* * *
Căpitanul Păcurar se pleacă peste bastingaj. La puntea centru se întîmplă două lucruri total deosebite. O echipă de mateloţi sub supravegherea lui Papamarkos întinde man- darele şi peste mandare plasa împletită din parîmă, care să protejeze oamenii de căderea sfărîmăturilor de vergi sau catarge, dacă va fi o luptă după cum bănuieşte după felul cum cele două corăbii se străduiesc să urce în vînt spre golful Monolitos. Avînd furtuna în pupa. ori de la travers, i-ar fi foarte uşor ori să dubleze insula pe la sud, ori să pună prova pe insula Tilos şi de acolo, strecurîndu-se printre insule, să-şi facă drum spre nord, pentru a se întoarce la Istanbul şi a preda armatorului partea ce i se cuvenea, ca şi partea ce i se cuvine voievodului. Ar putea-o
301"
face în marile porturi italiene, prin mijlocirea unei casei de comerţ. I se pare primejdios. Suma este prea mare chiar pentru cinstea unei case de comerţ. Pe urmă Voica llmca... Ştie acum de ce s-a ambarcat, tot atît de puţin i cft a ştiut în cea dintîi zi de cînd o are la bord. Dacă pe o corabie a „Casei Bîrlădeanu şi Fiii" era oarccum în siguranţă, pe corabia unui răzvrătit aflat în slujba voievodului răzvrătit al Ţării Româneşti, siguranţa ei este o iluzie.J încearcă s-o judece stăpînindu-şi nerăbdarea de a şi-o simţi aproape. Este nestăpînită. Caută primejdia. îl as- ■ cultă după toane. Echipajul o divinizează. Cavalerii au ~ primit-o în confreria lor, privind-o ca pe un camarad răz- • giiat, chiar atunci cînd se întrec în galanterii. Mai ales galanteriile astea... Este gelos ?
— Şaptezeci şi cinci de mii, una sută, doi... spune tare l Barba Gore subliniind cel de al doilea lucru care se în- } tîmpla la puntea centru. Adică pe o velă pătrată întinsă pe ■ punte strălucesc trei grămezi distincte în care se răsfrînge ; lumina încenuşită a zilei. Barba Gore stă pe unul din cele 1 patru butoiaşe sosite pe sub apă din grotă, cu condica pe genunchi şi călimările la brîu. Butoiaşele sînt încărcate în peştera de echipa de scufundători şi cei doi fraţi de Mirande. Oamenii le bat fundurile, le vira în burdufele unse ,cu seu apoi leagă totul in plase, scutură parîma de re- : marcaj, o echipă de la bord trage voiniceşte la parîma în I vreme ce strigă puternic, în ritm : vi-ra, vi-ra ! Butoiaşele vin la corabie între două ape, urmărite de cufundătorii care poartă ochelarii de pescuit bureţi. Plasele sînt prinse în drligele bigilor, urcate Ia bord, unde li se scot fundurile. sînt. deşertate pe pînza de velă, fiecare conţiaînd un singur sort din avuţia Casei Salvaresso. Barba Gore înscrie talerii, guldenii, ţechinii, diademele, inelele, pietrele preţioase fn rubricile lor. Pe punte s-au adus lăzile care vor purta numerele de ordine şi inventarele. Treaba se face temeinic şi gospodăreşte.
— Cît mai aveţi ? întrebă căpitanul, cînd scufundătorul care însoţeşte butoaiele goale dar lestate, coboară scara de pisică.
— încă două drumuri, căpitane.
— Grăbi ţi-vă !
302"
De la monasfire .se aude clopotul halind pe dungă. Deci, navele au ajuns la două leghe de insulă.
— Papamarkos... Cheamă-i la mine pe don Pedro şi pe
doctorul Medio, porunceşte şi intră in cabina-salon.
*
* *
Clepsidra cu nisip roşu- măsurind jumătăţile de oră arata că mai sînt 15 minute pînă la culminaţia soarelui. Ce legătură este între trecerea soarelui la meridian şi plecarea navelor Salvaresso ? Cum au putut dispare grotele prin care ei toţi cei din barcă, duşi inexorabil de un curent printr-un canal rămas nevăzut şi neidentificat, au ajuns în paraclis ; dhr din paraclis n-au mai ajuns decît in tainiţa monastirii. tainiţă rămasă neprădată de odoare şi acum în siguranţă, foştii piraţi pregătind în dulgherie, sub supravegherea oamenilor lui, un catarg şi grcementul pentru hairactarul făgăduit lor, dacă manevra pe care le-o va cere va fi executată întocmai. în plus le-a făgăduit cîte douăzeci de ţechini de aur. Neamţul Bauer i-a cerfct să-l înroleze în echipaj, ca tunar. Are o poveste. I-o va spune. Caraco garantează pentru Bauer... Unde este „Cupola temporală A x B ? Ce semnificaţie au culorile măştilor văzute de baron în catacombele Izmirului ? Ce este cu „Confreria Sarazinilor roşii" şi întrucît această confrerie poate ajuta sau împiedica politica paşalei de Iskenderun, aceea de a crea, din punctul de vedere al voievodului său, o diversiune în spatele oştiră otomane spre a o împiedeca de la un efort la Dunăre cu toate forţele ? Vederea avuţiei imense care se adună la bord îi dă o senzaţie neplăcută, ca şi cînd un şarpe uriaş i-ar încolăci trupul gol cu inelele lui băloase. Numai gîndul la Voica Ilinca, la un viitor imediat încă cbscur, plin de incertitudini, îl face să-şi accepte partea cuvenită după legile corsarilor. Voica Ilinca ? ! Care este viitorul lui în ecuaţia Voica Ilinca ? Armator în vreun port european ? El pe mări, ea în închisoarea îmbelşugată de la Bebek ? Un proscris, urmărit de toate navele sub
pavilionul padişahuiui ? Ce diavol a adus-o la bord ? Ma-
#
303"
rinarului îi este hărăzită singurătatea şi disperarea dragos- telor de escală, la fel de triste ca moartea.
Stă în jilţul de căpitan voievodal, urmărind absent scurgerea nisipului din clepsidră. Orice ar fi, Izmirul şi Rhodosul îl cheamă în Răsărit cu multele, prea multele şi nedezlegatele lor întrebări. Ce rost a avut scoaterea lui din prezentul pe care-l locuise cu multă plăcere şi dăruire, spre a fi aruncat într-un timp fără timp, într-o altă conştiinţă de sine, atoatecuprinzătoare şi ce finalitate a hărăzit destinul acestei smulgeri din firesc, pentru că, pe această lume, ce există în afara unei finalităţi ?
— Virgen sanctissima, capitano, spune don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera, intrînd... Nu ştiu decît într-un singur loc de pe acest pămînt, un tezaur capabil să-l tripleze pe cel descoperit aici... Hombre ! Ai o încredere deplină în oamenii dumitale. Asta te onorează... Afurisitul de Platon a dispărut de două ceasuri... Cărui fapt datorez onoarea acestei invitaţii ?
— In general, tăinuitorii de comori îşi ţin secretele ferecate cu şapte lacăte.
— Este cazul general ! Există şi excepţii cînd se în- tîlnesc oameni de excepţie.
— Aceştia fiind ?
— Domnia ta şi comandantul artileriei domniei tale, sosit la ordin.
— Mai curînd la pregătirea planului de luptă.
Don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera are impresia că-l vede pentru întîia oară pe căpitan. Sau mai exact că-l vede. aşa pentru întîia oară. Tunica de lustrin îi cade turnată pe umerii atletici, strîngîndu-i talia încinsă cu centura lată din piele în care poartă înfipte două pistoale argintate cu paturile din fildeş. Gulerul veneţian din dantelă îi scoate în evidenţă obrazul măsliniu, prelung, bărbia aproape pătrată, buzele senzuale ; dar ceea ce îi reţine atenţia este partea superioară a acestui cap bărbătesc, fruntea semeaţă, sprîncenele stufoase, negre şi ochii de un căprui închis, emanînd un fluid căruia don Pedro îi spune voinţă. Iată-l pe acest diavol al travestiurilor obscure, pe care l-a crezut sortit unor aventuri mărunte, mai degrabă intrigi decît aventuri, al căror debut a fost o straşnică încăierare de tavernă, făcînd prizonier un paşă
304
otoman în chiar palatul său şi acuma, Virgen sanctissima, " scoţînd din pîntecele mării şi al pămîntului un tezaur demn de vremea glorioasă de dinaintea falimentului Spaniei. vreme în hronicul căreia el însuşi a scris măcar un vers, dacă nu un poem. Şi iată-l într-un nou travesti, probabil cel cotidian, arătînd ca un mare senior ori ca un mare amiral care-şi convoacă ofiţerii înaintea unei bătălii hotărîtoare, perfect stăpîn pe sine, demn, răspîndind încredere şi siguranţă. Hîrşîit cu toată fauna de pe navele majestăţii sale catolice, de la cea mai bestială pînă la florile rare ale marii nobleţi castiliene, pline de romantism, ce cruzime şi de bigotism, don Pedro nu regretă clipa de entuziasm în care într-un fel şi-a desconspirat taina. Un căpitan care lasă echipajul să contabilizeze un tezaur fabulos, fără teama de a fi furat în grotă sau la bord, este înainte de toate un bărbat care cere măcar loialitatea pe [ care el o arată echipajului său.
— Chemîndu-mă, căpitane, presupun că în lupta pe care o aştepţi, contaţi în mod deosebit pe artilerie.
— Aţi ghicit, don Pedro. Iată despre ce este voi$>a..:
Cu o agilitate pe care nu i-a văzut-o decît la timonă,
căpitanul întinde pe masă un sul de hîrtie de Genova pe I care-l fixează la colţuri cu patru ramuri de mărgean. Scoate dintr-un sertar un creion cu cărbune şi cu aceeaşi iuţeală dovedită pînă acum trasează pe hîrtia de Genova săgeata Nordului, desenează golful, faleza, indică direcţia vîntu- lui, desenează conturul navei lor şi nu departe de gura golfului, alte două conture de corabie aşezate în linie, flan- cînd ieşirea.
f — Bănuiesc că aceste două corăbii sînt ale lui Ulus...
— De unde ştiţi că vor fi acolo unde le-aţi fixat ?
— Vîntul, obligaţia de a-şi semnala prezenţa şi a primi răspunsul de la uscat, le vor sili să fie aici. Adică să stea cu prova în vînt chiar dacă sînt gallote şi au rame. Vor străbate cele doua leghe într-un ceas de aici înainte. Adică vremea de care avem nevoie să coborîm tezaurul în cală şi să virăm ancora.
* — Mai departe ?
* — Vor primi semnalul de recunoaştere. Au două soluţii. Dacă sînt galiote, se vor aşeza în şir ca să intre
305"
18*
în golf cu ajutorul ramelor. Hairactarul poate ieşi în în- tîmpinare dacă este nevoie. A doua soluţie decurge din prudenţă. Vor vedea catargele noastre. S-ar putea ca una din nave să intre în golf pentru recunoaştere, cealaltă rămînînd de strajă la ieşire, în mare liberă. S-ar putea să rămînă amîndouă în mare liberă, trimiţînd o barcă în recunoaştere. S-ar putea să ordone ieşirea hairaetarului.
— Ce-mi cereţi ?
— Nimic altceva decît să vă faceţi proba invenţiei. Adică a tirului concentrat într-un singur punct, cu toate gurile de foc ale fiecăruf bord.
— Ce punct al navei inamice vă convine să fie lovit de salvă ?
— Puntea centru. Atît puntea cît şi linia de plutire.
— Vreţi să rupeţi nava în două ?
— Vreau s-o scot din luptă.
— Hombre ! Constat că evitaţi abordajul.
— N-am chef să pierd un singur om. încărcătura navelor lui Ulus nu mă interesează.
— Dar "dacă sînt navele Casei Salvaresso ?
— Pe viul Dumnezeu, atunci este cu totul altceva.
— în acest caz ce cereţi artileriei ?
— Să măture punţile. Să evite loviturile în bordaj spre a cruţa vieţile nenorociţilor de la vîsle.
— Aceeaşi nenorociţi sînt înlănţuiţi şi pe galiotele lui Ulus. După cum o ştiţi, majoritatea sînt creştini cumpăraţi din Alger.
Căpitanul Păcurar îşi împreună palmele. Don Pedro !i vede degetele albindu-i-se din pricina puterii cu care şi le presează. "Nici un muşchi nu tresare pe obrazul măsliniu al acestui corsar ciudat:
— Mulţumesc, don Pedro !... Ai bunăvoinţa şi în cazul lui Ulus de a mătura punţile. Păstrează încărcate tunurile din prova. Trage cu ele numai Ia ordinul meu...
— Abordăm ?
— Dacă ne vor sili, abordăm.
— Să-i trimit aici pe comandanţii grupelor de abordaj ?
— Ii voi chema singur !
— înţeleg că sînt liber.
306"
►— Dispuneţi, don Pedro !... Ah ! O rugăminte... Primi ţi-l şi încercaţi-l pe noul dumneavoastră artilerist. Se numeşte Bauer.
p' — Doriţi o supraveghere deosebită ?
— Pentru a-i încerca priceperea... Da !
în clipa cînd cTon Pedro se ridică făcîndu-şi reverenţa, intră doctorul Medio, magister in artibus pelerinus uni- versalis, trăgîndu-şi piciorul drept. Mustăţile lungi, înţepenite cu sacîz, sînt cam pleoştite, datorită aerului jilav.
— Pe Paracelsus, căpitane ! Iată întîia dată cînd mă chemi, de cînd m-am ambarcat pe corabja dumitale... Protestez vehement faţă de modalitatea în care înţelegi să te ocupi de educaţia domniţei ! Nu behăi, don Pedro ! Iadul este locul cel mai nimerit pentru un "scelerat ca tine !
— Sînt grăbit, doctore ! Mă duc să-mi pregătesc ghiulelele.
— Aha ! Ghiulelele ! După ce o ţineţi numai între arme, indepărtînd-o de adevăratul sens al cufioaşterii.
— Pregătiţi-vă scama, bolus armenicus şi purific^ţi-vă instrumentele, dragă doctore, spune căpitanul căruia fi- gura satanaelică şi halucinată a doctorului, sprîncenele lui
t sîrmoase, bărbiţa de ţap şi tunica roşie ii aduc mereu E aminte de vecKFfe poveşti medievale ale Apusului.
r —'Bag de seamă că din ce în ce îţi joci mai bine rolul de corsar, căpitane. Pot să întreb ce ai de gînd să faci de astăzi înainte ?
— Vom supune echipajului un plan... Deocamdată, doctore, îţi urez să ai cît mai puţin de lucru... Dacă-ţi este în puteri, ţine-o lîngă dumneata pe jupîniţă. Mîna unei femei aduce întotdeauna alinare celor răniţi. Ai prilejul să ţi-o faci ucenică. . ^
— Diavolo /... După ce de o săptămînă nu face altceva decît mînuie armele ? Tu eşti căpitanul... Ordonă-i ! Este silită să ţi se supună Y
l — De ce asta, scumpul meu doctor Medio ? spune Voica Ilinca, intrînd. Este îmbrăcată în costum de matelot peste care poartă un pieptar din piele şi pe cap şi-a împletit un turban cochet roşu-albastru, la care şi-a prins' t 0 agrafă de argint. Este încălţată cu cizme galbene, încinsă
302"
cu centura şi la centură ii alîrnă sabia de abordaj. Cele din urmă fire de nisip roşu se scurg repede din clepsidră.
Este ziua de 3 iunie 1596 ora 12.
*
* *
Pe dunetă. Nori negri, turme negre de bivoli sălbatici se rostogolesc deasupra catargelor. Bigile ridică la bord ultimile două butoaie şi barca folosită în recunoaştere de dimineaţă...
— Lupta nu este pentru femei.
— îmi iei dreptul să mă apăr ?
— Cine te ameninţă la bord ?
— Cine te ameninţă şi pe tine.
— Eu sînt căpitanul.
— Şi eu sînt căpitanul.
— Voico !
— Poruncă !
— Nu de poruncă este vorba.
— învingători, sînt alături de tine. învinşi, nu mă vor avea decît moartă... Atunci ?
— Mă îngrozesc la gîndul că te vor răni. Ori că ţi-aş supravieţui.
— într-atît mă iubeşti ?
— Fără tine sînt într-o singurătate cumplită !
— Ţi-s hărăzită. Din totdeauna... Iată, comandanţii aşteaptă poruncile. îţi voi apăra spatele. Fii tu. Aşa cum din totdeauna te-am iubit. Stăpîneşte marea şi furtuna, şi norii, şi vîntul.
— Şi pe tine, diâvole ?
— Şi pe mine, diavole !
— Poftiţi, domnilor !
Căpitanul Păcurar ştie că revine la cea dintîi experienţă de viaţă, aceea de pirat pe ceaika uskocilor, un pirat care n-a ucis decît în luptă, devorat de ură, de setea de răzbunare, ca şi cînd ura şi setea de răzbunare s-ar fi putut substitui universului său interior, ca şi cînd l-ar fi putut tămădui de rănile lui sufleteşti mortale, ca şi cînd
308"
[ drumul spre el însuşi ar fi trecut prin ură şi prin răzbu- I pare. reducîndu-î la a nu-şi fi decît unealta propriilor lui I limite. Au trecut ani. Astronomia, navigaţia, matematicile [ l-au eliberat de lanţurile urii şi ale răzbunării, deschizîn- du-i înţelegerea istoriei. Aici i-a întilnit pe Mihail, repre- î tentantul ideii de libertate balcanică şi pe Nikifor Para- j sios, reprezentantul elenismului... în ce raport stau înţelegerile lui de astăzi cu înţelegerile lui din viitor ?...
Este o tăcere stînjenitoare în care baronul Louis de Vic-Fezensac cercetează cu minuţie perechea aflată pe dunetă aproape umăr la umăr. Vede o amazoană de un alt [ tip de frumuseţe cunoscut de el la curtea Navarrei şi | Franţei, nu ştie dacă mai feminin decît acela, nu crede că ; da. în afara episodului din hanul „La Pisica de mare" cînd [ Mademoiselle a dansat, clezvăluindu-şi nu numai femini- | tatea, dar întregul ei temperament torid ; deci o femini- [ tate stăpînită şi: dacă nu stăpmită, cenzurată, iar în cazul lor transformată într-o camaraderie sinceră, fără nici o t cochetărie, fără a o travesti pe Cotis în paj sau în scutier.
Este lucrul cel mai dezamăgitor pentru un francez. Acela [ de a opune galanteriei, francheţea şi camaraderia, care j cer şi jmpun francheţea, excluzînd confuzia nebuloasă a cochetăriei jucate savant. Zveltă în tunica ei albă de ma- tclot, cizmele accentuîndu-i înălţimea, cu obrazul copilă- I iese şi hazliu stropit cu cîţiva pistrui, aer ştrengăresc !, anulat de profunzimea ochilor verzi, de genele catifelate şi Kgura senzuală, purtînd turbanul ca o încoronare a feminităţii disimulată în ţinuta de luptător, Mademoiselle este conştientă de ce înseamnă lîngă bărbatul pe care-l secondează cu o siguranţă de sine pe care n-o dă decît posesia lui absolută.
Cînd şi cum s-a Sesăvîrşit dragostea lor este în afara puterii lui de înţelegere.
•— Domnilor, spune căpitanul... Pregătiţi-vă de luptă ! Doresc să ştiu dacă echipajul vrea sau nu, în cazul că vom c;vea de aface cu galiotele lui Ulus, să le abordăm şi să eliberăm robii... Vă rog, aveţi în vedere atît lupta numai cu artileria, cît şi abordajul... Barba Gore. Ai o jumătate de ceas ca să coborHăzile în cală şi să le faci să dispară... La Posturile de luptă, domnilor... Pînă la începerea luptei nu
309"
se admite nici un semnal dat cu fluierul sau cu trompeta. Dispuneţi !
— Căpitanul nostru ne ţine din surpriză în surpriză, spune cavalerul Jean de Mirande, coborînd scara dunetei!
— Ah qa ! Creclieu ! De mult tînjeam să aud un ordin dat ca lumea, din gura lui atît de discretă ! mormăie Pierre de Mirande. Haideţi, domnilor, să-i dovedim cam ce-arn învăţat la curtea regelui nostru bearnez şi deopotrivă, la curtea împăratului Cycladelor.
