*

Odată a prins-o Iuju cu latul sau şi a suit-o în cuşca lui cu roti. Gheorghe era beat şi dormea. Mama nu era acasă. Anica batea din pumni şi spunea:

— Ha-ha! Are sa v-aducă hoheru chielea Blansei în batha-ha!

Dar copiii nu s-au lăsat. au luat o birja din Târgul Cucului, s-au dus de capul lor la tribunal, l-au găsit pe tata, i-au spus tot cu lacrimi în ochi, şi seara, Blanşa a venit cu tata în trăsură cu doi cai. După ce i-a mirosit pe copii, a intrat în cuşcă şi n-a mai vrut sa iasă.

Blanşa tine cu copiii şi cu Gheorghe. Când se duce la piaţa cu coşul, Blanşa pleacă după el, fara s-o cheme, ca să-i facă în ciuda Anicai. Blanşa se potriveşte în pas cu Gheorghe şi când e treaz şi când e chiurluit. Daca Gheorghe se poticneşte lângă zidul bisericii şi ramane acolo în soamne, Blanşa se culca lângă el, ca un fel de umbra a lui, şi aşteaptă.

— Gheorghe-hai! Răcneşte Anica peste biserica Sfântului Ion-Gura-de-Aur.

Dar lui Gheorghe-i tare mult mai bine lângă biserica Sfântului decât lângă Anica lui.

— N-auzi, Gheorghe, auzi-te-ar ciuma, c-acusi vin la tine!

Ciorile de pe biserica îşi fac semn cu cotul aripii, şi o asmută pe Anica: har-harrr…

— Mai, unde mi s-o supara odată Sfântul.

— Care Sfânt?

— Sfântul Gheorghe, cel cu lancea, prostule.

— Prost eşti tu, ca nu spui.

— Ba tu eşti prost, ca-ntrebi. şi unde mi-o ieşi calare pe fereastra bisericii…

— Pe fereastra?

— Cal cu aripi, mai băiete! Alb ca laptele şi cu aripi de hulub. şi unde mi-o trasni-o pe Anica drept la mir…

Nu iesa Sfântul nici pe usaca-i încuiată de dascăl cu cheia de fiernici pe fereastra rândunelelor, că-i zăbrelita.

Si sta biet Gheorghe numai cu Blanşa, lângă zidul bisericii. şi numai ce vine Anica, fâsaind şerpeşte din papucii târşiţi, c-o falca în cer şi una în pământ.

Arată-ţi aripele, Blanşa, că-i prăpăd!

Încăleca, Gheorghe, pe Blanşa-nazdravana, ca te-ajunge Mama Pădurii!

Blanşa n-aude, Gheorghe nu vede, Anica vine, inima bate.

Anica da cu piciorul în Blanşa şi în Gheorghe, şi-l smuceşte pe năpăstuitul ei ca pe un sac cu cartofi.

Gheorghe-i numai somn şi rachiu.

Anica il pune pe picioare şi-ncepe să-i cărăbănească pumni, răcnind la el:

— Haram de tine, păcătosule şi spurcatule! Îmi bei tata munca şi sudoarea me!

Urate vorbe!

Gheorghe se clătină sa cada, dar Anica nu-l slăbeşte, îmbulzindu-l ca tusa. Da cu genunchiul, da cu cotul, da cu palma, se-ndeasa-n el de parcă-l scurma, il îmbrânceşte. Pac cu palma peste obraz, poc cu piciorul drept în sale. Ii cade papucul. Geme, ca şi cum nu din picior, ci din rărunchi i-ar fi căzut. Il ridica şi se năpusteşte. Pleosc cu papucul peste ceafa, peste tâmplă, peste gura.

— Unde-i toporul, Gheorghe-Gheorghe, sa te hăcuiesc şi sa sfârşesc la Cremenal!

Iar Gheorghe-Gheorghe îndruga:

— Da tu da, muiere, c-acusi iesa dracu din Gheorghe!

Si suduie de mama focului.

Săracu Gheorghe!

S-aduna toată mahalaua Zlataustului. Femeile dau din cap cu încuviinţare, uitându-se cu ochi stropşiţi la Gheorghe. Bate-le-ar crucea de muieri, toate-s de-o sama cu Anica. Dar „oamenii” au inima.

— Lasă-l, bre Anico, ca doar ţi-i bărbat!

— Aista mi-i bărbat? Hoitu aista? Înghiţi-l-ar pamantu-mamei lui!

— Ra mai eşti la inima! Zic oamenii.

— Ia lăsaţi femeia-n pace la nacazu ei! Sar de colo şi muierile.

Şi-s gata sa se-ncaiere, de ciotca ce-s cu scorpia de Anica!

Anica-l împinge pe Gheorghe spre casa, cu alaiul după ea. Iar după ce-a închis porţile cu tunet, se întoarce la oameni şi răcneşte:

— Nu v-aş mai vedea în ochi! Hooo! Haide mars, boalelor!

După aceea, Blanşa se culca în cuşcă şi nu mai vrea sa vorbească cu Anica.

Gheorghe doarme şi nu mai vrea sa mature în ograda.

Anica boceşte cu ochi de sânge şi nu mai vrea sa facă bucate.

S-unde vine mama la bucătărie şi se supără pe Gheorghe, pe Anica, pe copii, pe toată lumea.

— Am sa va dau afara pe-amândoi. Sa se isprăvească odată.

Anica îşi scutura plânsorile, taie felii de cartof, şi le pune pe tâmple şi pe fruntesluta-i, draga ei, ducă-se pe pustii!

— Se leagă cu tulpanul, şi începe sa face treaba cu satârul, cuţitul, melesteul, lingura şi oalele, bodogănindu-l mereu pe Gheorghe care sforăie.

Iar Blanşa, când anica se duce la poiata sa taie gatul unei pasarivine iute-iute în bucătărie şi sărută mana lui Gheorghe.

S-o vadă Anica!

Dar îngerul o tine pe Anica tocmai cat trebuie.