8
„Matematicile şi astronomia te slujesc cu atît mai bine cu cît îţi impun să raţionezi la rece şi să acţionezi în logica „evenimentului", îşi spune căpitanul Păcurar, intrînd în curtea ospătăriei-han cu firma ciudată, pe care steaua Alcor este pictată cu aur lîngă steaua Mizar din constelaţia Carului Mare. Face apel la raţiunea matematică şi la astronomie pentru că acolo, în hulubăria comptuarului, cavalerul Pierre de Mirande i-a descifrat cîteva din tainele celor vechi, apelînd deopotrivă la istorie, la matematici şi la astronomie. A fost vorba de templele cu porticul orientat spre răsărit, de anumite galerii subterane cu rol Wtual la început, de adăpost mai tîrziu, săpate după o ştiinţă a „navigaţiei" subterane pierdută astăzi, precum şi de ştiinţa antică a canalizărilor şi a apeductelor pusă deopotrivă în slujba păcii şi a războiului. Această raţiune matematică i-a demonstrat că atît konacul Mavrogheni cît şi „Konakul înţelepţilor" fac parte dintr-o constelaţie ale cărei stele vizibile le ascund pe cele care nu trebuiesc să fie vizibile şi că cea mai sigură cale într-un oraş străvechi, scurmat de hitiţi ca să-şi facă temple şi fortăreţe, de romani ca să-l
230"
nalizeze. de primii creştini să se ascundă de persecuţiile operatorilor, de bizantini să se apere de arabi şi de turci ; deci, cea mai sigură cale de a face invizibile legăturile, avuţiile'şi secretele, este ca toate acestea să fie îngropate sub «ârnint. Este sigur de existenţa galeriei care uneşte cetăţuia Mavrogheni, cu „Konacul înţelepţilor". Papamarkos are poruncă să ajungă aici, venind prin acea galerie, condus de Barba Dani. El intră „La steaua Alkor", hotărît nu numai s^-i ai'le taina, dar s-o şi folosească astfel, încît să cîştige conştiinţa Izmirului dintr-o singură lovitură. Dacă Papamarkos, Voica, Andreea şi cavalerii vor îndeplini întocmai planul fiecăruia dintre ei, planul lui se va împlini de la sine. Cei trei ieniceri care-l urmează sînt aromâni. Ştiu turceşte ca pe apă. Nici nu se uită la bărbatul care li se ploconeşte, un fel de hangiu ciudat, mustăcios, semănînd a matelot, legat la cap cu o basma roşie, care tocmai ridicase în crengile platanului o saulă de care sînt legate cîteva lampioane cu ţipla colorată. Căpitanul vede dintr-o privire tot ce este de văzut. Adică, în mijlocul curţii trunchiul străvechi al platanului, înconjurat de un ţarc din lemn, avînd despărţituri pentru mese şi bănci. Chrtea este mărginită de han pe două din laturi. Hanul are un cerdac din lemn sub înălţimea crengilor groase ale coroanei platanului. Acolo se văd uşile odăilor. Celelalte două laturi sînt închise de zid. Pe zid sînt lipite kioşkuri lucrate în lemn, acoperite cu iederă. Ştie că acestea sînt pentru musulmani. Curtea este luminată de lampioanele ridicate sub crengile platanului. De la piciorul trunchiului porneşte o scară cu o balustradă din otgon de corabie care urcă în coroană, acolo unde se vede un prepeleac. Crengile platanului sînt prea îmbietoare şi prea aproape de cerdac. Hangiul bate temenele, se face vînăt, spune că acolo sus sînt nişte prieteni ai stăpînului — rînjeşte — şi-i şopteşte :
— Eşti nou în slujba prealuminatului, o, viteazule, dacă nu ştii că aici este stăpîn chiar don Diego...
— Pe Allah, cămilă bătrînă. Tocmai pentru că este don Diego, vreau acolo sus... Cînd se întoarce (ridică mîna stingă cu un gest măreţ, arătînd undeva la zenit), spune-i că sînt acolo...
— La poruncă, viteazule... Totuşi...
— Guner !... Ghiaurul vorbeşte prea mult I
231"
Guner, ienicerul din spatele căpitanului, îşi scoate biciul din brîu. ^
— Iertare, viteazule ! Iertare !..". Facă-se voia ta, cîul de turc, mormăie omul în italiană slujindu-i umil.
— Mai bine te-ai duce în port, să vezi ce ochii tăi de broască rîioasă n-au văzut încă, spune tare cînd ajunge la piciorul scării.
Atunci îi vede pe Ioanidis şi Grozav care se apropie frînţi din şale şi bătînd temenele.
— Ai milă de noi, amărîţii, spune Ioanidis într-o turci J amestecată cu greaca din insule... Am tot auzit de minunea care se va întîmplă în port Cheul e plin de lume cu făclii. Se strigă numele lui Hidayet paşa, faţa lui să fie luminată... Spune-ne, stăpîne, ce minune este acolo ?
— Iată, venim de îa Iznik, vom avea ce povesti cînd ne vom întoarce.
— Pe Allah, neguţătorilor. Chiar veţi avea ce povesti, j Blestematul de Hidayet, neagră să-i fie faţa, auzi, fecior de scroafă, vrea să dea foc corăbiei cu spînzuraţi!
Face un salt şi-l înhaţă pe Grozav. Il gîtuie.
— Ah, tu, iscoadă blestemată ! Tu, fecior de şacal împerecheat cu o căţea rîioasă !... Eşti omul lui Hidayet, . năpîrcă !
— Dumnezeule, mă gîtuie, $e vaicără Grozav. îmi lasă t copiii pe drumuri.
Se face larmă. Zvonul trece din kioşk în kioşc. Mesenii strigă. Cer plata. Se pun întrebări. Se dau răspunsuri. | Taraful coboară din harabaua-estradă şi o ia la picior.
— Hei, ce este acolo jos, tună un glas învăţat să poruncească, venind din prepeleac... Cine nu ne lasă să petrecem, pe o mie de diavoli şchiopi ?
— Eu, strigă căpitanuL Eu, Işik cel Negru ! Eu Kara 1 Işik ! Coboară, *cîine, ca vîntul să cureţe duhoarea p^ -1 care-ai lăsat-o acolo...
Zdrăngănitul de mandolă încetează. Din prepeleac J coboară patru mateloţi. Cel care coboară întîi este căpi- 1 tanul galiotei pe care-a abordat-o ieri de dimineaţă în i apropierea coasteif cînd Libertatea le-a salvat pe cele două viteze. Omul are ochiul stîng scos cu jungherul, este înalt, poartă legătoare de cap albastră^ îi face o temenea abia j schiţată şi-i spune hangiului:
232"
— Gaspare, se vede că don Diego a scăzut în ochii lui ^jtîn Yunus paşa. Dă-ne un kioşk pe măsura noastră.
Căpitanul Păcurar urcă în prepeleac, urmat de cei doi
xnateloţi-ieniceri- şj hangiul cu două slugi care strîng talgerele şi carafele.
— Kebab şi anason, porunceşte...
Văzută din prepeleac lumea de la „Konakul înţelepţilor" are poezie şi farmec. Lampioanele luminează palid curtea aşternută cu nisip plin de cochilii de scoici pisate, care o reflectă în scînteieri stinse. Se văd peste zidul de incintă luminile palide ale ferestrelor de la bîrfelniţe, fanalele legănătoare ale trecătorilor, ori lumina vioaie a torţelor purtate de însoţitorii litierelor care se îndreaptă spre port. Se aude murmurul mulţimii. Căpitanul Păcurar face o inspecţie a prepeleacului. Grinzile de susţinere nu sînt prinse în scoabe, ci legate îndemînatic cu parîme prin noduri de şcondru, să nu se vatăme platanul. Două din crengile groase ale platanului secular duc pînă aproape de cerdac. întrebarea pe care şi-o pune este dacă nu există o a doua scară, în afara celei exterioare. După toate aparenţele, nu. Hangiul-matelot însoţeşte slugile care aduc kebabul mirosind ademenitor a ceapă prăjită, un munte de pilaf şi pîinea aburindă. împotriva obiceiului practicat de ieniceri, căpitanuL aruncă în sus trei mahmudele pe care omul le prinde din zbor.
— Să.fii răsplătit, o, viteazule şeic al pustiei !
— Vreau să mănînc în tihnă, hangiule... Cine îmi va tulbura tihna, îşi va pierde urechile Mîncaţi şi vorbiţi, le şopteşte celor doi mateloţi-ieniceri, după ce acel Gaspare coboară scara.
Fără să zăbovească, căpitanul Păcurar îşi desprinde iataganul din curele, şi-l vîră în brîu şi trece parmalîcul prepeleacului la înfurcătura de crengi aflată spre cerdac. Din cîteva mişeări sprintene se caţără în crengile de deasupra, apoi 'mai sus spre o creangă groasă care trece peste acoperişul hanului, pierzîndu-se în întuneric. Oricum e^e mai uşor să te caţeri într-un platan, decît pe un catarg bă toi t de furtună. Străbate distanţa dintre trunchiul arborelui şi acoperiştrf de olane călcînd pe creangă ca pe o vergă şi ţinîndu-se eu mîinile de crengile care-l înconjoară Şi-l ascund privirilor. Dincolo de coama acoperişului;
233"
creanga se rămureşte în trei. Una din ramuri coboară pe deasupra acoperişului, dincolo de coamă, în întunericul catifelat. Acolo unde el a văzut ochetele ferăstruicii podului. Se lasă uşor pe olane. Taie acoperişul mergînd pieziş în patru labe. Ajunge la ferăstruica deschisă pentru aerisire.
— Cea dintîi greşeală, don Diego, îşi spune şi se stre- coră în pod. Rămîne o clipă nemişcat să-şi obişnuiască ochii cu întunericul. Reface orientarea casei şi a hanului văzute prin luneta din hulubărie. Se răsuceşte uşor spre stînga, adică spre locul unde este trunchiul platanului. Vede un fir părelnic de lumină, tăind întunericul pe verticală. Se îndreaptă spre el, pipăind cu vîrful piciorului să ferească grinzile acoperişului. Dar dacă uşa podului este ferecată prin casă ? Ajunge la uşă. O pipăie. Este din blană groasă, trasă la rindea, are o clanţă masivă din fier şi cînd o apasă aude un glas înăbuşit de femeie care spune:
— De doi ani aştept un semn... Cheamă-ţi ţiganii dacă te temi ! Este un răstimp de linişte. Şi acelaşi glas :
— Să mergem •!
„Iată şi cea dintîi taină dezlegată", îşi spune. Don Diego are olane de ascultare vîrîte în pereţi. Să asculte de aici din pod ? Tot ce se poate ! A recunoscut glasul. Glasul Andreei... Cum a ajuns Andreea în casa lui don Diego ? Apasă clanţa. Uşa se deschide. Se răsuceşte pe ţîţîni fără nici un 'zgomot. Este o scară îngustă, acoperită cu ceva, pipăie cu degetele, parîmă împletită în preşuri, se ridică şi coboară într-un coridor luminat palid de un ochete aşezat foarte sus. Sînt două uşi pe dreapta. La capătul coridorului se vede o arcadă dincolo de care bănuieşte casa scărilor. Taie coridorul cu paşi uşori. O lumină verzuie, venind de la piciorul scării. Vrea să coboare cea dintîi treaptă. încremeneşte. Uşor, prelins, se lipeşte de zid. în obscuritatea verzuie, ca de fund mare, vede silueta neagră a unui bărbat învăluit într-o pelerină. Omul se lipeşte la rîndul lui de zid, trăgînd peste el faldul larg al draperiei care decorează arcada de jos a casei scărilor.
234"
_ Poruncă, spusese simplu şeful de echipaj cînd bătrînul şchiop ridicase chepengul peste care trona o putină plină eu unsoare de hamuri. Putina era pusă pe rotile. Rotilele se învîrteau în lungul unui şanţ. Totul era ingenios în hambarul mare, luminos, plin cu hamuri aşezate pe umeraşele lor, cu "Şei, cu samare numerotate, cu frîie şl căpestre, frîie pentru atelaje de doi trăgători, de patru trăgători, mirosind a curelărie bine întreţinută:, a nădu- şeală de cal, a drum lung şi galopade, mirosuri care baronului Louis de Vic-Fezensac i-au trezit pe loc nostalgia castelului natal, a grajdurilor,, a vieţii tihnite, bucolice, cu vînători cu şoimii, cu escapadele amoroase, cu duelurile binecuvîntate, cu antrenamentele de scrimă şi călărie, amintiri rămase într-o depărtare care abia considerată de aici, din această remiză ismireză, îl înspăimîntă. Adică Barba Dani, bătrînul cu figură de aed şi picior da lemn, îi adusese printr-o poartă dosnică a konakului, strigase la ei, îi pusese să descarce coşurile cu trufandale şi uneltele de grădinărie. îi plimbase prin grajdurile nesfîrşite, unde grăjdarii moţăiau prin iesle. Strigase. îi pusese să care bălegarul cu roabele. Dintr-un grajd îi dusese în ţarcul mînjilor, care de cum îl văzuseră, nechezaseră şi veniseră la el în galop, cu cozile vîlvoi. Din ţarc trecuseră în remiza harabalelor, toate aliniate ca la oştirea regală a Franţei, dacă nu CU mai multă străşnicie. De acolo îi adusese aici, deschizînd lacătul uriaş din fier cu o cheie pe care o purta la gît, spînzurată de un lanţ din argint. Baronul recunoaşte că bravul Pierre are dreptate. Barba Dani le-a dat un felinar de haraba din şirul de felinare- rînduite pe o poliţă, apoi a smuls felinarul din mîna lui Papamarkos şi ef a înţeles că cine umblă cu un felinar aprins într-o subterană, riscă să devină victimă înainte de vreme. Cînd a văzut subterana căscată sub chepeng, Papamarkos a spus : „— poruncă". Baronul a cercetat feţele niateloţilor. Nu se putea spune că exultau de fericire.
235"
— Grăbiţi-vă, a spus bătrînul. începe slujba. Ţineţi^. I înainte, ascultînd apa. Al treilea duce la fortăreaţă. Să va ajute Dumnezeu.
Deocamdată nu are să dea nici un ordin. Galeria subterană coboară în pantă uşoară, după părerea lui spre vest, adică exact acolo unde a bănuit-o Pierre. Aici este un complot uriaş împotriva stăpînilor, nu de foarte multa vreme stăpîni, ca supuşii să fi uitat gustul libertăţii. Este mai mult decît un complot. Este un mod de a exista. Altfel decît experienţa lui de rob la Alger, mai apoi de rob al lui Saladin. Oricum, noul lui căpitan i-a încredinţat cea dintîi misiune, punîndu-i în subordine cîţiva din mateloţii lui şi pe şeful de echipaj. Baronul Louis de Vic-Fezensac 1 constată cîteva lucruri şi anume : — în dreapta cărării 1 este un gol negru şi în acel gol se aude şi se simte curgînd un şuvoi de apă. Şuvoiul nu este fetid, deci nu este un canal colector de haznale, putînd însă fi un apeduct, canalul de irigaţie fiind la suprafaţă. în stînga este peretele zidit din cărămizi şi pietre de rîu după cum distinge cu buricele degetelor formele geometrice ale cărămizilor şi pe cele neregulate ale bolovanilor. în tunel domneşte un întuneric deplin, prin care trece un curent de aer umed, salin, venind din direcţia în care merg, deci, undeva, tu- \ nelul duce la mare. în porumbarul acela straniu, folosind ca observator, a făcut o măsurătoare aproximativă a distanţei dintre konakul Mavrogheni şi celălalt konak : poate cinci sute de paşi. între acela şi palatul paşei, pe malul mării, poate opt sute de paşi, adică opt bătăi de muschetă, între palatul paşei şi fortăreaţă poate un sfert de leghe. Ce virtuţi de cîrtiţe să aibă oamenii de aici ? ! întuneric \ beznă. Şopotul apei care acoperă paşii lor şi aşa tăcuţi şi grijulii. Dinjr-o dată are senzaţia golului. Pipăie cu stînga. Peretele se întrerupe. Un pas. Doi. Peretele revine. Face doi paşi Înapoi. Se loveşte de Papamarkos. Ii î ia mîna şi i-o pune pe teaca săbiei de abordaj. Reia mersul subteran. Nu ştie cît. tJn ceas ? O veşnicie ? O clipită ? Se opreşte. Aude un murmur surd prelingîndu-se parcă din ziduri. Ceva ca o tîngă. Ca o imploraţie. Undeva, în faţă, întunericul devine tremurător. O pată vagă de lumină fîlfîie nehotărît în smoala care i s-a lipit de ochi.
236"
t întează simţindu-i pe mateloţi în urma lui. Pata vagă A lumină iese parcă din zid, ca şi murmurul acela surd, . îrn mai limpede, mai distinct. Ci ţi va paşi. A doua în- fCprupere în zid. Baronul se lipeşte de perete. Lăsîndu-se
genunchi priveşte scoţînd capul numai cît este nevoie. Abia îşi slăpîneşte un o, la, la. Este acolo un fel de hrubă circulară din care pornesc trei alte tunele (le vede arca- dcle). în mijloc o masă de piatră, pe care ard trei luminări albe din ceară. Cu faţa -spre el un om cu mască albă care spune într-o levantină sonoră, dar cu un accent care ar putea fi germanic :
— Ciprul şi Rhodosul sînt ale noastre.
— Trebuia să le apăraţi atunci cînd le-aţi avut în stăpînire. Acum sînt în stăpînirea sultanului şi noi sîntem supuşii lui, spune altă mască, verde, dintr-un grup de cîteva măşţi verzi aflat în stînga mesei.
Alt grup de măşti, surprinzător, măşti roşii, este aşezat în dreapta mesei. Baronul ciuleşte urechea. Acest grup nu intonează psalmi, nu josanale, nu cîntece liturgice, nimic altceva decît marşul'de luptă al piraţilor lui Saladin Chiorul, împăratul Cycladelor, compus de bardul acestuia, Koronios, grec trecut la islamism.
— Dacă nu staţi în blestemata voastră de insulă şi abordaţi pe viitor corăbiile noastre, avem să vă ardem de vii.
— O să tranformăm cetatea voastră într-un cuptor !
— în care o să vă prăjim ca pe claponi, vorbesc măştile roşii. Măştile verzi murmură ceva nedesluşit.
— Cînd o să vă umplem burţile cu apă sărată, o să vă arătaţi mai supuşi, spune masca albă. Am împuternicire să vă promit toate plăcerile spînzurătorilor la catarg şi vergi. Linişte ! Sînt solul. Asta pentru voi, măşti roşii. Pentru măştile verzi am împuternicire să le spun : ori cu noi, ori cu ei.
Omul face un gest- poruncitor cu mîna, arătînd spre grupul măştilor roşii.
— Sîntem ai universului, spune o mască verde.
— Sînteţi nişte măsluitori, spune masca albă. Cînd îmi daţi răspunsul ? Vîntul se ridică în zori.
Se aude o bătaie repede de clopoţel care sună lugubru, Ştîrnind ecouri repetate şi sonore. Clopoţelul este scuturat
237"
violent de o mască galbenă, apărută din tunelul aflat ]a mijloc. Tot atunci una din măştile verzi se desprinde di^ grup, face cîţiva paşi mari, ajunge la arcada unde stă b^ ronul şi spune printre dinţi :
— Să mergem, Marco ! De o mie de ori ţi-am pormj^ cit să nu tragi cti urechea. Spune-mi repede ce-au făcut Andreea şi ţiganca ei...
Omul vorbeşte într-o italiană atît de limpede, încît baronul îşi spune că. decît să-i răspundă, mai bine îşi muşcă limba.
