2

— Putem sau nu să-i dăm dreptate lui Aristoteles, dar a fi liber de vraja aurului — ut ita dicam...

— Blasfemie, iubite doctor Medio ! De o mie de ori blasfemie. Aurul este stăpînul proştilor şi sluga prea plecată a bărbatului de geniu, strigă don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera, ridicînd braţul terminat cu cangea de argint. Te întreb dacă ai văzut în Inglitera vreun spectacol al domnului Shakespeare ? Pentru că acolo, aurul... Aproposito. Ca trezorier al acestei prea frumoase nave, te-ntreb — ut ita dicam — dat find că dispreţuieşti aurul ca un filozof, dacă-mi cedezi mie solda ce ţi se cuvine pentru întreg voiajul ?

— Şah la rege, rîde baronul Louis de Vic-Fezensac. Domnilor, iată-l pe il capitano !

Gentilomii se ridică de pe scaunele fixate în podea, cu bunăvoinţa mîndră, uşor ironică a oamenilor de spadă de pretutindeni. Căpitanul Păcurar le face o reverenţă scurtă. Spune cu glasul lui autoritar, în acel limbaj european numit ă la soldato, amestec de italiană şi spaniolă, în răsărit pe fondul unei levantine vorbită în toate porturile Mediteranei şi Egeei, le spune să-şi ocupe locurile şi, dacă se găsesc într-o stare de spirit favorabilă, să-l asculte, simţindu-li-se dator cu citeva explicaţii.

— Era şi timpul, căpitane... Oricît i-am fi de recunoscători căpitanului Mîrzea şi indirect Domnului său, începusem să mă neliniştesc văzînd că in loc de Apus, ai binevoit să pui prova pe Răsărit, spune baronul.

— Dacă nobilii domni mai au şi alte nelinişti ?

— Probabil că se vor naşte din explicaţiile domniei- voastre, căpitane, spune cavalerul Pişrre de Mirande.

Căpitanul Păcurar se aşază în capul mesei lucioase de acaju, în jilţul cu spetează înaltă avînd sculptate nu armeriile Casei Bîrlădeanu, cum era de aşteptat, armerii cunoscute de gentilomii prezenţi, ci cu totul alte armerii, care stîrniseră o dispută vehementă între cei doi fraţj de Mirande, ambii specialişti în heraldică franceză începînd de la Charlemagne, trecînd prin epoca atît de controversată a blazoanelor din vremea cruciadelor şi terminînd cu noile blazoane acordate de propriul lor rege. Un scut de format francez vechi despicat, pe fond azur, avînd la ; senestra o .,aquila valachica" şi la dextra un cap de bour purtînd între coarne o stea cu şase raze, drept armament ' exterior un coif plasat din faţă, cu cimier foarte straniu, două ancore încrucişate, totul sub stăpînirea unei coroane cu patru raze.

Rafinaţi în heraldică, cei doi fraţi încercaseră să tălmăcească sensurile simbolice ale armeriei, fiind întrerupţi de glasul gîjîit al satanaelicului doctor Medio, revenit la predica lui favorită : libertatea absolută. Faptul că il capitano se aşează în acel jilţ cu armerii cel puţin princiare, . înseamnă că este împuternicitul principelui care, într-un fel sau altul, stăpîneşte corabia, după toate legile aparţi- nînd lui Grand Turc, al cărui pavilion este arborat la pupa. A doua mirare a nobililor gentilomi prezenţi a fost pricinuită de cabina în care se află pentru întîia oară de la ambarcare, prilej pentru don Pedro să-şi dezvăluie eu„ noştinţele de construcţie legate de navele oceanice.

Lăsînd la o parte uşa scundă, din mahon, împodobită cu sculpturi, aceleaşi două ancore încrucişate înconjurate de un nesfîrşit lanţ alcătuind arabescuri bogate în interiorul cărora se află un delfin surprins în salt arcuit, cabina este o capodoperă a artei decorative. Există aici un fel de subtilă contopire a motivelor de marchetărie folosite de artizanii florentini, cu motivele folosite de artizanii persani şi georgieni, totul însă încorporîndu-se unui alt stil, nu derivat dintr-o contopire prin imitaţie, ci dintr-o sinteză creatoare şi selectivă, avînd ca fond propriu splendide motive florale şi zoomorfe, între care predomină viţa de vie şi un cal înaripat. Lambriseria cabinei a stîrnit o dispută vie, cavalerii asemuind-o fie cu cea a castelului de la Blois, fie cu a unui cabinet oriental, decorat de meşteri mauri pentru Ducele de Alba. Masa de acaju cu picioare de leu este înconjurată de opt scaune somptuoase şi două jilţuri, dintre care numai cel dinspre prova este decorat cu armeriile cunoscute. De grinda centrală, din stejar lustruit^ atîrnă un fînar lucrat în aramă bătută, avînd geamuri de Murano, străvezii. Peretele din tribord are chesoane pînă-n tavan. Chesonul din mijloc este fals. Se roteşte spre interior atunci cînd este dezăvorît, folosind drept uşă pentru cabina fiicei armatorului acum, ori- cînd cabina tainică putînd adăposti doi robi eliberaţi sau doi pasageri care nu trebuiesc să fie văzuţi. în babord există chesoane adevărate, ticsite cu mostrele mărfurilor „Casei Bîrlădeanu", iar cel din mijloc, cu sticle groase, învelite în piele sau rafie, sticle aşezate în lăcaşurile lor, pentru a nu aluneca unele peste altele, conţinînd licorile oprite de coran şi rîvnite de beyii porturilor musulmane, înălţimea cabinei*, este aceea a unui om obişnuit. Lumina vine prin două perechi de hublouri, una în stînga şi dreapta uşii, alta în pupa, lăsînd să se vadă marea şi orizontul. Toate patru hublourile sînt zăbrelite. Piciorul arborelui artimon este înaintea dunetei, intrarea în cabină fiind mai aproape de bordul tribord.

Aceste amănunte constituiseră o parte din argumentele lui don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera în dizertaţia sa asupra principiilor constructive, raţiunii şi scopurilor care se întruniseră spre a da fiinţă navei Libertatea.

De cînd s-a ambarcat, baronul Louis de Vic-Fezensac caută să descopere sub lobul urechii stingi a lui il capitano, aluniţa care-i atrăsese privirea atunci cînd un matelot inamic îl atacase din flanc şi el îl contra-atacase pe acela, dezarmîndu-l şi aplicîndu-i lovituri cu latul spadei peste fund, în hazul şi aplauzele furtunoase ale spectatorilor de pe terasa locantei Loredanei Brocca. Se pare că il capitano, dintr-un motiv sau altul, a renunţat atît la aluniţă, cît şi la glasul de-atunci, răguşit şi aţîţat, ca şi la formula rostită cu acel glas : „drum bun în iad, diavole", formulă cu care-i gratifica pe cei aleşi de spada lui să devină cadavre. II capitano este în dreptul lui să-şi poarte sau nu aluniţele, să-şi folosească glasul după cum o doreşte şi să-şi schimbe formulele de politeţe după împrejurări. Ceea ce începe să-l intereseze în cel mai înalt grad pe un baron de Vic-Fezensac, fie şi unul scăpat de curînd din lanţurile lui Saladin, este misterul care învăluie cîteva personaje de la bord. Iată o întrebare asupra căreia va medita dacă este sau nu cazul să fie pusă, cu itoate că Jean, care de fapt a descoperit personajele, a avut o aventură stupidă şi nu prea onorabilă. Urmărind personajul „barbă roşie", ieşit din cabina minusculă aflată sub teugă, a coborît în cală, unde a fost victima unei agresiuni neruşinate, musul tîmpit şi murdar vărsîndu-i în cap o găleată cu zoaie, ceea ce i-a atras un picior dat la spate de Jean şi lui Jean de Mirande, două lovituri cu coada măturoiului mînuit abil de acel mus care la scrimă cu măturoiul s-a dovedit deosebit de abil. Bineînţeles că personajul „barbă roşie" s-a făcut nevăzut printre baloţii şi butoaiele stivuite în cală. A avut loc o consfătuire, în cea mai pură gasconă, hotărîndu-se discreţie absolută, atît în ceea ce priveşte incidentul, cît şi în ceea ce priveşte al doilea personaj misterios — „astronomul". Acesta iese pe punte cu un ceas înainte de miezul nopţii, secondat de doi adolescenţi (pasiunea Orientului) care-i duc instrumentele mereu aceleaşi, două astrolabe, două clepsidre cu nisip, apoi un fel de registru şi o hartă a cerului. „Astronomul" face măsurători la stele, înscrie datele în registru, mateloţii de cart par obişnuiţi cu el, mâncarea i se aduce la cabină de către cei doi ucenici, ca şi roşii" servită de musul tîmpit care îşi onorează rolul ospătar, spălindu-se cu pufnituri şi chirăieli într-un gj ^ del cu apă de mare, sub supravegherea nemiloasă a*' cundului. Acum două nopţi „astronomul", care este razin, a stat de vorbă cu don Pedro, care ieşise pe punt* foarte sumar îmbrăcat, pîsîindu-l îngrijorat pe motan1 Platon. Motanul era în gabie, cu musul. A mieunat plinul tisit şi spre totala mirare a lui don Pedro, n-a coborît din gabie cu toate că don Pedro îi vorbea convingător în bască pomenindu-i cu nostalgie de disciplina răposatului tată motanul Aristoteles. Cert este că a doua zi don Pedro 1-a supus pe Platon la o lecţie de dresaj între patru ochi lecţie soldată cu bufnituri înfundate, mieunături şi cu o zgîrietură foarte vizibilă pe obrazul bravului hidalgo. Lecţie după care Platon a fost de negăsit toată ziua, împingînd pînă la jale disperarea lui don Pedro care a cercetat îndelung marea cu luneta, n-a povestit nici unul din abordajele celebre la care -a participat şi, stînd retras pe un colac de parîme, a citit melancolic cîteva capitole clin Noul Testament, pe care le-a comentat în şoaptă cu fra Angelico, scutierul.

— Domnilor, purtarea domniilor voastre la locanta Loredanei Brocca a fost vrednică de rangul şi virtuţile războinice pe care le onoraţi... M-aţi apărat vitejeşte, ne- ştiind mai nimic despre mine. Săbiile domniilor-voastre au ştiut să scoată din luptă, fără să ucidă decît atunci cînd cei care ne-au atacat au depăşit măsura. Aţi confirmat întru totul recomandările fratelui meu de arme, căpitanul de cavalerie voievodală, Mîrzea.

— Ne onoraţi, spune baronul de Vic-Fezensac, schi- ţînd o aplecare a capului.

— Deopotrivă onoraţi nava Libertatea.

O pauză. Apoi :

— Domnilor, v-aţi încredinţat vieţile acestei nave. lata misiunea ei.

i Cei patru gentilomi afişează un aer degajat. Se aud valurile spălînd bordurile corăbiei.

— Casa Salvaresso, aţi auzit, a dorit pieirea echipajului, ţin să vă aduc la cunoştinţă că în clipa cînd am ios I tacaţi la Loredana, alţi oameni ai Casei Salvaresso au a ut sâ incendieze nava aflată pe cala de lansare. i v        Crimă ! spune don Pedro.

Nava duce la Smirna o parte din încărcătură. Pînăla Smirna va face o escală în insula Lesbos, unde vol rimi veşti despre starea contoarelor Casei Bîrlădeanu din Smirna, Iskenderun şi Rhodos. La Smirna vom încărca mărfuri pentru Rhodos.- Aici este contoarul principal al Casei Salvaresso.

— Probabil că Libertatea nu va fi primită cu braţele deschise, spune cavalerul Pierre de Mirande, cu glasul lui de bas.

— Probabil că la escale, sau în larg se vor afla, ca din întîmplare, nave ale Casei Salvaresso, spune cavalerul Jean de Mirande.

— Probabil că Libertatea va fi atacată atît în porturi, cît şi pe mare, spune baronul Louis de Vic-Fezensac.

— Toate acestea împreună şi încă ceva pe deasupra, domnilor.

— Miiledieux !        '

— Pocap de dieux !

— Parbleu !

— Madonna !

— Pe adevăratul Paracelsus.

— Libertatea are şi o altă misiune nobilă, în afara nobilei misiuni a cărăuşiei.

— Care poate fi doar un pretext, căpitane.

— Aproape, baroane.

— Legată de armeriile care decorează jilţul, căpitane ?

— Şi de ele, cavalere !

— Se pare că sînt armeriile principelui de care ne-a vorbit salvatorul nostru.

— Intr-un fel, da.

— Şi că acest principe, stăpîn pe un principat minuscul, s-a răsculat împotriva suzeranului său, Le Grand Turc. Iată o faptă care mă încălzeşte, domnilor, spune cavalerul Jean de Mirande.

— Cu atît mai mult cu cît regele meu se află în război necruţător cu Semiluna, spune sentenţios don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera.

„Don Gregorio"-Poalelungi face «ceremonios şi în cabină intră cele două personaje care au stîrnit curiozitatea gasconilor. Şeicul este un bărbat impunător, cu trăsături semitice, ars de soare, cu ţinută demnă şi războinică, mai curînd sugerînd lancea şi galopul decît astro- labul şi matematecile, îmbrăcat într-un burnuz somptuos din mătase albă, cu legătoare de cap neagră, costumaţie puţin comodă în cazul unui naufragiu, îşi spune baronul xare s-a ridicat curtenitor în picioare, imitîndu-l pe căpitan, iar celălalt, un bărbat scund, voinic, purtînd un soi de caftan şi pe cap tichia rituală a evreilor.

Cavalerul Jean de Mirande vede că din cele opt scaune şi două jilţuri cîte are cabina, au rămas neocupate un scaun şi jilţul opus celui în care stă il capitano, jilţ pe spătarul căruia sînt sculptate armeriile Casei Bîrlădeanu : pe un scut oval, o corabie cu pînzele umflate de vînt şi un delfin care sare din apă în prova corăbiei. îşi spune că, după logica de pînă acum, la timpul potrivit şi acestea vor fi ocupate de misterioşii călători ai acestei nave misterioase.