* * *

Cînd Andreea a tras zăvoarele, s-a trezit faţă-n faţă cu mateiotul chior care strigase „după mine, băieţi !'4 Vă- zînd-o în semiumbra odăii, mateiotul chior şi-a oprit avîntul.

— Ce este, Niccolo ? De cînd baţi cu picioarele în uşa stăpînului ? Gaspare.. Dacă sînt beţivi, cheamă-l pe Yusuf... Ce vrei, Niccolo ? De ce nu aştepţi ?

Andreea vorbeşte tare. Aproape strigă. O aud cei din odaia de lucru a lui Diego. O aude cavalerul Pierre de Mirande care, spre stupoarea lui, vede ieşind din kioşkul livezii luminat palid de lumina firmamentului, o procesiune ciudată şi care ascultă cu voioşie un glas binecunoscut spunînd :

— Se pare că n-ai căzut în nici o fîntînă, don Diego, şi pe o mie de spade ruginite, iată-ne pe moşia dom- niei-tale !

— Mi s-a părut că turcul a zburat în cer, ori, cum Dumnezeu nu-i primeşte pe necredincioşi, turcul nu putea zbura decît pe acoperiş, spune omul chior cu îndrăzneală.

r — Eşti beat. Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci, Niccolo. Stăpînul lucrează... Haide Dacă ai îndrăznit, îndrăzneşte pînă la capăt.

245"

Andreea închide uşa placată cu fier. Trage zăvoar^i Cel numit Niccolo o urmează. înainte de a intra în canierâ de lucru, spune :

— Diego, Niccolo al tău are vedenii. Cînd intră, Niccolo face o mişcare bruscă spre înapoi în faţa mesii de lucru stă cu mîinile încrucişate la piem bulucbaşul de ieniceri. Şi-a scos cuca, şi-a despletit părui ascuns sub cucă, are în stînga ţiganca pe care el, Niccolo a răpit-o de la bordul navei Libertatea şi un ţigan îi î^ ţeapă gîtul cu vîrful jungherului.