DECOLAREA.

Pe maidanul din faţa atelierului lui Los, începuse sa se adune lume. Veneau de pe chei, soseau în goană dinspre insula Petrovski, se strângeau în grupuri, uitându-se din când în când la soarele coborât destul de jos, care lăsa să scape printre nori dâre late de lumină. Oamenii vorbeau unii cu alţii:

— Da' de ce s-a adunat lumea? Au omorât pe cineva?

— Uite, acuşi o să-şi ia zborul spre Marte.

— Halal viaţă, asta ne mai lipsea!

— Ce tot vorbeşti acolo? Cine o să zboare?

— Au scos doi bandiţi de la închisoare, i-au băgat într-un balon de oţel, şi – dă-le drumul, în Marte cu ei, cică, pentru experienţă.

— Mă, lasă-te de glume, zău…

— Ah, ticăloşii, nu le e milă de oameni!

— Cui, adică, „nu le e milă”?

— Ştii ceva, cetăţene? Nu te agăţa de oameni!

— Ce mai încoa şi-ncolo, asta e bătaie de joc!

— Dar şi poporul e prost, doamne iartă-mă!

— De ce e prost poporul? De unde ai scos-o şi pe asta?

— Pentru vorbele astea ai merita să te trimeată pe dumneata!

— Ia terminaţi, tovarăşi. Aici e vorba de un adevărat eveniment istoric, şi dumneata îndrugi verzi şi uscate, nici nu-ţi dai seama ce spui!

— Dar în ce scop îi trimite în Marte?

— Păi auzi, spunea unul acum, cică numai literatură de propagandă au încărcat vreo douăzeci şi cinci de puduri.

— E o expediţie?

— Ce caută?

— Aur!

— Aşa e: pentru completarea stocului de aur.

— Şi socotesc să aducă mult?

— Cantităţi nelimitate.

— Cetăţene, mai avem mult de aşteptat?

— Uite, îndată ce apune soarele îşi iau zborul…

Până la căderea amurgului, vuietul de glasuri continuă să se reverse peste maidan; aşteptând neobişnuitul eveniment, mulţimea discuta în toate chipurile; oamenii se contraziceau, săreau la ceartă, dar nu plecau.

Asfinţitul palid începu să-şi reverse lumina sângerie, cotropind jumătate din bolta cerului. Şi iată că atunci se ivi automobilul mare al Comitetului executiv gubernial, dând încet lumea înlături. Ferestrele magaziei se luminară. Mulţimea îşi potoli glasurile gălăgioase, se strânse mai aproape.

În mijlocul magaziei, pe o platformă de beton puţin înclinată, se vedea descoperit din toate părţile aparatul acela în formă de ou, cu şirurile de nituri lucind. Prin uşiţa rotundă i se vedea interiorul puternic luminat, căptuşit cu piele galbenă cusută în romburi.

Los şi Gusev îşi puseseră cizmele de pâslă, scurtele îmblănite şi căştile de aviator. În jurul aparatului se strânseseră membrii Comitetului executiv, academicieni, ingineri, ziarişti; fură rostite discursurile de adio şi totodată, se făcură fotografii. Los mulţumi pentru atenţie celor veniţi să-l salute; era palid la faţă, cu ochii sticloşi. Apoi îi îmbrăţişă pe Hohlov şi pe Kuzmin şi în sfârşit se uită la ceas.

— E timpul!

Cei prezenţi amuţiră. Gusev se încruntă, intră pe uşiţa aparatului, se aşeză pe o pernă de piele, îşi potrivi casca şi îşi strânse şuba îmblănită.

— Nu uita să treci pe la nevastă-mea! îi strigă lui Hohlov, încruntându-se mai mult.

Los zăbovea, privind în jos, la picioare. Apoi, deodată, ridică ochii şi rosti cu glasul înăbuşit, plin de tulburare:

— Cred că voi ajunge cu bine în Marte. Sunt sigur că nu vor trece mulţi ani şi sute de nave aeriene vor brăzda spaţiul sideral. Spiritul de căutare ne îmboldeşte mereu, neîntrerupt. Însă nu trebuia să zbor eu cel dintâi, nu eu trebuia să pătrund cel dintâi în tainele cerului. Ce am să găsesc acolo? Uitarea de sine… Iată, asta mă tulbură cel mai mult în clipa când mă despart de voi… Nu, tovarăşi: nu sunt un constructor genial, un îndrăzneţ, un visător; sunt un laş, un fugar…

Deodată, Los tăcu brusc, uitându-se cu o privire ciudată la cei din jur. Lumea aştepta plină de nedumerire. El îşi îndesă casca până la ochi.

— La urma urmelor, nimeni n-are nevoie de asta – de frământări personale – nici voi, nici eu! Le las aici, pe acest pat singuratic din magazie. Rămâneţi cu bine, tovarăşi! Vă rog să vă îndepărtaţi cât mai mult de aparat…

În clipa aceea, Gusev strigă pe uşiţă:

— Tovarăşi, am să transmit ălora din Marte salutul fierbinte al Republicii Sovietice. Îmi îngăduiţi?

Mulţimea răspunse cu vuiet, într-un ropot de aplauze.

Los se întoarse, intră în aparat şi trânti cu putere uşiţa în urma lui. Cei din jur ieşiră din magazie, înghesuindu-se, schimbând vorbe scurte între ei, plini de înfrigurare şi o luară la fugă spre maidan, unde aştepta mulţimea. Cineva începu să strige prelung:

— Atenţiune! Daţi-vă la o parte! Toată lumea la pământ.

Mii de oameni priveau în tăcere ferestrele magaziei ca niştepătrate luminate. Înăuntru domnea tăcere. Şi maidanul era stăpânit de linişte. Aşa trecură câteva minute. Mulţi oameni se întinseră la pământ. Undeva, în depărtare, un cal necheză puternic. Cineva strigă cu glas cumplit:

— Linişte!

Deodată, în magazie se auzi o bubuitură, urmată un răpăit asurzitor. Apoi răsunară detunături mai puternice şi mai dese. Pământul începu să tremure. Deasupra magaziei, se ridică botul metalic, uşor turtit al aparatului, învăluit într-un nor de fum şi de praf._ Pârâitul crescu în putere. Maşina zburătoare se ivi în întregime deasupra acoperişului, neagră, şi rămase suspendată în aer ca şi cum şi-ar fi cântărit puterile. Îndată exploziile se contopiră într-un huruit continuu, şi aparatul lung de patru stânjeni ţâşni oblic, ca o rachetă, deasupra mulţimii, apoi se avântă spre apus şi, sclipind scurt, ca o dâră de foc, dispăru în văpaia tulbure, sângerie a norilor.

Abia atunci mulţimea începu să strige, azvârlindu-şi şepcile în sus, alergând spre magazie, înghesuindu-se în jurul ei.