* * *

— Nu prea avem figuri de savanţi... Mademoiselle îmi scuză ţinuta, atît de puţin potrivită cu această întîmplare solemnă, spune cavalerul Jean de Mirande, făcînd o reverenţă însoţită de un gest larg cu poala somptuoasă a pelerinei! aruncată pe umăr.

Cum vă plac, domnilor ? Cum vă plac ?

— Ca întotdeauna, risipitor de frumoasă, mademoiselle ! Am toate motivele să-l asasinez pe căpitan. Să-l asasinez, să-i răpesc cele două comori şi, devenind cel mai bcgat gentilom al Franţei, să fiu în acelaşi timp şi cel mai fericit bărbat al Lumii Vechi şi al Lumii Noi.

— Comiţînd asasinatul în cauză, n-ai mai fi gentilom, Jean, şi, după cîte îmi închipui, în dragoste, totuşi, trebuie să fim doi...

' — Hei, căpitane, spune Pierre de Mirande şi glasul lui se rostogoleşte vuind prin grota cu acustică de catedrală... Cheamă-l la ordine pe afurisitul ăsta de cavaler, care face tot ce este posibil s-o farmece pe mademoiselle, cu pelerina lui de imperator. Jean, aici ! Lada asta este prea grea pentru un singur de Mirande.

Voica Ilinca drapată într-un kaftan bogat, tivit cu samur, îl ameninţă cu degetul pe Jean şi fuge acolo unde căpitanul ciocăne peretele de piatră al grotei mînuind un baros cu coada scurtă. Ca toţi ceilalţi poartă şi el un kaftan bogat care-i ţine cald.

De la cea dintîi recunoaştere grota şi-a dezvăluit tainele. Căpitanul nu ştie dacă toate tainele, dai- cele pentru care făcuse drumul Ia Rhodos în mod sigur.

ţ Grota este circulară. Are săpate în stîncă patru nişe adînci în care sînt depozitate patru cassone din stejar, legate în plăci de aramă, rezistente la acţiunea aerului- sărat din grotă. Cassonele au fost aduse probabil pe sub apă, lestate şi închise, desigur cusute în burdufele unse

295"

cu seu de o^ie şi clădite în altă nişă. Capacele nu au lacăte Deschise pe rînd şi cercetate de cei patru, ar ti putut declanşa o nebunie furioasă şi ucigaşă. nebunie furioasă şi ucigaşă obişnuită la echipajele care întîmplă tor sau nein- tîmplător descopereau comori ale piraţilor.

Fiecare cassone este despărţit prin doi pereţi de lemn în trei compartimente. Fiecare compartiment conţine un singur fel de avuţie. Monezi de aur cel din stînga, bijuterii cel din mijloc, pietre preţioase cel din dreapta. Mai există un cassone, ridicat pe bucăţi de stîncă, avînd cîteva găuri în pereţi, plin cu haine de preţ, foarte noi, nemirosind a zăcut, uşor jilave, haine de preţ din care şi-au ales kaf- tanele care-i încălzesc. Peştera este aerată într-un mod ingenios. Adică plaja de nisip se ridică brusc spre o platformă înaltă din lespezi. Pe lîngă pereţi există un şanţ adînc, sub nivelul platformei, care conduce la mare. Crăpătura prin care pătrunde lumina foloseşte drept spirai. Circuitul de aer proaspăt se face între acea crăpătură şi fisurile invizibile de la baza pereţilor, fisuri prin care se simte pătrunzând aerul, aflate doar pe un foarte scurt arc de cerc pe unul din pereţi. La una din marginile platformei sînt clădite în ordine şase butoiaşe, miniaturi ale butoaielor pentru ridicat carena navei peste un prag de nisip, adică avînd minere prin care să se fixeze sub carenă. Doagele sînt puţin umede. Căpitanul Păcurar descifrează cu lăcomie taina care face puterea Casei Salvaresso. „Vede", aşa cum a văzut azi-noapte în grota aceea miraculoasă, ,,vede" cum funcţionează înţelegerea Salvaresso- Ulus, sau cum a funcţionat înţelegerea Salvaresso-Saladin. Procentul, probabil 30% din pradă, transbordat undeva în insule, la bordul navelor Casei. Acestui procent i se adaugă cîştigul Casei realizat din contrabandă, din răscumpărări de robi, din negoţ cinstit, din traficul de haşiş, clin propriile acţiuni piratereşti. Nava de Rhodos ancorează în golful Monolitos. Cum a descoperit Lucio Salvaresso intrarea submarină ? Taină. Poate din întîmplare, cum au descoperit-o ei. Poate stă cuprinsă în secretul Stelei Alcor pe care el nu l-a descifrat pînă la sfîrşit... Secret care se leagă deopotrivă de oglinda submersă. asupra căreia algele şi depunerile nu au nici un efect. Secret care se leagă de celelalte, sau de cealaltă grotă numită ,,Cupola temporală

296"

A x B*'... Deci stăpîn pe secretul grotei din acest golf străjuit de o biată monastire ocupată de piraţi reformaţi, cunoscînd foarte bine legile lui Arhimede, avînd scufundători buni, ori fiind el însuşi propriul lui scufundător, Lucio Salvaresso, avînd ciştigul închis în butoiaşele îngreunate atît cît să poată pluti între două ape, le remorcă aici în noaptea de odihnă totală a echipajului. Poate că la cina care precede noaptea, Lucio Salvaresso îşi hrăneşte bine echipajul , drogîndu-l. Preocupat de logica strînsă a raţionamentului său, căpitanul Păcurar n-a dat atenţie nici uneia din manifestările celor doi fraţi de Mirande care văzînd-o pe mademoiselle lîngă căpitan, ascultînd atentă ecoul făcut de barosul acestuia în stîncă şi-au apropiat capetele să poată vorbi în şoaptă.

— Un posedat, spune Jean de Mirande... Nici măcar nu s-a ostenit să evalueze bogăţia asta uriaşă.

— Un obsedat de finalitatea serviciilor lui, Jean.

— Care este aceea ?

— Slujirea libertăţii şi a principelui care-a ridicat flamura ei...

— Nu m-am gînclit niciodată la asta. Am fost preocupat mereu de jignirile aduse propriei mele libertăţi, Pierre... Să fie posibil un asemenea devotament ?

— Aici, în Răsărit, orice este posibil, Jean. De aici au pornit profeţii, magii şi iluminaţii, fără să-i socotim pe arhitecţii, filozofii şi matematicienii antichităţii.

— Cu averea asta aş cumpăra un comitat.

— Dacă ţi-ar aparţine, da... N-am găsit nimic din ceea ce azi-noapte m-a tulburat.

— Curios, Pierre... Simt pentru acest cuplu o duioşie aproape fraternă...

— Undeva, în ordinea misterioasă a întîmplărilor, le-a fost dat să se întîlnească.

— Simt nevoia să-i ocrotesc.

— Simt nevoia să înţeleg devotamentul şi loialitatea pînă la capăt.

Jean de Mirande îşi înfundă amîndouă mîinile în despărţit ura cu monezi de aur, ţechini veneţieni se pare. Prefiră aurul care cade în ladă cu un zuruit vesel.

— Soldele pentru o mie de călăreţi împlătoşaţi şi o companie de archebuzieri styrieni pe o jumătate de an,

297"

în afară de ceea ce ne revine nouă şi armatorului nostru, domnilor, se aude glasul căpitanului... Cavalere, cred că dincolo de această firidă se află un gol în stîncă... Vrei să asculţi ?