* ★ ★
Voica Ilinca stă cocoţată pe pălimar, aşa încît să poată priveghea atît intrarea mare în curtea hanului, umbrarul care acoperă aproape jumătate din curte, cît şi intrarea mică, din spate, pe unde a venit Mihailos, omul cu basmaua albastră...
— De cine ţi-e frică, a întrebat-o Volia, femeia cu bluza albă şi pletele nebune şi negre, cu ochii negri, adînci şi iscoditori, grecoaică din insule dypă chip şi după grai, bătînd din palme, la care bătaie s-a şi înfăţişat o fetişcană nurlie, ochioasă, legănîndu-se ademenitor, adu- cînd o tabla cu şerbet, o carafă din pămînt ars, cu apă şi cîteva smochine uscate.
— De căpitan, mai întîi. Apoi de ceilalţi.
— Faci vrăji ?
— Ai văzut-o !
— Ce-mi ascunzi ?
— Pînă acum, totul.
— De cînd îl cunoşti pe Mihailos ?
— De niciodată... Mm ! Ce bun şerbet.
— Ştii să faci şerbet ?
— Ştiu să frec puntea.
— Altceva ?
— Să cos velele.
— Altceva.
— Să mint.
— Altceva.
— încă o mie de mii de lucruri.
— Vrei să rămîi la mine ?
— Eşti frumoasă.
— Sînt o stăpînă.
— Nu mi-e frică. L-am avut stăpîn pe Barba Gore.
— Ce-a adus Libertatea ?
— Ţi-o spune Mihailos.
— Tu nu ?
— Nu-i vînd pe cei care mi-au dat pîine.
— Atunci de ce-i părăseşti ?
— Ca să mă întorc.
— De ce să te întorci ?
— Ca să mă răzbun.
— Judeci ca o femeie.
— Poate că şi sînt.
— Satana ! Tu ?
— Cine-o poate şti ? Fac vrăji, ăi văzut-o !... Aha L; Iţi vin muşterii... Volia se uită peste pălimar.
— Doi cîrcaşi ! Sărăcie.
— O hangiţă trebuie să aibă ochi buni... Iţi vin muşterii. Sst ! Să nu mă vadă.
— Îi cunoşti ?
— Da... Taina mea costă un sfert de taler împărătesc.
— Satana !...
— Îţi plac ?
— Cine sînt ?
— Taina mea costă un sfert de taler împărătesc.
— Zece bice, nătărăule Deschide gura...
Voica Ilinca rîde. Jean şi Louis intră falnici zornăind din pinteni. I-a fost destul o ocheadă să-l recunoască pe el şi pe Carastan. De ce sint oare bărbaţii atît de copilăroşi ? Scoate un ţipăt. Mina femeii i s-a înfipt în sîni.
— Am ştiut-o, rîde Volia şi- îi arată dinţii albi, strălucitori şi umezi.
— Nu ţi-am ascuns-o. Acum ascunde-mă. Sau dă-mi straiele care mi se cuvin. Pe care le-am lepădat cînd părintele mku a fost mazilit.
— Maica Domnului din Agiassos.
— Du-te şi-ţi întîmpină muşteriii. Au pungile grele... Volia. Scumpa mea. Dă-mi straie potrivite şi Maica Domnului din Agiassos să te binecuvînte. Ţin dreapta credinţă şi am să-ţi fiu prietenă. Tata a fost prietenul lui Sinan.
— Taci, nefericito !... Nu te cred, dar te ocrotesc.
— Fă-o ! Am să te scap de descîntec, de făcătură, de legătură... Ai un iubit şi Mihailos vrea să-l ucidă. Teme-te !
— Satana ! M-am dus ! Găteşte-te ! Şi învaţă. Aici femeile care nu învaţă repede, ori ajung roabe, ori pier.
De sub umbrar se aude tocăitul repede făcut de cei doi gentilomi care bat cu garda spadelor în tăblia mesei. Volia se răsuceşte pe călcîie, se mlădiază şi îşi artmcă pe spate coama de păr negru.
— Aşteaptă-mă aici, îi şopteşte... Cu o mişcare iute o strînge la piept.
Femeia intră în han, călcînd uşor şi legănat urmată de dulău. Ţapul Osman scoate un behăit scurt şi de unde stătuse tolănit la soare sub pălim ar, o zbugheşte în ţopăieli scurte, se face nevăzut după o saca hîrbuită, se aude o bufnitură, behăitul triumfător al ţapului şi icnetul cuiva, care, ascuns acolo, iscodise ce se întîmplase pe pălimar. Mihailos fuge spre grajduri buşit în dos de ţapul Osman. Tot atunci fata nurlie care adusese, tablaua cu şerbet se arată în capul scărilor, făcîndu-i ochi dulci şi chemîndu-l ademenitor :
— Hai, băiatule, să te speli, aşa cum a poruncit stăpîna !
Se aud clopoţeii de la gîtare. Pe poarta hanului intră trei spahii călări pe cai scunzi, de Anatolia, după spahii doi călugăraşi călări pe crupa măgarilor, apoi vin trei cotigi trase de cile un catîr, altă cotigă trasă de un măgar, aproape alb, şi în urma cotigii cîţiva tîrgoveţi în fustanele albe, încălţaţi cu saboţi cu tălpi groase din lemn. Fetişcana îi dă tîrcoale. Se răsfaţă arătîndu-i cu dărnicie ce abia ascunde în bluza de muselină şi Voica Ilinca ştie că a căzut singură în plasă întinsă pentru cei din hanul „La Pisica de mare", singurul ei punct de sprijin, aici, rămînînd Volia. Dacă fetişcana asta vrea neapărat s-o cucerească, îi strică planurile. Pentru că, oricum, are o mie de planuri. Nu este nici o taină că o femeie ca Volia trebuie să aibă un iubit. Privirea plină de adoraţie supusă şi umilă pe care i-a aruncat-o Mihailos a fost mai grăitoare decît un poem. Voica Ilinca o urmează pe fetişcana carerO atinge cu şoldul şi rîde gîlgîit, simţind dintr-o dată o gheară care-i zgîrie inima. De unde ştie atît de bine „el" drumul hanului „La Pisica de mare" ? Şi prin cîte asemenea hanuri şi prin cîte asemenea taverne şi prin cîte locante ca şi a Loredanei Brocca şi prin cîte bordeluri şi-a făcut veacul bărbatul pe care ea 1-a divinizat, urcîndu-l alături de zei ? Bărbatul care nu este în stare să ducă pînă la capăt aventura lui în timp, aceea de la Veneţia, Ferrara şi Firenze, care la bord s-a făcut că n-o vede şi n-o cunoaşte, tratînd-o ca pe o fiinţă supărătoare, fără nici un' pic de recunoştinţă pentru că i-a scăpat viaţa şi fără nici un respect pentru faptul că este totuşi, fiica stăpînului. Şi-o închipuie pe Volia zîmbindu-i ademenitor, şi-o închipuie pe Loredana Brocca dansîndu-i goală în gineceul cu fîntînă arteziană şi o gelozie sălbatică o face să geamă în aşa fel încît fetişcana se apropie de ea pal- pitînd, cu pleoapele lăsate şi buzele fremătînd. Drace ! Pentru asta sînt destui mateloţi chipeşi pe Libertatea. îi spusese ei mama cam ce poame sînt mateloţii şi cît de ieftină dragostea femeilor de port.
— La noapte, îi spune cînd fata deschide o uşă din scînduri şi într-o odaie scundă, pardosită cu cărămidă arsă, vede un ciubăr cu apă, ştergar şi o coajă de săpun.
