8

Ziua de 3 iunie 1596. Două ceasuri după trecerea soarelui la meridian. Căpitanul Păcurar priveşte de pe dunetă faleza înaltă a golfului Monolitos, cenuşie sub lumina cenuşie a zilei torturată de vînt. Atunci cînd cele două nave străine s-au apropiat de golf sub o jumătate de leghe, a fost vestit de pîndarul aflat în clopotniţă. S-a urcat în gabie. Presupunerile lui s-au adeverit. Comandantul formaţiei de două nave se dovedeşte mediocru. Soluţia lui tactică este soluţia unui raţionament îngust, limitat de rutină. Navele s-au separat, stînd cu prova în vînt în flancurile ieşirii din golf astfel încît fiecare din ele să poată deschide foc cu artileria unui bord, dacă cumva nava aflată la ancoră ar fi inamică. Distanţa dintre ele şi coastă s-a micşorat pînă la bătaia eficace a tunurilor din prova, astfel încît să interzică orice încercare de fugă prin prova lor.*-Navele sînt galiote. Privite prin ochean, şi-au dezvăluit identitatea. Cea din sudul ieşirii este galeasa care a urmărit Libertatea la plecarea din Mitilini şi care a fugit după lupta cu Rechinul albastru. Are sabor- durile deschise. Lopătarii bat apa, ţinînd-o cu prova în vînt. în partea de nord a ieşirii i s-a părut că este galiota lui Niccolo... A văzut-o de-aproape atunci cînd i-a rupt lopeţile. Nu are la bord decît patru culevrine. Cu atît mai mult, trebuia ţinută sub protecţia galeasei. Cu cît a privit mai atent galiota care lopăta pe loc, cu atît mai mult l-a mirat raţionamentul tactic al comandantului formaţiei. A urmărit atent schimbul semnalelor de recunoaştere între nave şi schit. Tocmai voise să coboare din gabie cînd Voica Ilinca s-a urcat lîngă el.

— A venit Meimărunt cu luntrea... Spune că din foişorul dinspre insulă se vede dincolo de pintenul falezei.

— Ce se vede dincolo de pintenul falezei ?

— Se văd cele trei catarge ale unei corăbii ascunse chiar lîngă coastă...

Au coborît pe dunetă. L-a trimis pe Meimărunt să urce dealul care domină monastirea spre nord. Să cerceteze dacă nu cumva este ascunsă o navă şi la nord de ieşire. Raţionamentul tactic al celuilalt, poate Ulus, nu i se mai pare atît de primitiv. Dimpotrivă. Cursa în care era să cadă este dibace. Oricare căpitan ar fi forţat ieşirea, lovind nava cea mai slabă : galiota.

— Grăbiţi-vă, îi strigă lui Caraco Picior-de-lemn, care se află la echea hairactarului.

Ridică braţul. Papamarkos, aflat la prova, îi răspunde prin acelaşi semn. Mateloţii de Ia cabestanul ancorei se proptesc cu piepturile în cavile. Cabestanul se roteşte scîr- ţnnd. Hairactarul trece în prova Libertăţii. Papamarkos bate bandula de saula căreia este legată parîma de remorcaj... Meimărunt se întoarce de la schit cu barca d_e pescuit. Nu este nimic la nord. Barca de pescuit este lăsată in derivă. Contrar aşteptării, în loc să se ducă spre largul golfului, în direcţia vîntului, este luată de un curent slab şi dusă uşor spre intrarea submarină. O priveşte mirat

— Gata, strigă Papamarkos.

— Gata, se răspunde de la hairactar.

— Gata, spune Barba Gore trecînd la timonă.

Căpitanul Păcurar cercetează nava de la bompres la

pupa cu privirea căreia nu-i scapă nici un amănunt. Vede grupa de prinzători pregătindu-şi căngile şi ghearele de pisică legate cu lanţuri. Vede trei arcaşi din grupa cavalerului Jean de Mirande vîrîndu-şi vîrfurile săgeţilor in- - ccndiare în ghiordelul cu păcură şi doi oameni din grupa Fy'oiehniştilor lui Pierre de Mirande, moşmondind Ja ceva ce de pe dunetă seamănă a fitile. Grosul grupei de

luptă stă culcat pe punte la adăpostul parapetului teugii. La trinchet şi arborele mare se află gabierii şi puţinii mateloţi rămaşi pentru manevra velelor... De la hairactar a urcat la bord un singur pirat. Bauer, artileristul ciung. 1 Caraco i-a strigat că galeasa este Pisica de mare, nava- amiral a lui Ulus...

li face semn lui Papamarkos. Papamarkos se pleacă peste copastie. îi transmite semnul lui Caraco. Libertatea, care şi-a recîştigat identitatea şi numirea în drumul de la Izmir la Rodhos, şovăie o clipă. Hairactarul vîslit puternic o ia la remorcă, îndreptînd-o spre partea de nord a ieşirii din golf. în clipa cînd vârful catargelor se balansează uşor, căpitanul Păcurar ştie că Ulus-maltezul nu mai are nici o îndoială asupra navei din care nu vede decît cele trei catarge lunecînd lin pe deasupra stîncilor.

*

* *

Ulus-maltezul priveşte cele trei vîrfuri de catarg defilînd pe deasupra promontoriului care închide golful Monolitos. Vede prin lunetă omul din gabie, căruia vîntul îi ridică în cap poala bluzei. Dacă Diego are dreptate, atunci drumul căpitanului Păcurar n-a fost prea lung. 1 Direcţia pe care o ţine nava din golf se pare că-i confirmă cursa. Nava se îndreaptă spre partea de nord a ieşirii, alegîndu-şi drept ţintă galiota.

— Santo ! Să vîslească numai vîslaşii din tribord ! Babordul să fie gata de foc ! Vîntul ii smulge vorbele de pe buze. îi răsfiră barba blond-roşcată. Şi-a îmbrăcat bluza de vînt fiartă în ulei de in peste care şi-a prins platoşa din piele de rinocer, bătută în ţinte de aramă. îşi ţine sub braţ coiful oriental cu nazal şi apărătoarele de ceafă. lj Galeasa tanghează pe valurile scurte, căzînd cu prova între valuri. Jerbe de stropi sar de sub etravă. Vîntu! le pulverizează udînd teuga. Diego şi-a plătit poetul de căpitan în flota lui cu douăzeci de mii de ţechini. Fără Diego ar fi stat şi astăzi la ancoră la Avios-Kirikos, pin- cindu-l pe El Mer căruia i-a făcut o foarte frumoasă gaură în bordaj şi căruia i-au venit în ajutor două din corăbiile lui cele mai puternice. Pentru veştile aduse de la Izmir, Diego merită el o răsplată de douăzeci de mii de ţechini, în sfîrşit lucrurile din Egeea şi Mediterana de est s-au lămurit. Stăpînirea ipotetică a sultanului se dispută între el, Ulus şi duşmanii lui de moarte : El Mer, paşa de Iskenderun, acest proaspăt corsar Radu Nanu Păcurar şi poate, cavalerii de Malta. Poate, pentru că aceştia sînt prea legaţi de Mediterana occidentală, de interesele veneţiene. genoveze, papale, ale francezilor şi spaniolilor pentru a mai năzui la o cruciadă navală în est. Dacă Diego are dreptate, înseamnă că Lucio Salvaresso i-a dezvăluit numai o parte din tainele comptuarelor lui din Rhodos. Păcurar l-a făcut să piardă una din bazele cele mai sigure şi unul din comptuarele cele mai bogate : Izmirul. La bordul navei lui se află femeia pe care şi-o doreşte. Femeia de pe Albertina... Poate niciodată ideea în numele căreia trăieşte, un imperiu alcătuit dfntr-o flotă, nu este mai aproape de a se înfăptui decît acum. Hidayet Riza Han este prins de complicaţia izmireză. El Mer este scos clin luptă pentru cel puţin zece zile. Navele Sarazinilor» roşii vor sosi la noapte din Cipru şi Creta. Scufundînd Libertatea, scufundă nava-amiral a Casei Bîrlădeanu şi, o dată cu ea. concurenţa acestei Case în est. Scufundînd Libertatea 9\ luîndu-i robi pe căpitan şi pe cei trei francezi, răzbună în faţa echipajelor moartea lui Saladin. Scufundînd Libertatea, sau mai curînd — asta este dorinţa lui cea mai fierbinte — capturîn3-o, făcîndu-şi-o navă-amiral, va fi stăpînul celei mai rapide nave din Egeea. Cu flota lui de galease şi galere alcătuind forţa de izbire, cu fosta Libertatea, cu navă-cercetaş şi navă-trezorier, imperiul lui plutitor capătă formă, forţă şi sens. Ulus-maltezul urmăreşte atent scurgerea lină a catargelor în lungul pintenului stîncos. Cei doi bărbaţi care-i apără flancurile şi spatele, desculţi, cu legăturile roşii de cap udate de stropi, stau ■ tăcuţi lîngă timonier. Babordul încetează să vîslească. Se laude ciocanul şefului de lopătari bătînd rar ritmul pentru I cei clin tribord.

— Santo !... Semnalizează-i lui Diego să ridice focurile !

— După poruncă, stăpîne !

Don Diego stă în -gabia caicului-caravelă Amathus, numit după localitatea Amathus de lîngă Limassol, în Cipru, acolo unde a descoperit-o pe Andreea. A doua zi după ce caicul Imbît s-a dezlegat de la cheul din Izmir a înţeles foarte firesc o mulţime de lucruri care şi pînă atunci i s-au părut la fel de fireşti. Adică a înţeles că noul paşă, Epumbener, primit de izmirezi cu flori şi osanale, va căuta să cunoască mai îndeaproape foştii prieteni şi servi ai fostului paşă, cu atît mai mult cu cît el, Diego, la adăpostul firmei Salvaresso, a căutat să-i îmineze negoţul pe mare folosind toate mijloacele pe care autoritatea lui Altîn Yunus i le punea la îndemînă, dintre care atacurile caravanelor şi chervanelor in defileele munţilor au fost cele mai eficace. Epumbener bănuia. In cîteva zile va şti sigur. Casa Bîrlădeanu, în ciuda asigurărilor date, va căuta - să-l ruineze. Toţi duşmanii lui vor căuta să-l ruineze. Dacă pe duşmani şi-i ştia. ştia de asemenea că cel mai înfocat dintre ei va deveni cel mai nou: Lucio Salvaresso. Lucio îl prevenise asupra Andreei. Lucio îi încredinţase o parte din tainele comptuarelor lui, ale afacerilor lui, îl legase de Ulus, îi făcuse o cotă-parte de invidiat, îl făcuse cunoscut partidei pro-veneţiene de la Istanbul, îl legase de Confreria Sarazinilor roşii. In cinci ani temeinîcise la Izmir o putere. Puterea lui Don Diego. Puterea ,,Stelei Alcor". Nu ştia ce semnificaţie dă Lucio Salvaresso, Stelei Alcor. El i-a dat semnificaţia care i-a convenit. Aceea legată de destinul Casei Orseolo, scăpătat cîndva şi acum din nou urcxnd spre zenit. A trebuit să năvălească peste el acel blestemat căpitan^al Casei Bîrlădeanu cu toată liota lui de ţigani, ţigănci şi aventurieri, ca tot ceea ce a construit pentru sine şi neamul său să se prăbuşească într-o noapte. Raţionind şi analizîndu-şi argumentele, şi-a transferat bunurile unei firme neutre. A îndopat tainiţele din pivniţă şi gura galeriei din kioşk cu praf de puşcă. în seara : cînd Epumbener şi-a adus timarioţii la Izmir. „Konakul înţelepţilor" a sărit în aer. Niccolo, răscumpărat de la Hidayet Riza Han împreună cu oamenii lui, a furat galiota în clipa cînd tot izmirul. alarmat de explozie, fugea să stingă vîlvătăile. Galiota l-a dus la Emporio în Chios, portul de baza aTliiî Amathus. Yortan i-a spus unde va fi Ulus în zece zile care vor urma. Ulus a acceptat varianta Rhodos-Monolitos ca fiind singura aleasă de păcurar, Rhodosul însemnînd comptuarul principal al Casei Bîrlădeanu în est. Don Diego îl urăşte pe acest Păcurar care i-a spulberat strădania, care l-a doborit în pulbere de pe culmea vieţii lui de expatriat, care l-a silit să-şi părăsească citadela aurită, izgoninJu-l din nou pe mare, care i-a arătat eşecul vieţii alături ele Andreea, omul care, de fapt, l-a năruit.

Priveşte din gabie vîrfurile celor trei catarge care lunecă lin spre ieşirea din golf.

— Hei, capitano, strigă cineva de pe dunetă... Pisica de mare semnalizează să virăm ancora şi să ridicăm focurile.

Don Diego priveşte o clipă turmele negre şi bezmetice ale norilor rostogoliţi pe deasupra catargelor. Simte ura

sleindu-l. Coboară din gabie cu o figură pustiită, de mort.

*

* *

— Credieu ! Simt cum îmi creşte o barba savantă, ppune baronul Louis de Vic-Fezensac. În loc să aud goarnele sunînd atacul, îl văd pe căpitan măsurînd unghiuri... Ar mai urma să ne ţină un curs despre utilitatea acestor măsurători, ca barba mea să revendice dreptul la nemurire.

— Ceea ce nici n-ar fi prea râu, dată fiind situaţia, spune cavalerul Pierre de Mirande... De fapt, căpitanul îşi .măsoară distanţa pînă la inamic şi, se pare, îşi caută unghiul de tragere cel mai potrivit... Atenţie, domnilor !... înfundaţi-vă urechile sau binevoiţi a vă deschide gurile.

Hairactarul dublează capul de nord al golfului. Se vede marea învolburată. Se aude ţiuitul vîntului. De la hairactar se molează parima de remorcaj şi remorcherul, vîslit cu putere, trece în pupa corăbiei. Voica Ilinca urmăreşte agilitatea cu care Caraco Picior-de-lemn prinde parîma de la pupa şi ia volta la babana de remorcaj. Nu înţelege nimic. Credea că vor pintena galiota, sărind apoi pe puntea ei.

— Fooc ! spune „el" foarte liniştit.

— Fooc ! repetă Papamarkos.

Bubuitura scutură corabia. Clăbuci de fum se ridică de pe puntea de tragere. Totul pare un joc de copii, îşi spune Voica Ilinca, urmărind ghiulelele înroşite pe traiectoria lor spre ţintă.

— Don Pedro este un maestru, spune căpitanul Păcurar, fără să se adreseze cuiva anume... A calculat bine deriva de vînt.

Ghiulelele care dădeau impresia că vor cădea mult înaintea ţintei, zboară grupate, derivînd uşor spre galeasa Pisica de mare...

— Trage tare tribordul, strigă Ulus-maltezul, punîn- durşi coiful... Cîrma "banda babord.

— Trage tare tribordul... Cîrma banda babord.

Galeasa abate pe direcţia din care sosesc ghiulelele.

Ulus vrea să le ofere o ţintă cît mai mică.

— Sapristi, strigă şi se aruncă spre pupa.

Ghiulelele rup vergile. Două explodează la puntea centru. Două trec vîjîind peste dunetă. Le aude căzînd în mare. De^la puntea centru se aud înjurături, răcnete de durere, cineva strigă să se arunce apă peste flăcări. Fumul dens îl face să vada vag conturul navei blestemate, în schimb nu-l împiedică să audă bubuitul salvei trasă cu celălalt bord şi înjurăturile de la prova. Vîntul puternic duce fumul spre larg, tocmai la timp ca să vadă galiota lui Niccolo cu catargul rupt, vîslrnd nebuneşte spre faleză, cu pupa din ce în ce mai afundată... Sapristi! înjură din nou,... şi strigă din răsputeri :

— Fooc ! cu toate că, fulgerător, îşi dă seama de greşeală.

Prova trecută de patul vîntului este rotită cu repeziciune, repeziciune accentuată de lopătarii din tribord care bat apa disperat cu lovituri scurte.

Căpitanul Păcurar priveşte mirat cum Pisica de mare descrie un rondou de 360°.

— Nom de Dieu ! spune baronul... Ce se întîmplă ?

— Matematica, scumpule ! Matematica ! spuse filozofic cavalerul Pierre de Mirande... Slavă Domnului, Louis !... Auzi şi goarna mult aşteptată... Apoi, cu glasul puternic...

Toată lumea la posturile de luptă.

*

* *

Căpitanul Păcurar asimilează cu repeziciune datele situaţiei create de cele două salve trase exemplar de arti- liriştii lui don Pedro. Galiota (este fără îndoială galiota pe care a abordat-o în vederea Izmirului) se duce la fund cu pupa înfiptă în valuri. Ştie că vîslaşii sînt ai echipajului. Două bărci sînt lăsate la apă. Oamenii lui Niccolo (cum a ajuns aici Niccolo cu oamenii lui cînd el i-a predat lui Hidayet) parte sar în mare, parte coboară în bărci pe parîme. Caraco a urcat la bord. Hairactarul cu^vela ridicată fuge cu vîntul din pupa spre Tilos. Galeasa lui Ulus încearcă să vină în poziţie de tragere cu babordul. De după pintenul de stîncă al ieşirii golfului se arată bompresul unei nave şi focurile ei portocalii. Atunci strigă prin porta-voce comanda căreia echipajul îi răspunde cu o salvă de urale.

— Dezlegaţi rîndunicile şi zburătorii !...

Vin tul scăpat peste faleză umflă velele din / vîrful catargelor.

— Dezlegaţi gabierii şi vela mare !... Amîndouă bordurile gata de foc !... Pregătiţi-vă pentru abordaj... Căpitanul către don Pedro !

îi răspunde un semnal ascuţit de fluier venit de pe puntea de tragere.

— Loviţi galeasa cu babordul. Trageţi cu tribordul în caic, asupra echipajului. Pregătiţi abordajul cu tunurile din prova.

Din nou se aude semnalul dat cu fluierul : unul lung şi două scurte, adică, am înţeles.

— Vom lupta ? îl întreabă Voica Ilinca, faţa arămită de soare este uşor palidă, glasul i s-a subţiat şi căpitanul Păcurar îşi dă seama că abia acum, în clipa asta care precede adevărata luptă. înţelege pînă în străfunduri sufletul zbuciumat al soţiei sale, pentru că ce poate fi altceva mai sacru alături de datoria pe care şi-a asumat-o singur în numele libertăţii, decît să-i hărăzească corăbiei care-i poartă flamura, stăpînă pe care şi-o merită...

— Apără-mi spatele, îi porunceşte pajului-scutier, zîmbindu-i, după care o uită pe Voica Ilinca, urmărind manevra celor două nave inamice.

Cînd galeasa îi oferă babordul, strigă în porta-voce :

— Babordul gata de tragere...

Au ieşit o sută de braţe în larg. Vîntul îi cade pe vele de la travers.

— Strînge vîntul, îi ordonă lui Barba Gore.

— Strîng vîntul, repetă timonierul, nu fără să holbeze; ochii la stîncile ieşite din mare chiar în babord.

— Nebunia nebuniilor, spuse baronul Louis de Vic- Fezensac văzînd prova năpustindu-se asupra lanţului de stînci linse de valuri.

— O plăcere, şopteşte Jean de Mirande... .

— Fooc î răsună ordinul de pe dunetă... Slăbeşte cîrma,| Mai mult. Mai mult. Tot aşa...

Voica Ilinca aude salva. Vede fumul ieşit prin sabor- durî spulberîndu-se in vînt. Vede din nou ghiulelele, mingi de foc, descriindu-şi traiectoriile curbe în cerul încenuşit. Iarăşi explozii pe galeasa Pisica de mare. Aude vîntul, apa sfîşiată de etravă, vede norii negri, balauri uriaşi încfolă- cindu-se în mii de inele spăimoase, vede monastirea, sumbră căţărată pe faleză, dealurile verzi-roşcate ale insulei, siluetele n<?gre-verzui ale cipreşilor, totul i se pare ; fantastic, un peisaj de apocalips în care singurul punct de sprijin este reprezentat de umerii şi spatele bărbatului ei (spune şi repetă în şoaptă : al meu, al meu, al meu), omul stăpîn pe tot ce i se pare vrăjmaş, de temut, iraţional. Tresare cînd îi aude glasul metalic răsunînd în porta-voce :

— Babordul !... Fooc !

Caicul-caravelă Amathus — căpitanul Păcurar citeşte numele scris cu litere aurite la prova care se arată plutind

maiestuos — îşi oferă tribordul între arborele mare si bompres, adică întreaga lui jumătate dinspre prova.

— Tribordul ! încărcaţi... Trageţi în galeasă de foarte aproape... Domnilor cavaleri

li răspunde cu sunete vesele, cristaline, cornul baronului Louis de Vic-Fezensac. Pentru Voica Ilinca totul se precipită dincolo de înţelegerea ei. Ghiulelele explodează pe puntea caicului pe care i se pare că se foiesc şi strigă sute şi sute de oameni. Vede ţevile albăstrii ale unor muschetoane, vede fulgerele salvei, aude plumbii zumzăind, vede bompresul Libertăţii acoperind teuga celeilalte corăbii, bulbucii de fum alb-cenuşiu care ţîşriesc din gura tunurilor aflate în prova, prova Libertăţii lunecă în lungul bordajului celeilalte corăbii şi dintr-o dată, din locuri neprevăzute, zboară spre inamic căngi şi gheare de pisică. Doi mateloţi lasă în tribord saci de acostare. Alţi patru aruncă gheare de pisică. Un şoc. Corăbiile s-au lipit bord în bord.

— Barba Gore ! Rămîi cu Papamarkos şi cei de la manevra valelor. Pe toţi dracii, întoarce-o cu bordul iiber spre larg... Jupîniţă !...

Se plecă curtenitor. Nu-l aude. Pîrîie o salvă de rnus- ; chetă. Un vacarm de strigăte, de înjurături, de blesteme, trosnete de vergi care se rup, şarturi smulse din port . şarturi, zăngănit de arme şi în tot acest infern zîmbetul lui batjocoritor şi din nou glasul tăios care i se înfige în beregată ca o gheară de pisică ;

— înainte !

* *

Înainte ca grupa de prinzători să arunce căngile şi ghiarele de pisică, baronul de Vic-Fezensac îi spune cavalerului Pierre de Mirande :

— Nom de Dieu, Pierre ! Chiar ai de gînd să-ţi încerci blestematele tale găluşti incendiare ?

— Jean ! Acum ! strigă în loc de răspuns cavalerul Pierre de Mirande.

Salva trasă de cele două tunuri din prova culcă grupa de muşchetari inamici. Jean de Mirande se ridică pe teugă împreună cu cei doi arcaşi. Săgeţile sînt înfăşurate lîngă vîrf într-o stupă fosforescentă. Cînd bompresul Libertăţii girează, Jean de Mirande trage. Săgeata se înfige în copastia punţii centru, urmată de alte două. Pe loc izbucneşte o flamă înaltă, portocalie. .în aceeaşi clipă atleticul Pierre de Mirande aruncă pe puntea adversă trei ghemotoace de stupă, în urma cărora se încolăceşte fitilul aprins în chip de şarpe de foc. Se aud strigăte. Izbucneşte o pălălaie subţire, cu o mie de limbi portocalii.

— Foc ! ordonă baronul de Vic-Fezensac.

Muşchetarii lui trag peste capul prinzătorilor care

virează lanţurile căngilor. Echipajul advers, grupat lîngă copastie, se trînteşte pe punte. Este clipa cînd grupele de abordaj de pe Libertatea se caţără pe copastie, cînd cei dintîi asaltatori sar pe puntea caicului-caravelă şi cînd baronul Louis de Vic-Fezensac prinde o şcotă de la inamic care bălăngăne deasupra copastiei şi, făcîndu-şi vînt, trece 111 zbor la puntea centru, lăsîndu-se să cadă în spinarea unui uriaş care tocmai deşartă un ghiordel cu apă pe

blestematul de foc aprins de găluştile lui Pierre.

*

. * *

V.

Don Diego îşi pune morionul, coiful spaniol lucrat în cizelură fină la Sevilla. înşfacă sabia de abordaj şi, scoţîhd un răcnet sălbatic, se repede de pe dunetă la puntea- centru, acolo unde i se pare că totul arde şi de unde se ridică nori negri, de fum împinşi d£ vînt spre prova lui

Amathus, mascîndu-i pe invadatori.

*

* ★

— Louis ! Aici, strigă Pierre de Mirande, inventatorul armelor acelora incendiar-fumigene.

Baronul înţelege rostul excelent al locului indicat de Pierre care-şi conduce oamenii în babordul navei asaltate.

Vîntul grămădeşte fumul spre prova ei. In acel fum se văd orbecăind grupele de luptă şi cele de stingerea incendiilor, într-o învălmăşeală măreaţă.

— La sabie, domnii mei, ordonă baronul... Caraco, apără-mi spatele...

Omul cu picior de lemn trecuse puntea de abordaj sprinten de parcă ar fi avut patru picioare, nu unul. Baronul apreciase gestul.

*

* *

— înapoi, spune foarte calm căpitanul Păcurar... Am înţeles, numai pe jumătate lecţia lui Pierre... Pierdem vremea.

Este flancat de Voica Ilinca şi cavalerul Jean de Mirande, apărut nu se ştie cum din iadul de fum, răstur- nînd oameni şi strigînd :

— Toată lumea la ghiordele ! Ce staţi cu gura căscată neghiobilor ! Ardem ca şoarecii.

îşi însoţise strigătele cu lovituri de picior şi cu latul săbiei. Arată ca un diavol, negru, cu faţa mînjită de o funingine grasă şi groasă din care se vede numai albul ochilor.

— Eşti grozav, Jean, spune Voica Ilinca... Parcă ai fi însuşi Satan !

— Cred că va trebui să facem o viaită pe duneta caicului, cavalere... A naibii fumăraie... Mi-aţi încurcat socotelile.

Căpitanul Păcurar sare înapoi pe duneta Libertăţii urmat de Voica Ilinca, de cavaler şi cei patru mateloţi cu săbiile de abordaj la mină. Aici fumul este mai slab, dar îl împiedică să vadă ce se întîmplă pe Amathus. Socotise să ocupe teuga inamicului, rămînînd aproape de duneta Libertăţii ca la nevoie să-i preia comanda pentru a face faţă galeasei. Fumăraia scoasă de găluştele lui Pierre întrece orice aşteptări şi-i răstoarnă planul... Pe o mie de diavoli... Din oîţiva paşi este în babord. Galeasa se precipită spre Libertatea Cele două rînduri de rame bat I apa în cadenţă nebună. Aude dincolo de vacarmul luptei, bubuitul repede al ciocanelor şefului de echipaj de la Pisica de Mare.

— Virgen sanctissima, strigă don Pedro din capul scărilor care urcă pe dunetă. Credeam că-mi pot trage sufletul !... Hei, Bauer !... Bauer, diavole !... Bauer, înge- raşule !... Trage-i te rog o ghiulea aşa cum ştii tu, Bauer !... Mi-ai adus un geniu, căpitane... Al doilea geniu al artileriei ! spune vesel don Pedro, coborând.

— Grupa de apărare... Faceţi front la babord, ordonă căpitanul.

Lovitura de tun, trasă de la pupa Libertăţii pleacă înainte de a fi sperat. I se pare că giuleaua este neobişnuită, sau că de fapt sînt două ghiulele gemene. Căpitanul urmăreşte traiectoria şi ea neobişnuită, mai curbă decît celelalte. Ghiuleaua izbeşte parapetul teugii care se frînge spre interior. După cîteva clipe izbucneşte o explozie puternică, cu vîlvătăi înalte. Flăcările duse de vînt aţîţate şi de faptul că galeasa vine împotriva vîntului, învăluie puntea centru. încă cîteva clipite. Brusc, rîndul de rame din tribord ramează invers. Ramele din babord trag disperat. Galeasa virează pe loc. Flăcările fug spre bompres.

— Dispuneţi, căpitane, spune Jean de Mirande, folo- sindu-i cu o uşoară ironie cuvîntul pe care el îl foloseşte... Ghiuleaua lui Pierre arde zece minute, dacă între timp n-a găsit prin preajmă ceva dispus să ardă mai mult.

Căpitanul Păcurar ştie că este clipa hotărîtoare a luptei. Coboară Ia puntea centru, inventariază din priviri stricăciunile făcute de abordaj, verga gabierului mare ruptă, copastia la cuplul maistru făcută ţăndări. Urcă pe teugă, sînt doi morţi care zac în sînge, unul este Meimărunt, celălalt are capul crăpat fiind de nerecunoscut. Face semn, grupa de prinzători aruncă ghearele de pisică şi apropie duneta lui Amathus de teuga Libertăţii. Vede că vîntul şi-a făcut datoria împingînd navele înlănţuite spre larg. Sare pe dunetă în clipa cînd trei mateloţi tupilaţi lîngă copastie îl asaltează. Aude strigătul de luptă scos de Voica Ilinca. Un „o, he", care s-ar fi vrut gros şi bărbătesc şi înspăimîntător. Lupta este scurtă. Omul care-l asaltează foloseşte o cange de luptă. O aruncă de la doi paşi. Mortal, dacă n-ar izbi-o din zbor. Cangea trece vijiind. Se înfige în punte. Omul îşi scoate hangerul. îl străpunge înainte de a face a doua mişcare. Jean de Mirande îl prinde tot atunci în lamă pe atacatorul care-l încolţeşte cu o secure de abordaj.

— Lasă-mi-l, strigă Voica Ilinca, văzîndu-l că pică în flancul omului ei. O spune atît de crîncen, atît de pătimaş, încît îi face semn lui Jean să vegheze şi se duce lîngă timonierul care .stă turceşte pe punte, numă- rindu-şi mătăniile. Omul este neînarmat. îi întinde pprta- vocea cu un gest precipitat, făcîndu-i semne disperate care s-ar putea interpreta ca o imploraţie de a opri lupta. N-o slăbeşte pe Voica din ochi.

— Tirfă, urlă părosul chior cu legătoare de cap neagră, cu braţele goale, desculţ, făcînd greşeala să schimbe garda, neavînd cunoştinţă de lecţiile savante de luptă cu sabia ţinute la bordul Libertăţii. Un salt. Strigătul „o, he". Lovitură scurtă la carotidă... Un val de sînge care-o stropeşte pe fată. Voica Ilinca rămîne nemişcată. Are vreme să vadă cum spaima, scîrba, mila, durerea şi alte o mie de sentimente înrudite cu acestea se întipăresc pe obrazul jupîniţei. Are vreme s-o vadă clătinîndu-se. Aude :

— Admirabilă ripostă, Mademoiselle ! Dată în singura clipă favorabilă ! Se pare că vă este rău... Să trecem pe Libertatea... Oricum, nu este tocmai spectacolul cel mai potrivit pentru...

Nu mai aude restul. Se apropie de bastingajul dunetei. Vede echipajul lui, feţe negre de diavoli, strîngînd lîngă dunetă, strivind de peretele dunetei, echipajul de pe Amathus. Ceea ce a mai rămas din echipaj. Fumul se subţiază văzînd cu ochii. Poate distinge siluetele celor . căzuţi pe punţi. Poate distinge răniţii tîrîndu-se spre copastii. Duce porta-voce la gură :

— Amathus. Eşti învins !... Poruncesc, în numele Domnului meu, măria sa Mihai Voievod al Ţării Româneşti, să lepădaţi armele ! Dacă este viu, îl poftesc la mine pe căpitanul lui Amathus.

— Fii de o mie de ori blestemat, cîine ! strigă unul din diavolii negri şi flenduriţi de jos, ridicînd spre el gura neagră a unei ţevi de pistol. Răsună sec o împuşcătură. Gura neagră a ţevii de pistol sare din mîna care se frînge.

— Mordieu, căpitane, strigă de jos baronul Louis de Vic-Fezensac, suflînd fumul de la gura ţevii propriului său pistol... Imprudenţele astea te pot costa.