5

24 mai 1596. Înserare dulce, scăldată într-o lumină aurie, plină de nostalgie. Corăbiile Iskenderun şi Libertatea bord în bord, sub vîntul insulei Uzunada, după pintenul stîncos din partea de nord. Străji ascunse printre stînci. La cîteva cabluri de Iskenderun este ancorat caicul Rechinul albastru. De toate vergile rămase întregi atîrnă mateloţi spînzuraţi din porunca paşii de Iskenderun. La arborele artimon este spînzurat Zarfa reis. Caicul Ayşe este undeva în larg, urmărind galeasa. Căpitanul Păcurar sta nemişcat pe covorul gros de Buhara din kioşkul lui Hidayet Riza Han, respectîndu-i tăcerea... După ce i s-a semnalizat de la Iskenderun să rămînă în derivă, a pus nava în pană şi întregul echipaj a asistat la ceea ce s-a întîmplat sub ochii lui. Ayşe a dublat Rechinul albastru trăgînd o salvă de muschetoane, salvă care a rărit echipajul bulucit să stingă focul şi să strîngă velele şi parîmele căzute pe punte. Iskenderun a ridicat la catarg flamura paşei de Iskenderun şi la pic pavilionul imperial. Abordajul s-a făcut după toate regulele, echipajul purtînd uniforma flotei otomane. S-au apărat doar. Zarfa şi MorunuL Au fost ucişi cu focuri de pistol de către Hklayet Rizatlan. rămas pe duneta lui Iskenderun. După ce echipajul Rechinului albastru a fost strîns între săbiile mateloţilor lui Hidayet. bătrînul a trecut la bordul învinsului. A întrebat a cui este galeasa. Cineva s-a prosternat la picioarele lui, cerşindu-i îndurare. Galeasa şi galiota sînt lui Ulus-maltezul Pe galiotă se află Felippi, pe aleasa însuşi Ulus. Hidayet Riza Han nu s-a jucat cu prerogativele puterii lui absolute. Mateloţii au fost munciţi cu fierul înroşit pe cărbuni. Un scrib a consemnat toa e mărturisirile făcute sub tortură. Apoi s-a judecat echipajul pentru crime săvîrşite în vilaietul de Iskenderun, uciderea a trei vameşi şi contrabandă cu haşiş. Sentinţa a proclamat-o Hidayet Riza Han. Moartea !... îndeplinirea sentinţei s-a făcut pe loc. Unde este limita care desparte put-rea absolută de tiranie, se-ntreabă căpitanul Păcurar văzînd cadavrele celor de pe Rechinul albastru legănîn- du-se uşor sub vergi. Abu Raihan Osman ibn-Alîmad îşi prefiră mătăniile printre degetele lungi, cu unghiile lăcuite. Este omul despre care căpitanyl nu ştie mai nimic.        ,

— Prietene, spune arabul... Se cuvine să-i plăteşti lui Ulus. moartea fiului tău prea iubit. Gîndesc să ajung în pustie prin oamenii mei din Izmir.

Căpitanul Păcurar îşi spune că atît astronomul, cît şi Abihu Said, care tot la Izmir trebuie să debarce," vor libera corabia de o prezenţă cel puţin stînjenitoare şi incertă. De cînd a proclamat revolta, Abihu Said nu s-a arătat pe punte, exprimîndu-şi astfel dezaprobarea.

— Şi tu, fiule ? întreabă Hidayet.

— Eu trebuie să debarc la Izmir mărfurile Casei. Să încarc puţină marfă pentru Rhodos.

— Nu te va stînjeni ! ?

— Dimpotrivă.

— Asta este tot ce ai de făcut la Izmir ?

— Ai ghicit, o, zahid. Nu este tot. Am să întîlnesc tainicii Domnului meu.

— Numai atît ?

Acelaşi flux puternic emanat de bătrînul stăpîn al forţelor spirituale care trece prin el, limpezindu-l.

— Să-i pedepsesc pe cei Uoi ticăloşi, o, zahid l

— O vom face împreună.

— Bunătatea ta este nemărginită. Lîngă Iskenderun va acosta după un ceas. caravela cu două catarge Imbît.

— După ce ne vom împlini datoria, drumurile noastre se despart. 'Sluji-vom fiecare gîndului, nostru, pe măsura puterilor noastre.

— Dacă eu îl voi găsi pe Ulus, înaintea ta ?

— Pedeapsa dată de tine va fi uşurarea bătrîneţilor mele.

— Cînd ridici ancora ?

— După miezul nopţii, cînd se schimbă vîntul.

— Să-ţi trimit copiii, Abu Ahmad.

— Allah cu tine... Eşti un înţelept !

— Domnul cu noi...