VII.

CÂND BORIS ŞI ANNA PAVLOVNA se întoarseră în cercul invitaţilor, prinţul Ippolit dădea tonul discuţiei. Afundat într-un fotoliu, el se săltă puţin, ca să spună:

— Le Roi de Prusse! 413 şi, spunând asta, râse. Toţi îşi îndreptară privirile spre el: Le Roi de Prusse? Întrebă Ippolit, râzând iar, şi se afundă din nou grav şi calm, în fotoliu.

Anna Pavlovna aşteptă câteva clipe, dar cum Ippolit, hotărât, părea că nu mai vrea să continue, începu ea să povestească cum sceleratul de Bonaparte răpise la Potsdam sabia lui Frederic cel Mare.

— Cest l'épée de Frédéric le Grand, que je…414 începuse ea, dar Ippolit îi tăie vorba:

— Le Roi de Prusse… şi, iarăşi, de îndată ce simţi aţintite asupră-şi privirile tuturor, se scuză şi tăcu.

Anna Pavlovna se încruntă. Mortemart, prietenul lui Ippolit, se întoarse deodată spre el:

— Vayons, a qui en avez vous avec votre Roi de Prusse? 415

Ippolit râse şi parcă se ruşina de râsul lui.

— Non, ce n'est rien, je voulais dire seulement…416 (ţinea să repete o glumă auzită la Viena şi pe care se pregătise toată seara s-o plaseze). Je voulais dire seulement que nous avons tort de faire la guerre pour le Roi de Prusse.417

Boris râse prudent, în aşa fel, încât zâmbetul să poată fi interpretat şi ca zeflemisire şi ca efect al reuşitei glumei, după chipul în care avea să fie primită. Toţi râseră.

— Il est tres mauvais votre jeu de mots, tres spirituel, mais injuste, observă Anna Pavlovna, ameninţându-l cu degetul ei zbârcit. Nous ne faisons pas la guerre pour le Roi de Prusse, mais pour les bons principes. Ah, le méchant, ce prince Hyppolite! 418

Discuţia nu se mai potoli toată seara, învârtindu-se cu predilecţie în jurul chestiunilor politice, şi se însufleţi şi mai mult spre sfârşit, când veni vorba de decoraţiile acordate de suveran.

— Dacă anul trecut N. N. a primit tabachera cu portret, întrebă l'homme a l'esprit profond, de ce nu ar putea primi şi S. S. aceeaşi distincţie?

— Je vous demande pardon, une tabatiere avec le portrait de l'Empereur est une récompense, mais point une distinction, preciză diplomatul, un cadeau plutôt.419

— Il y eut plutôt des antécédents, je vous citerai Schwarzenberg.420

— C'est impossible421, interveni un altul.

— Pariem. Le grand cordon, c'est différent…422

Când toţi se ridicară să plece, Hélene, care vorbise foarte puţin toată seara, îi aminti din nou lui Boris pe un ton uşor, amabil, dar stăruitor, că-l aşteaptă marţi la ea.

— Ţin foarte mult să vii, spuse ea zâmbind şi se uită la Anna Pavlovna, care-i încuviinţă dorinţa, schiţând zâmbetul acela trist ce-i însoţea cuvintele de câte ori vorbea de augusta ei protectoare.

S-ar fi putut crede că în seara aceea anumite amănunte din povestirea lui Boris în legătură cu armata prusacă îi stârniseră Hélenei dorinţa de a-l vedea şi că ea îi promitea să-i lămurească motivele acestei dorinţi, la vizita pe care avea să i-o facă marţi.

Prezentându-se marţi seara în somptuosul salon al Hélenei, Boris nu primi nici un fel de lămurire asupra motivului pentru care fusese atât de stăruitor invitat. Erau acolo şi alţi oaspeţi, şi contesa vorbi destul de puţin cu dânsul; abia la plecare, când el îi sărută mâna, ea, drept răspuns, îi spuse pe neaşteptate, mai mult în şoaptă, fără să mai zâmbească după obicei, ceea ce la ea părea ciudat:

— Venez demain dâner… le soir. Il faut que vous veninez… Venez.423

În cursul şederii sale la Petersburg, Boris ajunse un obişnuit al casei contesei Bezuhov.