CAPITOLUL VI

Autorul continuă să descrie starea de lucruri din Anglia sub domnia reginei Anna. Portretul unui prim-ministru de Ia curţile europene.

Stăpânul meu nu putea pricepe cu nici un chip ce anume îi făcea pe aceşti avocaţi să se frământe, să se neliniştească, să-şi dea atâta osteneală şi să intre într-o tagmă unde atotstăpânitoare era nedreptatea, numai de dragul de a face rău semenilor lor; şi iarăşi nu putea pricepe ce anume voiam eu să spun când ziceam că o fac pentru bani. Nu mi-a fost de loc uşor să-l lămuresc cu privire la întrebuinţarea banilor, materialul din care sunt făcuţi sau valoarea metalelor. I-am arătat că atunci când un Yahoo strânge o grămadă mare de astfel de substanţe preţioase, el poate să-şi cumpere tot ce-i pofteşte inima: veşmintele cele mai frumoase, casele cele mai măreţe, nesfârşite întinderi de pământ, cele mai costisitoare mâncări şi băuturi şi poate să-şi aleagă, după plac, cele mai frumoase femele. De aceea, atâta vreme cât numai banii sunt în stare să săvârşească toate aceste minuni, yahoo-ii noştri socotesc că nu au niciodată cât le trebuie ca să cheltuiască, sau nu au strâns îndeajuns, fiind veşnic înclinaţi, prin firea lor, fie spre risipă, fie spre zgârcenie.

Bogaţii se bucură de roadele muncii săracilor, iar aceştia se găsesc în proporţie de o mie la unul faţă de primii. Cei mai mulţi oameni din ţara noastră sunt nevoiţi să ducă o viaţă nenorocită, muncind din greu zi de zi pentru un biet gologan, pentru huzurul câtorva.

Am stăruit mult asupra acestor amănunte şi asupra altora asemănătoare, dar Înălţimea Sa dorea mereu să afle lucruri noi, căci el socotea că toate animalele au drept la partea lor din roadele pământului, şi mai ales acelea care sunt stăpânii firii. De aceea dorea să-i spun cum arată aceste mâncări costisitoare şi cum se făcea că unii dintre noi le doream. I-am înşirat atunci toate felurile de mâncare câte mi-au trecut prin minte şi chipul în care le pregătim, lucru ce nu putea fi făcut fără a trimite corăbii pe mare în toate colţurile lumii, ca să nu mai vorbim de băuturi, mirodenii şi alte nenumărate lucruri. L-am încredinţat că globul nostru pământesc trebuie să fie înconjurat de cel puţin trei ori, pentru ca una din femelele noastre Yahoo de neam ales să-şi poată lua gustarea de dimineaţă sau să aibă o ceaşcă în care să-şi bea ceaiul. Stăpânul meu spuse că o ţară care nu este în stare să asigure hrana locuitorilor ei trebuie să fie cu adevărat vitregită. Dar îl mira nespus de mult faptul că o întindere atât de mare de pământ era cu totul lipsită de apă de băut, iar oamenii se vedeau nevoiţi să-şi trimită corăbiile peste mări ca să aibă ce bea. I-am răspuns că Anglia, scumpa mea ţară, în care văzusem lumina zilei, produce, după calculele făcute, de trei ori mai multă hrană decât pot consuma locuitorii ei, ca să nu mai vorbim de băuturile extrase din grâne sau stoarse din fructele unor pomi, foarte plăcute la gust; la fel stăteau lucrurile cu toate celelalte trebuincioase vieţii. Totuşi, pentru a întreţine luxul şi necumpătarea bărbaţilor, precum şi deşertăciunea femelelor, trimitem cea mai mare parte a lucrurilor ce ne sunt trebuincioase spre alte ţări, de unde, în schimb, căpătăm tot felul de obiecte aducătoare de boli, sminteli şi vicii care se răspândesc în mijlocul nostru. Urmarea inevitabilă este că o mulţime de oameni sunt siliţi să-şi agonisească viaţa cerşind, jefuind, furând, înşelând, măsluind, jurând strâmb, linguşind, mituind, escrocând, jucând jocuri de noroc, minţind, umilindu-se, intimidând, votând, mâzgălind, citind în stele, otrăvind, prostituându-se, bârfind, defăimând, devenind liberi cugetători şi altele asemenea; m-am silit din răsputeri să-i lămuresc fiecare din aceste cuvinte.

I-am mai spus că noi aducem vinuri din ţări străine nu pentru a înlocui lipsa apei sau a altor băuturi, ci pentru că vinul e o băutură care ne înveseleşte, scoţându-ne din minţi, care îndepărtează toate gândurile triste, zămisleşte cele mai năzdrăvane închipuiri în mintea noastră, ne umple de nădejdi, face să dispară teama, împiedică raţiunea de a ne mai sluji un timp oarecare şi ne lipseşte de folosinţa mâinilor şi a picioarelor, până când în cele din urmă cădem într-un somn adânc; totuşi, trebuie să mărturisim cinstit că ne trezim întotdeauna bolnavi şi mahmuri; folosind mereu această băutură, cu timpul căpătăm fel de fel de boli care ne amărăsc viaţa şi ne-o scurtează.

În afară de asta, cei mai mulţi dintre oamenii noştri îşi agonisesc traiul lucrând pentru cei bogaţi sau unul pentru altul toate cele trebuincioase vieţii. De pildă, când sunt acasă şi umblu îmbrăcat aşa cum se cuvine, eu port pe trupul meu roadele muncii a o sută de meşteşugari. Construirea şi mobilarea casei mele are nevoie de încă pe atâta, şi un număr de cinci ori mai mare de oameni o împodobesc pe soţia mea.

M-am gândit apoi să-i povestesc despre un alt soi de oameni care-şi agonisesc traiul îngrijind de cei bolnavi; în mai multe rânduri îi spusesem Înălţimii Sale că mulţi oameni din echipajul meu muriseră din pricina bolilor. De data aceasta numai cu mare greutate am izbutit până la urmă să-l fac să mă înţeleagă. Pentru el era destul de limpede ca un houynnhnm să slăbească şi să se mişte anevoie cu câteva zile înaintea morţii sau să se rănească la picior în urma vreunui accident; dar ca natura, care face totul în mod desăvârşit, să îngăduie durerii să se aciueze în trupurile noastre, era un lucru de neconceput pentru el şi de aceea mă rugă să-i lămuresc pricina unui rău atât de neînţeles.

I-am spus că ne hrănim cu o mie de lucruri care au efecte contrarii; că mâncăm atunci când nu ne este foame şi bem fără să ne fie sete; că ne pierdem nopţile la chefuri, consumând băuturi tari fără să luăm nimic altceva în gură, ceea ce ne predispune la trândăvie, ne buhăieşte trupul şi grăbeşte sau împiedică mistuirea. Că prostituatele Yahoo capătă o anumită boală ce face să putrezească oasele acelora care le cad în braţe; că această boală, ca şi multe altele de altfel, se moşteneşte din tată în fiu, aşa că mulţi copii vin pe lume suferind de tot felul de boli grele; că lista tuturor bolilor la care este supus trupul omenesc ar fi nesfârşită, că nu sunt mai puţin de cinci sau şase sute, pentru fiecare mădular şi încheietură; într-un cuvânt, fiecare parte a trupului, fie pe dinafară, fie pe dinăuntru, îşi are boala ei caracteristică. Pentru vindecarea acestor boli există anumiţi oameni care învaţă meseria de a tămădui sau de a se preface că-i tămăduiesc pe bolnavi.

Şi cum mă pricepeam oarecum în această meserie, eram gata, în semn de recunoştinţă faţă de Înălţimea Sa, să-i dezvălui toate tainele şi mijloacele de care se folosesc ei.

Potrivit concepţiei lor, toate bolile provin din îmbuibare, ceea ce îi face să conchidă că este nevoie de o golire totală a corpului, fie pe calea firească, fie pe gură. Datorită acestui fapt, ei pregătesc din diferite ierburi, minerale, răşini, uleiuri, scoici, săruri, sucuri, alge, excremente, scoarţă de copac, şerpi, broaşte râioase, broaşte obişnuite, păianjeni, carne şi oase de morţi, păsări, animale şi peşti, un amestec cu cel mai îngrozitor miros şi cu cel mai scârbos gust ce se poate închipui, atât de scârbos, încât stomacul îl dă numaidecât afară. Acest amestec ei îl numesc vomitiv alteori, din aceleaşi substanţe la care mai adaugă şi alte otrăvuri, ei ne silesc să introducem în corpul nostru prin orificiul de sus sau de jos (după cum i se năzare doctorului) un leac la fel de nesuferit şi dezgustător pentru măruntaie care, uşurând pântecele, scoate tot ce se află înăuntru. Acestuia îi spun purgativ sau clizmă. De vreme ce natura, după cum susţin doctorii, a orânduit ca orificiul de sus să fie întrebuinţat numai pentru introducerea solidelor şi lichidelor, iar cel inferior posterior pentru darea lor afară, aceşti artişti socotesc că în caz de boală, natura e abătută din făgaşele ei şi de aceea, pentru a fi repusă în drepturi, trupul trebuie tratat în chip opus căilor naturale, schimbând întrebuinţarea fiecărui oficiu: aşadar solidele şi lichidele vor fi introduse prin anus şi date afară pe gură.

Dar în afară de bolile adevărate, oamenii mai suferă şi de boli închipuite, pentru care doctorii au născocit leacuri închipuite; aceste boli au fel de fel de numiri ca şi leacurile potrivite pentru fiecare din ele; de cele mai multe ori femelele yahooilor sunt acelea care se îmbolnăvesc de asemenea boli.

Una din însuşirile cele mai de seamă ale oamenilor din această tagmă este priceperea cu care fac pronosticuri. Aici, rareori se întâmplă să dea greş, căci atunci când e vorba de boli adevărate, mai ales dacă acestea se prezintă sub o formă gravă, pronosticul lor este de obicei moartea, care le stă totdeauna în putere, spre deosebire de vindecare. De aceea, ori de câte ori se ivesc semne neaşteptate de însănătoşire, după ce doctorii şi-au rostit sentinţa, pentru a nu fi învinovăţiţi că sunt prooroci mincinoşi, ei ştiu cum să-şi dovedească dibăcia în faţa lumii, administrând o doză potrivită.

De asemenea, doctorii sunt de mare folos soţilor şi soţiilor care s-au plictisit de tovarăşii lor de viaţă, fiilor celor mai vârstnici, miniştilor şi, adesea, chiar monarhilor.

Avusesem de mai multe ori prilejul să stau de vorbă cu stăpânul meu despre cârmuire, în general, şi despre minunata noastră constituţie, în special, care, pe drept cuvânt stârneşte admiraţia şi invidia întregii lumi. Cum însă şi de data aceasta pomenisem întâmplător de miniştri, el m-a rugat să-i spun ce soi de Yahoo aveam în vedere când mă refeream la acest nume.

I-am spus că un prim-ministru, adică persoana pe care aveam de gând să i-o zugrăvesc, este o făptură lipsită cu totul de bucurie sau durere, dragoste sau ură, milă sau mânie; cel puţin, ea nu dă dovadă de alte simţăminte decât de o dorinţă aprigă de avere, putere şi titluri; că foloseşte cuvintele pentru a spune orice altceva, dar niciodată ce gândeşte cu adevărat; că nu rosteşte vreodată un adevăr decât cu gândul ca celălalt să-l ia drept minciună şi, iarăşi, nici o minciună decât cu scopul ca celălalt să-l ia drept adevăr; că cei pe care îi vorbeşte de rău în spate sunt cu siguranţă favoriţii lui, şi că oricând începe să te laude în faţa altora sau chiar de faţă cu tine, eşti un om pierdut. Cea mai mare pacoste este făgăduiala pe care ţi-o face, mai ales dacă este întărită prin jurământ; auzind-o, omul înţelept n-are decât să se retragă şi să renunţe de a mai trage vreo nădejde.

Există trei căi pentru ca un om să ajungă prim-ministru. Prima este să ştie să se folosească cu înţelepciune de soţia, fiica sau sora lui; a doua – să-şi trădeze şi să-şi sape înaintaşul; iar a treia – să dea dovadă de un zel furibund în adunările publice, tunând şi fulgerând împotriva corupţiei de la curte. Un monarh înţelept va prefera să-i aleagă pe aceia care practică ultima din aceste metode, deoarece zeloşii aceştia se dovedesc a fi întotdeauna oamenii cei mai slugarnici şi mai supuşi voinţei şi patimilor stăpânului lor. Având în mâna lor toate dregătoriile, aceşti miniştri rămân mereu la putere, mituind majoritatea senatorilor sau a sfetnicilor din marele consiliu; în cele din urmă, datorită unui mijloc numit Act de Indemnitate (pe care i l-am descris), ei se pun la adăpost de răfuielile de mai târziu şi se retrag din viaţa publică încărcaţi cu bunurile luate de la popor.

Palatul unui prim-ministru este o adevărată şcoală, unde alţii învaţă şi ei meseria; pajii, lacheii şi portarul, maimuţărindu-şi stăpânul, devin şi ei miniştri în lumea lor, şi ajung la o adevărată culme a desăvârşirii în ceea ce priveşte principalele trei ştiinţe: obrăznicia, minciuna şi mita. Aşa se face că şi lor le dau târcoale persoanele cele mai sus puse, iar uneori, mulţumită dibăciei şi neruşinării, ajung treptat-treptat urmaşii stăpânilor lor.

De obicei, primul-ministru se află la cheremul unei târfe sau al unui lacheu favorit – făgaşele prin care se scurg toate favorurile; la urma urmei, aceştia pot fi pe drept cuvânt numiţi cârmuitorii ţării.

Într-o zi, pe când stăteam de vorbă, auzindu-mă pomenind de nobilii din ţara mea, stăpânul binevoi să-mi facă un compliment pe care n-aş putea spune că-l meritam: după părerea lui, eu mă trăgeam, pesemne, dintr-o familie nobilă, deoarece îi întreceam cu mult în înfăţişare, culoarea pielii şi curăţenie, pe toţi yahoo-ii din ţara lui, cu toate că se părea că-mi lipseşte puterea şi sprinteneala. Acestea trebuiau puse pe socoteala felului meu de trai cu totul deosebit de al celorlalte dobitoace. Pe de altă parte, eram înzestrat nu numai cu darul vorbirii, ci şi cu oarecare urme de raţiune, aşa încât cunoscuţii săi mă socoteau o adevărată minune.

Pe de altă parte m-a rugat să bag de seamă că printre houyhnhnmi, bălanul, murgul şi sârgul aveau altă înfăţişare decât cel sur, rotat sau negru; ei nu erau înzestraţi din născare cu aceeaşi agerime a minţii sau cu aceeaşi capacitate de a-şi ascuţi gândirea; de aceea rămâneau să ducă o viaţă de slugi şi niciodată nu ar fi năzuit să se împerecheze cu aceia care nu le erau pe potrivă, lucru care de altfel în ţara lor ar fi fost socotit drept monstruos şi nefiresc.

I-am exprimat Înălţimii Sale umila mea recunoştinţă pentru buna părere pe care binevoise să şi-o facă despre mine; dar l-am încredinţat totodată că nu eram de neam mare, întrucât mă născusem din părinţi simpli şi cumsecade, care de-abia fuseseră în stare să-mi dea o creştere bună; apoi i-am arătat că nobilimea noastră era cu totul altceva decât îşi închipuia el; că tinerii noştri nobili sunt crescuţi din copilărie în trândăvie şi lux; că de îndată ce le-o îngăduie vârsta, ei îşi macină puterile şi se molipsesc de boli îngrozitoare în urma legăturilor cu femele destrăbălate, iar atunci când şi-au irosit averea, ei se însoară cu o femeie de rând, o fiinţă respingătoare şi cu sănătatea şubredă, pe care o urăsc şi o dispreţuiesc; ei se însoară numai de dragul banilor. Vlăstarele unor astfel de căsătorii sunt de obicei copii scrofuloşi, piperniciţi sau diformi. În felul acesta, rareori se întâmplă ca o familie să supravieţuiască mai mult de trei generaţii, afară doar dacă soţia are grijă să găsească un tată sănătos pentru copiii ei printre vecini sau servitori, ca neamul să-şi recapete vigoarea şi să nu se stingă.

Că adevăratele dovezi ale unui sânge nobil sunt un trup bolnav şi slăbănog şi o faţă pământie, în vreme ce o înfăţişare sănătoasă şi robustă este un lucru atât de ruşinos pentru un om cu vază, încât lumea socoteşte că adevăratul lui tată trebuie să fi fost rândaş sau vizitiu. Cusururile minţii merg mână în mână cu cele ale trupului, iar caracterul acestor oameni este un amestec de ipohondrie, neghiobie, ignoranţă, capricii, senzualitate şi trufie.

Totuşi, fără aprobarea acestei ilustre adunări nici o lege nu poate fi promulgată, abrogată sau modificată; ea este aceea care hotărăşte, fără putinţă de apel, cu privire la soarta proprietăţilor noastre.