Opinia publică

E fată bună şi gata la orice.

S-a crezut că e o născocire a revoluţiei franceze pentru că pe atunci prinsese forme mai pline.

Dacă pe acele vremi era mai gălăgioasă şi lua aluri de ţaţă, o făcea din delicateţe: nu vroia să jignească gustul contimporanilor.

Ca „l'eternel feminin al lui Laforque are:

L'art de toutes Ies ecoles, Et des îmes pour tout Ies gouts".

Nu va cunoaşte bătrâneţe şi n-a cunoscut copilărie.

S-a născut de 16 ani şi a rămas aşa.

E sinceră, candidă, credulă, naivă şi uită repede.

Democraţilor li se topeşte inima după ea, ca unor anumite domnişoare de pension după tenori din cavalerie şi ofiţeri din operetă – absurd.

Reacţionarii îi jură veşnică ură sau înalt dispreţ – exagerat.

Înţelepţilor le inspiră o ironică simpatie.

Poate şi puţină milă.

Unde n-a umblat şi câte n-a văzut!

A iubit, a crezut, a uitat şi iar iubeşte şi iar crede şi iar uită.

I-a spus o hetairă că virtutea e nerozie – şi ea a crezut.

Şi-a îmbălsămat trupul cu miresme ameţitoare, aduse de marinarii străini ai Orientului fabulos şi aşteptând trecătorul nocturn în pragul gyniceului a murmurat cântece ademenitoare, plimbând degete leneşe pe lira cu şapte corzi.

Un cerşetor i-a spus că e păcat ce face – şi ea a crezut.1

Luând drumul pribegiei a sărutat urmele paşilor în Nazaret – născutului şi plângând a suit calvarul.

Un legionar i-a spus că zeii nu mor şi că numai în patria lui sunt z; ei – şi ea a crezut.

În Roma lubrică a jertfit din nou prosternându-se (ca şi pe malurile tainicului Helespont) pe altarul din spumă întrupatei Venus Urania.

S-a veselit la fel în circurile decadenţei latine, ca altădată la întâiele olimpiade.

Cântată de poeţi la petreceri, aclamată în forum de vulgul profan, beată de aromate vinuri viclene, cu părul despletit, goală, a sardanapalizat în inelul din ce în ce mai aprins al privirilor lascive, o tarantelă obscenă.

Un monstru de metal i-a spus că ea îi va fi sprijinul (sufletesc) în luptele pentru cucerirea sfântului mormânt – şi ea a crezut.

În castelul cu şapte turnuri şi-a aşteptat credincioasă întunecatul senior (câteva sute de ani).

Trubaduri visători şi paji şăgalnici i-au suspinat madrigale galante şi meşteşugite rondele când, la ivirea ei în albastrul salon, apusul i se aşternea la picioare ca un heraldic covor de purpură, pe când oglinzile · – fumurii în penumbră – prelungeau la infinit reverenţa cucernică a vasalilor smeriţi.

Un păstor de la „Opera Comică" i-a spus că fericirea e în mijlocul naturii – de carton – a peisagiului Wateau —-şi ea a crezut.

Printre mlădiile sălcii (pictate) şi-a frânt. Mijlocul mlădiu, pentru a se oglindi într-un pârâu imaginar, în ale cărui ape inexistente a întâlnit pentru întâia oară (aşa-i cupletul) buccele pudrate ale unui cochet marchiz, rătăcit la vânătoare şi apropiat tiptil, halucinat.

Bergere legere Je crains ţes appas, etc.

Marchizul i-a lăudat ispititor minunele curţii – şi ea a crezut.

A străbătut saloanele „Varsailles"-ului cu graţii de libelulă, lunecând, uşoară, pe undele unei arii neauzite; şi-a ondulat trupul sinuos în pavane pline de graţii şi pe fildeşul „clavicin"-ului degetele ei au trezit în dezmierdări sufletul lui Lulli, Adormit pe clape, zglobiu în gavotă, melancolic în menuet, frivol, seducător.

A rătăcit prin parcul lui Lenotre, unde bazinele înfloreau sonor ca să acopere zumzet de săruturi în boschete, pe când razele de lună curgeau – aur viu pe verdele mort al frunzişului în declin.

Pe când căuta să-şi amintească locul întâlnirii însemnat cu roş de buze pe evantail, un „cetăţean" i-a spus că marchizul minte —. Şi ea a crezut.

S-au înălţat baricade, s-au incendiat palate, s-au distins oratori şi ea a văzut marchizul suind treptele eşafodului de unde a privit-o sfidător. Atunci i-a fost ruşine.

A închis ochii, a plâns şi i-a părut rău.

A colindat apoi taverne rău famate unde republicani grosolani şi aprigi i-au dat vin acru şi-au învăţat-o cântece cu două înţelesuri.

Ostenită de-atâtea schimbări. Opinia Publică vroia linişte., S-a mutat la mahala unde a trăit în concubinaj efemer cu tot soiul de oameni de rând, pe rând. Şedea cu perdelele trase şi-un felinar roşu (stea polară)* indica drumul amatorilor, veniţi din toate părţile s-o cucerească definitiv.

După războiul mondial, Opinia Publică s-a schimbat mult şi s-a lăsat de aventuri. Stă-n cerdac şi bea cafea (a devenit obeză).

* Un pol!

În locul felinarului roşu e un papagal verde care se adresează trecătorilor neîntrerupt şi triumfător: „Vot universal!" „Expropriere cu justă şi prealabilă despăgubire".

„Jos, sus-ul", „Sus jos-ul".

Un domn student i-a făgăduit solemn mariaj cu popă. Dumneaei i-a cumpărat (acum are de unde) săpun, hăinuţe noi ş. c. 1. Dar dumnealui şi-a luat într-o bună zi diploma de doctor în drept din sipetul dumneaei şi s-a tot dus cu bicicleta, vârându-şi în jambiere cravaşa cu cap de ogar.

Ea îl aşteaptă.