CE A SPUS BUNICUL.

        CE-O FI AVÂND BUNICUL? De vreo două seri se uită lung la nepot, când crede că nu-l vede nimeni, şi parcă mereu uită ceva în odaia nepotului. Abia se scoală de la tabinet, şi după ce-şi zahărul cu melisă, şi după ce nepotul îi sărută mâna spunându-i noapte bună – iar se întoarce în odaia nepotului.

        Se uită în dreapta şi în stânga, şi parcă vrea ceva, dar se codeşte.

        — Ce faci acolo, Alecule? îl întreabă de dincolo glasul cu ochelari ai bunicii.

        — Îmi caut ochelarii, Elencule.

        — Nu-i mai căuta, că-s pe nasul matale. Zi că i-ai găsit şi pace.

        Şi bunicul pleacă binişor ca fumul luat de vânt, cu ochelarii pe nas.

        E tare greu să te-ascunzi de bunica, mai ales când eşti ca bunicul.

        Dar se vede că toate lucrurile nu-s numai aşa, dar şi altfel, chiar şi-n casa bunicilor.

        Nu degeaba stă şi doarme şi s-alintă când e treaz motanul la picioarele bunicului.

        Poate că i-o fi şoptit într-o noapte cel cu coadă şi cu „miau”, la ureche:

        — Cucoane Alecule, seara ţi-i somn, dar cucoana Elencu e grozav de trează. Mata n-ai observat, cucoane Alecule, că numai după dejun… sfrrr… sfrrr… sfrrr…

        Adevăr grăit-a. După dejun, cucoana Elencu s-aşează bine în fotoliu – ca pentru drum lung, cu diligenţa – îşi pune ochelarii, deschide o carte veche, cu litere chirilice, şi citeşte cu glas tare din Vieţile Sfinţilor, – în timp ce bunicul se plimbă prin odaie, cu mâinile la spate, ş-un fel de huţa-huţa, în scârţâitul bujmachiilor brodaţi de bunica.

        Somnul bunicei vine numai din Vieţile Sfinţilor. Nu-l văd nici ochelarii bunicii. Numai odată-i cade cartea pe braţe, deschide gura, şi doarme sfădindu-se cu aghioasele pe limba somnului.

        — Drăguţă… ssss…

        Bunicul e de fum şi şoaptă ca o înserare de toamnă cu răsărit de lună, lângă o biserică veche.

        Somnul bunicei taie lemne în pădure, voiniceşte.

        — Drăguţă, ştiu, – oftează bunicul dezmierdând părul nepotului, ca şi cum l-ar consola de-o mare durere. Ştiu, drăguţă, ai patima tutunului. Păcate omeneşti…

        Se opreşte. Trage cu urechea. Somnul bunicei i-o armată a somnului, în marş.

        — Mie, drăguţă, îmi pare tare rău, pentru sănătatea matale. Da’ să nu te afle Elencu…

        — Ce faci mata acolo, Alecule?

        Bunicul parcă a sughiţat. I-au tresărit şi ochelarii, strâmbându-se.

        — Ce să facem? Mai punem şi noi ţara la cale.

        — Da, dumneavoastră, holteii, – cască lung bunica.