* *

Deci, un bey temut, într-un fel ciudat prieten cu Ulus-maltezul, ori poate cu Zarfa reis, războinic care a luptat de la Izmir pînă la piramide în Egipt, în Armenia • şi in Asia, pe Tigru şi Eufrat, neştiind cum să-şi învese- | lească stăpînul, o paşa de Izmir, atotputernică în vilaietul I încredinţat spre propăşire, iată, a găsit cum să-şi scape fi capul încă o zi, închipuind acest joc prostesc de-a solul I regelui Franciei, care trebuie să-şi umple gura de laude I neruşinate la adresa micului tiran nebun din Izmir, laude | care prin gura „tălmaciului" Louis devin atît de sfruntate, I încît roşesc pînă şi stîlpii de abanos ai baldachinului. La I semnul lui Suleyman, un grup de ieniceri cornişti sună I prelung în corni. Căpitanul Radu Nanu Păcurar urmăreşte I cu atenţie tot ce se întîmplă în jur, nevenindu-i să-şi creadă I ochilor. La escala de acum un an portul era plin de caice J de cabotaj care veneau şi plecau, de bărci şi caice pescă- J reşti, cîrcaşii se întreceau între ei, harabalele veneau zu- ruind din roţi, descărcau baloţii şi butoaiele, turmele de capre pentru^ insule behăiau, alte harabale încărcau măi'- j. furile aduse de corăbii, ori lemnul scump, african, venita de la Alexandria, caravanele de cămile se formau chiar I aici, în Konak meidani, cămilele răgeau jalnic, cămilarii I strigau, strigau neguţătorii, treceau ursari cu urşii ţinuţi I de lanţ, era o forfotă şi un du-te vino necontenit, îi plă- t cea să stea pe dunetă şi să admire iscusinţa păstorilor care 1 ambarcau caprele îndărătnice, ori măgarii, iscusinţa ca- I tîrgiilor în a-şi convinge patrupedele încăpăţînate să urce I

heîele la bordul caicelor, vîntul foşnea în coamele înalte S\t 'palmierilor, treceau femei de stradă, ori curtezane în fiţi* re purtate de catîri gătiţi cu Ramuri roşii bătute în cuie de alamă, pînă şi cerşetorii erau prosperi şi la nevoie isi uitau calicia punînd umărul la descărcat sau la încărcat, acolo unde cîrcaşii nu mai pridideau. Ceva se întâmplase în răstimpul acestui an, ca şi cînd o molimă, o ciumă crîn- cenă ar fi pustiit Izmirul. Zeul Mercur, cel care aduce bogăţia, se pitise undeva, în ruinele agorei. Tot blidul se sparge, ca şi cînd cornii ienicerilor ar avea puteri magice. Harabalele pleacă la galop. Odele de ieniceri se pun în marş. Piaţa este invadată de simigii, de bragagi ■ apar din pămînt tarabele mărgelarilor, şelarilor, papugiilor, abagiilor. neguţătorii îşi desfac coşurile uriaşe de nuiele aduse la galop de cotigi trase de măgari, apar şiruri de cămile conduse de arabi în burnuzuri albe, se strigă marfa, se cheamă martor numele lui Allah şi Izmirul îşi leapădă masca de bîlci, redevenind el însuşi.

— Suleyman, ai un semn negru pe ziua de astă . oftează Altîn Yunus paşa.,. Ce mai veşti de la I.?târîbul. căpitane ?

— Amestecate, luminăţia ta.

Căpitanul Păcurar îşi jură să-şi ţină firea Ce 30c între luciditate şi nebunie joacă Altîn Yunus pa?a

— Eşti cam neruşinat în lingăveli.

— Nu mai puţin neruşinat decît neruşinarea de aici, luminăţia ta !

— N-au har, oftează paşa, plesnindu-3 cu biciuşca pe nubianul care moţăie şi lasă să-i atîrne evantaiul uriaş. Fără să deschidă ochii, nubianul reia mişcarea dreapta- stingă... Suleyman n-are har. Epumbener n-are hai. Tu n-ai har. Dacă-l aveai, puteai juca rolul solului în aşa fel încît, crezîndu-te, să uit de clipă... împăratul o poate face. Ce-mi poţi spune de alaiurile lui de cadîne, pe Bosfor ?

— Harul împăratului este că nu închide Bazarul şi alaiurile lui nu opresc descărcarea corăbiilor.

Altîn Yunus paşa zîmbeşte. Un zîmbet pieziş, care se strecoară şerpeşte în cugetul căpitanului.

— Eşti o slugă obraznică, omule. Pe Allah, effendi Louis. Mi-aţi lipsit vistieria de cincisprezece pungi, darul lui Saladin. Allah vede Allah nu uită 1.. Să-mi trimeţi un butoiaş cu icre de morun. Suleyman. Ia-i vamă...

— I-am luat, stăpîne.

— Atunci, duceţi-vă... Allah ! Ce oameni fără har p0, posesc în vilaietul meu ! Şi se mai laudă cu feluritele lor ştiinţe fără să-mi poată numi nici zece stele din cele o mie cinci sute^ cunoscute.

În clipa aceea fără nici un înţeles se aude în piaţă un nechezat de catâr întărîtat. Apoi un behăit. Apoi ţipete. O haraba de mărgelar zboară în aer, ca smulsă de furtuna. Este vînzoleală. Un ţap negru fugăreşte doi ieniceri, care vor să-l taie cu iataganele. Căpitanul Radu Nanu Păcurar simte cum un frig de gheaţă îi sleieşte trupul. Suleyman bey se uită în cer. Patru ieniceri încearcă să tragă catîrca Voliei. Ţapul Osman îi şarjează la galop mic.

Cu o stăpînire de sine care-l ucide, căpitanul Păcurar face o temenea adîncă. Sărută poala caftanului aurit.

— Ai înţeles ? şopteşte Suleyman. Ai un ceas, ca să ridici pînzele.

Paşa moţăie. Baldachinul este aşezat sub palmieri, pe o estradă înaltă, îmbrăcată- în mătase albastră, vegheată de ieniceri în arme. Nu se ştie cînd, nu se ştie de unde, s-au ivit dieci, s-au adus măsuţe joase, saltele mici pentru r'ieci, Suleyman bate în gong şi un crainic vesteşte că luminăţia sa Altîn Yunus paşa, preaputernicul stăpîn al vilaietului, judecă astăzi numai princinile cu vameşii, care pentru lăcomia lor neruşinată au fost aruncaţi în lanţuri. Tot astăzi se semnează învoielile pentru negoţul cu insulele. Cînd coboară de pe podium, căpitanul şi cavalerii intră într-o mulţime de tîrgoveţi de toate neamurile, aşteptînd într-o linişte cuviincioasă.

— Ce nebunie, şopteşte baronul. Mă tem straşnic să nu-mi pierd bunătate de cap.

Căpitanul Păcurar vede negru. Străbate mulţimea cro- indu-şi loc cu coatele. Aude un răget jalnic şi un behăit tremurat, plin de durere. Cînd răzbate în piaţă vede catîrca într-un lac de sînge şi cu capul culcat pe ea, îl vede pe bravul Osman dîndu-şi sufletul. Iese în Karsîyaka, uliţa plina de prăvălii şi magazii care mărgineşte cheul. Gardă de ieniceri la schelă. Urcă pe corabie. Barba Gore poartă pe obraz două urme însingerate de biciuşcă. Are -        făcuta ferfeniţă. Zdrenţele sînt amestecate cu

C?nae Secundul pune un genunchi pe punte. s _ S_a dat pe mîna lor, ca să nu afle taina corăbiei, domnia ta.

Ienicerii împing schela la bord. Taie parîmele cu iataganele. Libertatea n-a descărcat şi n-a încărcat. Vîntul ci Aa uscat împinge corabia spre larg. Galiota încarcă apă. Un bărbat înalt stâ nemişcat la pupa lîngă kioşkul vopsit :n cărămiziu. Căpitanul Păcurar urcă pe dunetă. în aceeaşi clipa mateloţii, fără nici o poruncă, Se caţără în arboradă. Cel d ntîi este sus în gabie Carastan Ochi Ager. în clipa cînd mortificat, pustiit, înţelegînd toată mîrşăvia în ţesătura ei cea mal tainică. Radu Nanu Păcurar ordonă braţa- rea în evantai ca nava să gireze pe cîrmă, Carastan scoate un strigăt -sălbatic, arătînd spre uscat, porţiunea de drum din lungul coastei care leagă Izmirul de fortăreaţă. Se văd doi călăreţi gonind nebuneşte spre plajă, urmaţi de alţi şase. Unul din cei doi călăreţi poartă straie femeieşti.

— Volia, strigă Carastan... Avem apa, pînă aproape, căpitane !

— Barca ! porunceşte şi se întoarce în el însuşi.

Îi vede pe cei patru cavaleri, ajutaţi de doctor Medio, scoţînd barca în afara bordului. Cavalerii îşi aruncă spadele pe punte. îşi trag cizmele unii altora. Rămîn desculţi, îşi aruncă surtucele. Redevin mateloţi, într-o clipită. Ples- netul nebun al vîntului în vele. Căpitanul face volta sub vînt. Aude catargele pîrîind. Fluierul lui Barba Gore cheamă echipajul la manevra şcotelor. Libertatea se pune paralel cu coasta. După ce „salută" balansîndu-se uşor în ambele borduri, se canariseşte în tribord şi uşor, abia simţit, prinde viteză. Căpitanul Păcurar vede acum linia înspumată care desparte apele verzui, puţin adînci de apele albastre, adînci. Un eşuaj i-ar duce pe toţi în robie. Altîn Yunus, ori este nebun, ori este un actor de geniu. ■ — Uşor la babord, strigă Carastan din gabie.

Vine uşor la babord. Cei doi călăreţi — desigur Voica Ilinca şi Volia — intră în mare la galop. Se văd jerbele de stropi. Se văd urmăritorii împingîndu-şi caii în apă. Ah, diavoliţele ! Silesc caii să înoate. Gata. S-au aruncat în mare. Caii se Întorc. Li se vâd capetele. Se vede fusta neagră a Voliei umflîndu-se pe creasta albă a berbecilor. Nici unul din călăreţi nu le urmăreşte. Se aud pocnetele slabe ale pistoalelor Vede gogoloaiele de fum alb de la. gura ţevilor

— Galiota ! strigă Carastan.

Galiota se desprinde de la schelă. Vîslele uriaşe bat apa în ritm îndrăcit. Este o jumătate de leghe pînă în port Este mai puţin de o jumătate de leghe pînă unde se văd jucînd pe valuri capetele celor două înotătoare. De la fortăreaţă pornesc trei bărci mari, soldăţeşti. Se aude bu-J huitul unui tun. Se văd clăbucii de salpetru ridicîndu-se J deasupra donjonului central. Ghiuleaua înroşită cade prea departe de Libertatea, ca artileria fortăreţii să fie de temut} Căpitanul Păcurar ştie că viaţa tuturor este acum în di- \ băcia tuturor şi în fiecare mişcare pe care el o impung navei în arhoradă a rămas numai Carastan care strigă la răstimpuri dese :

— Galiota la cinci bătăi

— Galiota la patru bătăi şi jumătate

— Galiota la patru bătăi şi un sfert

Acum Căpitanul Păcurar vine în vînt. Lasă velele să fluture. Cavalerii coboară barca la apă. Se lasă să lunece pe parîme, ca dracii. Barca ţîşneşte sub bătaia râ-j melor trase de foştii galerieni ai lui Saladin, cel care' plătea în aur greu complicitatea paşalelor din vilaietele i maritime. Cîte lucruri nu se explică acum, îşi spune căpitanul, ţinînd corabia în vînt şi urmărind într-un fel de apatie neagră zborul bărcii vîslite de cavalerii goi pînă la \ brîu

— Galiota ia patru bătăi Bărcile la patru bătăi şi] jumătate. Cursa bărcii este pe viaţă şi pe moarte. Pocnete j de muscheto^he. Cea dintîi greşeală a urmăritorilor din bărci Au oprit vîslitul, ca să tragă. Pierd,

— Căpitane f Priveşte la uscat ! strigă Carastan din.jj gabie. *        4

Priveşte la uscat. Din tîrg iese o cavalcadă numeroasă, Se văd strălucind straiele şi armele. Cavalcada urmează linia joasă a coastei, Patru cai trag pe plajă la galop nebun, biciuiţi de călăreţi desculţi şi goi pînă la mijloc, o barcă mare de pescuit

— prea tîrziu, Altîn Yunus paşa, spune tare, î"J vedeve Louis trăgînd-o pe Voica Ilinca în barcă, o recunoaşte după straiele de mus, vede cum se scurge apa din acele straie, apoi Louis o trage în barcă pe Volia, barca se răsuceşte pe coama unui val printr-o manevră dibace, ramele se ridică scurt şi Carastan strigă :

— Galiota la trei bătăi, domnia ta.

La trei bătăi de muscheton. Jumătate din oameni sînt la şcote şi fungi. Barca ajutată de vînt şi val se apropie de Libertatea Barba Gore filează două scări de pisică în babord. Tot restul se petrece într-o tăcere încordată, oamenii mişcîndu-se la bord fără nici o poruncă. Barca acostează în baTSord. Jean de Mirande. o leagă scurt de barbetă cu o parîmă; Ramele sînt trase înăuntru. Voica şi Volia urcă pe scările de pisică, urmate de cavaleri, în aceeaşi clipă el abafe sub vînt. Velele pocnesc. Libertatea pare că şovăie o clipă.

— Galiota la trei bătăi şi jumătate, domnia ta t,.

O vede pe Voica Ilinca îmbrăţişînd-o pe Volia. Cineva le înfăşoară în pături. Fluierul lui Barba Gore vesteşte „volta sub vînt". Cerul este nespus de albastru şi de Ia uscat vine suneîul aspru al cornilor poruncind corăbiei să tragă la cheu. Căpitanul Radu Nanu Păcurar ştie că aceasta este cea dintîi poruncă a Puterii pe care o nesocQv teşte şi că în clipa cînd Voica Uinca a urcat la bord viaţa lui s-a schimbat poate pentru totdeauna.