XXVII.

ZIUA DE 25 AUGUST, DUPĂ cum spun istoricii săi, Napoleon şi-a petrecut-o toată călare, cercetând terenul, studiind planurile care-i erau prezentate de mareşali şi dând personal ordine generalilor.

Linia iniţială a dispozitivului armatelor ruseşti, situată de-a lungul râului Kolocea, fusese frântă, şi o parte din această linie, anume flancul stâng al ruşilor, fusese retras în ziua de 24, ca urmare a căderii redutei Şevardino. Această parte a liniei nu era întărită şi nu mai era nici apărată de albia râului, şi chiar în faţa acestei porţiuni locul era neted şi descoperit. Sărea în ochi nu numai unui militar, dar şi unui simplu civil, că tocmai această parte a frontului va fi atacată de francezi. Se părea deci că pentru aceasta nu era nevoie de prea multe deliberări, pregătiri şi bătaie de cap din partea împăratului şi a mareşalilor săi şi că nu era deloc necesară marea capacitate, aşa-zisa genialitate, care se atribuie cu predilecţie lui Napoleon; dar istoricii, care au descris mai târziu acest eveniment, şi oamenii care-l înconjurau pe atunci pe Napoleon, şi chiar el însuşi, gândeau altfel.

Napoleon străbătea câmpul de luptă, cerceta gânditor terenul, dădea din cap în semn de aprobare sau neîncredere şi nu le împărtăşea generalilor care-l înconjurau procesul profund de gândire care-l ducea la hotărârile luate, ci le transmitea doar concluziile, sub formă de ordine. La propunerea lui Davout, aşa-zisul duce de Eckmühl, de a se învălui flancul stâng al ruşilor, Napoleon spuse că lucrul acesta nu trebuie făcut, fără să explice pentru ce nu trebuie făcut. Când însă generalul Compans, care trebuia să atace fleşele, propusese să-şi strecoare divizia prin pădure, Napoleon îşi dădu asentimentul, cu toate că aşa-numitul duce de Elchingen, adică Ney, îşi îngăduise să observe că marşul prin pădure e primejdios, căci ar putea să răzleţească divizia.

După ce cercetă terenul din faţa redutei Şevardino, Napoleon se gândi o vreme în tăcere şi arătă apoi locurile unde trebuiau aşezate, pentru ziua următoare, două baterii care aveau să acţioneze asupra întăriturilor ruseşti şi, alături de ele, locurile unde trebuia aşezată artileria de câmp.

După ce dădu aceste dispoziţiuni, precum şi altele, Napoleon se înapoie la cartierul său general şi sub dicteul lui fu redactată ordinea de bătaie.

Această ordine de bătaie, de care vorbesc cu atâta entuziasm istoricii francezi şi cu o profundă consideraţie ceilalţi istorici, era următoarea: „La revărsatul zorilor, două baterii noi, care vor fi aşezate de cu noapte pe platoul ocupat de ducele de Eckmühl, vor deschide focul împotriva celor două baterii din faţă ale inamicului.

În acelaşi timp, comandantul artileriei corpului întâi, generalul Pernetti, împreună cu cele treizeci de tunuri ale diviziei lui Compans şi cu toate obuzierele diviziilor lui Dessaix şi Friant, va înainta, va deschide focul şi va împroşca cu mitralii bateria inamică, împotriva căreia vor avea de acţionat:

Douăzeci şi patru tunuri ale artileriei de gardă, Treizeci tunuri ale diviziei lui Compans şi opt tunuri ale diviziilor lui Friant şi Dessaix.

Total… şaizeci şi două tunuri.

Generalul Foucher, comandantul artileriei corpului al treilea, va aşeza toate obuzierele corpurilor al treilea şi al optulea, în total şaisprezece, în flancurile bateriei desemnată să bombardeze fortificaţiile din stânga, ceea ce va face ca această fortificaţie să aibă împotriva sa un total de patruzeci de tunuri.

Generalul Sorbier trebuie să fie gata să se arunce la cel dintâi ordin, cu toate obuzierele artileriei de gardă, asupra uneia sau alteia dintre fortificaţii.

În timpul canonadei, prinţul Ponjatowski se va îndrepta spre sat, prin pădure, şi va învălui poziţia inamicului.

Generalul Compans va înainta prin pădure, pentru a cuceri prima fortificaţie.

După ce se va fi pornit astfel bătălia, veţi primi ordine, potrivit cu acţiunile inamicului.

Canonada la flancul stâng se va începe imediat ce se va auzi canonada aripii drepte. Tiraliorii diviziei lui Morand şi ai diviziei viceregelui, văzând începerea atacului aripii drepte, vor deschide un foc puternic.

Viceregele va ocupa satul654 şi va trece toate cele trei poduri ale localităţii, postându-se la aceeaşi înălţime cu diviziile lui Morand şi Gérard, care, sub comanda sa, se vor îndrepta spre redută şi vor veni la linia celorlalte unităţi ale armatei.

Toate acestea trebuiesc executate cu rânduială (le tout se fera avec ordre et méthode)655, cruţându-se, pe cât este posibil, trupele de rezervă.

Dat la cartierul imperial de lângă Mojaisk, azi, 6 septembrie 1812.”

Această ordine de bătaie, scrisă cu totul neclar, încâlcită, dacă ne îngăduim s-o cercetăm fără fiorii idolatriei faţă de genialitatea lui Napoleon, cuprindea în ea patru puncte, patru dispoziţiuni. Niciuna dintre aceste dispoziţiuni nu putea fi, şi n-a fost, executată.

În ordinea de bătaie se prevedea întâi ca bateriile aşezate pe locul ales de Napoleon, împreună cu tunurile din diviziile lui Pernetti şi Foucher, care urmau să li se alăture, în total o sută două tunuri, să deschidă focul şi să tragă salve continue asupra redutelor şi avanposturilor ruseşti. Acest lucru nu se putea îndeplini, pentru că de pe locurile indicate de Napoleon salvele nu ajungeau până la lucrările de fortificaţie ale ruşilor şi cele o sută două tunuri ar fi tras în gol, până ce unul dintre comandanţii aflaţi în apropiere, contrar ordinului lui Napoleon, n-ar fi mutat bateriile pe o poziţie mai înaintată.

A doua dispoziţie era ca Ponjatowski, îndreptându-se spre sat, prin pădure, să învăluie flancul stâng al ruşilor. Lucrul n-a fost cu putinţă şi nu s-a îndeplinit, pentru că Ponjatowski, îndreptându-se spre sat prin pădure, s-a izbit acolo de forţele lui Tucikov, care i-a aţinut calea, şi n-ar fi putut învălui, cum nici n-a învăluit, poziţiile ruseşti.

A treia dispoziţie: Generalul Compans va înainta prin pădure pentru a ocupa prima fortificaţie. Divizia lui Compans n-a reuşit să pună stăpânire pe fortificaţie, ci a fost respinsă pentru că, la ieşirea din pădure, a fost silită să se regrupeze sub focul de mitralii al ruşilor, lucru pe care Napoleon n-avea cum să-l ştie.

A patra dispoziţie: Viceregele va ocupa satul (Borodino) şi va trece toate cele trei poduri ale localităţii, păstrându-se la aceeaşi înălţime cu diviziile lui Morand şi Friant (despre care s-a omis să se spună când şi unde se vor deplasa), care sub comanda sa se vor îndrepta spre redută şi vor veni la linia celorlalte unităţi.

După cât se poate deduce – dacă nu din această frază fără sens, cel puţin din încercările pe care le-a făcut viceregele de a executa dispoziţiunea dată – acesta trebuia să înainteze prin Borodino spre stânga redutei, iar diviziile lui Morand şi Friant trebuiau să pornească simultan într-o mişcare frontală.

Întocmai ca toate celelalte puncte ale ordinei de bătaie, nici acesta nu putea fi şi nici n-a fost executat. Dincolo de Borodino, viceregele a fost respins la Kolocea şi n-a mai putut înainta; diviziile lui Morand şi Friant n-au cucerit reduta, ci au fost respinse, iar reduta a fost luată tocmai spre sfârşitul bătăliei, de către cavalerie (lucru neprevăzut, probabil, de Napoleon şi nemaiauzit). Aşadar, niciunul dintre punctele ordinei de bătaie nu putea fi şi n-a fost executat. În ordinea de bătaie se mai spunea însă că, după începutul bătăliei, vor fi date ordine, potrivit cu acţiunile inamicului; prin urmare s-ar fi putut presupune că în timpul bătăliei vor fi date de către Napoleon toate dispoziţiile necesare; aceasta însă nu s-a întâmplat şi nici nu putea să se întâmple, pentru că tot timpul cât a durat lupta Napoleon se afla atât de departe de locul acţiunii (după cum s-a şi arătat mai târziu), încât nu putea cunoaşte mersul luptei şi nici o dispoziţiune de-a lui nu a putut fi executată în timpul luptei.