XI.

A DOUA ZI SE DEŞTEPTĂ târziu. Reîmprospătându-şi în minte impresiile trecute, îşi aminti înainte de toate că în cursul zilei avea să se prezinte împăratului Franz; îşi mai aminti apoi de ministrul de război şi de politicosul aghiotant imperial austriac, de Bilibin şi de discuţia din ajun. Îmbrăcându-se pentru parada de la palat, în uniforma de mare ceremonie pe care n-o mai purtase demult, prinţul Andrei, împrospătat, înviorat şi chipeş cum era, cu mâna bandajată, intră în cabinetul lui Bilibin. În biroul acestuia se mai găseau patru domni, toţi din corpul diplomatic. Cu unul dintre ei – prinţul Ippolit Kuraghin, secretar de ambasadă – Bolkonski se cunoştea de la Moscova; cu ceilalţi îi făcu Bilibin cunoştinţă.

Domnii aceştia care se aflau la Bilibin, mondeni, bogaţi şi oameni de viaţă, formau aici, ca şi la Viena, un cerc aparte, numit de Bilibin, care era oarecum şeful lor, ai noştri, les nôtres. Acest cerc, compus aproape exclusiv din diplomaţi, îşi avea, de bună seamă, interesele sale proprii, care nu aveau nimic comun cu politica şi cu războiul, ci doar cu viaţa din lumea mare, cu frecventarea anumitor femei şi cu latura de pură cancelarie a serviciului lor. Aceşti domni îl primiră pe prinţul Andrei cu vădită plăcere, ca pe unul dintre ai lor (cinste pe care n-o făceau oricui). Din politeţe şi ca un prilej de a intra în discuţie, îi puseră câteva întrebări despre armată şi despre luptă, după care convorbirea se risipi, din nou, în glume şi bârfeli lipsite de orice consecvenţă.

— Dar şi mai frumos a fost, spuse unul, povestind păţania unui camarad al lor, diplomat, şi mai frumos a fost când cancelarul i-a spus în faţă că numirea lui la Londra înseamnă o avansare şi că în acest fel trebuie s-o şi privească. Vă puteţi închipui mutra lui la asemenea vorbe…

— Şi ceea ce e culmea, domnilor, trebuie să-l daţi de gol pe Kuraghin: acest donjuan, acest om îngrozitor, trăgea foloase de pe urma nenorocirii bietului om!

Prinţul Ippolit şedea tolănit într-un fotoliu voltaire-ian, cu picioarele trecute peste braţul fotoliului. Începu să râdă.

— Parlez-moi de ça270, zise el.

— O, donjuan! Şarpe ce eşti! Se auziră voci.

— Dumneata n-ai cum şti, Bolkonski, se întoarse Bilibin către prinţul Andrei, că toate grozăviile săvârşite de armata franceză (eram cât pe-aci să spun – rusă), sunt o nimica toată în comparaţie cu ravagiile făcute printre femei de omul acesta.

— La femme est la compagne de l'homme271, decretă prinţul Ippolit, privindu-şi prin lornion picioarele întinse pe braţul fotoliului.

Bilibin şi ai noştri, uitându-se o clipă în ochii lui Ippolit, izbucniră în hohote de râs. Prinţul Andrei observă că acest Ippolit, pe care (trebuia să o recunoască) aproape că fusese gelos pentru că îi făcuse curte soţiei sale, făcea pe măscăriciul acestei societăţi.

— Nu se poate, trebuie să-ţi fac plăcerea de a te distra puţin pe seama lui Kuraghin, îi şopti Bilibin lui Bolkonski. E încântător când face raţionamente politice! Să-l vezi ce aere îşi dă!

El se aşeză lângă Ippolit şi, încreţindu-şi ridurile pe frunte, îl atrase într-o discuţie despre politică. Prinţul Andrei şi ceilalţi făcură cerc în jurul amândurora.

— Le cabinet de Berlin ne peut pas exprimer un sentiment d'alliance, începu cu importanţă Ippolit, privindu-i semnificativ pe toţi, sans exprimer… comme dans sa derieniere note… vous comprenez… vous comprenez… et puis şi sa Majesté l'Empereur ne déroge pas au principe de notre alliance…272

— Attendez, je n'ai pas fini… se adresă el, prinţului Andrei, apucându-l de mână. Je suppose que l'intervention sera plus forte que la non-intervention. Et… Se opri o clipă. On ne pourra pas imputer a la fin de non-recevoir notre dépeche du 28 novembre. Voila comment tout cela finira273.

Şi dădu drumul mâinii lui Bolkonski, vrând să arate prin asta că acum a spus tot ce avea de spus.

— Demosthenes, je te reconnais au caillou que tu as caché dans ta bouche d'or! 274 spuse Bilibin, căruia i se ridicase o şuviţă de păr pe cap, de satisfacţie.

Toţi izbucniră în râs. Ippolit râdea mai tare decât toţi. Se vedea bine că râsul îi făcea rău şi că se-năbuşea, dar nu-şi mai putea reţine râsul nebun care-i destindea faţa, de obicei nemişcată.

— Iată ce este, domnilor, spuse Bilibin. Bolkonski este oaspetele casei mele, aici, la Brünn, şi vreau, pe cât îmi stă în putinţă, să-l fac să guste din toate plăcerile vieţii de aici. Dacă ne-am fi aflat la Viena, ar fi fost foarte uşor; dar aici, dans ce vilain trou morave275, e mai greu şi vă rog pe toţi să-mi daţi un ajutor. Il faut lui faire les honneurs de Brünn276. Dumneavoastră, domnilor, luaţi-vă pe seamă grija de a-l duce la teatru, eu, în societate, iar dumneata, Ippolit, se înţelege, la femei.

— Să-l ducem la Amélie, e o bomboană de fată, spuse unul dintre ai noştri, sărutându-şi buricele degetelor.

— Să facem, în general, ca acest soldat setos de sânge să se convertească la o mai creştinească dragoste de oameni, zise Bilibin.

— Cred că nu mă voi putea bucura prea mult de ospitalitatea dumneavoastră, domnilor, căci e timpul să plec, spuse, uitându-se la ceas, Bolkonski.

— Unde?

— La împărat.

— O! O! O!

— Atunci, la revedere, Bolkonski! La revedere! Dar vino cât poţi mai curând la masă, se auziră voci. Te luăm noi pe răspunderea noastră.

— În timpul audienţei la împărat, dă-ţi osteneala să lauzi cât se poate mai mult buna orânduială a aprovizionărilor şi planurile de marş, îi spuse Bilibin, în timp ce-l conducea spre ieşire.

— Cu dragă inimă le-aş lăuda, dar, ştiind tot ce ştiu, îmi e cu neputinţă, răspunse zâmbind Bolkonski.

— Şi, în general, vorbeşte cât poţi mai mult. Are mania audienţelor; dar nu ca să vorbească el: nu-i place şi nici nu se pricepe, ceea ce vei vedea.