XII.

A DOUA ZI DUPĂ SPECTACOL, Rostovii nu ieşiră din casă şi nici nu primiră pe nimeni. Maria Dmitrievna tot vorbea ceva pe ascuns de Nataşa cu contele. Nataşa ghici că vorbeau despre bătrânul prinţ, că puneau ceva la cale, şi faptul acesta o neliniştea şi o jignea. Ea îl aştepta pe prinţul Andrei dintr-o clipă într-alta şi trimise de două ori în ziua aceea un om din curte în strada Vzdvijenka, să afle dacă nu cumva venise. Îşi simţea acum sufletul mult mai apăsat decât în primele zile după sosirea la Moscova. La nerăbdarea şi tristeţea pricinuită de aşteptarea logodnicului se mai adăuga şi amintirea neplăcută a întrevederii cu prinţesa Maria şi cu bătrânul prinţ, precum şi o teamă şi o nelinişte căreia nu-i ştia pricina. I se părea mereu sau că el n-avea să se mai întoarcă, sau că, înainte de venirea lui, avea să i se întâmple ei ceva. Nu mai putea, ca alte dăţi, să se gândească la el îndelung, singură, cu sine însăşi şi liniştită. Cum începea să se gândească la el, amintirii lui i se alăturau amintirile în legătură cu bătrânul prinţ, cu prinţesa Maria, cu ultimul spectacol şi cu Anatol Kuraghin. Din nou îşi punea întrebarea dacă nu era vinovată, dacă nu-şi călcase promisiunea de fidelitate faţă de prinţul Andrei, şi iarăşi se pierdea în reconstituirea amănunţită a fiecărei vorbe, a fiecărui gest, a fiecărei nuanţe din jocul expresiei de pe chipul omului care ştiuse să-i trezească în suflet un sentiment de spaimă de neînţeles. În ochii celor din casă, Nataşa părea mai vioaie ca de obicei, dar în realitate era departe de a fi liniştită şi fericită, cum fusese înainte.

Duminică dimineaţa, Maria Dmitrievna îşi invită musafirii la liturghie în parohia ei „Adormirea de la Moghilţi”.

— În bisericile astea la modă nu-mi place, spuse ea şi se vedea că se mândreşte cu libertatea ei de cuget. Dumnezeu e doar acelaşi pretutindeni. Popă, avem unul minunat, face slujba cum se cuvine, aşa de nobil! Şi diaconul la fel! Păi, oare cucernicie o fi şi asta, să dai concerte în biserici? Nu-mi place, astea-s numai sclifoseală!

Mariei Dmitrievna îi plăceau duminicile şi ştia să le serbeze. Încă de sâmbătă, în casa ei începea scuturatul şi spălatul; nici ea, nici servitorii ei nu lucrau duminica; erau cu toţii gătiţi de sărbătoare şi se duceau la liturghie. La masa boierească felurile de mâncare sporeau, iar servitorii aveau la masă votcă, gâscă friptă sau purcel de lapte. Dar în toată casa, sărbătoarea nu era nicăieri mai vizibilă ca pe faţa lată şi gravă a Mariei Dmitrievna, care-şi lua, cât era ziua asta de lungă, o expresie neclintită de solemnitate.

Când, după liturghie, îşi beau cafeaua în salonul de primire, cu husele de pânză de pe canapele scoase, un lacheu anunţă că e tras la scară cupeul, şi Maria Dmitrievna, cu înfăţişare gravă şi gătită cu şalul ei de mare ceremonie, se ridică şi declară că se duce la prinţul Nikolai Andreevici Bolkonski, ca să aibă cu el o explicaţie în privinţa Nataşei.

După plecarea Mariei Dmitrievna, la Rostovi se anunţă o croitoreasă trimisă de madame Chalmé şi Nataşa, zăvorându-se în camera alăturată salonului, foarte mulţumită de acest soi de distracţie, nu se mai gândea decât să-şi încerce rochiile cele noi. Pe când întorcea capul ca să vadă corsajul unei rochii fără mâneci abia însăilate, cum sta în faţa oglinzii, întoarsă cu spatele, auzi în salonul de primire glasul plin de însufleţire al tatălui său şi încă un glas, femeiesc, pe care roşi auzindu-l. Era glasul Hélenei. N-apucase Nataşa să-şi scoată corsajul pe care-l încerca, şi uşa se deschise, iar în cameră intră contesa Bezuhova, zâmbind, strălucitoare de graţie şi bunătate, într-o rochie de catifea violet-închis cu un guler înalt.

— Ah, ma délicieuse! 519 îi spuse ea Nataşei, care se îmbujorase. Charmante! Nu, asta n-are nici un sens, dragul meu conte, se întoarse ea spre Ilia Andreici, care venea după ea. Se poate să stai la Moscova şi să nu ieşi nicăieri? Să ştii c-am să mă ţin de dumneata! Astă-seară se reuneşte un mic grup la mine: declamă mademoiselle Georges şi dacă ai cumva de gând să nu vii cu frumoasele dumitale, care o întrec pe mademoiselle Georges, nici nu vreau să mai ştiu de dumneata! Bărbatul meu nu-i acasă, s-a dus la Tver, altfel l-aş fi trimis diseară pe el după dumneavoastră. Veniţi negreşit, negreşit cam pe la orele nouă.

Dădu din cap către croitoreasă, pe care o cunoştea şi care-i făcuse o reverenţă adâncă, şi se lăsă într-un fotoliu, lângă oglindă, răsfirându-şi pictural faldurile rochiei de catifea. Nu încetă o clipă să vorbească, veselă şi binevoitoare, admirând întruna frumuseţea Nataşei. Îi cercetă rochiile şi i le lăudă, fără să uite a-şi lăuda şi rochia ei cea nouă, en gaz métallique520, pe care o primise de la Paris, şi o sfătui pe Nataşa să-şi facă una la fel.

— De altfel, orice îţi stă bine, fermecătoareo! Spuse ea.

Zâmbetul de plăcere de pe chipul Nataşei nu se mai ştergea. Se simţea fericită şi înfloritoare sub torentul laudelor acestei simpatice contese Bezuhova, care altădată i se păruse o doamnă atât de inaccesibilă şi de trufaşă şi care se arăta acum atât de bună cu ea. Voia bună o covârşi şi se simţea aproape îndrăgostită de această femeie atât de frumoasă şi atât de prietenoasă. Hélene, la rândul ei, era sincer încântată de Nataşa şi ar fi dorit să o distreze. O rugase Anatol să-i înlesnească o apropiere de Nataşa şi de asta venise la Rostovi. Gândul de a-şi face fratele să se întâlnească cu Nataşa o amuza.

Odinioară, la Petersburg, avusese necaz pe Nataşa pentru că i-l luase pe Boris, acum nici nu se mai gândea la asta şi-i dorea Nataşei din toată inima, în felul ei, binele. Înainte de a pleca de la Rostovi, ea îşi chemă protejata deoparte.

— Ieri, fratele meu a luat masa la mine; am murit toţi de râs; nu mănâncă nimic şi oftează după dumneata. Il est fou, mais fou amoureux de vous, ma chere.521

Nataşa se făcu roşie ca purpura, auzind aceste cuvinte.

— Cum se înroşeşte, cum se înroşeşte, ma délicieuse, exclamă Hélene. Să vii negreşit! şi vous aimez quelqu'un, ma délicieuse, ce n'est pas une raison pour se cloâtrer. Şi meme vous etes promise, je suis sure que votre promis aurait désiré que vous alliez dans le monde en son absence, plutôt que de dépérir d'ennui.522 „Va să zică, ştie că sunt logodită, va să zică, a vorbit despre asta cu bărbatul ei, cu Pierre – cu Pierre, omul cel mai drept din lume, se gândi Nataşa, au vorbit de asta şi au făcut haz. Aşadar, nu-i nimic rău.” O dată mai mult, sub înrâurirea Hélenei, ceea ce i se păruse până acum îngrozitor i se păru simplu şi firesc. „E aşa de grande dame523, şi aşa de drăguţă, şi mă iubeşte, cum se vede, din tot sufletul! De ce nu m-aş mai distra şi eu puţin?” îşi zicea Nataşa, uitându-se cu ochi mari de mirare la Hélene.

La prânz se înapoie şi Maria Dmitrievna, tăcută, serioasă şi suportându-şi cu greu înfrângerea pe care se vedea că o suferise la bătrânul Bolkonski. Era încă prea tulburată de ciocnirea care avusese loc pentru a fi în stare să povestească liniştit despre ce-i vorba. La întrebarea contelui, ea răspunse că totul e în ordine şi că îi va povesti totul a doua zi. Aflând de vizita contesei Bezuhova şi de invitaţia la serată, Maria Dmitrievna zise:

— Cu Bezuhova nu-mi place şi nu te-aş sfătui să faci cârdăşie; dar, în sfârşit, fiindcă ai promis, du-te! Te mai distrezi puţin, adăugă ea, adresându-i-se Nataşei.