* * *

. Galeria subterană este din ce în ce mai întunecoasă. Pereţii din stîncă îşi pierd porozitatea luminoasă. Căpitanul Păcurar are senzaţia că se învîrteşte în cerc. Pereţii galeriei se îngustează. Ii simte foarte aproape de el după cum simte foarte aproape bolta tunelului. Pipăie pereţii. Stîncă cioplită primitiv. Pipăie tavanul. Aceeaşi stîncă. Nu se mai vede nimic. întunericul i se lipeşte de retină. Încearcă să-şi stăpînească furtuna interioară. Haosul care-l bîntuie. Şopteşte : „Sînt în începutul tuturor văzutelor şi nevăzutelor". Simte nevoia să-şi certifice existenţa. Şi logica. Şi stăpînirea de sine. Nu poate fi produsul în- tîmplării. Întîmplarea îl poate ajuta sau îl poate înfrunta ; oricum, nu-l poate determina. Este sigur că tot ce-a văzut! ce-a auzit, întreaga aventură în spaţiu şi timp prin care-a trecut în ,,Cupola-temporală A x B" aparţine unei experienţe reale. Că el însuşi a trăit într-un timp necunoscut, căruia i-a împrumutat tot ceea ce ţine de realitatea înconjurătoare, începînd cu numirea unor °biecte necunoscute, la limbă şi modalitatea de a gîndi. Aude clipocitul valurilor lingînd o plajă. Iese exact în grotaj din care-a plecat. întunericul este mai subţire. Se vede luciul apei. Se vede debarcaderul. Un debarcader la

285"

ca re se duce cu paşi întinşi şi-l pipăie lacom. Debarca derui este construit din grinzi netede de lemn.

•— Aici, căpitane, spune de undeva din întuneric cavJ Ierul Pierre de Mirande...

...Scara pe care urcă în spirală strînsă este săpaţă piatră. Se simte din ce în ce mai persistent miros cie tămîie şi ceară. Două firişoare de lumină străbat prj2 peretele de stîncă. Pipăie. Nu mai este stîncă. Este un perete din lemn. Apropie ochii de crăpăturile prin care pătrunde lumina aceea subţire. Constată că peretele este bombat în exterior, ca un mulaj de mască mortuară, fjşj vîră obrazul în acel mulaj. Crăpăturile sînt două vizete, Vede un sfeşnic cu luminări arse la jumătate, un interior sie paraclis, un călugăr cu barba albă pînă la brîu care moţăie intr-o strană, o parte dintr-o catapeteasmă şi pi, păind de jur împrejur, ca şi deasupra capului, constată că scara sfîrşeşte aici. Ar fi logic să existe un mecanism care să dezăvorască o intrare în paraclis. Pipăie peretele ^e scîndură. Un clenţuş cu un mîner rotund. Răsuceşte, împinge uşor. Peretele se răsuceşte spre exterior. Căpitanul intră în paraclis. După el Voica Ilinca şi întreaga echipă. Călugărul moţăie sau poate este orb. Spune greceşte, cu glas puternic de bas :

— Are să vă ardă domnul Savaot în flăcările iadului, nesătuilor. închideţi tainiţa că vine curent şi stinge luminările, păgîni netrebnici ce sînteţi.

Căpitanul Păcurar închide tainiţa, adică răsuceşte pe ţîţini icoana arhanghelului Gavril, pictată pe lemn în mărime naturală. In paraclis intră un alt călugăr foarte bătrîn, abia tîrîndu-şi tîrlicii împletiţi din lînă aspră.

— Haidem la culcare, frate Pahomie, spune cel nou intrat... Păgînii fac îri noaptea asta pe pofta lui Satana Joacă prin sfînta monastire şi iarăşi o pîngăresc, blestemat }îie trupul şi sufletul şi numele lor, acum şi în vecii vecilor !

V

— Amiiiin, cîntă basul, ridicîndu-se greoi din strana.

Al doilea călugăr nici nu-î învredniceşte cu o priviSi

Se duce tîrşîindu-şi tîrlicii la călugărul cu barbă, îl apuca de braţ şi sprijinindu-se unul pe altul ies din paraclis- De afară se aude glasul lui Papamarkos care spune :

286"

Am cercetat chilie cu chilie, domnia ta. Şi trape» . turnurile. Toţi sînt cu hairactarul, după cum o spune rinsul» în afara celor doi călugări adevăraţi, ^ Şi baronul în dialectul provensalo-perpignanez :

Jupîne Caraco Picior-de-lemn, n-ai minţit, spre bucuria epidermei tale care rămine neînţepată...

Apoi în levantină;

— Haidem, băieţi, să vedem ce s-a întimplat cu căpitanul nostru.

— Care este aici, spune căpitanul, gîndindu-se la fap- tul că el a ştiut cum U cheamă pe prizonierul baronului, înainte ca însuşi baronul s^o ştie. Cum — se întreabă şi

iese în curtea interioară a monastirii-îortăreaţă.