* * *

Ora 4 şi 30 de minute .post meridian. Valuri scurte izbesc prova Libertăţii. Echipajul matisează şarturile rupte. Dulgherii bocăne la copastia făcută ţăndări. De pe puntea de tragere se ridică glasul măreţ al lui don Pedro de Hispaniola-Figuera. Amathus joacă pe valuri ţinut cu parîme la două braţe depărtare de bordul Libertăţii. Echipajul lui stă la puntea centru, privegheat de muşchetarii baronului. Pe tambuchiul calei apare cavalerul Pierre de Mirande, care ridică dreapta.

— Barba Gore, să se sune încetarea lucrului !

Sifleea şefului de echipaj. Oamenii se adună la piciorul arborelui mare. Spre mirarea lui, căpitanul o vede acolo pe Voica Ilinca îmbrăcată în costumul ei răpănos de mus, desculţă, ca şi cînd cu tot dinadinsul ar vrea să-şi piardă identitatea, să se bucure de anonimatul pe care i-l oferă cei cîţiva zeci de bărbaţi purtînd încă în ţinută şi pe obraz semnele luptei. De ce o face ? Nu ştie. Apucă porta-voce cu un gest dur. O îndreaptă spre Amathus.

— Don Diego ! Ţi-ai călcat legămîntul faţă de mine. îţi cruţ viaţa. Ţie şi oamenilor tăi. Coborîţi bărcile la apă. în zori puteţi debarca în Tilos...

De pe puntea lui Amathus se ridică un vaer prelung.

— Nava voastră este minată... Coborîţi bărcile... Urmăreşte felul în care sînt lăsate bărcile la apă. Oamenii lui Diego au cam lîncezit...

— Coborîţi în bărci. Vîsliţi cu putere. Ridicaţi catargele şi velele. Glasul metalizat, dur, stăpîneşte chiotul bezmetic al vîntului, plesnetele valurilor izbind coca, scîrţîitul arboradei.

— Avem să ne mai întîlnim, căpitane Păcurar, strigă don Diego înainte de a încăleca copastia, legat de oamenii lui cu o saulă de siguranţă.

— Fereşte-te de a treia întîlnire, don Diego !... Nu-ţi port noroc !

Blestemele veneţianului sînt sfişiate de vînt. Ieşite de sub adăpostul insulei, navele rulează şi tanghează puternic. Mateloţii de pe Libertatea filează parîmele de cîte ori bordurile celor două nave se apropie periculos. Bărcile cu echipajul lui Amathus se depărtează jucînd periculos pe crestele valurilor. Se bat bandule de saula cărora sînt legate şcote şi parîme de abordaj... Muşchetarii se caţără pe copastie. îşi dau drumul agăţaţi de şcote şi parîmele de abordaj, traversînd in zbor spaţiul dintre cele două corăbii. Cel din urmă trece cavalerul Pierre de Mirande.

— Treceţi la manevra velelor, ordonă în porta-voce.

Urmăreşte atent manevra executată de Barba Gore.

Se ridică gabierii şi contragabierii. Se braţează în sart la babord. Nava răspunde şi el simte în toată fiinţa acest răspuns al navei, această participare a navei la viaţa lui, această identificare a vieţii lui cu inteligenţa vie şi afectuoasă a navei. A uitat de Voica-Ilinca ? Poate în clipa cînd Libertatea execută graţios şi cu viteză manevra, da.

— Pregătiţi-vă să puneţi nava în pană... Cei lifieri de la manevră, adunarea pe teugă.

Libertatea prinde vîntul de la travers. Se depărtează în prova lui Amathus, care împins de vînt derivează spre insula Ti io*. Deodată un ramăt lugubru se ridică din arboradă şi de pe punţi.

— Căpitane, priveşte ! strigă baronul de Vic-Fezensac.

Căpitanul Păcurar priveşte. Vede una din bărci

apropiindu-se greu de Amathus. îl desluşeşte la eche pe don Diego. îl desluşeşte şi, cu un fel de compătimire dureroasă, îl înţelege. Poate în locul lui ar fi încercat imposibilul, aşa cum îl încearcă Diego.

— Nenorociţii ! strigă de la puntea centru Pierre de Mirande.

Barca abordează corabia Amathus.

— 88, 89, 90, 91, 92, 93 se aude de la puntea centru glasul baritonal al cavalerului pyrotehnician numărînd secundele de viaţă ale navei lui don Diego. Se văd siluetele mateloţilor sărind peste copastie...

— 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100... Ei, drăcie ! Fitilul meu a fost calculat pentru... O clipă, căpitanul Păcurar se simte bîntuit de o speranţă nebunească.

— O sută de secunde.

„Nebunia lui don Diego merită cinstită", îşi spune,.; Dumnezeule ! Iadul !

Iadul se deschide în pîntecele caicului-caravelă Amathus. O jerbă de flăcări galbene ţîşneşte de sub piciorul arborelui mare smulgîndu-l din şarturi. în pălălaia aceea galbenă-portocalie se văd trupurile îndrăzneţilor înţepenite o frîntură de secundă, aşa cum le-a prins explozia. Catargul se rupe în fărîme arzînde. O bubuitură cumplită sparge ţiuitul vîntului. Grinzi arzînde şi vele în flăcări ţîşnesc de la suprafaţa mării spre norii cenuşii, luminîndu-le burţile. Amathus se rupe în două. O clipă bompresul şi duneta etajată se ridică spre cer. Arzînd, prova şi pupa se cufundă în mare, aproape pe verticală. Ţîşnesc valuri înalte, înspumate. Din nori plouă cu scînduri care ard. Bucăţi de velă în flăcări se tălăzuiesc în văzduh, purtate de vînt.

— Fitilul tău, dragă Pierre, a ars perfect, spune rece, cu glas puternic, baronul de Vic-Fezensac»