CAPITOLUL IX

Mari dezbateri în adunarea generală a houyhnhnm-ilor şi hotărârile luate, învăţătura houyhnhnm-ilor. Clădirile Jor. Înmormântările. Defectele limbii lor.

Hotărârile consiliului houyhnhnm-ilor se iau de obicei în unanimitate, chiar când membrii care se întrunesc la sfat au păreri deosebite – şi aceasta pentru că niciunui houyhnhnm nu-i este ruşine să se lase convins de argumente şi să folosească raţiunea.

Una din aceste mari adunări a avut loc în timpul şederii mele în ţara aceea, cu vreo trei luni înainte de plecarea mea; stăpânul meu a luat parte la lucrări ca reprezentat al ţinutului nostru. În acest consiliu, s-a reluat dezbaterea unei vechi probleme, de fapt, singura dezbatere care a avut loc vreodată în ţara houyhnhnm-ilor. La întoarcere, stăpânul mi-a făcut o descriere amănunţită a celor ce s-au petrecut acolo.

Problema dezbătută a fost următoarea: yahoo-ii trebuiesc sau nu exterminaţi? Unul din membrii adunării, care era pentru exterminare, a prezentat câteva argumente foarte puternice şi convingătoare, susţinând că yahoo-ii sunt animalele cele mai murdare, mai gălăgioase şi mai pocite pe care le-a zămislit vreodată natura, de asemenea că ele sunt şi cele mai încăpăţânate, mai îndărătnice, stricătoare şi răutăcioase. Sug pe furiş laptele din ugerul vacilor care aparţin houyhnhnm-ilor, omoară şi mănâncă pisicile, calcă în picioare ovăzul şi iarba dacă nu sunt supravegheaţi mereu şi fac mii şi mii de alte stricăciuni. El aminti de vechea tradiţie, potrivit căreia yahoo-ii nu fuseseră întotdeauna locuitorii acelei ţări. Cu multe veacuri în urmă, două dobitoace dintr-acestea se iviseră pe vârful unui munte şi nimeni nu ştia dacă fuseseră zămislite din noroiul şi nulul putrezit, înfierbântat de razele soarelui, sau se născuseră din spuma mării. Aceşti yahoo-i se împreunaseră şi în scurtă vreme seminţia lor se înmulţise într-atâta, încât se răspândise în întreaga ţară, devenind o adevărată năpastă. Pentru a scăpa de pacoste, houyhnhnmii organizaseră o vânătoare pe tot cuprinsul ţării: şi în cele din urmă izbutiră să închidă toate lighioanele într-un ţarc. După ce i-au răpus pe cei mai vârstnici, fiecare houyhnhnm şi-a păstrat câte doi pui într-o colibă şi i-a domesticit, atâta cât putea fi domesticită o jivină sălbatică, punându-i mai apoi să care tot felul de poveri. După câte se pare, adăugase vorbitorul, tradiţia cuprindea mult adevăr, şi făpturile acelea nu puteau fi ylnhniamshy (sau băştinaşi), deoarece prea aprigă era ura pe care o nutreau împotrivă-le atât houyhnhnmii cât şi toate celelalte animale, şi deşi yahoo-ii o meritau cu prisosinţă din pricina firii lor netrebnice, totuşi, niciodată nu ar fi ajuns atât de cumplită, dacă ei ar fi fost băştinaşi, căci s-ar fi stins cu timpul.

Mai spuse că locuitorilor le plăcea să se folosească de yahoo-i, neglijând cu totul – dar greşind prin aceasta – creşterea măgarilor, animale foarte cumsecade, uşor de întreţinut, mult mai blânde şi mai ordonate, fără nici un miros neplăcut, şi destul de rezistente la muncă, deşi nu au sprinteneala celorlalţi; iar dacă zbieretele lor nu sunt de loc plăcute urechii, sunt totuşi preferabile urletelor îngrozitoare ale yahoo-ilor.

Alţi câţiva şi-au exprimat şi ei părerea cu privire la acest subiect. Stăpânul meu propuse adunării o soluţie pe care, fără să ştiu, chiar eu i-o inspirasem. El recunoscu tradiţia amintită de onoratul membru al adunării care vorbise înaintea sa şi arătă că cei doi yahoo-i despre care se spunea că se iviseră la început în ţara lor, fuseseră aduşi acolo de peste mări; că ajungând pe uscat şi fiind părăsiţi de tovarăşii lor, ei se retrăseseră în munţi şi, încetul cu încetul, se sălbăticiseră, devenind cu timpul mai sălbatici decât cei din neamul lor, rămaşi în ţara de unde veniseră primii doi. Făcea această afirmaţie bizuindu-se pe faptul că el însuşi avea în stăpânirea lui un Yahoo uimitor (eu eram acela), despre care mulţi dintre cei de faţă auziseră, iar alţii îl şi văzuseră. Le povesti apoi în ce chip m-a descoperit; le mai spuse că tot trupul meu era acoperit cu un înveliş făcut din pielea şi părul altor animale, că vorbeam o limbă a mea proprie, dar că o învăţasem perfect şi pe a lor; că îi istorisisem întâmplările în urma cărora ajunsesem acolo; că în clipa când mă văzuse fără nici un acoperământ, ar fi putut să jure că sunt un Yahoo, cu singura deosebire că eram mai alb şi mai puţin păros şi aveam gheare mai scurte. El adăugă că eu m-am străduit în fel şi chip să-l încredinţez că atât în ţara mea cât şi în alte ţări yahoo-ii sunt animale raţionale şi conduc treburile, iar pe houyhnhnmi îi ţin ca slugi; de asemenea, că a descoperit la mine toate însuşirile unui Yahoo, cu singura deosebire că eram ceva mai civilizat, datorită unui dram de minte care totuşi se afla în acelaşi grad de inferioritate faţă de raţiunea houyhnhnm-ilor, ca şi raţiunea yahoo-ilor din ţara lor faţă de a mea; că printre alte lucruri, amintisem de obiceiul nostru de a castra houyhnhnmii, încă de tineri, spre a-i domestici mai lesne, operaţie uşoară şi de loc primejdioasă; că nu e nici o ruşine să înveţi de la dobitoace: aşa de pildă furnica ne învaţă să fim harnici, iar rândunica (astfel traduc eu cuvântul lyhannh, cu toate că e vorba de o pasăre mult mai mare decât rândunica) ne învaţă cum să construim.

Stăpânul meu le arătă că ar putea să aplice şi ei această născocire la yahoo-ii mai tineri, deoarece, pe lângă faptul că lighioanele ar deveni mai supuse şi mai uşor de strunit în muncă, ar duce cu timpul şi la stingerea întregului neam, fără a pricinui moartea nimănui. Iar între timp houyhnhnmii să fie sfătuiţi să se apuce de creşterea măgarilor, care, în afara faptului că sunt dobitoace mult mai preţioase în toate privinţele, prezintă şi avantajul că sunt buni de muncă încă de la vârsta de cinci ani, în vreme ce yahoo-ii nu pot fi folosiţi decât după vârsta de doisprezece ani.

Atât a socotit cu cale să-mi povestească stăpânul meu, cu privire la cele petrecute în marele consiliu. El binevoi să ascundă un amănunt care mă privea îndeaproape şi ale cărui urmări nefericite le-am simţit curând, după cum va afla cititorul la timpul potrivit. De atunci au început noile nenorociri ale vieţii mele.

Houyhnhnmii nu cunosc literele şi prin urmare toată ştiinţa lor se bazează pe tradiţie. Dar cum în sânul unui popor atât de strâns unit, înclinat din născare spre virtute, întru totul condus de raţiune şi ferit de orice legături cu alte popoare, se petrec prea puţine întâmplări de seamă, istoria lor se poate păstra lesne fără a împovăra mintea nimănui. Am mai spus că houyhnhnmii nu suferă de nici un fel de boli şi de aceea nu au nevoie de doctori. Cu toate acestea, ei au doctorii minunate, pregătite din diferite buruieni pentru a vindeca loviturile şi tăieturile în chişiţă sau copită din pricina pietrelor ascuţite, precum şi împotriva altor răni în diferite părţi ale trupului.

Ei socotesc anul după mişcările soarelui şi ale lunii, dar nu-l împart în săptămâni. Cunosc destul de bine mişcările acestor doi aştri şi ştiu ce sunt eclipsele; acesta este punctul culminant al astronomiei lor.

În poezie, trebuie să recunoaştem, îi întrec pe toţi ceilalţi muritori. Justeţea comparaţiilor lor şi caracterul amănunţit şi exact al descrierilor sunt cu adevărat fără seamăn. Atât comparaţiile cât şi descrierile abundă în versurile lor, care cuprind fie idei frumoase despre prietenie şi bunăvoinţă, fie proslăvirea acelora care au învins la concursurile de alergări sau alte exerciţii fizice.

Clădirile lor, cu toate că sunt foarte primitive şi simple sunt destul de bine construite pentru a-i apăra împotriva frigului şi a căldurii. În ţara lor creşte un soi de copaci, care la vârsta de patruzeci de ani slăbesc din rădăcini şi cea dintâi furtună îi doboară la pământ. Arborii aceştia sunt drepţi ca lumânarea, iar houyhnhnmii îi ascut ca pe nişte ţăruşi, cu ajutorul pietrelor (ei nu cunosc întrebuinţarea fierului), îi înfig în pământ la o depărtare de zece incii unul de altul, împletind paie de ovăz şi uneori nuiele între pari; acoperişul şi uşile sunt făcute în acelaşi chip.

Houyhnhnmii se folosesc de scobitura dintre chişiţă şi copita picioarelor din faţă, cum ne folosim noi de mâini, dar cu mult mai multă îndemânare decât mi-aş fi putut închipui. În casa unde locuiam, am văzut o iapă albă vârând cu ajutorul chişiţei aţă în ac (pe care i-l împrumutasem în acest scop). Houyhnhnmii mulg vacile, culeg ovăzul şi fac toată treaba pentru care ai avea nevoie de ajutorul mâinilor, în acelaşi chip. Au la îndemână un fel de cremene pe care o cioplesc cu ajutorul altor pietre şi o prefac în unelte ce le slujesc drept icuri, topoare şi ciocane. Tot cu unelte făurite din această cremene, ei cosesc fânul şi culeg ovăzul ce creşte de la sine pe câmpiile lor. Yahoo-ii cară snopii acasă cu căruţele, iar servitorii calcă în picioare spicele în nişte colibe special construite, ca să scoată grăunţele pe care apoi le păstrează în hambare. Houyhnhnmii se mai pricep să facă un fel de vase de pământ şi de lemn, vasele de lut le usucă la soare.

Dacă nu se întâmplă să moară din pricina vreunui accident, houyhnhnmii trăiesc până la adânci bătrâneţe, iar când pleacă dintre cei vii sunt înmormântaţi în cele mai neştiute locuri ce pot fi găsite. Prietenii şi rubedeniile nu sunt nici trişti, nici veseli. Pe de altă parte, nici cel care moare nu vădeşte vreo părere de rău că părăseşte această lume, de parcă s-ar întoarce acasă după o vizită făcută unuia dintre vecini. Mi-amintesc că odată când stăpânul meu se înţelesese cu un prieten şi cu familia acestuia să-i facă o vizită în legătură cu o chestiune importantă, în ziua stabilită stăpâna şi cei doi copii ai ei sosiră foarte târziu. Ea îşi ceru scuze de două ori, o dată pentru faptul că soţul ei, după cum s-a exprimat ea, se întâmplase să shnuwnh chiar în dimineaţa aceea. Cuvântul acesta e foarte expresiv şi nu poate fi tălmăcit prea uşor în limba engleză; înseamnă a te întoarce la prima ta mamă.

În al doilea rând, îşi ceru iertare că n-a putut să vină mai devreme, deoarece soţul ei murise către vremea prânzului şi ea a trebuit să se sfătuiască multă vreme cu servitorii asupra locului potrivit, unde să-i îngroape trupul. În tot acest timp, am băgat de seamă că era la fel de veselă ca şi ceilalţi; după vreo trei luni a murit şi ea.

În general, houyhnhnmii trăiesc între şaptezeci şi şaptezeci şi cinci de ani, atingând foarte rar vârsta de optzeci de ani. Cu câteva săptămâni înainte de a muri, puterile îi părăsesc încetul cu încetul, fără să simtă însă nici o durere. În tot acest timp, sunt vizitaţi des de prieteni, deoarece nu mai pot ieşi din casă cu uşurinţa obişnuită. Totuşi, cu vreo zece zile înainte de moarte (rareori se întâmplă să greşească socotelile), ei înapoiază vizitele pe care i le-au făcut vecinii cei mai apropiaţi, fiind transportaţi în nişte sănii trase de Yahoo. Vehicolul acesta ei nu-l folosesc numai în astfel de împrejurări, ci în general când îmbătrânesc, pentru călătoriile lungi sau atunci când nu pot umbla din pricina vreunui accident. De aceea, când un houyhnhnm îşi simte moarte aproape, el înapoiază aceste vizite şi îşi ia rămas bun în mod solemn de la prietenii săi, ca şi cum ar pleca într-o regiune îndepărtată a ţării lor, unde are de gând să-şi petreacă restul vieţii.

Nu ştiu dacă merită să amintesc faptul că houyhnhnmii nu au în limba lor un cuvânt care să exprime ceea ce e rău, afară doar de vorbele pe care le folosesc cu privire la urâţenia şi răutatea yahoo-ilor. Astfel, pentru a exprima prostia unui servitor, greşeala unui copil, tăietura pe care le-o face la picior vreo piatră, vremea urâtă care nu mai conteneşte şi altele de felul acesta, ei adaugă la toate cuvintele epitetul de Yahoo, de pildă: hhnm Yahoo, wfinaholm Yahoo, ynlhmnd-wihlma Yahoo, iar o casă prost construită este ynholmhnm-rohlnmw Yahoo.

Aş stărui cu plăcere mai departe asupra obiceiurilor şi virtuţilor acestui minunat popor; cum însă am de gând să public în curând o carte care să se ocupe în mod special de acest subiect îl sfătuiesc pe cititor să se adreseze ei, iar deocamdată, mă voi grăbi să-i povestesc nenorocirile ce se abătură asupra mea.