*

Blanşa se bucura numai cu coada ca are copii în ograda. Când trec prin fata custei ei, o striga: „Blanşa”, şi coada Blansei matura la stânga şi la dreapta. Blanşa-i alba din vârful cozii şi până-n vârful urechilor. Un alb cam sur de drob de sare. Numai năsucul ei e negru-umed ca al măslinelor marinate. Are bot ascuţit de vulpe ajunsa etola la gatul cucoanelor, şi niciodată nu leapădă cojocelul din par de capra.

— Mai, cum o fi Blanşa în pielea goala?

Numai s-au gândit, şi au ras cu hohot de circ. şi le-a părut atât de rau ca şi-au bătut joc de Blanşa, lăsând-o în pielea goala ca pe un purceluş dus la cuptor, ca îndată au „şparlit” cate o felie de cozonac, dându-i-o, şi au dezmierdat-o pe cap pana când Blanşa a închis ochii ca un motan gata sa toarcă.

Blanşa e mica de tot, dar merge ca vitele care au talanga de grumaz şi se duc agale la păscut cu ale lor coarne pe cap. Ea nu lătra cu una cu doua şi nici chiar cu trei. Cum scârţâie portiţă, deschide ochii, ciuleşte urechile, vede cine vine, adulmeca, mutându-şi nările, strâmbă capul pe-o parte şi pe altaca balanta când cantarestesi daca i se zburlesc mustăţile, latra, iar daca nu trebuie sa latre, îşi turteşte capul pe labe şi clipeşte pana când adoarme la loc. O vezi cum gândeşte în capul ei. Daca te uiţi la ea gândeşti şi tu, bucata cu bucata.

Nu musca. Dar asta n-o stiu decât copiii. Cele cu fusta sau cei cu pantaloni lungi aşteaptă la poarta pana când vine Gheorghe sa le deschidă. Unii dintre dumnealorclientii tateiintra, dar se apăra cu băţul. Blanşa se face că-i grozav de foc şi para pe bat. Copiii zâmbesc în sinea lorca harapul oglingioarei cu bombiţe albesi spun:

— Treci mata, nu te teme. O ţinem noi.

Si o apuca pe Blanşa din doua parti, stăpânind-o ca pe tauri.