3

— Vitejii nobili apuseni au prilejul să navige în apele străbătute de toate cruciadele la care, nu mă îndoiesc, strămoşii lor au luat parte, cu supuşii...

— Şi averile lor... Mai ales cu averile.

Voica Ilinca aude un fel de cor mormăit, care seamănă a încuviinţare. Nu este nevoie să privească prin despi- cătura lăsată de peretele lunecător al chesonului spre a vedea cine vorbeşte. Cu şeicul Abu Osman a făcut astro- ttiomie o jumătate de an, cît acesta a stat la Bebek, sub chip de derviş rătăcitor, ţinînd adunări tainice cu dulgheri şi harabagii, cu armurieri şi cîrcaşi din portul de cereale, cu salepgii şi covrigari, oameni umili după îmbrăcăminte, dar care nu se sfiau să comenteze „Canonul Masuda", catalogul celor 1029 de stele alcătuit de Al-Buruni, măsurătorile lui asupra înclinării eclipticii şi deopotrivă legiuirile imperiului care vătămau libertăţile breslelor şi pe ale plugarilor. A fost la patru asemenea întruniri, travestită in ucenic, alături de principesa Mărgărita îmbrăcată după moda musulmană, purtînd văl de obraz şi feregea bogată, principesa vorbind acolo în arabă şi fiind ascultată cu respect, despre dreptul divin al omului de a fi el însuşi, în afara oricărei silnicii. Cu Abihu Said face în fiecare zi ştiinţa contabilităţii. Nu contabilitatea pe care o ţin defterdarii şi conţopiştii Casei Bîrlădeanu. Contabilitatea comptuarelor legată de preţul pieţelor europene, asiatice şi africane, ştiinţa mînuirii mărfurilor după nevoile pieţii, ştiinţa de a mînui piaţa şi nevoile ei, tactica şi strategia de folosit împotriva rivalilor ; principiile sacre care conduc asociaţiile, ştiinţa secretului despre bănci şi părţile negociabile. Abihu Said are cap de strateg şi, dacă şeicul Abu Osman este stăpînul algebrei şi trigonometrici. Abihu Said este stăpînul comerţului. îi place ştiinţa lui Abihu Said fiind foarte aproape de lumea în care-a crescut.

Voica Ilinca stă culcată în patul îngust şi legănător. Pînă şi Mărgărita a crezut că dorinţa ei de a se ambarca este o toană de fată zburdată, care ar vrea să retrăiască prin sine şi pentru sine, aventura trăită pe galionul Al- bertina împreună cu principesa. Sau poate Mărgărita a înţeles ? A înţeles că ele sînt victimile propriei lor educaţii. Mereu cu spaima de a fi văzute de eunucii şi neguţătorii de robi furnizori ai haremurilor sultanilor, marilor viziri şi înalţilor dragomani ai Porţii, mereu cu perspectiva de a ajunge într-un harem sau cu bună ştiinţă pregătindu-se pentru a intra în haremul hotărît de arhonţi sau confrerii, sau părinţi ; fetele coloniilor creştine din Istanbul sînt pregătite pentru acest rol. Arta machiajului şi a îmbrăcăminţii, n dansului şi a muzicii, a poeziei ; tălmăcirea viselor, apoi matematicile, şi filozofia, apoi astronomia şi istoria sînt învăţate cu dascăli plătiţi bine, toate acestea slujind fie politicii, fie ajungerii la rang de favorită. Se întîmplă ca ele, fetele, să găsească un limbaj comun cu totul depărtat de limbajul vorbit de tinerii pe care-i întîlnesc la puţinele sindrofii şi în casele pe care ^părinţii lor le vizitează. Băieţii aceia făcînd pe vitejii, neavînd voie să poarte arme în afara caselor sau dacă nu sînt mateloţi pe corăbii care au hatişerif de dezlegare ; mereu sub ochii iscoadelor agiei, complotînd în vorbe şi niciodată în fapte, urmaşi ai caselor princiare bizantine, ocupîndu-se numai de negoţ sau de teologie, îmbîcsiţi în intrigi, ce-ar putea spune uneia ca ea ? !

Voica Ilinca ascultă miile de glasuri ale corăbiei, vîn- tului şi mării, glasuri pe care le cunoaşte parcă dintr-o altă viaţă, glasuri care fac fondul viu şi plin de farmec al vieţii ei de fiecare zi. Să fi fost şi gîndul de a-l ocroti pe „el" la temeiul acestei aventuri ? Să fi simţit dorinţa tatălui de a avea pe cineva din sîngele lui în lupta pe viaţă şi pe moarte cu Casa Salvaresso ? Să fi fost ceremonia jurămîntului către Ţară, făcut de fratele ei Dragoş, în paraclis, cînd ea abia avea zece ani; ceremonie care a halucinat-o : preotul acela adus de la patriarhie, slujind inveşmîntat în aur, luminile fîlfîite ale luminărilor şi candelelor, fratele ei îngenuncheat primind securea de abordaj de la tatăl lor, măreţ în costumul de boier-ostaş moldovean din Ţara de Jos ? !... Şi ce altceva să fie neliniştea care-a bîntuit-o, simţămîntul că este închisă într-o colivie de aur în care nimic din eul ei adînc şi adevărat nu se poate întruchipa, nesaţiul de a cunoaşte lumea, totul sub neputinţa condiţiei de fată, pînă cînd a înţeles-o pe Mărgărita. Pînă cînd a înţeles că o femeie ca Mărgărita poate supune nu numai un bărbat, dar, dacă ar voi-o, un imperiu. Atunci a gelozit-o şi s-a vrut asemenea ei. Adică a vrut să se împlinească dincolo de canoane, în tot ceea ce, cu voie sau fără voie, agonisise în spirit.

îşi stăpîneşte rîsul. Cei de dincolo, ca nişte adevăraţi bărbaţi ce se află, încearcă să se cunoască vorbind în pilde şi pe ocolite. Auzindu-l pe Jean (în sinea ei le spune tuturor pe numele mic) vorbind despre Saint Louis, bravul rege care a străbătut Mediterana făcînd escală în Cipru, la Limassol, ca apoi să debarce la Damietta în Egipt şi să cadă prizonier (Jean nu spune asta. vorbeşte despre reforma justiţiei, despre comisia judiciară). Voica Ilinca îşi aminteşte figura pe care a făcut-o cavalerul cînd 1-a luat la bătaie cu coada măturii, aplicîndu-i tehnica luptei cu ghioaga învăţată de la Poalelungi, care, înainte de a fi marinar, a fost păcurar. Aude zgomotul pe care-l face Poalelungi căţărîndu-se pe cei trei baloţi, puşi în formă de scară sub chepengul cabinei. Secundul işi vîră capul legat cu o basma albastră pe chepeng. îşi duce degetul umflat de reumatism la buze. Voica Ilinca poartă tricoul cu mîneci şi şalvarii uşori de mătase în care se simte bine atunci cînd se refugiază în cabină. Coboară agil din pat, îmbracă bluza de matelot şi nădragii, urmîndu-l pe secund în cală.

— I-am ademenit după poruncă, îi şopteşte secundul privind-o cu dragoste acră.

— Săru-mîna, Barba Gore, îi răspunde tot în şoaptă, Voica Ilinca... Unde sînt ?

— În gabie !

— Drace !

— Pe sufletul meu, inimioară, nu mai drăcui, fir-ar dracul al dracului, nu te mai mînji cu catran, nu mai căuta gilceavă cavalerilor, leagă-te cînd te urci pe vergi, că mă bagi în mormînt de viu şi cum mă înfăţişez eu jupinesei Dragomira daca...

— E fată ?

— Nu e fată !

— E fată, ţi-o zic... Nu-4 scăpa din ochi pe Ioanidis...

Voica Ilinca scoate de sub balotul care închipuie

treapta a doua a scării un şomoiog de stupă îmbibată cu seu frămîntat cu funingine de pe fundul cazanului de la bucătărie. Şi-l trece peste mîinile abia spălate. Grigore Poalelungi sau Barba Gore, care de multe ori îi tăinuise fuga de la învăţătură pe scara de mătase, dacă nu cumva nu i-o adusese chiar el, înspăimîntat de ştiinţa hirurgului don Medio şi de figura lui satanaelică ; omul de încredere al jupinesei Dragomira, mama, femeie care la zilele ei fusese cîrmaci pe dubasul de pradă al hotnogului Văsălie Decuseară, tatăl jupinesei, vameş fără hatişerif al caicelor turceşti pe la Cotuî Pisicii ; deci Barba Gore începe să strige la musul blestemat, care nu-şi stringe nici hamacul, aşteptînd să vină secundul să i-l strîngă, bate cu palma în baloţi, face larmă şi în acelaşi timp aranjează locul unde cei de la bord ştiu că doarme musul.

Voica Ilinca urcă pe punte şi de acolo, prin babordul aflat în vînt, se caţără în gabie unde se văd siluetele celor doi adolescenţi care-l slujesc pe dascălul ei de astronomie, încă din cea dintîi zi de navigaţie i-a spionat pe cei doi tineri veniţi la bucătărie să ia pilaful pentru Abu Ahmed. Ştie că tatăl ei i-a dăruit şeicului liniştea, ocrotindu-l pe tot timpul şederii la Bebek şi faptul că acesta îi ascunde identitatea celor doi, îl socoteşte drept o ofensă adusă Casei, pe care o reprezintă alături de il capitano. I-a văzut pe cei doi privind cu jind la felul cum se caţără ea în gabie, dar mai ales la felul cum coboară de-acolo, ori de pe verga zburătorului, alunecînd pe fungă şi 1-a convins pe Barba Gore să-i urce în arboradă atunci cînd şeicul se va robi taclalelor cu ceilalţi bărbaţi de la bord. Unul din cei doi tineri are mersul legănat şi un burnuz prea larg pentru un purtător atît de mlădiu, sprîncenele prea încondeiate, genele mari şi răsfrînte, glezna subţire şi o sfială care nu-l aseamănă nicicum unui războinic. Dacă bănuiala ei se adevereşte, atunci nu se va mai simţi atît de singură la bord. Urcă spre gabie, vîntul de la uscat trece prin pînza bluzei de matelot răcorinduri trupul, vede coamele albe ale valurilor, vede siajul, cerul larg boltindu-se peste mare, fluieră şi o încearcă dorinţa arzătoare de a sări în gol, de a întinde mîinîle ca pe nişte aripi care s-o poarte în zbor lin pe deasupra corăbiei şi a mării întotdeauna ascultînd povestirile despre Daedalus Ica- rus trăia răscolitor sentimentul straniu al plutirii. Ajunge la gabie şi se strecoară în coşul împletit din parîmă subţire. Libertatea are un ruliu uşor, care aici pare amplu, vîrful catargului oscilează ameţitor, în prova babord se văd pîclele viorii care îmbracă insula Tenedos, foarte vag înălţimile de la coastă, ştie că Libertatea pluteşte în lumea fabuloasă a Iliadei, că ea însăşi pluteşte în acea lume fabuloasă, plină de culorile pale ale amurgului ; o clipă ar vrea să fie frumoasa Elena din pricina căreia s-au învrăjbit vitejii antichităţii, apoi vrea să fie Ahile. Rîde cînd un răbufnet de vînt face catargul să oscileze puternic şi cînd cei doi adolescenţi, albi de spaimă, se agaţă de cercul din lemn care formează copastia gabiei. Iată clipa binevenită ! Se clatină şi, căzînd, se agaţă de tînărul din dreapta ei. Cu o mişcare scurtă îi trece mîna peste piept. Tînărul .scoate un strigăt uşor. Voica Ilinca ştie. Bănuielile ei s-au adeverit. Burnuzul învăluie trupul mlădiu al unei fecioare. O cuprinde cu o mînă pe după mijloc.

— Nu-ţi fie frică, îi spune în turcă... Haide ! Se întăreşte vîntul şi iată, secundul strigă să coborîm !

Cei doi tac, agăţaţi de marginea gabiei. Privesc halucinaţi valurile, cerul, vergile care se înclină din ce în ce mai mult în tribord.

— Cred că nu eşti o muiere fricoasă, îi spune tînăru- lui căruia i-a mijit o umbră de mustaţă.

Băiatul o' priveşte crîncen. Cu mişcări rupte, coboară din gabie. Este clipa cînd de jos urcă Barba Gore. sprijinindu-l pe băiat şi cînd Voica Ilinca îi trece fetei peste mijloc centura din parîmă pe care ea n-o foloseşte niciodată. Intîrziind s-o lege, se lipeşte de ea şi fata scoate un nou strigăt de surpriză, agăţîndu-se de gîtul Voicăi.

— Acum ca ştii, ii spune, încrede-te în mine. Am să-ţi fiu soră...

Coborîrea din gabie se fa,ce greu. Voica Ilinca călăuzeşte piciorul fetei. îi călăuzeşte mîinile. Coboară lîngă ea, ocrotind-o la răstimpuri. îi şopteşte mereu : „nu te uita în jos". Fata se arată dîrză. înainte de a ajunge la copastie îşi spune numele :

— Azize.

în afară de secund şi de arabul tînăr nu este nimeni pe punte. Barba Gore le face semn celor doi să se ducă la cabină. îl ameninţă pe mus, apoi bate clopotul, che- mînd cartul la posturi.