Întoarcerea în timp

Prietenii nostri, canii – Blanşa

Blanşa e a copiilor.

Gheorghe-i al Anicai.

Si Anica a cui e?

— A nimanui! raspund în cor copiii, lepadandu-se de ea în numele vazutelor s-al nevazutelor.

— S-o ia…

— Cine s-o ia?

— Lasa sa n-o mai ia!

Si au lăsat-o. Au lăsat-o sa fie numai. Caci Anica e războiul copiilor.

Blanşa e mai bătrână decât copiii. Intre cei cu patru picioare e străbunica şi poate şi mai si. Daca ar avea numai doua picioare, ar purta papuci şi ochelari şi ar sta toată ziulica în fotoliu, la gura sobei sau la fereastra, împletind şi cetind „Vieţile Sfinţilor”. şi toată lumea ar veni la ea spunându-i saru' mana.

Dar fiindcă are patru picioare, ii numai Blanşa şi nimic mai mult.

Copiii au cercat odată sa vadă cum i-ar sta bunica, şi au imbrobodit-o cu tulpan, punându-i ochelarii mamei.

Nu s-a supărat Blanşa: s-a tare maniat mama. Anica i-a parat „că-şi fac ras de coniţa”.