ODIHNA.

Oaspeţii fură conduşi în casa cu odăiţe mici, aproape goale, ale căror ferestre înguste dădeau în parc. Pereţii sufrageriei şi ai dormitoarelor erau îmbrăcaţi în rogojini albe. În colţuri se vedeau căzi cu arbori mici, înfloriţi. Gusev fu de părere că locuinţa este bunişoară: „Ca un fel de coş pentru bagaje; foarte drăguţ!”

Grăsunul în halat vărgat, intendentul casei, se foia, sporovăia necontenit, rostogolindu-se din uşă în uşă, îşi ştergea tigva cu o batistă cafenie, şi, din când în când rămânea împietrit, holbând la oaspeţi ochii săi sclerotici şi şoptind repede ceva, poate nişte descântece, pe care oaspeţii nu le auzeau.

Apoi dădu drumul apei în bazin şi-i conduse pe Los şi Gusev la baie; era câte o baie pentru fiecare, din fundul cărora se ridicau aburi deşi. Atingerea apei calde, îmbietoare, cu băşici uşoare, cuprinse atât de plăcut trupul lui Los, încât el, obosit peste măsură, fu cât p-aci să adoarmă în bazin. Intendentul îi ajută să iasă, trăgându-l de braţ.

Omul ajunse cu greu în sufragerie, şi se aşeză la masa pe care se vedeau o mulţime de farfurioare cu legume, diferite feluri de pateu, cu ouă mititele şi cu fructe. Bucăţele de pâine, mici cât nucile, se topeau în gură. Nu existau nici cuţite nici furculiţe, ci în fiecare farfurie era împlântată o lopăţică minusculă. Intendentul privea înmărmurit de uimire cum oamenii de pe Pământ înfulecau atâtea feluri de cele mai alese bucate. Gusev prinse gustul mâncării. Îndeosebi vinul era bun, cu mireasmă de flori umede; parcă se evapora în gură şi se revărsa prin vine, aducând o înviorare fierbinte.

După ce îşi conduse oaspeţii în dormitoare, intendentul se mai osteni încă destul cu ei, aranjându-le păturile, vârându-le perniţe sub cap. Dar somnul biruitor pusese repede stăpânire pe „giganţii albi”. Ei răsuflau şi sforăiau atât de tare, încât geamurile vibrau, tremurau plantele din colţuri, iar paturile pârâiau sub trupurile lor vânjoase, de neasemuit cu ale marţienilor…

După un timp Los deschise ochii. Printr-un fel de puţ aflat în tavan se revărsa o lumină artificială, albăstrie. Era atât de învăluitor patul cald! „Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu?” Dar înainte de a se dumiri, omul închise din nou ochii, toropit de o nespusă plăcere.

Nişte pete de lumină blândă se perindau plutind pe dinaintea ochilor, ca jocurile apei printre frunzişul azuriu. Presimţirea unei bucurii uimitoare, aşteptarea a ceva care urma să-şi facă loc în visul lui, fiind gata în orice clipă să se desprindă din aceste pete luminoase, îi umplea sufletul cu o dulce îngrijorare.

Prin toropeală, Los îşi încrunta sprâncenele, zâmbind în acelaşi timp, se străduia să pătrundă dincolo de perdeaua fină a petelor de soare care alunecau domol. Dar un somn şi mai adânc îl cuprinse, învăluindu-l ca un nor.

După alt timp se ridică şi se aşeză pe marginea patului. Rămase aşa o vreme, cu capul în jos. Apoi se duse la fereastră şi trase storul la o parte. Afară se vedeau stele uriaşe arzând cu lumini de gheaţă; aşezarea lor necunoscută părea ciudată şi nefirească.

— Da, da, da! rosti Los. Nu mă aflu pe Pământ. E un deşert de gheaţă, un spaţiu fără sfârşit. Sunt într-o lume nouă. Ei, da, e limpede, sunt mort! Viaţa mi-a rămas acolo…

Îşi înfipse unghiile în piept, în dreptul inimii.

— Asta nu e nici viaţă, nici moarte! Creier viu, trup viu! Dar viaţa a rămas acolo…

Nu-şi putea da seama de ce, de două nopţi, îl chinuia atât de cumplit dorul de Pământ, dorul de el însuşi, acel care trăise acolo, peste lumea stelelor. Se rupsese parcă un fir de viaţă, şi sufletul său se înăbuşea într-un vid negru, îngheţat…

Los se prăbuşi din nou în perne.

— Cine-i?

Sări în picioare. O rază de lumină matinală răzbea prin fereastră. Mica odaie îmbrăcată în rogojini era atât de curată încât îţi lua ochii. Fremătau frunzele, ciripeau păsările afară. Los îşi trecu mâna peste ochi, cu un suspin adânc.

Cineva bătu din nou, uşurel, în uşă. Omul de pe Pământ o deschise larg: în faţă era grăsunul cu halatul vărgat, ţinând cu amândouă mâinile pe pântece un braţ de flori azurii, stropite de rouă.

— Aiu utara Aelita! şopti el, întinzându-i-le.