* * *
— Pe toate bărbile lui Allah, ce zici de acest miracol, de trei ori răspopitule ? Nici măcar în spectacolele prietenului meu William Shakespeare nu se întîmplă o asemenea minune. Necum pe navele majestăţii sale, regelui nostru ? *
Don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera îşi ridică braţul stîng ciumpăvit, terminat cu cangea fixată pe măciuca de argint. întrebarea este adresată lui fra Angelico, întrucît motanul Platon este căţărat în gabia de unde urmăreşte spectacolul cheului. Don Pedro a notat într-un breviar toate episoadele vieţii lui de la părăsirea Spaniei la chemarea lui Vicenzo Bombardier Mantovano de a-l sluji pe II Valacho, hotărît să ceară cînd va lui don Luis de Gongora y Argote să i le prefaţeze, după ce le va rescrie şi le va ordona într-un vast roman al aventurilor lui răsăritene. De o sută de ori a vrut să-i mărturisească acestui căpitan meticulos, care i-a ghicit gîndul şi i l-a satisfăcut într-un ceas, cînd marina suveranului său nu i-a dat atenţie cinci ani — a vrut să-i mărturisească secretul Galionului de aur şi al punctului numit Fossa del Tiburon — Groapa rechinului — la care, intrînd în alizeul portughez la jumătatea lui octombrie, ar putea spera să ajungă spre finele lui noiembrie, după perioada uraganelor... Hoţul de bancher Abihu Said l-a scotocit pe toate feţele, fiind singurul de la bord care-a mirosit că de fapt este şi cel mai bogat om de pe această navă.
Înainte de a debarca i-a dat un şir de adrese din toate porturile Mediteranei. Preia orice fel de valori din Lumea Nouă, la preţul greutăţii lor în aur. Poate căpitanul l-ar fi crezut nebun. De la treburile navei Libertatea în estul Mediteranei, la treburile lui don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera în partea de vest a Oceanului Atlantic este o oarecare distanţă. Cei doi ţigani uriaşi stau îngenuncheaţi pe teugă încercînd să înţeleagă ce le cere străinul cu mîna de argint. Barba Gore tălmăceşte în turcă. Străinul vrea paisprezece arce de cerc de 150 grade, conform cu schiţa tăiată dintr-o foaie de pergament, din bronz, avînd o grosime de trei degete şi 10 găuri practicate din 15 grade în 15 grade — tot după desen, în afara găurilor pentru fixarea lor prin piroane de bronz. Mai vrea paisprezece piroane care să se păsuiască în aceste găuri. Unul din ţigani, chior, cu figură frumoasă de ocnaş care şi-a ucis amanta, întreabă la ce servesc aceste lucruri la care Barba Gore face semnul obişnuit pentru nebunii care plătesc. De fapt don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera cere să i se facă nişte cursoare, pe care să culiseze coada afetului la unghiul dorit faţă de unghiul tunului din centrul bordului', astfel încît, înţepenit prin piron, fiecare tun al unui bord să poată trage foarte aproape de punctul de impact al ghiulelei trasă de tunul director. Totul este o foarte simplă problemă de unghiuri avînd acelaşi centru, căpitanul Păcurar a înţeles-o înainte de a i-o demonstra ; a aprobat-o fără întocmirea nici unui deviz, deviz care în marina regală spaniolă nu numai că a suferit la vremea potrivită zeci de modificări, fiecare conţopist adăugind sau scăzînd cîte ceva, dar mai ales a suportat zeci de conferinţe care au întrunit zeci de căpitani, de artilerişti, de matematicieni, unii glorificîndu-i ideea, alţii bătîndu-şi joc de ea, socotind-o nulă şi de nici un folos pentru marina majestăţii sale.
Don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera ascultă distrat tocmeala crîncenă dintre secund şi fierarii-arămari. Se cere preţul unui butoiaş de măsline. Se ajunge la preţul unei cofe de măsline, căreia i se adaugă trei linguri de icre şi pînză înflorată pentru două bluze femeieşti.j Făcute din fier, lucrurile ar fi costat pe jumătate.
— Cînd, întreabă ţiganii.
— La rugăciunea de seară, răspunse Barba Gore.
Ţiganii se bleastămă. Se jură că nu se poate. Că le coate sufletul pentru nişte nenorocite de măsline. Dacă le-ar da şi un chiup cu vin, să-i întărească, poate că...
Se aud trîmbiţe, tropote. Dinspre fortăreaţă se vede
venind la trap mic o cavalcadă muiată în aur.
★ *
— Îl pierdem pe moş Ghindă, spune jupîn Năstase Oalesparte... Dă-mi om pentru hulubărie. Om în care să ai mai multă încredere decît în tine însuţi. Uite-l pe Altîn. Uite-l pe Suleyman. Şi Sade. Cum descarci ?
— La a doua mînă. Vesteşte-l pe Pavel.
— Eşti aşteptat.
— O ştiu.
— Mai vrei să stai în priveală ?
— Cînd îşi face bîlciul Altîn ?
— Cîteodată zilnic ! Cîteodată la cîteva luni. Aju- tă-mă să împing afurisita asta de cotigă.
Jupân Năstase Oalesparte coboară din cotigă. Căpitanul Păcurar îşi aruncă samarul peste zdrenţe. Jupan Năstase intră între hulube. Căpitanul împinge de la spate. Mulţimea laudă în gura mare pe cel care l-a răpus pe Zarfa reis. Ca să iasă în Konak meydani trebuie s-o apuce pe o ulicioară întortocheată plină de gunoaie puturoase. înainte de a face colţul, căpitanul Păcurar vede mateloţii de pe Iskenderun stînd la front în babord, sub arme, vede pavilionul otoman fîlfîind leneş la pupa şi la catarg flamura paşei de Iskenderun, brodată cu aur pe fond azuriu. Altîn Yunus paşa urcă sprinten schela la bord în vreme ce un matelot cornist de pe dunetă îl vesteşte prin- tr-o chemare aspră. Comptuarul Casei Bîrlădeanu se compune din trei prăvălii care dau în şleahul mare spre Karsiaka, la două sute de paşi de intrarea în Bazar, înainte ca otomanii să cucerească Smyrna, Casa Bîrlădeanu îşi avea antrepozitele la cheu. Pentru a putea vă- mui şi supraveghea încărcarea şi descărcarea corăbiilor, poate şi pentru a putea apăra antrepozitele de incursiunile piraţilor, otomanii au silit neguţătorii şi casele de comerţ să se mute spre bazar şi în interiorul oraşului. Spre surprinderea căpitanului, jupan Năstase Oalesparte nu iese în Konak meydani. Apucă pe un „sokak", o uli~ cioară prăfoasă şi mizeră, care şerpuie printre magazii şi, grajduri, ieşind în spatele comptuarului Bîrlădeanu, unde - se află atelierele de pielărie ale lui Kir Markides, fost căpitan de armatoli — haiduci — pe muntele Olimp în patria mamă. Prins şi schingiuit sălbatic, a fugit din temniţă în chiar noaptea execuţiei. L-a găsit strecurat pe Delfinul care descărcase şi încărcase mărfuri la Za- gora. I-a cerut protecţia. L-a adus la Izmir, pentru că aici avea drum Delfinul. S-a însurat cu o văduvă ar- meancă, proprietara unui atelier de şelărie... Oalesparte strigă de departe : hep, heeep Fără să se vadă ţipenie se deschide poarta curţii de lîngă „Şaua fermecată", firmă scrisă greceşte, armeneşte şi arăbeşte, avînd însemnul de breslă al şelarilor, şi afară, pusă pe o capră din lemn, o minunată şa arabă, cu arcada şi oblîncul ferecate în argint lucrat cu arabescuri aurite. Rareori se văd firme scrise la Izmir. De aceea Radu Nanu Păcurar este surprins, cînd peste drum de atelierele lui kir Markides vede o firmă mare din lemn, vopsită într-un albastru ceruliu, pictată cu puzderie de stele. între acele stele, strălucesc stelele Carului Mare dispuse în aşa fel încît steaua Mizar să fie spre centrul firmei şi lîngă ea, singura pictată cu aer iu, steaua Alcor. în dreapta şi stînga firmei sînt tă-1 • îh aramă soarele şi luna. Sub firmă scrie în arabă; „Konakul înţelepţilor".
— Grăbeşte-te, domnia ta... Diego cunoaşte toţi căpi- tar.ii din Egeea şi Mediterana... Poarta este închisă de un ucenic încjns cu şorţ din piele, purtînd pălmare, care se .'ace nevăzut în atelierul de la care vine miros plăcut de piei bine argăsite.
— Cine este acest Diego ?
— Fost căpitan de fleută în slujba Casei Orseolo...
— O casă care şi-a îmbogăţit căpitanii.
— Nu este şi părerea lui Diego.
— Il cunoşti ?
— Aici, toţi ne cunoaştem.
— Cum de şi-a găsit locul ăsta ?
— L-a cumpărat de la Ahmad.
— Şi acela ?
— A plecat la Istanbul.
Jupan Oalesparte descarcă conştiincios zdrenţsle sale xb un şopron. îşi fac de lucru amîndoi pe lîngă cotigă. Intră într-o magazie plină cu piei de viţel, de cămilă şi de oaie, tăbăcite proaspăt. Ies cu cîte-o legătură de piei uimind un ucenic care părea că-i aşteaptă. Intră în altă magazie unde doi meşteri croiesc pieile şi de acolo, prin- +r-o uşă scundă, ies între coteţele păsărilor, apoi într-o livadă de lămîi şi de acolo, între magaziile Casei Bîrlădeanu.
— Vreau sa ştiu tot ce ştii despre acest Diego, spune Radu Nanu Păcurar cînd jupan Năstase Oalesparte descuie uşa unei magazii lungi, zidită din piatră, avînd răsuflători zăbrelite şi cînd îl învăluie aromele ştiute de fistic şi susan şi pistil şi terebentină şi piei şi mirodenii, de cafea crudă şi măsline, de rodii şi de tot ce Orientul aduce aici să ia calea Istanbulului, ori, cu navele contrabandiştilor, calea Veneţiei. De cum a văzut firma ciudată şi a recunoscut steaua Alcor, căpitanul Radu Nanu Păcurar a intrat într-un fel de nelinişte sîcîitoare, menită să-i dea peste cap toate planurile. Magazia are un fel de cabină din seîndură, plină de şorţuri din piele, samare, unelte de grădinărit, o bancă din lemn, o masă şi pe masă un terfelog pentru contabilitate.
— Ai un băiat isteţ, iute de picior şi cu ţinere de minte ? îl întreabă pe jupan.Oalesparte.
— Am, dar mai mult cred în mine, decît în el.
— Atunci zboară la casele lui Mavrogheni. Jupîniţă, cu sora ei şi cavalerii sînt acolo în chip de ţigani.
— Ce semne au ?
— Un lanţ, un cîrlig de ursar, o căldăruşă de aramă. Ea are pistrui, părul roşcat sub o basma verde. Du-te 3a cel cu căldăruşă. Spune-i Libertatea. Cere-i să te urmeze împreună cu cele două ţigănci.
— Dacă nu se încrede ?
— Spune-i : „Barba Dani o vrea".
— Cînd să plec ?
— Acum !
—■ Unde să aduc ţiganii ?
— Nicăieri ! Scoate-mă în uliţă.
— Ia hainele astea de masalagiu. ,.Ei" te aşteaptă
— Cînd ?
— în vremea siestei.
— Unde ?
— Plecăm de aici !
Căpitanul Păcurar îmbracă şalvarii, ilicul şi papucii de masalagiu. Se leagă cu basmaua după moda din insule. Jupan Năstase Oalesparte îi spune că pînă atunci vorbeşte cu Paul să ducă şi să aducă mărfurile ştiute. Căpi, tanul simte o nelinişte surdă stăpînindu-l aspru, o nelinişte amestecată cu o bucurie intensă, ameţitoare. Ce caută pe firma unui fost căpitan de fleută-navă cu două punţi — la fel de bine de comerţ ca şi de luptă — vene- ţian pe deasupra, al Casei Orseolo, adversă Casei Salvaresso, ce caută Steaua Alcor pe care numai iniţiaţii o pot recunoaşte acolo lîngă Mizar din constelaţia Ursae Majoris ? Mihnea Turcitul, duşmanul de moarte al voievodului, îşi are ibovnica de inimă pe Vişa, la Veneţia. Cu Vişa este fiul ei şi al Mihnei, Radu, care nu s-a turcit şi pe care fostul domn îl joacă acolo, împotriva lui Mihail, prin partida boierească ostilă acestuia, con? dusă de biv vel vistiernicul Dan ot Drăgoieşti, fugit în Polonia după încercarea nereuşită de trădare de la Călu- găreni. înainte de a lua scaunul ţării. Mihail a neguţat prin Casa Orseolo. Adică Mihail a fost cutezătorul care a condus caravanele Casei Bîrlădeanu pînă la Gaziantep şi mai departe, pînă la Damasc, aducîndu-le la Iskenderun. unde mărfurile erau încărcate pe Delfinul. De la Iskenderun, el, căpitanul, naviga la Veneţia, ridicînd la catarg flamura Casei Orseolo şi la pupa pavilionul otoman. Delfinul «.era prea bine cunoscut de piraţii uskoci, care semnalizau poziţia navelor otomane şi dogale. Cum a ajuns Vişa ori oamenii ei, ori ai Casei Salvaresso la acest Diego ?
— Vorbeşti singur, domnia ta ?
— Ba ! Sînt gata !
Jupan Năstase Oalesparte îl conduce prin magazia arhicunoscută, la uşa care dă spre şoproanele harabale- lor spunîndu-i că-i va pregăti toate suretele după răvaşele cifrate ale hulubăriei. Căpitanul Radu Nanu Păcurar gîndeşte la moş Ghindă, umblătorul de Ţarigrad In slujba fraţilor Buzeşti, trecut în slujba bănişorului de Mehedinţi? urmîndu-l în pribegie şi, prin lucrarea lglisiei, de cinci ani, starostele konakului de la Beli, două ceasuri călare de la Izmir. Cînd iese în uliţa prăfoasă, căpitanul ştie că noua lui identitate de corsar al Măriei sale, voievodul Mihai abia începe.
