CAPITOLUL X.

Gospodăria şi viaţa fericită a autorului în mijlocul houyhnhnnlor. În urma discuţiilor cu houyhnhmnnii, autorul devine mult mai virtuos. Conversaţiile cu houyhnhnmii. Stăpânul îl înştiinţează pe autor că trebuie să părăsească ţara. De durere, autorul leşină, dar n-are încotro. Cu ajutorul unui servitor îşi construieşte o barcă şi porneşte pe mare.

Îmi orânduisem mica mea gospodărie după pofta inimii. Stăpânul meu poruncise să mi se construiască o cameră după modelul obişnuit în ţara lor, la vreo şase yarzi depărtare de casă. Am acoperit pereţii şi duşumeaua cu lut, peste care am aşternut rogojini făcute de mine însumi; am cules apoi cânepă sălbatică şi mi-am confecţionat un fel de pânză, pe care am umplut-o cu penele mai multor păsări, foarte gustoase, prinse cu ajutorul laţurilor făcute din păr de Yahoo. Mi-am cioplit două scaune, cu cuţitul, fiind ajutat de căluţul murg la treburile mai grele şi mai obositoare. Când hainele mi s-au ponosit de tot, mi-am făcut altele de piele de iepure şi din pielea unor animale frumoase cam de mărimea acestora, numite nnuhnoh, al căror trup e acoperit de un puf foarte fin. Tot din pielea lor mi-am făcut şi nişte ciorapi, cu care nu-mi era ruşine. Mi-am tălpuit ghetele cu bucăţi de lemn tăiat dintr-un copac, fixându-le de căpute, iar când căputele s-au rupt de tot, le-am înlocuit cu piei de Yahoo uscate la soare. Adeseori scoteam miere din scorburile copacilor şi o amestecam cu apă sau o mâncam cu pâine. Nici un om nu putea dovedi mai bine ca mine adevărul zicalelor: Natura se mulţumeşte cu puţin şi Nevoia este mama tuturor descoperirilor. Mă bucuram de o sănătate desăvârşită, precum şi de linişte sufletească deplină; uitasem ce înseamnă trădarea sau nestatornicia unui prieten, loviturile ascunse sau făţişe ale unui duşman. Nu aveam prilejul să mituiesc, sau să linguşesc, să fiu slugarnic pentru a câştiga bunăvoinţa vreunui mare dregător sau a favoritului său. Nu eram nevoit să mă apăr împotriva înşelătoriei sau asupririi; aici nu se găseau nici doctori care să-mi ruineze trupul, nici avocaţi care să-mi ruineze averea; nu se aflau denunţători care să tragă cu urechea la ce spun sau să mă spioneze; nu existau nici zeflemişti, critici, calomniatori, hoţi de buzunare, tâlhari la drumul mare, spărgători, procurori, mijlocitori, bufoni, cartofori, politicieni, oameni spirituali, posomoriţi, guralivi, gâlcevitori, răpitori, ucigaşi, bandiţi, virtuoşi; nu se aflau conducători sau adepţi ai partidelor şi dizidenţelor, nici oameni care să încurajeze viciul prin seducţie sau propriul lor exemplu; lipseau temniţele, securile, spânzurătorile, stâlpii infamiei; lipseau negustorii şi meşteşugarii necinstiţi; nu exista îngâmfare, vanitate sau prefăcătorie; nu existau spilcuiţi, fanfaroni, beţivi, târfe sau boli ruşinoase; nu existau neveste cicălitoare, destrăbălate şi cheltuitoare; nu existau pedanţi nătângi şi plini de ei înşişi; nu existau prieteni inoportuni, aroganţi, certăreţi, gălăgioşi, vanitoşi, înfumuraţi, veşnic cu înjurătura pe buze; nu existau ticăloşi ridicaţi din noroi, datorită viciilor lor sau nobili aruncaţi în noroi, datorită virtuţilor; nu existau lorzi, scripcari, judecători sau profesori de dans.

Am avut cinstea să fiu primit la mulţi houyhnhnmi care veneau să-l viziteze pe stăpânul meu sau să ia masa cu el; iar Înălţimea Sa şi-a arătat bunăvoinţa, îngăduindu-mi să stau în cameră şi să ascult la cele ce vorbeau. Atât el cât şi oaspeţii lui catadicseau adesea să-mi pună întrebări şi să asculte răspunsurile mele. Am avut de asemenea cinstea de a-l însoţi de câteva ori pe stăpânul meu când făcea vizite altora. Nu deschideam gura decât ca să răspund la întrebări, şi o făceam cu părere de rău, pentru că în felul acesta pierdeam atâtea clipe preţioase pentru a mă instrui; în schimb mă încânta nespus situaţia mea de umil ascultător al unor astfel de conversaţii, în care nu era nimic de prisos, unde cei de faţă rosteau cuvinte puţine însă pline de tâlc, şi unde stăruia cea mai desăvârşită cuviinţă, fără cea mai mică urmă de ceremonie; aici nimeni nu lua cuvântul dacă ştia că plăcerea pe care o încerca el nu va fi împărtăşită şi de ceilalţi; aici nu existau întreruperi, discuţii plictisitoare, patimă sau neînţelegeri. Houyhnhnmii erau de părere că atunci când se întâlnesc două persoane, o clipă de tăcere are o influenţă binefăcătoare asupra conversaţiei. Mi-am dat seama că au dreptate, deoarece în timpul acestor pauze, se nasc idei noi care înviorează foarte mult convorbirea. În mod obişnuit ei discutau despre prietenie şi bunăvoinţă, ordine şi economie, alteori, despre diferitele fenomene ale naturii sau tradiţii străvechi; despre limitele virtuţii, legile de nestrămutat ale raţiunii sau hotărârile ce urmează a fi luate la următoarea mare adunare, şi adesea, despre meritele deosebite ale poeziei.

Pot să adaug fără să mă laud că prezenţa mea le dădea adesea subiect de discuţie, deoarece stăpânul meu avea prilejul să-şi iniţieze prietenii în istoria vieţii mele şi a Angliei, lucru despre care discutau cu multă plăcere, deşi de loc măgulitor pentru neamul omenesc. De aceea, nu voi repeta cele ce spuneau. Să mi se îngăduie doar să arăt că Înălţimea Sa, spre marea mea admiraţie, părea să înţeleagă firea yahoo-ilor din toate ţările mult mai bine decât o înţelegeam eu. După ce a zugrăvit toate viciile şi nebuniile noastre, el a descoperit multe altele de care eu nu pomenisem niciodată; el căuta să-şi închipuie ce însuşiri ar putea să aibă un Yahoo din ţara lor dacă ar fi înzestrat cu un dram de raţiune; în cele din urmă încheie, spunând că, după toate probabilităţile, o astfel de fiinţă este pe cât de ticăloasă, pe atât de nenorocită.

Trebuie să mărturisesc că puţinele cunoştinţe de oarecare însemnătate pe care le am astăzi, le-am căpătat mulţumită lecţiilor primite de la stăpânul meu şi ascultând discuţiile dintre ei şi prietenii săi; şi aş fi mai mândru să le pot asculta şi astăzi decât dacă aş vorbi în faţa celei mai mari şi mai înţelepte adunări din Europa. Admiram forţa, frumuseţea şi agerimea locuitorilor, iar o înmănunchere atât de fericită de virtuţi în nişte fiinţe atât de plăcute, trezea în mine cea mai profundă veneraţie. La început, e drept, nu am încercat respectul acela firesc pe care li-l purtau yahoo-ii şi celelalte dobitoace, dar cu timpul l-am simţit şi eu, mult mai curând decât aş fi crezut vreodată – iar acest respect s-a amestecat cu dragostea şi recunoştinţa pe care o nutream faţă de ei pentru că binevoiseră să mă deosebească de ceilalţi din neamul meu.

Când mă gândeam la familie, la prieteni, la patrie sau la neamul omenesc în general, îi vedeam pe toţi aşa cum sunt în realitate, yahoo-i ca înfăţişare şi caracter, poate întrucâtva mai civilizaţi şi înzestraţi cu darul vorbirii, dar folosindu-şi raţiunea numai pentru a se rafina şi a-şi spori viciile, pe care fraţii lor din această ţară nu le aveau decât în măsura în care le fuseseră hărăzite de natură. Dacă se întâmpla să-mi văd chipul oglindit în apele unui lac sau într-o fântână, îmi întorceam faţa dezgustat şi scârbit de mine însumi, îndurând mai uşor vederea unui Yahoo obişnuit decât propria mea înfăţişare. Tot stând de vorbă cu houyhnhnmii şi privindu-i cu neţărmurită admiraţie, începusem să le imit mersul şi mişcările, care astăzi au devenit obişnuinţă, iar când prietenii mei îmi spun fără ocoluri că umblu ca un cal, pentru mine este un adevărat compliment. Iarăşi nu voi tăgădui că atunci când vorbesc, împrumut adesea, glasul şi intonaţia houyhnhnm-ilor, iar dacă sunt luat peste picior, nu mă sinchisesc câtuşi de puţin.

În mijlocul tuturor acestor fericiri şi într-o vreme când credeam că mi-am statornicit viaţa odată pentru totdeauna, stăpânul meu trimise după mine într-o dimineaţă, ceva mai devreme ca de obicei. Mi-am dat seama numaidecât după înfăţişarea lui că era cam tulburat şi se tot codea să înceapă. După câteva clipe de tăcere îmi spuse că nu ştie cum voi primi cele ce avea de gând să-mi aducă la cunoştinţă. În cele din urmă îmi arătă că la ultima lor adunare generală, când s-a reluat problema yahoo-ilor, reprezentanţii i-au reproşat că ţine în casă un Yahoo (eu eram acela), pe care îl tratează mai degrabă ca pe un houyhnhnm decât ca pe un dobitoc. Căci după câte se ştia, stă adeseori de vorbă cu mine, ca şi cum tovărăşia mea i-ar face plăcere sau i-ar aduce vreun folos; că astfel de fapte erau potrivnice raţiunii şi cu totul nefireşti; nici că se mai pomeniseră vreodată în ţara lor. Drept care, adunarea îl sfătuise fie să mă pună la munci, ca pe toţi ceilalţi din neamul meu, fie să-mi poruncească să fac cale-ntoarsă, pornind înot spre meleagurile de unde venisem. Prima soluţie fusese respinsă de către toţi houyhnhnmii care mă văzuseră vreodată în casa lui sau în a lor, căci, spuneau ei, de vreme ce sunt înzestrat cu un dram de minte şi pe deasupra am şi fire ticăloasă de Yahoo, e de temut ca nu cumva să-i îndemn pe ceilalţi yahoo-i să se retragă în ţinuturile împădurite şi muntoase ale ţării şi de acolo să năvălească în timpul nopţii ca să ucidă vitele houyhnhm-ilor, şi lucrul n-ar fi de mirare, ţinând seama că yahoo-ii sunt hrăpăreţi şi trândavi din fire.

Stăpânul meu adăugă că houyhnhnmii din vecinătate stăruiau zilnic ca el să aducă la îndeplinire hotărârea adunării pe care nu o mai putea amâna vreme îndelungată. Se temea însă că nu voi fi în stare să ajung înot până într-o altă ţară şi de aceea îşi exprimă dorinţa ca eu să-mi făuresc un mijloc de transport asemănător cu acela pe care i-l descrisesem şi care să mă poarte pe apele mării; servitorii lui precum şi cei ai vecinilor lui erau gata să-mi dea o mână de ajutor. Încheie, spunându-mi că, în ceea ce îl priveşte, ar fi fost mulţumit să mă ţină în slujba lui câte zile aş mai fi avut de trăit, deoarece îşi dădea seama că mă vindecasem de unele obiceiuri şi deprinderi proaste, silindu-mă, în măsura în care mi-o îngăduia natura mea inferioară, să-i imit pe houyhnhnmi.

E locul aici să-i spun cititorului că o hotărâre a adunării generale din această ţară este redată prin cuvântul hnhloayn care înseamnă „îndemn”, după câte ştiu eu, deoarece lor nici prin minte nu le trece că o fiinţă raţională ar putea fi silită să facă ceva, ci numai sfătuită sau îndemnată; ei socotesc că nimeni nu se poate face vinovat de neascultare faţă de glasul raţiunii fără a pierde şi dreptul de a se mai numi fiinţă raţională.

Auzind cuvintele stăpânului meu, am fost cuprins de o durere fără margini şi de deznădejde şi, nefiind în stare să îndur chinurile pe care mi le pricinuiseră, am leşinat, căzând la picioarele lui. Când mi-am venit în fire, el mi-a spus că şi-a închipuit că am murit (fiinţele acestea nu cunosc astfel de slăbiciuni absurde). I-am răspuns cu voce stinsă că moartea ar fi fost o adevărată binecuvântare, că deşi nu puteam învinovăţi îndemnul adunării sau stăruinţele prietenilor lui, totuşi, cu mintea mea slabă şi nevolnică, socoteam că nu ar fi fost poate împotriva dreptei judecăţi să fie mai puţini aspri cu mine. I-am mai spus că nu eram în stare să înot nici măcar o leghe, iar ţara cea mai apropiată se afla pesemne la o depărtare de peste o sută de leghe; că multe din materialele necesare construirii unui vas oricât de mic care să mă ducă în larg lipseau cu desăvârşire din ţara lor, dar totuşi, în semn de ascultare şi de recunoştinţă faţă de Înălţimea Sa, aveam să încerc, cu toate că-mi dădeam seama că eram de pe acum sortit pieirii; că moartea nefirească ce mă pândea era cea mai mică dintre nenorocirile care-mi puteau fi hărăzite pe lumea asta, deoarece presupunând că aş scăpa cu viaţă prin cine ştie ce minune, oare cum aş mai îndura gândul să-mi petrec restul zilelor printre yahoo-i şi să cad din nou pradă vechilor mele păcate, lipsit fiind de pilde care să-mi călăuzească paşii numai pe căile virtuţii? Ştiam, vai, prea bine pe ce motive puternice se întemeiau hotărârile înţelepţilor houyhnhnmi şi mai ştiam că ele nu puteau fi clintite de argumentele mele, un biet Yahoo ce mă aflam.

De aceea, după ce i-am mulţumit cu umilinţă pentru sprijinul ce binevoia să-mi acorde, poruncind servitorilor să mă ajute la construirea unui vas, l-am rugat să-mi îngăduie un timp îndestulător pentru o lucrare atât de grea, încredinţându-l că mă voi strădui să scap de la pieire o fiinţă nenorocită. Iar dacă mă voi înapoia vreodată în Anglia, nădăjduiam să fiu de folos semenilor mei, aducând slavă vestiţilor houyhnhnmi şi dându-i drept pildă întregii omeniri.

Plin de bunăvoinţă, stăpânul meu îmi răspunse în câteva cuvinte, îngăduindu-mi un răstimp de două luni ca să-mi construiesc vasul. Îi porunci căluţului murg, tovarăşul meu de slujnice (astăzi, când sunt atât de departe de el, mă încumet să-l numesc astfel) să asculte de îndrumările pe care i le voi da. Eu îi spusesem stăpânului meu că ajutorul murgului îmi va fi de ajuns, căci ştiam cât de mult ţine căluţul la mine.

Aşadar, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă îndrept, însoţit de căluţul cel murg, spre locul de pe coastă unde răsculaţii porunciseră să fiu debarcat. M-am urcat pe o înălţime şi, cercetând marea cu privirea, mi s-a părut că zăresc o insuliţă înspre nord-est. Mi-am scos ocheanul de buzunar şi am văzut-o limpede la o depărtare de vreo cinci leghe în larg, după câte am socotit eu. Căluţului i se păru însă că nu e decât un nor albastru, căci el, neputându-şi închipui să mai existe şi alte ţări pe lume în afară de a lui, nu era în stare să deosebească obiectele din largul mării, ca noi care suntem atât de deprinşi cu întinsul apelor.

Descoperind insula, nu mi-am mai continuat cercetările. Am luat hotărârea ca acesta să fie primul loc al surghiunului meu. Cât priveşte urmările, le lăsam în seama soartei.

M-am întors acasă şi, după ce m-am sfătuit cu căluţul murg, ne-am dus amândoi într-o pădurice din apropiere, unde eu, cu ajutorul cuţitului, iar el cu acela al unei cremene ascuţite prinsă cu multă îndemânare de un mâner de lemn – cum se obişnuieşte pe la ei – am tăiat mai multe crengi de stejar cam de grosimea unor toiege, precum şi câteva bucăţi mai groase. Fireşte, nu-l voi plictisi pe cititor cu descrierea amănunţită a felului în care am muncit; ajunge să-i spun că în şase săptămâni, cu ajutorul căluţului murg care făcea treburile cele mai grele, am construit un fel de barcă indiană însă mult mai mare, pe care am acoperit-o cu piei de Yahoo bine cusute unele de altele cu fire de cânepă, pe care eu însumi le confecţionasem.

Tot din piei de Yahoo am făcut şi velele; numai că am folosit piei tinere, întrucât cele bătrâne erau prea aspre şi prea groase. De asemenea, mi-am pregătit patru vâsle. Am pus în luntre o cantitate de carne fiartă de iepure şi de pasăre şi am luat cu mine două vase – unul cu lapte şi celălat cu apă.

Mi-am încercat barca pe un eleşteu măi măricel din apropierea casei stăpânului meu şi am îndreptat tot ce era de îndreptat, astupând crăpăturile cu seu de Yahoo, până când am văzut că nu mai are nici un cusur şi mă poate duce pe mine împreună cu toată încărcătura. Iar când am socotit că nu mai aveam nimic de făcut la ea, am înhămat nişte yahoo-i la o căruţă, care au dus barca încetişor până la (malul mării, sub supravegherea căluţului murg şi a unui alt servitor.

Când sosi ziua plecării, mi-am luat rămas bun de la stăpânul şi stăpâna mea şi de la întreaga familie, cu ochii scăldaţi în lacrimi şi cu inima zdrobită de durere. Dar Înălţimea Sa, din curiozitate şi, poate, şi din bunăvoinţă (dacă îmi este îngăduit să spun asta fără trufie), luă hotărârea să mă însoţească până la ţărm, împreună cu câţiva din vecinii lui. Am fost silit să aştept fluxul mai bine de un ceas, după care, văzând că vântul mi-e prielnic şi bate înspre insula unde voiam să mă îndrept, mi-am luat pentru a doua oară rămas bun de la stăpânul meu. Tocmai mă pregăteam să mă prosternez în faţa lui, ca să-i sărut copita, când el îmi făcu marea cinste de a o ridica până în dreptul gurii mele. Ştiu foarte bine cât de mult am să fiu defăimat pomenind acest ultim amănunt. Desigur, bârfitorilor mei le place să creadă că e aproape cu neputinţă ca o persoană atât de ilustră să binevoiască a arăta atâta cinste unei fiinţe inferioare cum eram eu. Nu-i vorbă, şi eu cunosc obiceiul unor călători de a se făli cu favorurile nemaipomenite de care s-au bucurat pe unde au fost. Dacă însă aceşti defăimători ar cunoaşte mai bine firea nobilă şi curtenitoare a houyhnhnm-ilor, şi-ar schimba numaidecât părerea.

I-am salutat cu umilinţă pe toţi ceilalţi houyhnhnmi care-l însoţeau pe stăpânul meu, apoi m-am urcat în barcă şi am prins a vâsli spre larg.