ACTIVITATEA DE O ZI A LUI GUSEV.

La ora zece dimineaţa, Gusev plecă în zbor de la vila lui Tuskub spre Soaţera, având pe bordul navei o hartă de pilot, arme, provizii şi şase grenade de mână, luate de la Petrograd fără ştirea lui Los.

La amiază, zări jos Soaţera. Străzile din centru erau pustii. Lângă Casa Consiliului inginerilor, în piaţa uriaşă în formă de stea, se vedeau aeronave de război şi trupe aşezate în trei semicercuri concentrice.

Gusev începu să coboare, dar pesemne fusese observat. O navă sclipitoare, cu şase aripi, decolă din piaţă şi, tremurând în razele soarelui, se ridică vertical. De-a lungul bordurilor ei se înşiruiau nişte făpturi mici, argintii. Gusev descrise un cerc deasupra lor în timp ce scotea cu băgare de seamă o grenadă din sac.

Pe navă prinseră a se roti nişte roţi colorate, antenele din vârful catargului începură să se mişte.

Gusev se aplecă peste bord şi ameninţă cu pumnul. Un strigăt slab se auzi de la ceilalţi. Făpturile argintii îşi îndreptară puştile scurte în sus. Pe ţevile lor ţâşniră mici rotocoale de fum gălbui, însoţite de şuieratul gloanţelor. O bucată de bordaj zbură într-o parte, retezată.

Gusev răspunse vesel, pomenind ceva de mama lor, apoi, manevrând manşa de profunzime, se năpusti în jos, spre nava vrăjmaşă şi când ajunse deasupra ei aruncă grenada. În urmă detună o explozie asurzitoare. Redresă aparatul şi privi cu faţa înapoi: nava lovită se rostogolea dezordonat în aer, fumegând, destrămându-se; pe urmă, se prăbuşi peste acoperişuri.

Acesta fusese începutul.

Trecând în zbor pe deasupra oraşului, Gusev recunoştea pieţele, clădirile instituţiilor de stat, arsenalul, cartierele muncitoreşti pe care le văzuse în oglindă. Lângă un zid lung de uzină, mii de marţieni se frământau ca un furnicar răscolit. Gusev începu să coboare. Mulţimea se dădu în lături. El ateriză pe locul golit şi se arătă râzând, desvelindu-şi dinţii.

Îl recunoscură. Mii de braţe se ridicară, mulţimea izbucni în strigăte: „Magaţitl, Magaţitl!” – şi începu să se apropie sfioasă. Se vedeau chipuri tulburate, ochi rugători, capete pleşuve, roşii ca ridichile. Erau muncitori, lumea de jos, sărăcimea.

Magaţitlul coborî din barcă, îşi săltă sacul pe umăr şi făcu un gest larg cu mâna.

— Salut, tovarăşi!

Urmă o tăcere deplină ca în vise. În mijlocul acestor făpturi mici de statură, Gusev părea un uriaş.

— Tovarăşi, v-aţi adunat aici să faceţi război ori ca să staţi de vorbă? Dacă aţi venit numai să sporovăiţi, atunci n-am timp. Cu bine!

Un suspin greu străbătu mulţimea. Mai mulţi marţieni începură să strige cu disperare şi mulţimea repetă în cor:

— Salvează-ne, salvează-ne, salvează-ne, Fiul Cerului!

— Atunci, vreţi să faceţi război? întrebă Gusev şi răcni cât îl ţinea gâtul răguşit: Bătălia a şi început. Acum câteva clipe am fost atacat de o navă militară, dar am doborât-o, lua-o-ar naiba! La arme, după mine!

Făcu o mişcare hotărâtă, ca şi cum ar fi apucat din aer un căpăstru invizibil.

Gor se apropie repede, strecurându-se prin gloată (Gusev îl recunoscu numaidecât). Era cenuşiu la faţă de emoţie, buzele îi tremurau puternic.

— Ce vorbeşti? strigă înfingându-şi degetele în pieptul lui Gusev. Unde ne duci? Vom fi nimiciţi! N-avem arme; trebuie să ducem altfel lupta.

Omul îi smulse brutal mâinile crispate pe pieptul lui:

— Arma principală e hotărârea! Cine s-a hotărât are şi puterea. N-am venit de pe Pământ ca să stau de vorbă aici. Am venit ca să vă învăţ să vă hotărâţi! Aţi prins mucegai, tovarăşi marţieni! Cine n-are frică de moarte, după mine! Unde e arsenalul? După arme! Cu toţii după mine la arsenal!

— Ai-ai-ai! strigară în cor marţienii, îmbulzindu-se înainte.

Cu un gest disperat, Gor întinse braţele spre mulţime…

Aşa se deslănţui răscoala. Conducătorul fusese găsit. Capetele fură prinse de vârtejul ameţelii. Imposibilul părea acum posibil. Gor, care pregătea răscoala în mod lent şi ştiinţific – şi care nici măcar după cele din ajun nu se hotărâse, ci şovăia încă – deodată parcă se trezi ca din somn. Rosti douăsprezece cuvântări furioase care fură transmise prin oglinzile ceţoase în cartierele muncitoreşti. Patruzeci de mii de marţieni începură se se adune în preajma arsenalului. Gusev îi împărţi în grupuri mici care înaintau în salturi, la adăpostul caselor, monumentelor, copacilor. Apoi porunci ca în faţa tuturor ecranelor de control, prin care guvernul supraveghea mişcarea din oraş, să se posteze femei şi copii, şi cu toţii să strige împotriva lui Tuskub, dar fără să arate prea multă înflăcărare. Această şireată manevră asiatică adormi pentru un timp vigilenţa guvernului.

Gusev se temea de un atac din partea aeronavelor de război. Ca să îndepărteze cât de cât atenţia vrăjmaşului, trimise în centrul oraşului cinci mii de marţieni neînarmaţi, care să vocifereze, cerând haine groase, pâine, havră. Acestora le vorbi astfel:

— Niciunul dintre voi nu se va întoarce de acolo viu, ţineţi minte! Şi acum, daţi-i drumul!

Cei cinci mii de marţieni scoaseră ca dintr-un singur gâtlej strigătele lor de „Ai-ai!”, îşi deschiseră umbrelele mari, cu inscripţii şi porniră la moarte, intonând jalnic cântecul vechi, interzis:

Sub acoperişuri de sticlă

Sub bolte de fier, În cupa de piatră

Fumegă havra.

Veseli, veseli suntem!

Daţi-ne-n mâini cupa de piatră!

Ai-ai! Nu ne mai întoarcem în cariera de piatră, în mine

Nu ne mai întoarcem în galeriile groaznice, moarte, Nu ne mai întoarcem la maşini, Nu ne mai întoarcem la maşini…

Vrem să trăim. Ai-ai! Să trăim!

Daţi-ne-n mâini cupa de piatră!

Învârtindu-şi pe sus umbrelele uriaşe, urlându-şi cântecul jalnic, ei dispărură pe uliţele strâmte.

Arsenalul, o clădire scundă, pătrată, aflată în partea veche a oraşului, era păzit de o mică unitate militară. Soldaţii stăteau postaţi în semicerc, în piaţă, în faţa unei porţi de bronz, acoperind două maşini ciudate, alcătuită din spirale de sârmă, discuri şi globuri (Gusev mai văzuse odată un asemenea obiect în casa părăsită). Începându-şi înaintarea, răsculaţii străbătură numeroase ulicioare întortochiate, ajunseră în faţa arsenalului şi-l împresurară: clădirea avea ziduri drepte, solide.

Privind de după colţuri, făcând salturi de la un copac la altul, Gusev cercetă poziţia de luptă: era limpede că arsenalul trebuie cucerit printr-un atac frontal, îndreptat asupra porţii. În acest scop, ordonă să se scoată din ţâţâni uşa de bronz a unei case şi să fie legată zdravăn cu frânghii. Apoi îi instrui pe atacanţi ca la momentul potrivit să năvălească cu toţii, strigând cât mai fioros „Ai-ai!”

Soldaţii puşi să păzească poarta urmăreau liniştiţi forfota de pe uliţe; numai maşinile acelea ciudate, prin ale căror spirale tremurau pârâind scântei liliachii, fură împinse mai în faţă. Marţienii le priveau pe sub gene şi, arătându-le cu mâna, spuneau încet într-o şoaptă şuierătoare: „Păzeşte-te de ele, Fiul Cerului!”

Nu mai era timp de pierdut.

Gusev îşi desfăcu larg picioarele, apucă de frânghii şi ridică uşa de bronz: era grea, dar nu prea – putea s-o ducă. Apărat de zidul casei, merse astfel până la capătul pieţii, de unde nu mai era mult până la poartă.

— Fiţi gata! le ordonă în şoaptă alor săi.

Îşi şterse fruntea cu mâneca, gândindu-se: „Ei, acum, înfurie-te cât mai rău, băiete!” Apoi ridică uşa şi îşi făcu scut din ea.

— Predaţi arsenalul! Predaţi-l, sufletul vostru de soldăţoi! răcni ca din gură de şarpe, alergând greoi prin piaţă, spre soldaţi.

Răsunară mai multe împuşcături cu un fel de clipocit şi uşa fu izbită cu pocnituri ascuţite. Gusev se clătină, apoi se înfurie de-a binelea şi porni înainte mai repede, înjurând. Iar marţienii din juru-i izbucniră în strigăte, în urlete, năpustindu-se de pretutindeni, din gangurile caselor, de după copaci. Un glob se sparse, fulgerând în aer. Dar puhoaiele de atacanţi, revărsându-se năvalnic, dădură peste cap soldaţii şi maşinile lor îngrozitoare.

Suduind de mama focului, Gusev ajunse în goană la poartă şi izbi încuietoarea cu colţul uşii de bronz. Poarta trosni şi se prăbuşi în lături. El se năpusti în curtea pătrată, unde se vedeau şiruri de aeronave.

Arsenalul fu cucerit. Patruzeci de mii de marţieni primiră arme. Folosindu-se de oglinda telefonică, Gusev luă legătură cu Casa Consiliului inginerilor şi ceru ca Tuskub să fie predat.

Drept răspuns, guvernul trimise o escadrilă de aeronave să atace arsenalul. Gusev porni în întâmpinarea ei cu toată flota aeriană. Navele guvernamentale făcură calea întoarsă, dar fură ajunse din urmă, încercuite şi nimicite deasupra ruinelor Soaţerei antice. Aparatele se prăbuşeau din cer, căzând la picioarele giganticei statui a Magaţitlului, care zâmbea cu ochii închişi. Lumina asfinţitului sclipea pe coiful lui cu solzi.

Acum, cerul era stăpânit de răsculaţi. Guvernul concentra trupe de poliţie în preajma Casei Consiliului. Pe acoperişul ei fură montate maşini care aruncau ghiulele de foc, fulgere sferice. Ele doborâră o parte din flota aeriană a răsculaţilor.

La căderea nopţii, Gusev începu asediul pieţii unde se afla Casa Consiliului Suprem şi se apucă să ridice baricade pe uliţele care porneau de aici ca nişte raze. „Vă învăţ eu, draci cărămizii, cum se face o revoluţie!” spunea el, arătându-le marţienilor cum să scoată lespezi din caldarâm, cum să doboare copacii, să smulgă uşile, să facă parapete din cămăşi umplute cu nisip.

În faţa clădirii Consiliului Suprem fură puse în bătaie cele două maşini capturate la arsenal şi ele deschiseră focul, trăgând asupra vrăjmaşului ghiulele de foc. Dar îndată guvernul învălui piaţa în câmpuri electromagnetice.

Atunci Gusev îşi rosti cea din urmă cuvântare din ziua aceea – cuvântare scurtă, dar expresivă: se sui pe baricadă şi aruncă trei grenade, una după alta. Explozia lor fu înspăimântătoare: trei jerbe de foc ţâşniră, ridicând în aer pietrele, soldaţii, sfărâmăturile maşinilor; piaţa se învălui în fum înecăcios şi în colb. Marţienii porniră urlând la asalt. (Era tocmai clipa aceea când Los se uitase în oglinda ceţoasă la vila lui Tuskub).

Guvernul stinse câmpul magnetic şi atunci, pe deasupra pieţii, peste capetele celor încleştaţi în luptă, începură să zboare globuri de foc, pornite şi dintr-o parte şi din alta, dănţuind, spărgându-se şi răspândind flăcări albăstrii. Tunetele făceau să se zguduie casele sinistre în formă de piramidă.

Lupta nu ţinu mult. Gusev în fruntea unui detaşament de elită, străbătu piaţa acoperită de leşuri şi năvăli în Casa Consiliului Suprem. Casa era goală: Tuskub şi toţi inginerii fugiseră.