VESELA SPOVEDANIE

Iată ce mi-a povestit într-o seară, la un pahar de vin, un fost camarad de arme:

Jalnicul armistiţiu fusese semnat în împrejurările ştiute.:

Misiunea germană, sub comanda trufaşului general Brandenstein pogorâse asupra îndoliatei Cetăţi de Scaun a laşilor, ca un stol de corbi. Peste defecţiunea ruşilor înebuniţi de alcool: şi duhul otrăvitor al răzvrătirii, peste lipsurile şi mizeriile de tot felul, marasmul şi descurajarea veniseră ca o ultimă lovitură a destinului să ne încovoaie grumazii, răpunând şi cele din urmă nădejdi.

Întovărăşeam un prieten, în altădată liniştitul cartier al Tătăraşilor, turburat acum de chiotele răguşite-ale ostaşilor împărăteşti, Păşeam abătuţi prin zăpada moale şi. Fără să schimbăm o vorbă ne-am strâns mâna, despărţindu-ne în poartă. Purtam încă uniforma regimentului 24 artilerie şi De cât îmi era cu putinţă ocoleam străzile principale, penţ.ru a nu fi silit să salut ofiţerii nemţi. Fulgi mari cădeau molcom pe acoperişurile joase. Cotind pe-o ulicioară pustie, zăresc în pragul bisericii un Preot înalt, pregătindu-se să intre. Nu ştiu ce-mi vine şi mă iau după el. Un impuls ancestral, nevoia de-a auzi o vorbă de încurajare, cine ştie? Îmi zice:

— Ce doreşti, fiule!

— Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.

— Ai ucis?

— Da!

— Rău!

— RNemţi? · · "

— Nemţi! · '. · · · '+! -· Bine!

—· îţi place teatru? · – Da!

— Bine! Dar Moartea lui Mihai Viteazul?

— Nu!

V – Rău! Crezi în Dumnezeu?

— I – Da!

— Bine!

— Dar în N. lorga?

— Nu!

[i;:

— Rău! Şi de ce nu crezi în N. lorga!: [~- E zălud părinte, e sărit!

— Ieşi afară, măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniforma! La zid, la zid!

Credeam că a înebunit popa. O şterg, Dascălul se ia după mine:

B.

— Bine, domnule locotenent, cum îţi veni? —- Dar ce-am făcut?

— Ăsta nu e popă, domnule.

— Cum?

— Ăsta e domnul profesor lorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor.

Camaradul meu surâdea nostimei amintiri:

— Şi cine crezi că făcea pe dascălul?

— Făgeţel?

— Ai ghicit!