VII.

ÎN VREME CE LA PETERSBURG se petreceau toate acestea, francezii trecuseră de Smolensk şi se apropiau din ce în ce mai mult, în marş, de Moscova. Thiers, istoricul lui Napoleon, spune, ca şi ceilalţi istorici ai lui Napoleon, încercând să scuze greşeala eroului său, că Napoleon a fost atras spre zidurile Moscovei împotriva voinţei lui. El are dreptate, după cum dreptate au toţi istoricii care caută explicarea evenimentelor istorice în voinţa unui singur om; are tot atâta dreptate câtă au şi istoricii ruşi care susţin că Napoleon a fost atras spre zidurile Moscovei prin iscusinţa comandanţilor ruşi. Aici, în afară de legea retrospectivităţii (a privirii îndărăt), care prezintă tot trecutul ca pe o pregătire a faptului produs, mai este şi reciprocitatea, care încurcă totul. Un bun jucător care pierde partida de şah este sincer încredinţat că înfrângerea lui se datoreşte vreunei greşeli comise de el şi caută greşeala aceasta la începutul jocului, dar uită că la fiecare dintre mişcările jocului au putut fi unele greşeli de acelaşi fel şi că niciuna dintre mişcările jucate n-a fost perfectă. Greşeala asupra căreia îşi concentrează atenţia a putut fi observată numai pentru că adversarul s-a folosit de ea. Dar cu cât mai complicat este, în comparaţie cu jocul de şah, jocul de-a războiul, o partidă care decurge în condiţiuni de timp ştiute, în care nu o singură voinţă mişcă nişte maşini neînsufleţite, ci totul rezultă din nenumăratele ciocniri ale diferitelor voinţe independente.

După Smolensk, Napoleon a căutat să dea o luptă dincolo de Dorogobuj, la Viazma, apoi la Ţarevo-Zaimişce; dar s-a întâmplat că, printr-un concurs de împrejurări felurite, ruşii n-au putut primi atacul până la Borodino, la o sută douăsprezece verste de Moscova. De la Viazma, Napoleon a dat ordin de înaintare de-a dreptul la Moscova.

Moscou, la capitale asiatique de ce grand empire, la ville sacrée des peuples d'Alexandre, Moscou avec ses innombrables églises en forme de pagodes chinoises! 602 Această Moscou nu mai dădea pace imaginaţiei lui Napoleon. În marşul dintre Viazma şi Ţarevo-Zaimişce, Napoleon călărea pe bidiviul său murg jumătate sânge englez, însoţit de garda de onoare, de patrule, de paji şi de aghiotanţi. Şeful statului său major, Berthier, rămăsese în urmă ca să interogheze un prizonier rus, prins de cavalerişti, însoţit de tălmaciul Lelorme d'Ideville. Îl ajunse din galop pe Napoleon şi, fericit, opri calul.

— Eh bien? Zise Napoleon.

— Un Cosaque de Platov603 spune că corpul de trupe al lui Platov se uneşte cu grosul armatei şi că Kutuzov a fost numit comandant suprem. Tres intelligent et bavard! 604

Napoleon zâmbi şi porunci să i se dea cazacului un cal şi să fie adus în faţa lui. Dorea să vorbească el însuşi cu prizonierul. Câţiva aghiotanţi se repeziră în galop şi, într-un ceas, Lavruşka, iobagul lui Denisov, cedat de acesta lui Rostov, în uniforma sa de ordonanţă călărind un cal de cavalerie francez, având pe chip un aer de beţivan vesel şi şiret, fu adus în faţa lui Napoleon. Napoleon îi porunci să călărească alături de el şi începu să-l întrebe.

— Dumneata eşti cazac?

— S'cazac, s'trăiţi, preanobile domn.

„Le Cosaque ignorant la compagnie dans laquelle il se trouvait, car la simplicité de Napoléon n'avait rien qui put révéler a une imagination orientale la présence d'un souverain, s'entretient avec la plus extreme familiarité des affaires de la guerre actuelle”605, spune Thiers, povestind acest episod. De fapt, Lavruşka, îmbătându-se şi lăsându-şi stăpânul flămând, mâncase bătaie în ajun şi fusese trimis în sat după găini, dar aici se dedase la jaf şi îl surprinseseră francezii, care-l luaseră prizonier. Lavruşka era unul dintre acei lachei grosolani şi obraznici, trecuţi prin ciur şi prin dârmon, care cred că e de datoria lor să facă totul cu făţărnicie şi viclenie, care sunt gata să facă orice fel de serviciu stăpânului lor şi care prind cu şiretenie slăbiciunile stăpânului, în special vanitatea şi meschinăria.

Acum, nimerind în societatea lui Napoleon, pe care-l recunoscuse foarte bine şi cu uşurinţă, Lavruşka nu se intimida defel şi făcu doar ce putu ca să intre în voia noilor săi stăpâni.

Ştia el foarte bine că se află chiar în faţa lui Napoleon, dar prezenţa lui nu-l putea intimida mai mult decât prezenţa lui Rostov sau a vagmistrului cu vergile, pentru că ştia că nici vagmistrul, nici Napoleon n-aveau ce-i lua.

Trăncăni de toate: tot ce auzise vorbindu-se printre ordonanţe. Multe dintre cele spuse de el erau lucruri adevărate. Dar când Napoleon îl întrebă ce cred ruşii: – îl vor învinge pe Bonaparte sau nu – Lavruşka se uită printre gene şi stătu pe gânduri.

El văzuse aici o şiretenie fină, aşa cum văd în toate şiretenie oamenii de teapa lui Lavruşka; smiorcăi şi rămase tăcut.

— Care va să zică… dacă o să fie o bătălie, spuse el gânditor, apoi în curând, cum te văd şi mă vezi. Dar dacă o fi să treacă trei zile şi pe urmă să-i mai treacă vremea, atunci, care va să zică, o să iasă cu zăbavă, dac-o fi să se dea bătălia.

Lui Napoleon, aceste cuvinte i s-au tradus astfel: „Si la bataille est donnée avant trois jours, les Français la gagneraient, mais que şi elle serait donnée plus tard dieu sait ce qui en arriverait”606. Aşa traduse, zâmbind, Lelorme d'Ideville. Napoleon nu zâmbi, deşi, cum se vedea, era foarte bine dispus şi ordonă să i se repete cuvintele de mai sus.

Lavruşka băgă de seamă aceasta şi, ca să-l distreze pe Napoleon, spuse, prefăcându-se că nu ştie cu cine stă de vorbă.

— Ştim că-l aveţi pe Bonaparte, ăla de i-a bătut pe toţi până acum pe lume, dar cu noi se schimbă treaba… îşi dădu el drumul, fără să prindă nici el de veste cum s-a întâmplat şi de ce a strecurat la sfârşitul frazei ieşirea aceasta de patriotism lăudăros.

Tâlmaciul îi traduse lui Napoleon cuvintele acestea fără partea de la sfârşit şi Bonaparte zâmbi. „Le Jeune Cosaque fit sourire son puissant interlocuteur”607, spune Thiers. După ce făcu câţiva paşi, Napoleon se întoarse spre Berthier şi îi spuse că ar dori să încerce ce impresie ar face sur cet enfant du Don608 vestea că omul cu care vorbeşte acest enfant du Don este însuşi împăratul, acel împărat care şi-a înscris pe blocurile piramidelor nemuritorul său nume victorios. I se transmise ştirea.

Lavruşka (înţelegând că făceau asta pentru a-l uimi şi că Napoleon se aştepta ca el să se înspăimânte), vrând să fie pe placul noilor săi stăpâni, se arătă pe dată uimit, uluit, holbă ochii şi făcu mutra pe care o avea de obicei când era dus să fie bătut. „A peine l'interprete de Napoleon, spune Thiers, avait-il parlé, que le Cosaque, saisi d'une sorte d'ébahissement, ne proféra plus une parole et marcha les yeux constamment attachés sur ce conquérant, dont le nom avait pénétré jusqu'a lui, a travers les steppes de l'Orient. Toute sa loquacité s'était subitement arretée, pour faire place a un sentiment d'admiration naive et silencieuse. Napoléon, apres l'avoir récompensé, lui fit donner la liberte, comme a un oiseau qu'on rend aux champs qui l'ont vu naâtre.”609

Napoleon plecă mai departe, visând la acea Moscou, care-i chinuia imaginaţia, iar l'oiseau qu'on rendit aux champs qui l'ont vu naâtre610 o luă la galop spre avanposturi, ticluind dinainte o istorie pe care s-o spună alor săi, fiindcă, după părerea lui, ceea ce i se întâmplase de fapt nu era vrednic de povestit, aşa că n-avea de gând să le spună. Ajungând în liniile cazacilor, el întrebă unde i se află regimentul, care făcea parte din detaşamentul lui Platov şi, în aceeaşi seară, îşi şi găsi stăpânul, pe Nikolai Rostov, care se afla la Iankovo şi care tocmai încălecase ca să facă împreună cu Ilin o plimbare prin satele din împrejurimi. Rostov îi dădu lui Lavruşka alt cal şi îl luă cu dânsul.