*

În fiecare zi şi noapte Blanşa-i în ograda.

Dar asta nu-i de-ajuns. Caci în ograda sunt găini, cocoşi, curcani şi gâşte, ca şi cum n-ar fi.

Blanşa nu e în ograda; Blanşa e chiar ograda. Când latra Blanşa, ograda simte om strain şi da vestire celor din casa. Când da Blanşa din coada, ograda se bucura că-i vin copiii. Ca şi ograda, Blanşa e mereu în jurul casei, lipita de ea.

Si cerul e mereu deasupra casei, dar daca Blanşa nu-i în cer, cerul nu-i de-al casei.

Are cerul soare şi luna; sa le aibă! Dar care dintre copii ar da-o pe Blanşa pentru soarele şi luna cerului? Pastreazati-le. Noi o avem pe Blanşa noastră.

Asa au trecut anii, pana când într-o zi ograda a muţit ca după îngheţ, desi era vara.

— Blanşa, Blanşa!

Au strigat-o copiii la miazăzi, la miazănoapte, la soare-răsare şi la soare-apune. Au strigat-o şi de pe acoperişul casei. Au căutat-o pretutindeni cu lumina inimii, dar nicăieri şi niciodată nu au mai găsit-o.

Blanşa n-a mai fost în ograda.

Caci tot ce-a fost odată, niciodată nu va mai fi.

SFÂRŞIT