici un rost. Pe de altă parte, mă gândeam că atât îmbrăcămintea cât şi încălţămintea se vor rupe într-o bună zi, căci şi aşa erau într-o stare de plâns, şi trebuiau înlocuite într-un fel sau altul cu piei de yahoo sau alte dobitoace; astfel, odată şi odată taina mea tot ar fi fost dată în vileag. De aceea, nu m-am sfiit să-i spun stăpânului că în ţara de unde veneam eu, cei din neamul meu îşi acoperă trupurile cu părul anumitor animale, lucrat cu meşteşug, şi asta o fac atât de dragul buneicuviinţe cât şi pentru a se feri de asprimea vremii, uneori prea blândă, alteori prea aspră.

De voia să se încredinţeze de adevărul spuselor mele, eram gata să îndeplinesc orice poruncă, rugându-l doar să mă ierte dacă nu-i voi arăta acele părţi ale trupului pe care natura ne-a învăţat să le ascundem. Mi-a răspuns că vorbele mele i se par ciudate din cale afară, şi mai cu osebire ultimele cuvinte, căci el nu putea pricepe de ce ne-ar învăţa natura să ascundem ceea ce tot ea ne-a dăruit; că nici el, şi nici ai lui nu se ruşinau de vreo parte a trupului lor, dar că totuşi, eu pot face cum voi crede de cuviinţă. Atunci mi-am descheiat haina şi am dezbrăcat-o, apoi vesta. Mi-am descălţat pantofii, mi-am scos ciorapii şi pantalonii, mi-am lăsat cămaşa până în brâu, sumeţind poalele şi încingându-mă ca să-mi acopăr goliciunea. Stăpânul meu îmi urmări mişcările, dând semne vădite de curiozitate şi uimire. El ridică în chişiţă hainele mele, una câte una, şi le privi cu luare-aminte. Apoi îmi mângâie cu gingăşie trupul şi după ce mă cercetă pe toate feţele, spuse că nu mai are nici o îndoială că sunt un adevărat yahoo, dar că mă deosebesc foarte mult de ceilalţi din neamul meu, deoarece pielea mea e moale, foarte albă şi netedă, de asemenea mai multe părţi ale trupului meu nu sunt acoperite cu păr, iar ghearele labelor din faţă şi din spate sunt scurte şi au altă formă; în sfârşit, prin faptul că mă căzneam să umblu mereu pe picioarele dinapoi. Cum nu dorea să vadă mai mult, îmi îngădui să mă îmbrac, căci tremuram de frig.

I-am mărturisit că mă cam supără să-mi tot spună mereu yahoo – un animal scârbos faţă de care nutream doar ură şi dispreţ. L-am rugat să nu-mi mai spună aşa şi să dea poruncă în acest sens şi celor din casă, precum şi prietenilor cărora le îngăduia să vină să mă vadă. De asemenea l-am mai rugat ca taina pe care i-o încredinţasem şi anume că am un acoperământ fals al trupului, să n-o mai ştie nimeni altul afară de el, măcar atâta timp cât aveau să mai ţină hainele; cât priveşte cele aflate de căluţul murg, valetul lui, Înălţimea Sa putea să-i poruncească să tacă.

Stăpânul încuviinţă toate acestea cu multă bunăvoinţă şi astfel taina mea fu păstrată până când hainele începură să se ponosească şi m-am văzut nevoit să le înlocuiesc, recurgând la tot felul de mijloace, lucru despre care voi vorbi mai târziu. Între timp, domnul şi stăpânul meu ţinea cu tot dinadinsul să continui să învăţ limba, dându-mi toată silinţa, deoarece faptul că puteam vorbi şi raţional îl uimea cu mult mai mult decât înfăţişarea trupului meu, fie el acoperit sau nu, şi se grăbi să adauge că aşteaptă cu nerăbdare să audă minunăţiile pe care făgăduisem să i le povestesc.

Din clipa aceea îşi dădu şi mai multă osteneală să mă instruiască; mă lua cu el peste tot şi-i obliga pe houyhnhnmi să se poarte cuviincios cu mine, căci, după cum le spunea tuturor între patru ochi, lucrul acesta avea darul să mă dispună şi să mă facă mai năstruşnic.

În fiece zi, când mă găseam în tovărăşia lui, în afară de faptul că-şi dădea toată silinţa să mă înveţe limba lor, îmi punea fel de fel de întrebări cu privire la persoana mea, iar eu mă străduiam să răspund cât mai bine; în felul acesta el izbuti să afle câte ceva despre mine, deşi destul de puţin. Ar fi plictisitor să povestesc pas cu pas cum am ajuns să înfirip o convorbire mai ca lumea. Primele lucruri pe care i le-am zugrăvit mai pe larg şi într-o formă mai legată au fost cam acestea: i-am arătat că vin dintr-o ţară foarte îndepărtată, cum de altfel mai încercasem să-i spun, împreună cu vreo alţi cincizeci de semeni de-ai mei, că am călătorit pe mări într-un vas uriaş de lemn, mai încăpător decât casa Înălţimii Sale. I-am descris corabia străduindu-mă să-mi aleg cuvintele cele mai potrivite şi, cu ajutorul batistei, am încercat să-i explic în ce fel era mânată de vânt. I-am mai spus că în urma unei certe iscate între noi, am fost debarcat pe ţărmul acestui ţinut, de unde am pornit la drum fără să ştiu încotro mă duc, până când el m-a scăpat de blestemaţii aceia de yahoo-ii. El m-a întrebat cine a făcut corabia şi cum a fost cu putinţă ca houyhnhnm-ii din ţara mea să o lase pe seama unor dobitoace. I-am răspuns că nu voi continua cu povestirea dacă nu-mi dă cuvântul de cinste că nu se va simţi jignit de spusele mele; numai atunci îi voi vorbi despre toate minunăţiile pe care în atâtea rânduri i le făgăduisem. Stăpânul încuviinţă, iar eu am reluat firul, încredinţându-l că vasul fusese făcut de fiinţe asemănătoare mie, care, atât în ţările pe care le cutreierasem, cât şi în tara mea de baştină, erau singurele animale raţionale şi conducătoare; şi că la sosirea mea pe acele meleaguri, am fost la fel de uimit văzându-i pe houyhnhnmi purtându-se ca nişte făpturi raţionale, pe cât fusese el sau prietenii lui, descoperind oarecari urme de raţiune la o făptură pe care el binevoia s-o numească yahoo şi cu care, mărturisesc, mă asemănăm din toate punctele de vedere, deşi nu-mi puteam explica degenerarea şi îndobitocirea lor.

Am adăugat după aceea că dacă vreodată soarta se va milostivi să mă readucă în patrie şi voi putea povesti semenilor mei peripeţiile acestei călătorii, după cum eram hotărât s-o fac, lumea va crede că spun lucruri ce nu sunt, că totul nu-i decât o născocire a minţii mele; i-am mai spus, după ce îmi făgădui să nu se supere, că în ciuda respectului pe care i-l purtam lui, familiei şi prietenilor săi, niciunul din compatrioţii mei nu-şi va închipui că este cu putinţă ca un houyhnhnm să fie făptura cea mai de seamă în sânul unui popor, iar yahoo-ul doar un biet dobitoc.