7
Între ora 12 şi ora 5 post meridian în ziua de 25 mai 1596 căpitanul Radu Nanu Păcurar îşi întocmise planul prin care voia, ca, dintr-o singură lovitură, să treacă vilaietul Izmir într-un fel de vasalitate faţă de vilaietul Iskenderun, deschizînd astfel o bază sigură a răzmeriţei tuturor nemulţumiţilor din Anatolia şi vilaietele Orientului Apropiat. Activi în spatele oştirii de Rumelia care se pregăteşte să invadeze Ţara Românească şi Transilvania, nemulţumiţii sub flamura vechii credinţe ridicată de Hidayet ar însemna o primejdie mortală pentru foarte tînărul sultan, silindu-l ori să-şi împartă oştirea în două şi să lupte pe două fronturi, ori să dea răgaz Ţării Româneşti şi Europei, pînă se va înfrunta cu vilaietele asiatice nesupuse. Voievodul i-a spus : „fiecare zi de răgaz pe care o cîştig este un har de la Dumnezeu". Jupan Năstase Oalesparte spusese : „Dăruieşte-i-l pe Altîn lui Hidâyet, adău- gînţki-I pe Suleyman, asta va da afacerii o culoare legală. Pirite, mărturiile, hotărîrea cadiului vor ajunge la Istanbul după ce lui Altîn îi va fi căzut capul. Pînă să aleagă sultanul pe cineva, îl vom înstăpîni pe Epumbener. Epumbener este spahiu. Are timaruri bogate în interior. Va ţine drumurile de negoţ, va ţine Izmirul deschis navelor, îl va apăra de Piraţi. Cînd vor veni trimişii sultanului să judece, mulţimea şi neguţătorii îl vor slăvi pe Epumbener, hulindu-l Pe cel dispărut. „Morţii n-au cîştig de cauză în faţa diva
217"
nului celor vii"... Baronul făcuse un drum la IskenderJm ca ţigan, întorcîndu-se la prăvălii prin mulţimea care adunase din nou la cheu. Ilidayet Riza Han este gata sg împlinească partea ce-i revine din planul comunicat baron. I-a răspuns prin baron că însuşi se gîndise să-i atragă pe Altîn la navă ; dar că oameni de credinţă l~au vestit că Altîn îşi ia toate măsurile să-l prindă pe Hidayet la uscat. Că pregăteşte o serbare la care-l va pofti pe Hidayet. Se pare că, ori vrea să-l otrăvească, ori vrea să-l ucidă prin sugrumătorii fortăreţei, aşa că, el, Hidayet, crede că planul căpitanului este mai bun decît al său. Cu uri ceas înainte de răsăritul soarelui va fi cu Iskenderun la o bătaie de săgeată de fortăreaţă. Dacă va vedea semnul ' convenit, va trimite barca la cheul fortăreţii. Dacă nu, se va întoarce la locul de acostare. „Jocul de artificii" va avea loc la două ceasuri după apusul soarelui.
Jupan Năstase Oalesparte îl vestise pe „Cel Drept" că „Delfinul" nu poate veni să i se închine. „Cel Drept" este omul de legătură cu Iglisia, aici, la Smirna, unde ştie că se află unul dintre Magi. Potrivindu-şi faptele pe măsura j veacurilor, Iglisia s-ar putea să nu-i încuviinţeze planul. După ce-a coborît de la pic pavilionul sultanului, nu vede de ce-ar păstra acolo pavilionul unei puteri oculte, mai presus decît puterea lui. Razele aurii ale soarelui căzut în cel din urmă pătrar al zilei umple odaia cu o lumină străvezie, irizată. Căpitanul Păcurar îşi schimbă traves- I tiul. Gazda i-a. adus un costum de bulucbaşă de ieniceri cu tot tacîmul : cucă, iatagan, brîu, hanger. Cei trei cavaleri dorm în odaia de oaspeţi a comptuarului. Voica Ilinca... ,
— M-ai chemat, căpitane ?
Căpitanul îşi încingea iataganul cînd uşa se întredes- ] chide şi intră jypîniţa.
— în gînd, jupîniţă. Pofteşte. Sînt gata. Leagă-nif ro- gu-te basmaua asta peste ochiul stîng.
Voica Ilinca îi leagă basmaua. Are o clipă de pierdere cînd să-i facă nodul.
— De ce şovăi ? Te temi ! .Ai încă vreme să te întorci | la corabie. Dacă noi vom pieri, poţi să te întorci la Istanbul. Barba Gore îţi va fi mai supus decît îmi este supus mie.
Se întoarce pe călcîie :
218"
^ Iţi tremură mîna ? spune aproape în şoaptă, apu- încheieturile pe care Voica Ilinca şi le simte bântuite cu o forţă blîndă şi în acelaşi timp necruţătoare. in Bagă de seamă... Nu sînt Andreea... Cînd muşc,
otrăvesc ! \ . .
îl priveşte in lumini.
Oho, spune cu un zîmbet rece... Andreea zici ? Andreea cipriota, cred. Iată, jupîniţă, că abia te-ai ambarcat • vrej să te faci stăpînă pe tainele mele. Ş — Sînt.
— O crezi.
Sînt, îţi zic.
— Dacă nu tie-aş şti de cînd îţi ştergeai nasul în poala fustei, ti-aş zice viperă.
— Zi-mi viperă. Mai bine decît...
_ Decît ?...
Voica Ilinca simte sîngele urcîndu-i în obraz. Nu pentru asta venise aici. Era în prînzitor. Aţipise cu capul pe masă. L-a auzit bodogănind. Scăpase ceva pe jos. Apoi spusese : Voică. Ori nu spusese. Dar ea auzise. *»
— De ce m-ai chemat ?
— Să aflu totul, cu de-amănuntul. Să-mi spui de unde o cunoşti pe Andreea. Unde ai văzut-o pe Andreea ?
Voica Ilinca simte o gheară sîişiindu-i beregata^
— Găseşteţi-o singur, şuieră.
Cu acelaşi gest fulgerător, „el" îi prinde umerii. îi apropie trupul de el. O spaimă dulce, o leşuială plină de farmec, o ură nebună amestecată cu frica de a nu-i da drumul o copleşesc.
— Nebuno ! De o mie de ori nebuno ! Te pierzi, mă pierzi, ne pierzi pe toţi din...
— Din ce, corsar de tavernă şi harem ce eşti ?
— Am să te arunc în lanţuri, spune şi o scutură zdravăn... Zărghito !
Voica pufneşte în rîs. Rîde şi el.
— Ascult.
•— Am văzut-o eu la hanul lui Korais. Am văzut-o cum te-a recunoscut. Am simţit-o că te-a recunoscut. Pe urmă Volia i-a ghicit în oglindă.
— Unde ?
219"
'— La ea acasă... Acolo unde te-ai uitat cu luneta §[! n-ai văzut-o. Acolo unde zici că este bastionul cel mai puternic al duşmanilor noştri.
— „Konakul înţelepţilor" ? !
— Acolo !
— Dumnezeule mare, dar asta schimbă totul, jupîniţă ţigăncuşă !... Andreea acolo ? Spune-mi totul, acest tot puţind schimba totul !
Voica îi povesteşte tot ce i-a povestit Volia.
— Deci don Diego al Casei Orseolo, care a dat dogi favorabili înaltei Porţi petrece cu Altîn... Oare numai' petrece ? Jupîniţă-ţigăncuşă, cred că într-un fel Andreea' este însăşi providenţa. Iată ce te rog să îndeplineşti cuvînt cu cuvînt...
*
W *
Baronul Louis de Vic-Fezensac a mai făcut un drum la cheu, de data asta la nava Imbît, unde a găsit doi ţigani tocmindu-se aprig cu Barba Gore pentru nişte semicercuri de bronz şi nişte piroane din acelaşi material. Văzîndu-l, ţiganii au tăbărît asupra lui luîndu-l drept martor că sînt jefuiţi de tîlharul de secund. Baronul le-a făcut semn că este mut, i-a arătat căldăruşă lui Barba Gore, Barba Gore a intrat în joc împreună cu don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera care, cîntărind piesele în mînă, iradia de fericire. Baronul trimis la bucătărie i-a transmis lui Papamarkos ordinul căpitanului. La asfinţit să fie cu patru oameni îmbrăcaţi în straiele* lor de mateloţi la prisaca lui Barba Dani. Săbiile de abordaj, laţurile, parîmele subţiri şi ghearele de pisică să fie aduse în traiste, ca şi pilele, micile lame de fierăstrău şi tot ce se cuvine pentru a forţa o uşă sau a face să sară un zăvor. în vreme ce pe punte ţiganii adevăraţi îşi beau vinul cedat de Barba Gore după o tocmeală cumplită, falsul ţigan trecut în cabina echipajului la prova şi-a schimbat travestiul pe propriul lui costum de matelot. Cheul vuia de mulţimea ieşită în pri- veală la Rechinul albastru, aşa că grupul de mateloţi şi ţiganii autentici coborînd schela la uscat n-a atras atenţia celor două iscoade ale agiei portului care vegheau nava
220"
fmW' Papamarkos s-a dovedit un bun cunoscător al Izmi- rului- înainte de asfinţitul soarelui, după ce glasurile de tentor ale hogilor s-au topit în pulberea de aur greu care jjîvăluise oraşul, grupul de mateloţi a ajuns la o livadă de migdali, un petec mare de verdeaţă, undeva, în partea de jos a oraşului propriu-zis, nu departe de casele Mavra- gheni- Sub migdali sînt aşezaţi stupi din nuiele lipiţi cu pămînt. Este o căsuţă mică, albă, cu olane roşii, prin faţa căreia trece un şanţ de irigaţie, un pîlc de yasmini de un verde bătînd spre negru, un strat de lalele roşii şi, în- tr-un fotoliu cuprinzător, împletit din răchită, picoteşte bătrînul pe care Voica Ilinca l-a asemuit lui Homer. Cîteva albine întârziate se plimbă prin barba şi pletele bătrînului cu picior de lemn. pe obrajii şi pleoapele lui solzoase. Baronul Louis de Vic-Fezensac se întreabă dacă nu cumva a fi fericit înseamnă să moţăi într-un fotoliu din răchită, ascultînd şoaptele apei, ale vîntului, foşnetul migdalilor, să te cufunzi în aromele florilor şi să fii confidentul albinelor...
— Vă aşteptam, spune bătrînul. Haide, Papamarkos. |nhamă-l pe Bayazid la cotigă şi să mergem.
Baronul constată că Bayazid este un măgar alb, ceea ce confirmă observaţii mai vechi referitoare la obiceiul celor cuceriţi de a boteza animalele cu numele ilustre ale cuceritorilor ; că în cotigă sînt cîteva unelte de grădinărie şi trei panere cu salate verzi, ceapă verde şi praz şi că, fără nici o vorbă, mateloţii înhamă măgarul, înhaţă uneltele, deschid porţile şi scot cotiga în uliţa prăfoasă şi pustie, dacă ici, colo nu s-ar vedea cîteva babe stînd turceşte pe ţoluri de cîrpă şi vorbindu-şi la ureche.
— A venit vremea, preafericitule, să-ţi arăţi adevărata faţă. Ţi-ai ascuns-o cu agerime în lumea fabuloasă a serbărilor. Cei apropiaţi, supuşii, împăratul, te cred puţin nebun, puţin leneş, puţin astronom. Marele vizir nu vede în tine un rival. Nici ceilalţi dregători. Ai înţeles că singura putere reală este aurul. Că singura forţă care te susţine este a străinilor. A renegaţilor. Numai ei pot să
221"
strîngă frîul pînă cînd vilaietul îşi aduce avuţiile în ha$, nalele tale. Singura prietenie este interesul. Străinii au acelaşi interes cu tine. Aurul. Şi prin el, puterea. A bătut cel de al doilea ceas al puterii tale.
— Pe Allah ! Numeşte-l !
— Printr-o pildă. într-o zi, tiranul din Corint i-a cerut tiranului din Milet sfaturi în legătură cu guvernă- mîntul. Se plimbau alene pe un drumeag care şerpuia printre lanuri aurii de grîu. Fără să spună un cuvînt, tiranul din Milet şi-a scos sabia, retezînd cu o lovitură largă spicele de grîu care erau mai înalte decît celelalte.
— Care sînt aici acele spice de grîu, Diego ?
— Epumbener, căpătenia spahiilor galbeni şi a tima- rioţilor mai întîi. Al doilea...
— Să rămînem la Epumbener... Ce vină îi găseşti ? Este viteaz...
— Prea viteaz ca timarioţii să nu-i cînte isprăvile, umbrindu-ţi faptele de arme.
— Este cinstit.
— Pentru cinstea lui merită laţul de mătase. O scoate prea mult în vederea ceauşilor imperiali. O dovedeşte prea mult în divanul tău. Ca şi milostenia lui. Ca şi felul cum zeciuieşte. Ca şi simbriile pe care le plăteşte cărvănarilor lui. Ca şi medresele pe care le zideşte, ca şi învăţaţii pe care-i adună la Manisa, încercînd să ridice oraşul deasupra Izmirului.
— Mai curînd ar merita laude, decît laţul.
— Laudele astea, care răsună în tot vilaietul, îţi sapă mormîntul.
— Pe al tău nu ?
— Mai adînc decît al tău ! Epumbener ţine la legea veche. Asta îl fece iubit de dervişi. Urăşte străinii, ştiind că două treimi din comerţ stă în mîinile noastre. Ei vrea ca timarioţii să neguţeze direct cu Casele şi Companiile, fără noi.
— Care noi, Diego ?
— Tu ! Eu ! Ulus ! Casa Salvaresso, la care ai — aici la Izmir — cinci părţi negociabile din zece.
— Mi-a plăcut pilda cu cei doi tirani. Mai ales mi-a plăcut tiranul din Milet. Un adevărat înţelept. Altceva ?
099
— iAta
Sînt sigur că blestematul căpitan al Casei Bîrlădeanu
este cel care l-a răpus pe Zarfa. Zarfa îţi aducea un venit de cinci pungi de aur pe an.
— De unde-o ştii că este căpitanul şi nu Hidayet ?
— Am studiat coca lui Iskenderun. Este un caic vechi care nu poate naviga cu iuţeala Rechinului albastru. Răscumpără nava de la Hidayet... în zece zile fac din ea cea mai iute corabie din Egeea.
— Dacă Hidayet vine la serbarea pe care-o dau în cinstea lui şi a prietenului său Epumbener bey, mîine seară, am să-l rog smerit să-mi primească răscumpărarea... Cît să-i dau ?
.— Merită trei mii de ţechini. Oferă-i patru.
— Ce veşti de la Ulus ?
— Cel din urmă porumbel a adus ştirea că El Mer i se ţine în siaj. Ulus îl atrage spre Rhodos.
— Altceva ?
— Să-ţi împlineşti dintr-o singură lovitură planul pe care-l ţeşi de zece ani.
— Planul meu ? Pe Allah ! Care plan, Diego, în afara planurilor pe care le ţes de o viaţă spre fericirea şi slujirea Domnului şi stăpînului meu, măritul şi preastrălucitul stăpîn al lumilor ?
— De acele planuri îţi vorbeam, stăpîne. Ai schimbat drumul de negoţ cu împărăţia Moscovei, aducîndu-l de la Trapezunt la Izmir. Uneşte vilaietul de Izmir cu cel de Iskenderun care opreşte caravanele venite de la Golful Persic şi din India, de la Qandahar. Kabul şi Bagdad, care stăpîneşte Tigrisul şi Eufratul şi vei fi cel mai puternic stăpîn după sultan.
— Mă tem, prietene, ca prealuminatul stăpîn al lumilor să nu cunoască şi el pilda celor doi tirani din Corint şi Milet. Ca şi mine să nu-l iubească pe cel din Milet. Altceva ?
— Cine te opreşte ca, dovedind silnicia căpitanului Păcurar, să nu scoţi la mezat bunurile Casei Bîrlădeanu, niai ales acum, cînd fostul ei acţionar Mihail s-a ridicat împotriva înaltei Porţi ? Prin Mavrogheni, Altîn Yunus să cumpere ceea ce scoate la mezat paşa de Izmir.
— Eşti neîmblînzit, Diego !
— Strămoşii mei au fost dogi.
223"
— Şi tu vrei ca strănepotul să reia istoria lor de aco^ de unde a lăsat-o cel din urmă doge din Casa Orseolo ? j
— Am fost căpitan al acestei Case. Nu sînt un Orseolo i
— Cine-o poate şti, oftează paşa de Izmir, bătînd leneş în gongul de aramă. Se înfăţişează un nubian care prosternează în tăcere. Din observatorul astronomic al cas, telului se vede Izmirul scăldat în pulberea auriu-albăs-! truie a înserării. Spre continent se văd crestele verzi roş. cate ale crestelor Karatepe, Manisa şi Karabelen TepeJ Dincolo, deasupra golfului Izmir se vede marea înspumată, cerul strălucitor al amurgului, boarea străvezie a pîclei de seară, stolurile lârmuitoare de pescăruşi cu aripile muiate i în acel âzur fosforescent, se aude foşnetul valurilor care se sparg de piciorul teraselor şi foarte departe, abia se conturează pînzele albe ale caicelor de pescuit care-au ieşit în larg.
