CAPITOLUL VIII

Autorul descrie câteva ciudăţenii ale yahooilor. Marile virtuţi ale hoyhnhnm-ilor. Educaţia şi creşterea pe care o primesc tinerii. Adunarea lor generală.

Cum eu cunoşteam mult mai bine firea omenească decât puteam să bănui că ar cunoaşte-o stăpânul meu, nu-mi era greu de loc să văd asemănarea dintre mine sau compatrioţii mei, pe de o parte, şi yahoo-ii pe care mi-i zugrăvise el, pe de altă parte; şi atunci mi-am zis că voi putea face şi alte descoperiri pe baza propriilor mele observaţii. De aceea, l-am rugat în câteva rânduri să-mi dea voie să mă plimb printre cirezile de yahoo-i din vecinătate. Plin de bunăvoinţă, stăpânul încuviinţă cererea mea, încredinţat fiind că datorită urii pe care o nutream faţă de aceste dobitoace, nu mă voi lăsa corupt de ele; aşa că Înălţimea Sa porunci unuia dintre slujitori, un căluţ murg, voinic, foarte de treabă şi cinstit, să mă însoţească, pentru că fără pază nu m-aş fi încumetat să mă aventurez. I-am povestit doar cititorului cât de urât s-au purtat cu mine aceste nesuferite lighioane, în prima zi a sosirii mele. Mai târziu, în vreo trei, patru rânduri, puţin a lipsit să nu cad în ghearele lor, când mi se întâmplase să mă plimb la o oarecare depărtare de casă, fără să am pumnalul la mine. Am toate motivele să cred că dihăniile îşi închipuiau că sunt uri semen de-al lor; de altfel, eu însumi le dădeam o mână de ajutor prin faptul că ori de câte ori apărătorul meu era alături de mine îmi suflecam mânecile şi-mi arătam braţele şi pieptul dezgolit. Yahoo-ii se apropiau cât le îngăduia curajul şi-mi imitau mişcările, aşa cum fac maimuţele, însoţindu-le însă întotdeauna de gesturi pline de ură; aşa li se întâmplă maimuţelor domesticite, cu scufiţă şi ciorapi, veşnic persecutate de cele sălbatice, atunci când se pripăşesc printre ele.

Încă de mici, yahoo-ii sunt uimitor de sprinteni; totuşi, am prins odată un Yahoo în vârstă de trei ani şi m-am străduit să-l fac să stea liniştit, purtându-mă cât se poate de prietenos cu el. Dar împieliţatul începu să urle şi să mă zgârie, ba să mă şi muşte cu atâta violenţă, încât am fost nevoit să-i dau drumul. De altfel, era şi timpul, pentru că o ceată întreagă de yahoo-i bătrâni se strânsese în jurul nostru atraşi de zgomot, dar văzând că mititelului nu i s-a întâmplat nimic (acesta o şi luase la sănătoasa) şi că murgul se afla alături de mine, nu au îndrăznit să se apropie prea mult de noi. Am băgat de seamă că animalul acela tânăr mirosea foarte urât – era un miros de nevăstuică sau de vulpe, însă mult mai neplăcut. Am uitat să adaug un amănunt (de altfel, cred că cititorul m-ar fi iertat dacă nu l-aş fi amintit de loc), şi anume că în timp ce ţineam în braţe dihania scârboasă, ea mi-a mânjit hainele de sus până jos cu excrementele sale – o substanţă galbenă lichidă. Din fericire, nu departe curgea un pârâiaş, unde m-am spălat cât am putut mai bine. Totuşi nu am îndrăznit să mă apropii de stăpânul meu înainte de a mă aerisi îndeajuns.

Din câte am izbutit eu să-mi dau seama, yahoo-ii par să fie animalele cele mai greu de instruit. Nu sunt în stare să facă mai mult decât să care sau să ridice poveri. Cred, totuşi, că acest beteşug izvorăşte îndeosebi din firea lor perversă şi nărăvaşă. Ei sunt vicleni, răutăcioşi, trădători şi răzbunători. Sunt puternici şi voinici, dar şi laşi în acelaşi timp şi, prin urmare, neobrăzaţi, josnici şi cruzi. S-a observat că atât bărbaţii cât şi femelele cu părul roşu sunt mai libidinoşi decât ceilalţi, pe care îi întrec totuşi în forţă şi putere de muncă.

Houyhnhnm-ii îi ţin pe yahoo-ii de care se folosesc pentru diferite treburi în nişte colibe aşezate nu prea departe de casă; pe ceilalţi însă, îi trimit la timp, unde dezgroapă rădăcini, mănâncă tot felul de buruieni şi caută hoituri. Uneori, prind nevăstuici şi luhimuh-i (un fel de şobolan de câmp), pe care le înfulecă lacomi. Natura i-a învăţat să-şi sape gropi adânci cu ghearele pe povârnişurile măgurelor, unde îşi fac culcuşul; numai vizuinile femelelor sunt mai mari, îndeajuns de încăpătoare pentru doi sau trei pui.

Din fragedă copilărie ei învaţă să înoate ca broaştele şi pot sta multă vreme sub apă, unde prind adesea peşti pe care femelele îi duc puilor.

Cu acest prilej, nădăjduiesc că cititorul mă va ierta dacă şi voi povesti o întâmplare ciudată.

Într-o zi mă plimbam cu paznicul meu, căluţul cel murg, şi cum vremea era foarte călduroasă, l-am rugat să-mi dea voie să mă scald în râul ce curgea în apropiere. Murgul încuviinţă, iar eu m-am dezbrăcat şi am intrat uşor în apă. Întâmplător, o tânără femelă Yahoo care stătea ascunsă după un dâmb văzu toate acestea şi cuprinsă de dorinţă (după cum a bănuit murgul şi cu mine) dădu fuga şi se aruncă în apă la cinci yarzi depărtare de locul unde mă scăldam eu. În viaţa mea n-am tras o spaimă mai cumplită. Murgul păştea mai încolo, fără să aibă habar de nimic. Femela mă îmbrăţişa într-un chip cu totul dezgustător, eu am început să urlu din răsputeri şi murgul veni galopând înspre mine, ceea ce o făcu să-mi dea drumul cu multă părere de rău, sărind pe malul dimpotrivă, unde s-a oprit ţintuindu-mă cu privirea şi urlând tot timpul cât mi-am pus hainele.

Întâmplarea aceasta i s-a părut foarte hazlie stăpânului meu şi familiei sale, dar mie nu mi-a pricinuit decât un simţământ de ruşine, căci nu mai puteam tăgădui că sunt un Yahoo din cap până-n picioare, de vreme ce femelele yahooilor se simţeau atrase în chip firesc de mine, ca de unul din neamul lor. Şi dihania nici măcar n-avea părul roşu (ceea ce ar fi scuzat întrucâtva o poftă atât de nesăţioasă), ci negru ca tăciunele, iar înfăţişarea-i nu era chiar atât de hidoasă ca a suratelor ei; de altfel nu cred să fi avut mai mult de unsprezece ani.

Întrucât mi-am petrecut trei ani în această ţară, bănuiesc că cititorul aşteaptă să-i zugrăvesc, aşa cum fac îndeobşte călătorii, obiceiurile şi felul de a fi al locuitorilor, lucru pe care, de fapt, am căutat să-l studiez cu precădere.

Deoarece aceşti nobili houyhnhnmi au o înclinare firească spre virtute şi nu-şi pot face o idee măcar de ceea ce înseamnă răul la o creatură raţională, principiul lor în viaţă este de a cultiva raţiunea şi de a se lăsa întru totul călăuziţi de ea. La ei, raţiunea nu este un lucru îndoielnic, ca la noi, unde oamenii cutează să discute pentru şi împotriva ei, cu şanse egale de plauzibilitate, la ei raţiunea se impune în mod categoric, aşa cum de altfel trebuie să se întâmple întotdeauna când ea nu e tulburată, nici întunecată sau înjosită de patimă şi interese. Îmi aduc aminte că numai cu mare greutate am izbutit să-l fac pe stăpânul meu să priceapă sensul cuvântului părere sau faptul că un punct de vedere poate fi discutat, căci raţiunea ne învaţă să afirmăm sau să tăgăduim numai atunci când suntem siguri, iar dincolo de cele ce cunoaştem nu putem face niciuna nici alta.

De aceea, controversele, polemicule, certurile şi siguranţa unor afirmaţii false, sau îndoielnice sunt rele pe care houyhnhnm-ii nu le cunosc. De asemenea, când am încercat să-i explic cele câteva din sistemele noastre de filosofie naturală, el a început să râdă la gândul că o creatură care se pretinde raţională se mândreşte cu cunoştinţele căpătate pe baza ipotezelor altor oameni, mai cu seamă când e vorba de lucruri, unde aceste cunoştinţe, chiar în cazul când sunt sigure, nu pot fi de nici un folos. Aici el fu întru totul de părerea lui Socrate, aşa cum ne-a transmis-o Platon; şi amintesc aceasta, întrucât socotesc că este cea mai mare cinste ce i se poate face acestui prinţ al filosofilor. De atunci m-am gândit adesea cum ar răvăşi o astfel de doctrină bibliotecile din Europa şi câte cărări ce duc spre glorie nu s-ar închide învăţaţilor lumii.

Prietenia şi bunăvoinţa sunt cele două virtuţi de seamă ale houyhnhnm-ilor, şi amândouă privesc nu numai anumite fiinţe, ci întreaga seminţie. Un străin din cele mai îndepărtate ţinuturi este tratat la fel ca şi cel mai apropiat vecin şi oriunde s-ar duce se simte ca acasă. Houyhnhnm-ii sunt foarte cuviincioşi şi curtenitori, dar ceremonialul este ceva cu totul necunoscut în ţara lor. Faţă de mânjii lor, ei nu simt nici un fel de dragoste, iar grija cu care le urmăresc educaţia izvorăşte pe de-a-ntregul din raţiune. Am băgat de seamă că stăpânul se purta la fel de drăgăstos cu odraslele vecinului ca şi cu propriii săi copii. Ei spun că natura îi învaţă să-şi iubească toţi semenii deopotrivă şi că raţiunea face deosebire numai atunci când este vorba de o fiinţă foarte înzestrată.

După ce femela houyhnhnm-ului a zămislit câte un pui din fiecare sex, ea nu se mai însoţeşte cu bărbatul, afară doar dacă pierde pe unul din copii în urma vreunei nenorociri, ceea ce se întâmplă foarte rar. În acest caz, ei se împreună din nou. Dacă o asemenea năpastă se abate asupra unui houyhnhnm a cărui soţie nu mai poate zămisli, o altă pereche îi dă pe unul din mânjii ei, iar femela şi bărbatul se însoţesc din nou până când mama rămâne grea. Această măsură de prevedere se impune cu necesitate, pentru că altfel ţara ar fi primejduită să aibă un excedent de populaţie.

Dar neamul houyhnhnm-ilor inferiori, care sunt crescuţi spre a deveni servi, nu cunoaşte astfel de stricte limitări; lor li se îngăduie să zămislească trei copii de fiecare sex, pentru a sluji în familiile de neam.

Atunci când se căsătoresc, houyhnhnm-ii vădesc o deosebită grijă în alegerea soţiei, luând seama la culoarea acesteia, pentru ca nu cumva vlăstarele ce vor fi zămislite să supere ochiul printr-un amestec neplăcut de nuanţe. La bărbaţi, preţuită îndeosebi este puterea, iar la femele frumuseţea; dar nu pentru ca să deştepte dragostea, ci să împiedice degenerarea neamului. De pildă, atunci când se întâmplă ca o femelă să fie foarte robustă, i se alege un bărbat, ce se distinge prin frumuseţe. Curtea, dragostea, cadourile, zestrea, averea cuvenită soţiei după moartea bărbatului – toate acestea sunt foarte departe de ei; de altfel şi din limbă lipsesc cuvintele care să le exprime. Tânăra pereche se întâlneşte şi se uneşte numai pentru că aşa au hotărât părinţii şi prietenii. Acest lucru se întâmplă în fiecare zi şi ei socotesc că aşa trebuie să procedeze o fiinţă raţională. Cât despre necinstirea căsătoriei sau orice altă ticăloşie de felul acesta, aşa ceva nu s-a pomenit la ei. Toată viaţa, bărbatul şi femela lui nutresc unul pentru celălalt aceleaşi simţăminte de prietenie şi bunăvoinţă reciprocă pe care le poartă tuturor semenilor, fără să cunoască gelozia, dulcegăriile, certurile sau nemulţumirile.

În ceea ce priveşte educarea tinerilor de ambele sexe, metoda lor e neîntrecută şi este vrednică de a ne sluji drept pildă. Până la vârsta de optsprezece ani, tinerilor nu li se dă voie să guste nici un grăunte de ovăz, decât în anumite zile, şi nici lapte, decât foarte rar. Vara, ei pasc două ore dimineaţa şi două seara, ca şi părinţii lor. Servitorilor însă nu le este îngăduit să pască decât jumătate din acest timp, iar o cantitate destul de mare de iarbă este adusă acasă, unde o mănâncă în orele cele mai potrivite, când nu muncesc.

Cumpătarea, hărnicia, exerciţiile fizice şi curăţenia sunt lecţiile pe care le învaţă deopotrivă tinerii de ambele sexe. Stăpânul meu socotea că este o monstruozitate ca femelele noastre să capete o educaţie diferită de cea a bărbaţilor, cu excepţia câtorva probleme de gospodărie. În felul acesta, spunea el, şi pe bună dreptate, o jumătate din băştinaşii noştri nu sunt buni de nimic altceva decât să aducă pe lume copii, iar a încredinţa grija copiilor noştri unor astfel de animale nefolositoare este o dovadă şi mai grăitoare de sălbăticie.

Houyhnhnmii cultivă în tineretul lor forţa, agilitatea şi rezistenţa, deprinzându-i să urce şi să coboare în fugă dealuri pieptiş şi să străbată drumuri bolovănoase; iar când sunt lac de sudoare, li se porunceşte să se arunce în apele vreunui eleşteu sau râu. De patru ori pe an, tinerii dintr-un ţinut se întâlnesc pentru a se întrece în alergări şi sărituri şi alte exerciţii care cer putere şi sprinteneală; învingătorul este răsplătit cu un cântec compus în cinstea lui sau a ei. În timpul serbărilor, pe câmpul unde se desfăşoară întrecerile, servitorii aduc o ceată de yahoo-i încărcaţi cu fân, ovăz şi lapte pentru ca houyhnhnmii să se ospăteze, după care dobitoacele acestea sunt imediat mânate înapoi, ca nu cumva să tulbure adunarea cu zgomotul lor.

Din patru în patru ani, cu prilejul echinoxului de vară, pe o câmpie aşezată la vreo douăzeci de mile depărtare de casa noastră se întruneşte consiliul reprezentativ al întregului popor, consiliu care ţine vreo cinci-şase zile. În acest consiliu se cercetează starea de lucruri din fiecare ţinut, se pun întrebări cu privire la recolta de fân, şi de ovăz, dacă a fost bună sau proastă, dacă locuitorii au vaci şi yahoo-i cât le trebuie sau dacă dimpotrivă duc lipsă. Şi oriunde se constată vreo lipsă (lucru rar de altfel), ea este imediat înlăturată, toţi băştinaşii consimţind să dea o mână de ajutor. Tot aici se hotărăşte soarta copiilor. Aşa, de pildă, dacă un houyhnhnm are doi copii de gen masculin, el face schimb cu un altul care are două fete; iar atunci când un copil moare în urma unui accident nenorocit, iar mama nu mai poate zămisli din pricina vârstei, se hotărăşte care anume familie din ţinut va zămisli un alt vlăstar, pentru ca pierderea să fie înlocuită.