Iar Giorge Pascu?

N-am auzit berbec să fredoneze din Aida, nici râmă să latre şi să se dea la om, dar l-ani văzut pe Giorge Pascu profesor universitar. Ceea ce lipseşte circului Klutzki şi celor mai vestite menajerii, Universitatea din Iaşi, are. Toată lumea ştie cum se poate obţine un câne-lup. Dar cine şi-ar putea închipui că luând un dovleac şi cioplindu-i ochi de broască, nas de morun şi urechi clăpăug.

— Dacă în loc să-l pui într-un vârf de băţ ca să-l faci felinar, îl aşezi între umeri şi-i zici Giorge Pascu, se poate să obţii un filolog? Iată, s-a putut. Şi pentru întâia oară de la facerea lumei apare pe scoarţa planetei omul cucurbitaceu. Nu e deci de mirare că el cugetă buruienos şi vorbeşte cu sâmburi. Din conţinutul gelatinos al craniului său vegetal, cuvintele se desprind anevoie şi odată libere, o iau razna şi brusc în viteză maximă, ca o garnitură de vagoane scăpată la vale, după ce toate frânele s-au rupt. Gesticulaţia lui disperată şi în contradicţie cu ceea ce spune, e o dovadă că vorbirea îi produce dureri fi-

* Pentru conţinutul acestui articol, semnatarul a fost dat în judecată şi achitat.

Zice şi că mecanismul ei dezlănţuit funcţionează independent şi scapă oricărui control. De altfel scopul vorbirii lui trebuie căutat exclusiv în ea însăşi, Giorge Pascu vorbind numai pentru a nu uita să vorbească. Exerciţiile lui de dicţiune amintesc acele motoare hodorogite care dacă sunt oprite, nu mai pornesc niciodată, împiedicat să vorbească două minute, Giorge Pascu ar rămâne mut pe viaţă. De aceea el nu poate fi făcut răspunzător de tot ceea ce spune. Sunt totuşi manifestări verbale care trădează în umanitatea lui relativă sentimente bestiale, pentru a căror ferocitate el trebuie luat de guler şi scuturat puţin.

Animalele cele mai crude păstrează acelui ce le dă mâncare şi le îngrijeşte la boală un ataşament pe care numai turba îl poate anula.

Raporturile dintre d-l G. Ibrăileanu şi dobitoc n-au fost şi nici nu puteau fi altele.

Totuşi, într-un recent consiliu de facultate inenarabila mascara, şi-a dat cu ideea că d-l Ibrăileanu să fie prematur pensionat, pentru că sănătatea nu i-a permis câtva timp să ţie curs. Pe firmamentul redus al închipuirii lui tenebroase, Giorge Pascu a dezlănţuit un fulger de pâslă, voind să prăvale o stâncă adevărată. A pârâit puţin dovleacul şi nu s-a mai întâmplat nimic, fireşte. Dar nu efectele acestei măgării ne interesează, ci intenţia şi necuviinţa nemernicului. Spectatorului neinformat îi va apare desigur firească aversiunea Pascului faţă de d-l Ibrăileanu, dat fiind numărul de trepte care pe scara zoologică separă aceste două fiinţe. Dar puţini sunt aceia care ştiu că d-l Ibrăileanu a venit nit odată cu braţul cu fân în ieslea animalului şi i-a Dat lui să pască şi l-a îngrijit pre el la boală şi l-a ocrotit. Nu l-am auzit niciodată pe d. Ibrăileanu vorbind altfel despre Giorge Pascu, decât cu o înţelegătoare indulgenţă, pe când incorigibilul derbedeu, îl calomnia până şi în faţa camarazilor săi de la oficiu.

Dacă nenumăratele servicii pe care cu toate acestea d-l Ibrăileanu i le-a făcut din milă o viaţă întreagă, au rămas în majoritatea lor necunoscute, aceasta se datoreşte numai discreţiei proverbiale care e o a doua natură a acestui distins exemplar uman. Dar dacă acele care nu s-au putut ascunde, s-ar şti, care e omul de omenie care nu s-ar scârbi peste măsură şi s-ar putea abţine să recapituleze:

Când în toiul cumplitei ierni din 1917, în urma urâtelor tale purtări, rectoratul hotărâse să te dea afară din direcţia bibliotecii, ai uitat că numai în urma intervenţiilor domnului Ibrăileanu n-ai fost aruncat în stradă, haimana?

Când în Urma infamiilor debitate pe seama profesorului Ilie Bărbulescu, care şi el te-a ospătat şi proteguit, acesta a vrut să te ia, după; cum şi meritai, la palme, ai uitat că te-ai agăţat ca un netrebnic de pulpana d-lui Ibrăileanu şi că numai aşa ai scăpat de bătaie, păcătosule?

Când ai fost surprins scriind porcării în condica de prezenţă la adresa colegilor şi un alt profesor a voit să-ţi aplice aceiaşi sancţiune, ai uitat că tot sub redingota d-lui Ibrăileanu ţi-ai găsit salvarea, ticălosule?!',<'·:

Când la rândul lui, Demostene Botez, s-a văzut silit să te bată, ai uitat că tot d-l Ibrăileanu te-a scăpat,. Mişelule?'

Când eu însumi, de faţă cu profesorul Marinescu, ţi-am făgăduit în Piaţa Unirii palme, dacă continui să mai vorbeşti despre noi cu servitorii „Vieţii Româneşti", nu ştiai că tot domnul Ibrăileanu m-a oprit să ţi le dau, măgarule*.

Când simplă eroare de tipar a „Vieţii Româneşti", râvneai la catedra care din nenorocire ţi s-a dat, ai uitat că la vederea d-lui Ibrăileanu te gudurai ca o javră, lichea, alergând după el cu pălăria în mână, pe străzi, slugoiule?

Aceste toate i s-ar cuveni spuse „coram populo" lui Giorge Pascu dacă acest Giorge Pascu ar avea obraz. Dar eu care ştiu că nici dojana, nici ocara, nici justiţia în faţa căreia a fost tradus în mai multe rânduri, nici bătaia care i-a fost aplicată metodic, nu-l pot îndrepta, în faţa nesimţirii lui celei dobitoceşti mă întreb descurajat: „Pascule, cretinule, ce trebuie să se mai întâmple, pentru a te fixa odată definitiv, în obscuritatea ta glodoasă?"

* De-atunci i le-am şi dat, fiind încă în curs de judecată cu fenomenul. Fără de acest amănunt, poate îl uitam.

— Tămâle şi otravă