A doua capitală

Oh, ville qui m'as vu naître et que je vois imourir!

Tare-i frumos Iaşul ² şi tare-i murdar! Fotogenic cum nu e altul, e adorabil în cărţi poştale ilustrate, înconjurat de dulci coline, când verzi, când albe, când multicolore, (după anotimp), e plin de farmec pitoresc şi glorioase amintiri. Dar dacă nu ai prins cumva rădăcini în istorica lui argilă, sau dacă nu eşti împins de cine ştie ce obligaţii de la care nu te poţi sustrage, să te ferească Dumnezeu, cetăţene, să trăieşti douăzeci şi patru de ore între zidurile lui! Vei fi învăţat poate, în tinereţe, câţiva ani prin şcolile laşului şi suvenirile pe care le-ai păstrat nu corespund cu afirmaţiile mele? Poate că vei fi citit drăgălaşa literatură a apologeţilor acestei mândre cetăţi de Scaun? Poate că vei fi participat la vreo şedinţă a societăţii Amicii laşului, cu sediul în Bucureşti? Poate că ai legături cu vreun intelectual (toţi ieşenii sunt intelectuali), care te-a convins că aeroplanul s-a inventat la Iaşi, că Ronsard era ieşan şi că Villa Borghese e un moft pe lingă Marele Hotel Traian? Au te îndoieşti cumva de cele ce-ţi spun şi crezi că din motive care îţi sunt necunoscute, ca netrebnic renegat, te mint? Ei bine, atunci, dacă îţi simţi inima tare, vino, cu mine!

Per me şi va nella cittâ dolente Gara Iaşi!

Cam pustie, cam tristă, nu?

Parcă s-a întâmplat o dramă grozavă şi acum lumea s-a împrăştiat. Nu te speria. Nu s-a întâmplat nimic, exact ca în casa despre care scrie d. M. Sadoveanu. Aceasta e trăsătura caracteristică a oraşului cu gesticulaţia modelată pe un străvechi şi molcom andante. Trebuie să te pătrunzi bine de această atmosferă ca să poţi înţelege sufletul adormit al cetăţii somnambulice.

Şi ca să nu pierzi absolut nimic din cele ce ai de văzut să începem cu restaurantul gării. Zici că cel din Piteşti e mai prezentabil? Eu nu ţi-am spus? Ai vrut să te convingi personal? Convinge-te!

— Băiete, două ceaiuri!

— Ce să fie?

— Două ceaiuri!

Momental, dar mai aşteptaţi puţin că nu-4

Foc.

Te uiţi la linguriţă? Da, e de plumb. Oraş sărac!

Cornurile crezi că sunt de ieri? Eu sunt sigur, leşanul e conservator. Ceaiul e apă chioară? Nu-i nimic! Nu te oblig să-l bei. L-am cerut ca să-ţi faci o idee. Ţi-e grijă de bagaje? Linişteşte-te! Le vei găsi unde le-ai lăsat. Să nu-ţi închipui că hamalul simulează: doarme din picioare. Când n-au ce face. Hamalii se joacă de-a caii şi uite, s-au deprins. Acuma cred că te-ai convins că ei nu vorbesc în hexametri şi te asigur că nici birjarul nu e wagnerian. Te previn de asemeni că portarul n-a colaborat niciodată la Viaţa Românească şi că madama nu cultivă în timpul liber pictura. Are ocupaţii mai lucrative. Birja ţi se pare cam hodorogită? În schimb şi calul e bătrân. Ar fi ridicol să vezi înhămat un Orloff la o asemenea brişcă. Aşa, se armonizează. Nu găseşti? Te întrebi ce miroase aşa? Canalul! Laşul e canalizat. Uite gurile, în fiecare stradă sunt guri. Pe cine am salutat? Gunoaiele! Sunt de anul trecut! Adică de anul trecut. Zic şi eu aşa. Cine ştie de când sunt? Poate dinainte de Unire, poate din timpul lui Ştefan, poate de la fondarea oraşului, în cazul acesta, nu văd de ce permit autorităţile să li se adauge gulere tari şi şoşoni vechi. Le alterează caracterul. E un anacronism. Ce comisiunea monumentelor istorice doarme? Nu te mira că s-a oprit trăsura. E la deal şi e prea încărcată. Să vezi că îndată calul o să înceapă a da înapoi. E mai cuminte să ne dăm jos. Trebuie să-i uşurăm sarcina. De altfel până la hotel nu mai e mult. Puţină mişcare ne desmorţeşte. Iată, am ajuns. Ţi-am ghicit gândul: vrei să faci o baie! Să vedem, în Iaşi nu se ştie niciodată când curge apa. Vrei să ştii câte instalaţii sunt în tot hotelul? Una singură. Vrei să ţi-o arăt? Urmează-mă. Asta e. Ia, învârte! Auzi cum fâşiâe ca gânsacul? Îţi aminteşti desigur cupletul lui Tănase:

Ăsta robinet Are marafet. Învârti în sus învârţi în jos Degeaba, face -fâs.

Nu rimează, dar e adevărat: degeaba face f îs I Nu curge.

Inutil să te informezi la personal. Nimeni nu ştie. Ţi s-a vorbit de baia turcească? În adevăr, e foarte bună dar, luni nu funcţionează. Singura soluţie e să cumpărăm patruzeci de sifoane şi să facem duş pe rând. Te interesează cearşaful? Madama m-a asigurat că e foarte curat. Când i-am cerut să-l schimbe, părea profund jignită de neîncrederea mea.

— N-a dormit pe el decât o singură persoană. Un domn colonel, mi-a spus ea.

Spuneai că ai vrea să revezi Cetăţuia. Să ieşim în piaţă, să căutăm un vehicul. Ştiu că nu-ţi place să circuli cu cai invalizi, dar iartă-mă, în automobile cu asemenea cauciucuri eu nu mă aventurez. Am mai păţit-o. Dacă vrei însă să te edifici asupra exactităţii spuselor mele, întreabă aşa de curiozitate chauffeur-ul cât ne cere până la grădina Copou. Ţi-am spus doar că nu-s taximetre. Aici e pe învoială. Oraş patriarhal. Cât ţi-a cerut? O sută de lei? Vezi deci, că eu am exagerat în minus, când îţi spuneam că-ţi va cere numai şaizeci.

La Bucureşti e drept că o cursă de mărimea acesteia nu înregistrează mai mult de optsprezece lei. E adevărat însă că maşina nu are de luptat acolo cu atâtea accidente de teren şi că nici nu te poartă prin locuri atât de pitoreşti. Ş-apoi, Bucureştiul e capitală în lege. Laşul nu e în ierarhia urbanistică decât a doua capitală, aşa ceva ca un fel de Subsecretar de Stat. Să facem o mică vizită prietenului nostru din Păcurari.

Hai şi pe jos, dacă vrei. Ce să-i telefonezi, domnule? Te crezi la Londra? Până îţi răspunde centrala, am ajuns. Ce te uiţi aşa la stradă, n-o mai recunoşti? Te cred: se mută! Dezgustată şi ea de Iaşi o ia încet-încet, ca broasca ţestoasă, spre Vest. În fiecare an câte un metru. Prin simpatie, celelalte o urmează, cu tot, cu edificii şi monumente, aşa că nu e de mirare că într-o bună zi, compatrioţii mei se vor trezi cu laşul în Munţii Apuseni.

Iată, s-a făcut unu. Vrei să mergem la restaurant? Nu-i! Dacă îţi spun că nu-i, poţi să mă crezi. Este o cafenea-restaurant care gătea şi mâncări când a inaugurat-o, dar acum nu cred să mai gătească. Era mereu pustie! De ce? Prea era luminată, prea era curată, prea pretenţioasă, îeşanul e om modest. O berărie şi o cârciumă, e prea destul. Ş-apoi, patronii cafenelii sunt din Bucureşti. Personalul de asemeni. Prea au procedat cu ostentaţie, închipuieşte-ţi că înainte de a deschide localul, au scos de prin şuri, curte şi bucătării patru (pe onoarea mea) sute de căruţe de gunoaie în văzul indignat al tuturor ieşenilor. E umilitor pentru un oraş atât de istoric! Cum au stat gunoaiele cincizeci de ani, fără să supere pe nimeni, puteau să mai steie încă pe Atâta, fără nici un risc pentru imobil. Ce, o să-i înveţe bucureştenii pe ieşeni ce-i curăţenia? Dacă-s curaţi dumnealor, să fie la ei acasă! Asta este.

Îmi pare bine că vrei să mergem la o cârciumă. Ţi s-a vorbit desigur de cârciumile laşului, îmi spuneai odată că ai avut nişte colegi de Universitate ieşeni, care, în mijlocul Parisului sufereau de nostalgia unui pahar de vin din oraşul natal.

Gustă şi alege. Ăsta e oţetit? Nu-i nimic. Să ne dea altul. Ăsta are miros de doagă? Altul, jupânef Şi ăsta miroase? În definitiv nu-i nimic, poţi fi sigur că oricât îi bea nu te doare capul. Aşa mi-au spus toţi amicii care se întâlnesc zilnic în acest local. Sunt oameni de bună credinţă. Dar în afară de asta, ştii ce calitate mai are acest vin? E natural! Întreabă patronul:

— Natural! N-avem decât vinuri naturale.

Spune şi dumneata acum, că eşti un om, care ai călătorit, ai mai băut de când eşti, undeva în afară de Iaşi, vinuri naturale? Proaste, proaste, recunosc, dar garantat naturale? Pâinea? E de ieri, ca şi cornurile din gară. Nu se ştie bine de ce, dar în Iaşi e foarte greu să găseşti pâine de azi. De altfel, cea de ieri e mai bună pentru stomac, dat fiind că e de calitate inferioară. Să nu-ţi închipui însă că în toată Moldova e aşa. Uite, la Vaslui de pildă, dar ce Vaslui? Alături, la Târgu-Frumos e o pâine excelentă.

Asta e şi uşor de înţeles. Oraşe mici, oamenii n-au ce face, se ţin de mofturi. Dar să încetăm glumele. Cred că te-am chinuit destul. Nu sunt de felul meu sadic şi nici nu vreau să pleci cu o impresie proastă din oraşul în care am copilărit şi am învăţat, Carte. Ţi-am rezervat o surpriză. Te ştiu meloman şi am oprit bilete pentru diseară la concertul pe care îl dă Cazals la Teatrul Naţional. Hai până la Agenţie să le ridicăm. Ian te uită, dragă, concertul nu mai are loc! Nu s-a vândut nici un bilet! Ce ghinion! Tocmai acum şi-a găsit şi Cazals să vie la Iaşi, când Mis Evelyn îşi ia adio de la ieşeni, vârându-şi pentru ultima oară în acest oraş, drăgălaşul ei cap în gura leului!

Ia uite ce de-a lume în faţa circului! Vin jandarmii.

O companie întreagă. Nu te mira. I-a scos să păzească intelectualii ca nu cumva să se strivească la înghesuială!

Ştii ce? Nu mai dormim în Iaşi. Avem un tren la natru. Diseară suntem la Bucureşti: facem o baie mâncăm pâine de azi şi cu riscul de-a căpăta migrenă, vom bea o sticlă de vin care chiar de n-o fi natural, o să ne placă.

— Poftiţi în vagoane, domnilor!

Perspectiva Gării de Nord îţi surâde? Şi mie! Dar de ce mă priveşti aşa? Eşti poate, cum zice Neamţul, ein exclusiver Idealist? Materialismul meu brutal te jigneşte? În cazul acesta nu-mi rămâne decât să mă descopăr şi din toată inima să-ţi spun: mai poftim!