CAPITOLUL VII

Marea dragoste de patrie a autorului. Observaţiile stăpânului său cu privire la constituţia şi cârmuirea Angliei, aşa cum au fost zugrăvite de autor, prin stabilirea unor cazuri paralele şi comparaţii. Reflecţiile stăpânului său asupra firii omeneşti.

Poate că cititorul se va întreba cum de am izbutit să-mi calc pe inimă şi să-mi dau drumul la gură, zugrăvindu-i pe cei de un neam cu mine unor muritori şi aşa înclinaţi să-şi formeze cea mai proastă părere despre oameni, datorită asemănării atât de perfecte dintre mine şi yahoo-ii lor. Trebuie să mărturisesc însă că nenumăratele virtuţi ale acelor minunate patrupede, puse faţă în faţă cu stricăciunea firii omeneşti, îmi deschiseseră într-atât ochii şi-mi luminaseră într-atâta mintea, încât am început să văd faptele şi patimile omului într-o lumină cu totul nouă şi să consider că onoarea semenilor mei nu merită să fie cruţată, ceea ce, de altfel, mi-ar fi fost cu neputinţă să fac în faţa unei fiinţe înzestrate cu atâta agerime a minţii cum era stăpânul meu care, zi de zi, îmi arăta mii de greşeli pe care le făceam, greşeli de care mai înainte nu-mi dădeam câtuşi de puţin seama şi care la noi nici nu ar fi fost socotite cusururi ale firii omeneşti. Pe de altă parte, datorită pildei sale, învăţasem să dispreţuiesc orice prefăcătorie sau minciună, iar adevărul îmi părea atât de atrăgător, încât luasem hotărârea să-i jertfesc totul.

Vreau să fiu sincer cu cititorul meu şi să-i mărturisesc cinstit că a mai existat şi un alt motiv, mult mai puternic, datorită căruia am fost îmboldit să prezint fără cruţare stările de lucruri de la noi. Nu trecuse nici un an de când mă găseam în ţara aceea şi prinsesem atâta dragoste şi stimă pentru locuitorii ei, încât luasem hotărârea să nu mă mai întorc niciodată printre semenii mei, oamenii, ci să-mi petrec restul zilelor în mijlocul acestor minunaţi houyhnhnmi, contemplând şi practicând toate virtuţile, într-o ţară unde nimeni şi nimic nu mă îndemna la viciu.

Dar soarta, veşnicul meu vrăjmaş, hotărî să nu am parte de o asemenea fericire. Mă mângâi totuşi la gândul că în cele ce am spus despre compatrioţii mei. am căutat să micşorez scăderile lor în măsura în care puteam să o fac în faţa unui ascultător atât de sever, dând mereu lucrurilor întorsătura cea mai favorabilă cu putinţă. Căci s-a născut oare omul care să nu fie părtinitor, atunci când e vorba de locul lui de baştină?

Am redat miezul mai multor convorbiri, pe care le-am avut cu stăpânul meu în cea mai mare parte a timpului, cât am avut cinstea de a fi în slujba sa, dar, fireşte, pentru a nu lungi vorba, am înlăturat mult mai mult decât am aşternut pe hârtie.

După ce răspunsesem la toate întrebările lui şi mi se părea că i-am astâmpărat pe deplin curiozitatea, într-o bună zi, dis-de-dimineaţ, el trimise după mine şi-mi porunci să mă aşez la oarecare depărtare (cinste pe care nu mi-o mai făcuse până atunci), îmi spuse că s-a gândit foarte serios la toate câte îi povestisem despre mine şi ţara mea şi că ne considera un fel de animale cărora le fusese dat – prin ce întâmplare n-ar fi putut spune —- să aibă o fărâmă de minte, pe care noi o foloseam pentru a spori şi mai mult cusururile din născare şi pentru a dobândi altele noi, pe care natura nu ni le dăruise; că am căutat să ne descotorism şi de puţinele însuşiri frumoase pe care ea ni le hărăzise; că am izbutit să ne înmulţim nevoile fireşti şi, după câte se pare, ne petrecem toată viaţa în străduinţi deşarte, spre a le înlocui cu propriile noastre născociri. Cât despre mine, era limpede că nu aveam nici puterea, nici agerimea unui Yahoo obişnuit, că umblam în mod nefiresc numai pe picioarele dinapoi, că născocisem un mijloc de a nu mă putea folosi de ghearele mele, nici măcar pentru a mă apăra; de asemenea, prin alt mijloc izbutisem să-mi îndepărtez părul de pe bărbie, al cărui rost era să mă apere de soare şi de vreme rea. În sfârşit, că nu eram în stare nici să alerg iute, nici să mă caţăr în copaci ca fraţii mei (cum le spunea el), yahoo-ii din ţara aceea.

Că instituţiile noastre guvernamentale, precum şi legile erau urmarea firească a lipsei noastre de judecată şi, prin urmare, şi de virtute, căci judecata singură ajunge pentru a călăuzi o fiinţă raţională.

De altfel, acesta era un titlu la care nu aveam dreptul, în urma descrierii pe care i-o făcusem referitor la poporul meu, cu toate că el îşi dădea foarte bine seama că, pentru a-i pune într-o lumină mai favorabilă pe semenii mei, ascunsesem multe amănunte spunând adesea lucruri care nu erau.

Această părere a lui era întărită de faptul că trupul mea semăna aproape întru totul cu al celorlalţi yahoo-i, deosebindu-mă doar în ceea ce priveşte puterea, iuţeala şi hărnicia, scurtimea ghearelor sau alte câteva lucruri ce nu puteau fi puse în seama naturii. Tot astfel, din cele ce-i spusesem despre viaţa, obiceiurile şi faptele noastre, îşi dădea seama că şi între alcătuirea minţilor noastre asemănarea este la fel de mare. Mi-a mai spus că yahoo-ii se urăsc între ei mai mult decât se urăsc orice alte animale, iar motivul pe care-l invocau de obicei era înfăţişarea hidoasă a semenilor lor – hidoşenie pe care fiecare din ei o descoperea la celălalt, dar niciodată la el însuşi. Toate acestea l-au făcut să reflecteze asupra unui lucru şi anume că nu suntem chiar cu totul lipsiţi de minte, atunci când ne acoperim trupurile, deoarece în felul acesta ascundem multe hidoşenii, altminteri greu de îndurat. Continuă să-mi arate că de-abia acum îşi dădea seama că certurile dintre dobitoacele din ţara lui aveau aceleaşi pricini ca şi certurile noastre, după cum i le zugrăvisem eu. Căci, zicea el, dacă arunci în mijlocul a cinci yahoo-i hrană care ar îndestula cincizeci, lighioanele acestea în loc să se apuce să mănânce în linişte, se vor lua la bătaie, fiecare dorind să aibă toată mâncarea numai pentru sine. De aceea, un servitor stătea veşnic lângă yahoo-i, când aceştia păşteau pe câmp, în timp ce dobitoacele care rămâneau acasă erau priponite la oarecare distanţă unele de altele. Dacă o vacă murea de bătrâneţe sau din cine ştie ce altă pricină, înainte ca un houyhnhnm s-o pună la o parte pentru yahoo-ii săi, cei din vecini veneau în cete ca s-o fure şi se isca atunci o încăierare ca acelea pe care i le descrisesem eu, yahoo-ii dintr-o tabără pricinuindu-le răni cumplite celorlalţi, deşi rareori se întâmpla ca ei să se omoare între dânşii, deoarece le lipseau uneltele potrivite aducătoare de moarte, pe care le născociseră semenii mei. Alteori, între yahoo-ii din împrejurimi se încingeau bătălii asemănătoare fără nici o pricină vădită, cei dintr-un ţinut aşteptând prilejul de a-i ataca pe ceilalţi, înainte ca aceştia să fie pregătiţi.

Dacă însă văd că nu le merge, yahoo-ii se întorc acasă şi, în lipsa unui vrăjmaş, se încaieră între ei, făcând ceea ce eu numisem un război civil. Mi-a mai spus că unele câmpii din ţinutul acela sunt presărate cu pietre ce strălucesc în diferite culori, care plac grozav de mult yahooilor. Atunci când aceste pietre stau împlântate în pământ (cum se întâmplă adesea), ei sunt în stare; să scurme cu ghearele zile întregi ca să le scoată, apoi le duc cu ei şi le ascund grămezi-grămezi în culcuşurile lor, privind cu teamă în juru-le, ca nu cumva semenii lor să le descopere comoara. Stăpânul meu nu înţelegea de fel motivul acestei pofte nefireşti, după cum nu vedea nici folosul pe care astfel de pietre l-ar putea aduce unui Yahoo; acum însă bănuia că purcede din aceeaşi zgârcenie pe care eu o pusesem pe seama firii omeneşti. Odată, din dorinţa de a vedea ce se întâmplă, mutase pe ascuns o grămadă de pietre din acestea din locul unde le îngropase unul din yahoo-ii lui şi scârbosul animal, negăsindu-şi comoara, prinse a se văicări ca în gură de şarpe, adunând toată turma la locul cu pricina; apoi se puse pe nişte urlete cumplite şi se repezi să-i muşte şi să-i sfâşie cu ghearele pe ceilalţi; în cele din urmă, începu să se stingă cu zile, căci nu mai mânca, nu dormea şi nici de muncă nu mai era bun; până într-o zi, când stăpânul porunci unui servitor să-i ducă în taină pietrele în aceeaşi groapă şi să le ascundă acolo ca mai înainte. Descoperindu-le, yahoo-ul îşi recapătă de îndată vioiciunea şi buna dispoziţie, dar avu grijă să-şi mute comoara într-o ascunzătoare mai ferită, fiind de atunci încoace un animal foarte supus.

Stăpânul meu mă încredinţă de asemenea (lucru pe care de altfel îl observasem şi eu), că pe câmpiile unde aceste pietre lucitoare se găsesc mai din belşug, acolo se dau cele mai multe şi mai aprige bătălii, pricinuite de veşnicile năvăliri ale yahooilor din vecini.

Mi-a mai arătat că se întâmplă adesea ca doi yahoo-i descoperind o astfel de piatră pe câmp şi sfădindu-se care din ei să ia piatra, să vină un al treilea şi să le-o sufle de sub nas, fapt pe care stăpânul meu îl socotea întrucâtva asemănător cu procesele noastre. Eu mi-am zis că este spre binele nostru, al oamenilor, să nu încerc să-i schimb părerea, deoarece sentinţa de care mi-a pomenit mai târziu era mult mai dreaptă decât multe din hotărârile noastre judecătoreşti: cei doi împricinaţi nu pierdeau nimic în afară de piatra pentru care se certau, pe câtă vreme curţile noastre judecătoreşti nu ar fi încheiat procesul până când amândoi împricinaţii nu şi-ar fi pierdut averile.

Stăpânul meu continuă spunându-mi că nimic nu-i făcea mai scârboşi pe yahoo-i decât pofta lor nesăţioasă. Ei înfulecau fără alegere tot ce întâlneau în cale, ierburi, rădăcini, fructe, mortăciuni sau toate la un loc; şi le plăcea mai cu seamă ceea ce puteau dobândi furând şi încă de la mari depărtări, decât hrana mult mai bună care îi aştepta acasă. Dacă prada era bogată, mâncau până aproape să plesnească. Natura însă i-a învăţat să mănânce după aceasta o anumită rădăcină care le goleşte stomacul foarte repede.

Mai era încă un soi de rădăcină, tare zemoasă, dar destul de rară şi greu de găsit, pe care yahoo-ii o căutau cu multă lăcomie şi o sugeau plini de nesaţ; aceasta avea asupra lor aceleaşi urmări pe care le are vinul asupra noastră. Uneori îi făcea să se îmbrăţişeze, alteori să se sfâşie între ei; urlau şi rânjeau, sporovăiau fără şir, se învârteau şi se dădeau de-a berbeleacul, apoi adormeau în glod.

Băgasem şi eu de seamă că yahoo-ii erau singurele făpturi din ţara aceasta care se îmbolnăveau; totuşi lucrul se întâmpla mult mai rar decât li se întâmplă cailor la noi, ei îmbolnăvindu-se nu din pricina traiului rău, ci datorită murdăriei şi lăcomiei de care dădeau dovadă dobitoacele astea scârboase. Pe de altă parte, în limba lor nu există decât un cuvânt general pentru aceste boli, împrumutat după numele animalului, şi anume hnea-yahoo sau răul yahoo-ului. Doctoria care se prescrie este un amestec de balegă şi urină proprie, vârâte cu de-a sila pe gâtul yahoo-ului. Am avut adeseori prilejul să văd efectul minunat al acestei doctorii, pe care o recomand călduros compatrioţilor mei, spre binele obştesc, deoarece este un leac admirabil împotriva tuturor bolilor pricinuite de îmbuibare.

În ceea ce priveşte învăţământul, arta de a guverna, artele, meşteşugurile şi altele de felul acesta, stăpânul meu mărturisi că nu vedea decât foarte puţine asemănări, sau chiar de loc, între yahoo-ii din ţara lui şi cei de la noi. De altfel, pe el îl interesau numai asemănările dintre noi.

Ce-i drept, câţiva houyhnhnmi băgaseră de seamă că în fruntea celor mai multe cirezi de yahoo-i se afla un fel de conducător (întocmai după cum în parcurile noastre se află câte un cerb), care era întotdeauna mai hidos şi mai rău decât toţi ceilalţi. Că acest conducător avea de obicei un favorit ce-i semăna leit, poleit, a cărei îndeletnicire era să lingă picioarele şi şezutul stăpânului sau să-i ducă femele în culcuş, slujbă pentru care era din când în când răsplătit cu o bucată de carne de măgar. Favoritul acesta este urât de întreaga cireada şi, de aceea, pentru a fi în siguranţă, nu se desparte niciodată de stăpânul său. El rămâne de obicei în slujbă până când se găseşte unul mai rău decât el; în clipa când este înlăturat, urmaşul său vine în fruntea tuturor yahooilor din ţinut, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femele, şi întreaga ceată îl murdăreşte din cap până în picioare cu excrementele lor. În ce măsură lucrul acesta se întâmplă şi la curţile noastre cu favoriţii regelui şi cu miniştrii, stăpânul meu socotea că eu sunt cel mai în măsură să hotărăsc.

N-am îndrăznit să răspund la această aluzie răutăcioasă, potrivit căreia înţelegerea omenească era mai prejos de deşteptăciunea unui dulău obişnuit, înzestrat cu destulă agerime ca să distingă şi să urmeze lătratul celui mai încercat câine din haită, fără să greşească vreodată.

Stăpânul meu mi-a mai spus că yahoo-ii aveau unele însuşiri ciudate, pe care eu nu le amintisem sau la care făcusem doar vagi aluzii, atunci când îi povestisem despre neamul omenesc. El îmi arătă că aceste animale, ca şi alte dobitoace, de altfel, au femelele în comun, dar totuşi se deosebesc de celelalte prin faptul că femela Yahoo primeşte bărbatul şi atunci când e însărcinată, iar bărbaţii se ceartă şi se luptă cu femelele la fel de aprig ca şi între ei. Aceste obiceiuri erau atât de sălbatice, încât nici o făptură înzestrată cu bun simţ nu şi le însuşise.

Un alt lucru care îl umplea de uimire era ciudata înclinare a yahoo-ilor spre tot ce e scârbos şi murdar, în timp ce toate celelalte animale par să dea dovadă de o dragoste firească pentru curăţenie. În ceea ce priveşte primele două învinuiri, am fost bucuros să le las fără răspuns, deoarece n-aş fi găsit un singur cuvânt întru apărarea semenilor mei, cuvânt pe care altminteri l-aş fi rostit bucuros. Dar mi-ar fi fost destul de uşor să apăr neamul omenesc de cea de a doua învinuire, dacă în ţara aceea s-ar fi găsit porci (aceştia, din nefericire lipseau), căci porcii, cu toate că sunt nişte patrupede mai plăcute decât yahoo-ii, nu ar putea fi socotiţi, după umila mea părere, mai curaţi; şi până şi Înălţimea Sa ar fi fost nevoit să recunoască acest lucru, dacă ar fi văzut felul scârbos în care mănâncă sau cum se tăvălesc şi dorm în noroi.

Stăpânul meu aminti de asemenea o altă însuşire, pe care servitorii săi o descoperiseră la mai mulţi yahoo-i şi pe care el nu şi-o putea explica de loc. Spunea că din când în când câte unui Yahoo i se năzare să se retragă într-un colţ, să se trântească jos, să înceapă să urle şi să geamă şi să-i alunge pe toţi cei ce se apropiau de el, şi cu toate că e tânăr şi gras, să nu vrea nici să mănânce, nici să bea; iar servitorii nu pot să-şi închipuie ce l-a apucat. Singurul leac pe care l-au găsit este să-l pună la munci grele, după care îşi vine negreşit în fire. Auzind acestea, am tăcut chitic, din dragoste pentru cei de un neam cu mine. Totuşi, nu mi-a fost greu să întrezăresc aici adevăratul izvor al ipohondriei de care au parte numai cei leneşi, cei bogaţi şi cei care trăiesc în lux; iar dacă toţi aceştia ar fi siliţi să urmeze regimul amintit, pun mâna în, foc că s-ar lecui. Înălţimea Sa mai băgase de seamă că adeseori câte o femelă de-a yahooilor stătea în spatele unei movilite sau al unui tufiş şi se uita după tinerii Yahoo care treceau pe-acolo; şi când o vedeai iţindu-se, când ascunzându-se şi făcând fel de fel de mişcări şi strâmbături caraghioase. De asemenea mai băgase de seamă că în timpul acesta, ea împrăştia un miros dezgustător, iar atunci când vreunul din bărbaţi înainta spre ea, se retrăgea încet, uitându-se mereu înapoi şi, prefăcându-se că îi e teamă, alerga până într-un loc potrivit, unde ştia că bărbatul o va urma.

Alteori, când printre ele se pripăşea o femelă străină, trei sau patru din neamul ei se strângeau în jurul necunoscutei, se holbau la ea, flecăreau între ele, rânjeau şi o miroseau pe toate părţile; apoi se depărtau făcând gesturi, ce păreau să exprime un dispreţ desăvârşit.

Poate că stăpânul mergea cam departe cu aceste observaţii, bazate pe experienţa sa proprie şi pe a altora; totuşi, m-am gândit, nu fără oarecare uimire şi cuprins de adâncă întristare, că neruşinarea, cochetăria şi bârfeala nu sunt decât instincte înrădăcinate în firea femeii.

Mă aşteptam în fiece clipă ca stăpânul meu să-i învinuiască pe yahoo-i de poftele acelea nefireşti ale ambelor sexe, atât de răspândite la noi.

Se pare însă că natura nu este o dăscăliţă chiar atât de pricepută, căci în lumea noastră, aceste plăceri rafinate sunt întru totul rodul artei şi al raţiunii.