2

Altîn Yunus paşa îi arată mereu poala caftanului din J brocat auriu, aga de ieniceri de cetate îl împunge în coaste I cu garda iataganului, este o rumoare ciudată care se ridică B din Konak meydani — Piaţa conacului — plină de o mul- P ţime pestriţă care intonează un fel de cîntec de slavă, L cîntec în care revine mereu, ca un refren, numele lui f, Altîn Yunus paşa. Căpitanul Păcurar se face că nu înţe- [j lege nici gestul paşei, nici împunsăturile în coastă ; adică ..sărută poala caftanului în genunchi şi să trecem la '] punctul următor". în spatele lui stau aliniaţi cei patru cavaleri apuseni. Povestea a început încă astăzi în 24 mai, I 1a orele zece, cînd în poriul Izmir s-au făcut strigările na- 1 velor intrate, de fapt numai Libertatea acostată după mie- d zul nopţii şi cînd au venit la bord reprezentanţii Casei I Bîrlădeanu şi ai marilor neguţători greci şi turci caret

iau să primească mărfurile. Voica Ilinca şi-a reluat trrtisarea de mus murdar şi trenţăros, pentru a putea sta il "te Volia a dispărut in cabina echipajului spre a nu dezvălui tainele navei. Azize in travestiul obinuit T-mirul otoman, vechea Smirnă legată de civilizaţia greacă ' începuturile bisericii râsăritene, piaţă de robi c.u i*>t Orientul, furnizor de carne vie ai bordelurilor cairote, din A iep,1 Damasc şi Bagdad, nu este tocmai locul cel mai fericit pentru ca tinerele să se arate pe puntea unei corăbii • [late la voia stăpînirii. Cel dinţii care a urcat schela la bord a fost dumnealui jupanul Năstase Oalesparte, trimisul Casei Biiiâdeanu. văr primar cu jupîneasa Qlga Dra- i-omira Bîrlădeanu, calicit de mîna stingă într-a» noapte cu ceaţă cînd a abordat pe Dunăre un caic pe care-l credea încărcat cu mirodenii, de fapt caicul fiind al Flotei, înţesat cu.mateloţi înarmaţi. Jupanul Năstase Oalesparte i-a spus că nu poate intra în port cu harabalele, paşa sărbători n- du-şi vi; ri de azi-moapte, se zice fericit şi prealuminata digestie, care tot azi-noapte a fost buna. fără ca hirurgii să-l supună la clisme şi masaje dureroase. Vorbind dulce şi „rapide" într-o moldovenească levantinizată. plinei deVu- vinte turceşti, înalt, osos, vînos, purtînd mustăţi de hîn- sar şi un fel de costum moldo-veneţian, jupanul i-a povestit cu sufletul la gură că la Smirna se petrec lucrurile ceie mai năstruşnice, pornite din mintea lui Altîn Yunus paşa, care se pare, îşi bate joc de tîrgoveţi ; ori mai râu, s-a smintit crezîndu-se una cu Allah, daca nu cumva mai presus de Allah. Oricum, portul este închis, prăvăliile închise. Bazarul închis, negoaţele oprite. Singurul loc unde viaţa îşi urmează cursul firesc este mahalaua" de pe drumul Sei- dikoy ; dar mahalaua este opusă portului, aşa că nu are cum să descarce- ,,îîna, ceara şi ce-o mai fi acolo şi să încarce ce m-am făcut vrednic să agonisesc aici..." A venit grecul Tulios, aproape smulgîndu-şi părul din cap. Sărbătorile paşei îl sărăcesc. Plăteşte cîrcaşii pe degeaba, ăia se duc să-l ovaţioneze pe paşă, să piardă vremea la bîlci, să mânînce baclavale, mărfurile zac în soare, nu are cine le căra în magazii, harabagiii îşi împodobesc harabalele cu chilimuri, cu frunze de palmieri şi se tocmesc să intre în procesiunea care-i duce pe ienicerii de cetate îmbrăcaţi mai întîi in ieniceri, apoi în chizilbaşi, apoi în robi armeni păziţi de altă orta îmbrăcată ienicereşte, apoi în pescarL apoi în păstori, apoi în teologi creştini, ies din Konak meydani cu o înfăţişare, îşi schimbă straiele şi se reîntorc sub o altă înfăţişare în vreme ce ortaua dinainte intră în piaţă în noul ei travesti. Tot bîlciul se face pe spinarea meşteşugarilor şi a neguţătorilor. Fiecare poartă este silita sa dea două rînduri de straie diferite. La început au dat straie cumpărate din Bazar. Defterdarii ienicerilor au pri J de veste că este mai cu folos să ia pânzeturi, stofuşoare şj mătăsării, strigînd că afurisiţii de tîrgoveţi îşi bat joc de acele straie, cumpărîndu-le pe nimica din talciot, că sînt pline de păduchi, nespălate şi poftind numai viguri neatinse de foarfecă. Este o spoliere nemaiîntîlnită. Fîna- ragiii ţipă că au nevoie de fînare pentru iluminaţiile colorate. sacagiii de apa să stropească piaţa şi uliţele, ce sa mai vorbim de oamenii agiei care umblă acum după parii! gliei şi steaguri şi chilimuri, acum după covoare, să le aştearnă sub picioarele sfinte. Oraşul s-a umplut de spionii agiei. Cafenelele, tavernele, bordelurile, portul sînt pline. Stau, ascultă, pîrăsc. Dacă trei din ei dau pîră asupra unui neguţător, pîrîtul este tîrît la fortăreaţă unde i se pierde urma şi averea lui se scoate la mezat. Cumpărătorii, este )rsr|L> de înţeles, sînt tot una cu pîrii. Tulios, rotofei şi în-l floritor cînd l-a văzut acum un an, slăbise, sub ochi îii atîrnau pungi vineţii, era îmbrăcat ca vai de lume şi i-a spus că asociatul lui, turcul Sade, şi-a vîndul părţile negociabile şi s-a dus cu toate ale lui la Iskenderun, săi scape de acest iad. Că el însuşi îşi va vinde părţile negociabile şi va căuta Scăpare tot la Iskenderun, ori poate la Alexandria. Altfel ori se ruinează, ori ajunge sub satirul gealaţilor, tu atît mai mult cu cît Suleyman bey, coman-f dantul fortăreţei, a pus ochii pe Theodora, fiica lui, pe care a văzut-o în trei duminici mergînd la biserică. Abia ieşise Tulios din cală unde se îneîntase la vederea mărfu- rilor, rupînd cu unghiile învelişul din pînză de sac, cînd la cheu s-au auzit tropote, trîmbiţe şi s-a arătat un fel de solie încălăratâ pe cai albi.

— Dumnezeule, a şoptit Tulios. tremurînd. Fă-mă nt| văzut. Iată-l pe tiranul meu.

nin ^eaua înaltă cu ferecături din aur, avînd valtrap b'ană de pardos, a descălecat măreţ un ofiţer purtînd ° n 'ienicerilor, lucru neobişnuit la Istanbul. Omul în- C.vCa ; ra cizmuliţe verzi din safian a trecut schela la bord, aducîndu-şi greu piciorul drept. Era însuşi Suleyman bey, nsoţit de un soi de dieci, doi la număr, purtînd călimările !|e alamă ia brîu şi penele de gîscă după ureche, alte pene tot la brîu, într-un corn de vacă lustruit şi legat în cercuri de alamă. îl văzuse o dată, în* trecere. S-a mirat că n-a venit capudan-bey, comandantul portului, să vămuiască. Pentru acela Barba Gore pregătise ..darul beyului", trei pielcele de jder, un burduf cu ceară parfumată, trei roate de caşcaval, un butoiaş mic cu sardele, unul cu icre de chef al-

— Stai aici, ica spus lui Tulios.

Ce; la fiecare acostare, echipajul stătea adunat la prora, spre a fi cercetat de agie. Darul buşbulucbaşului era acolo, la Papamarkos. Cei patru cavaleri şi doctorul Medio stăteau în babord, avînd la mijloc pe Abu Raihan Osman ibn-Ahmad şi fiul său. Lîngă el erau Barba Gore şi Abi»hu Said. Musul între oamenii din echipaj. Catîrca simţind pămîntul, necheza. Ţapul Osman îi ţinea hangul, be- hăind. L-a poftit pe Suleyman bey în saldn. Pe urma celor doi dieci, a urcat un fel de cocoşat spîn. purtînd strai roşu de haldm — greco-armeanul Toruntzias, cunoscut pentru miile de chiţibuşuri prin care storcea căpitanilor daruri bogate, ca să declare că nava nu este purtătoare de ciumă sau holeră. Suleyman — trăsături turcomane — voinic, cu obrazul ciupit de vărsat, n-a vrut să intre în salon cerînd -â i sa aştearnă ceva pe dunetă. I s-au aşternut pernele ţinuk pentru asemenea ceremonii. Scribii au desfăşurat 1 HP* Pen*rU a scrie mărfurile. Suleyman l-a privit în - ochi. A i acut un gest moale, ca şi cînd ar fi alungat o muscă i^^Mştcare. Scribii şi-au adunat sulurile, ploconindu-se -IffiEjCobont la puntea centru, i — Să rămînem singuri, a şoptit. ] A-: rămas singuri.

— Egilan basch kiezil mes! ... Captd plecat nu-l taie sabîfl, a spus Suleyman. comandantul fortăreţei.

Acargiak can damarăe durtnaz /... Sîngele care tre- totie să curgă, nu poate rămîne în vine, a răspuns.

Tecdir tedbiri bozar... Soarta este mai tare decît toate scopurile omeneşti. Unde este femeia-flacără ?

Comandantul fortăreţei a ridicat mîna, nelăsîndu-l să I vorbească.

— Pot porunci să se scoată fiecare seîndură a caicului 1 tău.

— Sînt sub protecţia hatişerifului împărătesc. Plăteşti! cu viaţa. Ce vrei ?

— Nici măcar femeia-flacără. Este a ta ?

— Poate !

— Nici măcar pe effendi Louis 1

— Ţi-a spus-o Ulus ?

— Mi-a spus-o un djin.

— Spiriduşii se pot înşela.

— Nu cînd vorbesc printr-o catîrcă şi un ţap.

-— Nici catîrca, nici ţapul nu au călcat legea.

— O calci tu.

— În ce fel ?

— Ascunzînd ucigaşul unui matelot.

— Nu ştiu despre ce vorbeşti.

— O vei şti.

— Mă ameninţi ?

— îţi aduc aminte.

— Eşti deci prietenul lui Ulus şi al lui Zarfa ? I

— Poţi tu jura că sînt ?

— Ai venit să vămuieşti sau să dezlegi ghicitori ?

— Să vămuiesc ? Allah ţi-a luat minţile. Am venit să-ţi spun că eşti solul regelui Franciei, către luminăţia sa Altîn Yunus, paşa-astronomul astronomilor, preafericitul imam neîntrecutul stihuitor, ale cărui daruri strălucite l-au făcut cunoscut în toate părţile acestei lumi lumi- I nate de soare şi mîngîiate de vînt.

Tirada este spusă destul de tare să fie auzită măcar pe jumătate din corabie.

— Allah te-a adus, i-a şoptit, aproape fără să mişte buzele... Joacă şi vei cîştiga. Cercetează această lume şi vei înţelege.

A auzit plescăitul uşor al unor vîsle. O galiotă vop-l sită în verde cu un singur rînd de vîsle a venit dinspre I fortăreaţă, acostînd nu departe de Libertatea, bord înl j cU cei mai apropiat caic de pescuit, din şirul lung al -^celor legate la cheul din piatră al portului. °al A privit în ochii verzi ai beyului. N-a văzut decît taina, ral'ota l-a ajuns din urmă. Cînd ? Poate spre dimineaţă. Ce legătură are galiota cu Ulus şi acesta cu Suleyman bey, comandantul fortăreţei Izmir ? Şi despre ce joc este vorba, dacă nu despre acest joc idiot de-a solul regelui Franciei, pe care i-l reaminteşte cu atîta osirdie garda iataganului care-i ciocane coastele. Singura lui spaimă este Voica j]ijica. Cum a fost vestită galiota ? Poate prin Rechinul albastru. De ce n-au sosit Iskenderun şi Ayşe ? Ce se întîmplă acolo, în pîcla uşoară, străvezie, care pluteşte diafan peste golful Izmir şi în ce nebunie a nebuniilor a căzut, nebunie care răstoarnă sensul acestei escale şi-l scoate din el însuşi, fără voia lui, înnebunindu-l, pentru că schiţează o reverenţă, sărută poala caftanului de mătase şi surprinde privirea ironică, tăioasă, a lui Altîn Yunus paşa, care-i spune cu glas cîntat:

— Allah cu tine, înalte sol !...

Suleyman bey repetă salutul preastrălucirii sale şi Louis îi tălmăceşte în franceză acest salut, el făcîndu-se că n-a înţeles ceea ce înţelesese şi că înţelege ceea ce de fapt nu înţelege.

Altîn Yunus paşa stă turceşte pe un vraf de perne sub baldachinul din mătase brodată cu aur, baldachin ţinut de patru robi nubieni, alţi robi nubieni îi fac vînt cu evantaie din cozi întregi de păun, muştele bîzîie peste cofeturi şi zaharicale, în vase de cult, uriaşe, bătute în aramă, ard mirodenii, vîntul de la uscat este sec şi miroase a răşină de pin, cerul luminos şi în piaţă a început defilarea carelor alegorice, adică a harabalelor gătite cu chilimuri, unde ieniceri adevăraţi se luptă cu un fel de ostaşi-preoţi în straie negre, ciocnindu-şi iataganele, un cor bărbătesc intonează un marş războinic şi Altîn Yunus paşa spune :

— Pe Allah, Suleyman, am să-ţi iau capul... Văd pentru a treia oară maimuţăreala asta prostească. Cine sînt soldaţii negri ? Eu n-am luptat decît cu afurisiţii de chizilbaşi, aceia au bărbile roşii. Să le vopseşti bărbile în roşu şi acum sînt ostenit. Vreau să stau de vorbă cu cinstitul sol. Dacă mai văd o muscă, ţi-o dau s-o înghiţi.

Războinicul se prosternează pînă îa pămînt. Spune cu glas smerit, atît de smerit încît căpitanul nu crede că poate ieşi din pieptul unui bărbat care şi-a condus odele de ieniceri cumpliţi prin pustiurile şi în munţii rîpoşi ai răsăritului :

— Pulbere sînt la picioarele tale, o atoatevăzătorule !

Radu Nanu Păcurar surprinde privirea deznădăjduită pe care i-o aruncă beyul şi-l aude pe baron spunîndu-i în limbaj ,.â la marinaio" : „scoate prova din val, căpitane44/]