ATERIZAREA.

Discul argintiu al lui Marte, acoperit parcă pe-alocuri de nouraşi, creştea văzând cu ochii. Pata de gheţuri de la Polul Sud sclipea orbitor. Ceva mai jos de ea, se întindea o nebulozitate, urmând o linie arcuită. În partea de răsărit ea ajungea până la ecuator; în apropiere de meridianul central, se ridica, ocolind uşor o suprafaţă mai clară, apoi se desfăcea în două, alcătuind un al doilea promontoriu, la marginea de vest a discului.

Pe ecuator se vedeau limpede cinci puncte negre ca nişte pete rotunde. Ele se uneau prin linii drepte, care trasau trei triunghiuri, două echilaterale, iar altul isoscel. Baza triunghiului de la răsărit era prinsă într-un arc regulat. Din mijlocul lui şi până la extremitatea vestică trecea un al doilea semicerc. La apus şi la răsărit de acest grup ecuatorial, se vedeau împrăştiate mai multe linii, puncte şi semicercuri. Polul Nord dispărea în negură.

Los privea cu nesaţ reţeaua de linii: iată-le, acele canale veşnic schimbătoare, de o regularitate geometrică, neînţelese, care-i înnebuneau pe astronomi. Acum el desluşea dedesubtul acestui desen precis o a doua reţea de linii, slab trasată, parcă ştearsă.

Începuse să-i schiţeze cu aproximaţie contururile în carnetul său de note, când deodată, discul lui Marte se smuci şi lunecă într-o parte în ocularul ferestrei. Los sări la reostate.

— Am nimerit, Alexei Ivanovici, ne atrage, cădem!

Aparatul se întorcea cu gâtul spre planetă. Los reduse motorul, apoi îl stinse cu totul. Acum, schimbarea vitezei era mai puţin dureroasă. Dar se lăsă o linişte atât de chinuitoare, încât Gusev îşi ascunse obrazul în mâini, îşi astupă urechile.

Los, întins pe jos, cerceta discul de argint, cum se mărea, devenea din ce în ce mai bombat. Părea că acum zbura chiar planeta, venind din beznă drept asupra lor.

Los puse din nou reostatele în funcţiune. Aparatul începu să trepideze, luptându-se cu puterea de gravitaţie a lui Marte. Viteza de cădere se micşora. Acum planeta acoperea tot cerul, întinderea ei devenea tulbure, marginile se ridicau în formă de potir.

Ultimele clipe fură îngrozitoare: căderea ajunsese vertiginoasă. Marte cotropi tot cerul. Deodată, geamurile ferăstruicilor se aburiră: aparatul străpungea norii deasupra unei câmpii posomorâte, coborând încet, urlând şi trepidând.

— Aterizăm! avu timp să strige Los – şi stinse motorul.

O izbitură puternică îl aruncă în perete, dându-l peste, cap. Aparatul căzu greoi şi se lăsă pe o parte.

Genunchii şi mâinile le tremurau, inimile uitaseră să bată. Fără să scoată un cuvânt, Los şi Gusev se grăbeau să facă ordine în interiorul aparatului. Prin orificiul uneia din ferăstruici scoaseră afară un şoarece, pe jumătate mort, adus de pe Pământ. Încetul cu încetul, mica vietate îşi veni în fire, ridică botişorul, mişcând din mustăţi, netezindu-şi părul cu lăbuţele. Aerul era prielnic vieţei!

Atunci navigatorii slăbiră şuruburile uşiţei, Los îşi umezi buzele şi rosti, cu glasul încă înăbuşit:

— Ei, Alexei Ivanovici, bun sosit! Hai să coborâm!

Îşi scoaseră pâslarii şi scurtele îmblănite. Gusev îşi prinse de centură mauserul (pentru orice eventualitate), zâmbi şi deschise uşiţa.