* * *

— Stai lîngă mine, deschide ochii şi învaţă, spune căpitanul şi iarăşi Voica Ilinca nu înţelege cum poate ,el" trece de la aproape gingăşie, la felul de a fi împietrit şi poruncitor, care-l face alt om necunoscut şi îndepărtat... Căpitanul îşi spune că este destul de sîcîitor să ai un ucenic căruia să-i dezvălui meşteşugul, sîcîiala asta are în ea ceva fermecător şi că este bine să te porţi ca şi cînd ucenicul nici n-ar exista, dacă vrei ca lucrurile să iasă mulţumitor.

— Drept aşa, îi porunceşte lui Barba Gore.

— Drept aşa, repetă porunca, secundul.

Deci, cursa s-a închis. Dintr-o privire îmbrăţişează tot cuprinsul golfului Izmir fntre insulele Hekim, Uzun^da şi coasta joasă dintre Karşiaka şi vărsarea rîului Gediz. Vîntul bate din apa a patra de vînt, deci din est-nord-est, un cart dinapoia traversului, confirmîndu-i hotărîrea de a rămîne în golful Izmir şi a nu trece sub vîntul insulelor, între acestea şi coasta estică a peninsulei Karaburun, în golful Giilbahce, unde nici vînt n-ar fi avut, nici loc de manevrat. De după pintenul sudic al insulei ŢJzunada îşi face apariţia galeasa care i-a urmărit la plecarea din Mitilini. De după pintenul nordic al insulei iese încercînd să strîngă vîntul, caicul Rechinul albastru. Aude glasul de stentor al cavalerului don Pedro Perez de. Hispaniola-Figuera poruncind să se deschidă saborduriie şi să se pună tunurile în baterie. Căpitanul Păcurar înregistrează cu ochi sigur pregătirea navei pentru luptă. Ştie că este stăpîn pe manevră, la acest ceas al zilei vîntul îmbit Intărindu-se, echipajul este format din aromâni care-au fost ambarcaţi pe navele piratereşti ale uskocilor, de multe ori în viaţa lor de mateloţi paşnici ai Casei Bîrlădeanu fiind nevoiţi să şe apere de piraţii mărunţi ai insulelor. Armamentul este din cel mai nou, făurit la Veneţia şi adus prin contrabandă. Ştia că în lupta cu Casa Salvaresso va bate şi un ceas cînd Libertatea va trebui să primească botezul focului. Nu l-a sperat atît de apropiat. Şi nici sub flamura voievodului iubit. Printr-un singur gest a sărit din starea de supus împărătesc în starea de răzvfătit. Are în pupa Izmirul lui Altîn Yunus paşa, care-i închide uscatul. Trupe de călărime ar putea, vestite prin porumbei de galeasă, sau de Rechinul albastru, să gonească pînă la cotul drumului Izmir-Urla şi de aici să urmeze malul peninsulei spre insula Hekim, fără nici o putere asupra navei dacă nu cumva, abofdată de galeasă şi de Rechinul albastru, Libertatea n-ar putea fî invadată de la uscat, cu bărcile pescarilor. Tot de la Izmir, deci din pupa, ar putea sosi galiota, dacă şi-a înlocuit ramele la fortăreaţă.

— Ce ordine ai de dat. căpitane ? întreabă curtenitor baronul de Vic-Fezensac... In afara celui de a veghea ca „mademoiselle Voica" să nu mai facă vreo imprudenţă ! ?

— Domnilor, vă încredinţez împreună cu jupîniţă, dunetă navei.

— Onoraţi, căpitane !

Cei trei cavaleri se aşază astfel încît să poată supraveghea amîndouă bordurile şi castelul pupa, dunetă avînd astfel vizibilitate pe toate cele 360 de grade ale orizontului. Cavalerii sînt desculţi, şi-au încins săbiile scurte şi late de abordaj şi fiecare din ei poartă la brîu perechea de pistoale veneţiene cu cocoş, arme redutabile numai în cazul că ţinta s-ar afla sub 25 de paşi şi ar avea fantezia să stea nemişcată. Voica Ilinca şi-a încins doar sabia de abordaj. Ieşind din salon, a întîlnit-o pe Volia. Hangiţa îşi împletise părul într-o coadă groasă, s© legase cu o basma roşie şi purta o securice de luptă.

— Inimioara, i-a spus... Jură-mi că ai să fii cuminte ! Dumnezeule, cîţi diavoli te muncesc. N-o lăsa singurică pe Volia, care numai pe tine te mai are pe lumea asta.

— Şi pe Carastan, i-a şoptit la ureche.

Volia a roşit.

— Ai băgat de seamă ?

— Şi căpitanul. Unde ţi s-a poruncit să stai ?

— Lingă hirurg. Să-i fac scamă.

— Atunci lasă securea şi stai lîngă hirurg.

— Ai să-mi fii naşă ?

— Am să-ţi fiu cînd va bate ceasul.

— Sfîntă Fecioară din Agiassos, ajută-ne...

S-au îmbrăţişat. Volia aromea ciudat a mirodenii şi a vînt. Cînd a urcat pe dunetă, i-a văzut pe cavaleri fără pălării, cu părul legat în basmale, desculţi, baronul a ameninţat-o cu degetul şi căpitanul i-a poruncit scurt :

— Jupîniţă, îmi aperi spatele.

— Vor să ne prindă, fără să vatăme nava, spune Barba Gore.

— Este cea mai mare laudă care i se poate aduce corăbiei... Tot aşa !

— Tot aşa !

Nu se întîmplă nimic deosebit pe mare, îşi spune Voica Ilinca, pentru că galeasa este încă în pupa babord şi Rechinul albastru în prova babord, părîndu-i-se că Libertatea, urcînd uşor în vînt, va scăpa de urmărire fără să tragă nici măcar un foc de pistol. Acelaşi lucru îl constată cu o oarecare mîhnire cavalerul Jean de Mirande care încearcă să înţeleagă gestul căpitanului, daioc spontan, pregătit de multă vreme din moment ce purta la gît săculeţul cu pavilionul lui „II Valacho" — echipajul şi nava fiind oricînd gata de luptă, cum se dovedeşte. Aude * cunoscutul „o, la, la" al baronului şi simte cum nava abate brusc un cart sub vînt. Nu se ştie cînd diavolul de căpitan a ordonat slăbirea cîrmei astfel încît bompresul girînd uşor, trece în pupa caicului Rechinul albastru, schiţînd viguros intenţia căpitanului de a trece între caic şi insulă.

— Magistral, strigă baronul Louis de Vic-F6zensac, care din noaptea petrecută în hanul „La Pisica de mare", cînd a sărutat genunchiul dansatoarei mascate, greu de itificat cu „musul", sau cu băieţoiul de pe dunetă, fvşte un fel de reverie romanţioasă condimentată cu o l^ozie acră, dîndu-şi seama că între el şi obiectul reve- £e •" mademoiselle Voica", se interpune căpitanul, după fa te' aparenţele un fel de logodnic misterios şi uşor ,nfUz ; oricum, mai apropiat de musul-dansatoare prin felul de'agîndi, decît el.

Distanţa dintre cele două nave scade cu iuţeală.

___ De două ori magistral, strigă şi cavalerul Jean de pirande, răsuflînd uşurat. S-au ambareat neavînd altă alternativă, n-au cunoscut nici nava, nici căpitanul, drumul pînă la Izmir descoperindu-le o navă rapidă şi mane- vrieră şi un căpitan plin de mistere, manevrier abil şi cam atît. Iată că surprizele se ţin lanţ. Căpitanul îşi impune voinţa navei adverse, cu o graţie de maestru de scrimă.

— Bordul tribord, gata de foc şi de abordaj, aude glasul sec al căpitanului.

Bordul tribord gata de foc şi de abordaj, ^se repetă porunca.

Deci, căpitanul nu vrea să scape prin manevră. Dimpotrivă.

Căpitanul Radu Nanu Păcurar priveşte ţintă puntea caicului Rechinul albastru. O secundă. Două. Trei. Patru... Numără în gînd. Ajunge la zece. Atît a putut fi stăpîn pe sine Zarfa reis. Manevra îl conduce la o contramanevră pe care i-a impus-o. Zarfa reis a ales din toate manevrele posibile, pe cea care oferă Libertăţii toate şansele. Face volta sub vînt, spre a-i tăia prova. Cînd Rechinul albastru începe să-i arate babordul, îi porunceşte lui Barba Gore să strîngă vîntul. Mateloţii de la manevra şcotelor "tropăie pe punte. Echilajul caicului Rechinul % albastru este la manevră. Atunci cînd vede vergile caicului braţîndu-se, strigă :

— Fooc !

Aproape în aceeaşi clipă puntea dunetei saltă, se audei deţunetul tunurilor din tribord, nava derivează uşor şi ghiulelele, spre surprinderea .lui, îţb loc să-şi păstreze fiecare distanţa imprimată de distanţa dintre tunuri, zboară grupat, aproape atingîndu-se, ca după cîteva clipe

cadă toate la puntea centru a caicului. Una izbeşte catargul mare. Arborele se frînge ca retezat. Se aud strigăte. Vele, vergi şi parime cad pe punte. Arde ceva. Barba Gore strînge vîntul. Căpitanul Păcurar vede galeasa virînd brusc spre larg. În clipa cînd strigă :

— Jos velele !... Pregătiţi ghearele de pisică !, de după insula Uzunada iese cu toate valele sus caicul Iskenderun, urmat în siaj de caicul Ayşe. De pe Iskenderun se semnalizează cu braţele : „Rămîi în derivă". Cineva tălmăceşte semnalizarea cu glas tare. Mateloţii scot strigăte 'de protest. Căpitanul Păcurar ştie că, strîngînd vîntul, ar putea urmări galeasa care vădit nu încearcă să se ducă la Izmir. Dimpotrivă. Cu toate velele desfăşurate, cu vînt de mare larg, caută scăparea spre larg.