II.

SALONUL ANNEI PAVLOVNA începuse încetul cu încetul să se umple. Venise toată protipendada Petersburgului; erau oameni diferiţi ca vârstă şi caracter, dar asemănători prin mediul social în care trăiau. Veni şi fiica prinţului Vasili, frumoasa Hélene, grăbită să-şi ia tatăl la recepţia ambasadorului. Era în rochie de bal şi purta cifra imperială; îşi făcu intrarea şi tânăra, cunoscută drept la femme la plus séduisante de Pétersbourg34, mica prinţesă Bolkonskaia, căsătorită abia de iarna trecută, care din cauza sarcinii numai ieşea acum în înalta societate, dar tot mai lua parte la unele serate în cerc restrâns. Veni şi prinţul Ippolit, fiul prinţului Vasili, împreună cu Mortemart, pe care îl prezentă celor de faţă; nu lipsea nici abatele Morio, nici mulţi alţii.

— N-aţi văzut-o încă„, sau „N-aţi cunoscut-o pe ma tante35?” repeta Anna Pavlovna de fiecare dată, întâmpinându-şi invitaţii nou sosiţi, şi-i conducea cu multă gravitate în faţa unei bătrânele gătite cu funde înfoiate, care-şi făcuse apariţia dintr-o odaie alăturată de îndată ce începuseră să se adune oaspeţii; le rostea numele, plimbându-şi grăbită privirea de la musafir la ma tante şi apoi se depărta.

Toţi oaspeţii îndeplineau ritualul ploconirii în faţa acestei mătuşi necunoscute care nu interesa pe nimeni şi nu era nimănui de vreun folos. Anna Pavlovna urmărea cu nostalgică şi solemnă participare aceste temenele, dându-le aprobarea ei tacită. Ma tante repeta fiecăruia tot aceleaşi şi aceleaşi formule despre sănătatea lor, despre sănătatea ei şi despre sănătatea majestăţii sale împărăteasa, care în seara aceea era, slavă Domnului, mai satisfăcătoare. Toţi acei care se apropiau de ea nu trădau, din politeţe, nici o grabă, dar încercau un plăcut sentiment de uşurare, ca după împlinirea unei grele obligaţii, atunci când se depărtau de bătrânică, pentru ca pe urmă toată seara să nu se mai întoarcă nici măcar o dată la ea.

Tânăra prinţesă Bolkonskaia venise cu lucrul de mână, pus într-un săculeţ de catifea brodat cu un fir de aur. Delicioasa ei buză de sus, uşor umbrită de un pufuleţ brun, era cam scurtă, aşa că-i lăsa dinţii descoperiţi, ceea ce o făcea cu atât mai drăgălaşă când se ridica şi mai ales când se ţuguia, pentru a se lăsa pe buza de jos. Aşa cum se întâmplă întotdeauna cu femeile încântătoare, acest mic cusur – buza prea scurtă şi gura întredeschisă – părea a fi farmecul deosebit al frumuseţii ei. Era pentru fiecare o plăcere să privească această viitoare mamă, drăgălaşă, plină de viaţă şi de sănătate, care-şi purta cu atâta graţie sarcina. Bătrânilor ca şi tinerilor blazaţi şi morocănoşi, li se părea că încep a se molipsi de farmecul ei de îndată ce se apropiau de dânsa şi schimbau câteva vorbe cu ea. Oricine-i vorbea, şi vedea, la fiecare cuvânt ce-i adresa, zâmbetul ei luminos şi dinţii albi strălucitori mereu descoperiţi, îşi închipuia că în seara aceea fusese deosebit de amabil. Şi fiecare, la rândul lui, credea acelaşi lucru.

Legănându-se, mica prinţesă ocoli cu paşi mărunţi şi repezi masa, cu săculeţul de lucru în mână şi, potrivindu-şi cu voioşie rochia, se aşeză pe canapea, în preajma samovarului de argint, ca şi cum tot ce făcea ea n-ar fi fost decât o partie de plaisir36 pentru ea şi pentru toţi cei în mijlocul cărora se afla.

— J'ai apporté mon ouvrage37, spuse ea, dezlegându-şi săculeţul şi adresându-se tuturor deodată.

— Vezi, Annette, ne me jouez pas un mauvais tour, se adresă ea stăpânei casei. Vous m'avez écrit, que c'était une toute petite soirée; voyez, comme je suis attifée38.

Şi-şi desfăcu braţele ca să-şi arate rochia elegantă gri cu dantelă, încinsă ceva mai jos de sâni cu o panglică lată.

— Soyez tranquille, Lise, vous serez toujours la plus jolie39, îi răspunse Anna Pavlovna.

— Vous savez, mon mari m'abandonne, continuă ea pe acelaşi ton, adresându-se unui general, il va se faire tuer. Dites moi, pourquoi cette vilaine guerre40? Întrebă ea pe prinţul Vasili şi, fără să mai aştepte răspuns, se întoarse spre fiica acestuia, frumoasa Hélene.

— Quelle délicieuse personne, que cette petite princesse! 41 spuse prinţul Vasili încet Annei Pavlovna.

Curând după mica prinţesă îşi făcu intrarea un tânăr spătos şi gras, cu părul tuns scurt şi cu ochelari. Purta pantaloni de culoare deschisă după moda vremii, joben înalt şi frac de culoare cafenie. Tânărul acesta voinic era fiul nelegitim al faimosului demnitar de pe vremea împărătesei Ecaterina, contele Bezuhov, care era acum pe moarte la Moscova. N-avea încă nici o funcţie; de-abia se întorsese din străinătate, unde fusese la studii, şi apărea pentru prima oară în societate. Anna Pavlovna îl salută, cu acea înclinare a capului, cu care avea obiceiul să salute persoanele mai mărunte în rang care-i veneau în casă. Dar, în pofida acestui salut dintre cele mai puţin condescendente, la vederea lui Pierre, pe chipul Annei Pavlovna se zugrăvi o nelinişte amestecată cu teamă, aşa cum se întâmplă la vederea unui lucru ieşit din măsura cuvenită şi cu totul nelalocul său. Deşi Pierre era ceva mai voinic decât toţi ceilalţi bărbaţi dintre oaspeţii ei, pricina acestei temeri nu putea fi decât privirea lui inteligentă şi timidă în acelaşi timp, scrutătoare şi dreaptă, care-l deosebea de toţi cei aflaţi în acest salon.

— C'est bien aimable a vous, monsieur Pierre, d'etre venu voir une pauvre malade42, i se adresă Anna Pavlovna, schimbând priviri speriate cu mătuşa ei, către care îl conducea.

Pierre îngăimă ceva neînţeles şi continuă să caute pe cineva cu privirea. Zâmbi bucuros, înseninat, salutând-o pe mica prinţesă, ca pe o cunoştinţă apropiată, şi păşi înspre bătrâna mătuşă. Teama Annei Pavlovna nu fusese cu totul lipsită de temei, căci Pierre, fără să dea ascultare până la capăt discursului mătuşichii despre sănătatea majestăţii sale, o părăsi. Anna Pavlovna, înspăimântată, îl opri cu vorbele:

— Nu l-ai cunoscut pe abatele Morio? Foarte interesant om…

— Da, am auzit vorbindu-se de planul lui pentru statornicirea păcii eterne; e foarte interesant, dar e greu de ştiut dacă e realizabil.

— Credeţi? făcu Anna Pavlovna, doar ca să spună ceva şi să se poată întoarce din nou la îndatoririle ei de amfitrioană; cu aceasta Pierre săvârşise o a doua nepoliteţe.

Înainte, plecase fără să dea ascultare vorbelor bătrânei lui interlocutoare; acum imobiliza gazda, căreia obligaţiile îi dictau să plece de lângă dânsul. Cu capul în piept şi depărtându-şi picioarele lungi, începuse să-i argumenteze Annei Pavlovna de ce socotea el că planul abatelui nu era decât o himeră.

— Discutăm noi asta mai pe urmă, se scuză cu un surâs Anna Pavlovna.

Şi, descotorosindu-se astfel de acest tânăr care nu ştia să se poarte în lume, se întoarse la îndatoririle ei de amfitrioană şi începu din nou să-şi ascută auzul şi să se uite în toate părţile, gata în orice clipă să intervină acolo unde conversaţia lâncezea. Aşa cum patronul unui atelier de filatură, după ce şi-a împărţit lucrătorii pe la locurile lor, se plimbă prin atelier şi, de îndată ce bagă de seamă că vreun fus nu mai merge, sau aude vreun zgomot neobişnuit, un scârţâit ciudat, ori un sfârâit prea puternic, dă fuga şi încetineşte învârtirea, sau caută să-i imprime o mişcare normală, tot aşa şi Anna Pavlovna, plimbându-se prin salonul ei, se alătura când unui grup care nu mai găsea ce să discute, când altuia, unde convorbirea era prea însufleţită şi, doar printr-un cuvânt sau printr-o uşoară deplasare de persoane, regla dibaci mersul, măsurat după cuviinţă, al complicatei maşinării a conversaţiilor. Dar şi în vâltoarea acestor griji tot i se mai putea citi pe chip o teamă grozavă faţă de purtarea lui Pierre. Îl urmări cu priviri îngrijorate când îl văzu că se duce să asculte ce se vorbeşte în grupul din jurul lui Mortemart şi că se îndreaptă apoi spre un alt grup, în mijlocul căruia perora abatele. Pentru Pierre, care-şi făcuse educaţia în străinătate, serata Annei Pavlovna era prima la care avea prilej să ia parte în Rusia. Ştia că se afla întrunită aici toată elita intelectuală a Petersburgului şi ochii îi fugeau de colo-colo, ca unui copil care intră într-un magazin de jucării. Îi era mereu teamă să nu-i scape cumva discuţiile pline de duh pe care le-ar fi putut auzi. Observa siguranţa de sine şi aerele de distincţie de pe figurile celor adunaţi aici, şi se tot aştepta să audă ceva deosebit de inteligent. În cele din urmă se apropie de Morio; discuţia din grupul abatelui i se părea plină de interes şi se opri, aşteptând prilejul să-şi spună şi el părerile, aşa cum le place de obicei tinerilor.