XXVIII.

MULŢI ISTORICI SPUN CĂ bătălia de la Borodino n-a fost câştigată de francezi pentru că Napoleon avea guturai şi că dacă n-ar fi avut el guturai, dispoziţiunile pe care le-ar fi dat până la vremea bătăliei, înainte şi în timpul ei, ar fi fost şi mai geniale, Rusia ar fi fost pierdută, et la face du monde eut été changée.656 Pentru istoricii care afirmă că Rusia a luat naştere prin voinţa unui singur om, a lui Petru cel Mare, că Franţa s-a transformat din republică în imperiu şi că armatele franceze au pornit în Rusia din voinţa unui singur om, a lui Napoleon, judecata că Rusia a rămas în picioare pentru că Napoleon avea un guturai straşnic la data de 26 august, o asemenea judecată este pentru astfel de istorici absolut logică.

Dacă de voinţa lui Napoleon ar fi depins să dea sau să nu dea bătălia de la Borodino şi de voinţa lui ar fi depins să dea cutare ori cutare dispoziţiune, este sigur că guturaiul, care a avut o influenţă asupra manifestării voinţei lui, a putut fi cauza salvării Rusiei şi că, prin urmare, valetul care a uitat să-i dea lui Napoleon în ziua de 24 cizme impermeabile a fost salvatorul Rusiei. Pentru cine gândeşte astfel, concluzia este neîndoielnică, tot atât de neîndoielnică cum este şi concluzia pe care o trăgea Voltaire când, glumind (fără să ştie nici el pe socoteala cui), spunea că noaptea sfântului Bartholomeu s-a produs din cauza deranjamentului stomacal al lui Carol al IX-lea. Însă pentru oamenii care nu pot admite că Rusia a luat naştere prin voinţa unui singur om, a lui Petru I, nici că imperiul francez s-a întemeiat, ori că războiul lui cu Rusia a început din voinţa unui singur om, a lui Napoleon, judecata aceasta apare nu numai greşită şi nelogică, ci şi potrivnică întregii firi omeneşti. La întrebarea: care sunt cauzele evenimentelor istorice, se impune un alt răspuns şi anume că mersul evenimentelor mondiale este de mai înainte hotărât, de sus, că depinde de coincidenţa tuturor voinţelor indivizilor care iau parte la aceste evenimente şi că influenţa unui Napoleon asupra mersului acestor evenimente este numai aparentă, fictivă.

Oricât de ciudată ni s-ar părea la prima vedere ipoteza că măcelul din noaptea sfântului Bartholomeu, ordonat de Carol al IX-lea, s-a produs nu datorită lui, ci că lui i s-a părut numai că a ordonat el lucrul acesta, sau ipoteza că măcelărirea celor optzeci de mii de oameni căzuţi la Borodino s-a produs nu din voinţa lui Napoleon (cu toate că el a fost cel care dădea ordinele de începerea şi continuarea bătăliei), ci că lui doar i s-a părut că le-a ordonat el – oricât de ciudate ni s-ar părea aceste ipoteze, totuşi demnitatea umană, care-mi spune mie că fiecare dintre noi este, dacă nu mai mult, în nici un caz mai puţin om decât marele Napoleon, îmi porunceşte să admit această soluţionare a problemei, iar cercetările istorice confirmă cu prisosinţă această părere.

În lupta de la Borodino, Napoleon n-a tras în nimeni şi n-a omorât nici un om. Toate acestea le-au făcut soldaţii. Înseamnă, deci, că nu el a ucis oamenii.

Soldaţii armatei franceze s-au dus să-i ucidă pe soldaţii ruşi în lupta de la Borodino, nu în urma ordinului dat de Napoleon, ci din dorinţa lor proprie. Oamenii din toată armata – francezii, italienii, nemţii, polonezii flămânzi, rupţi şi vlăguiţi de marşuri – în faţa armatei care le bara drumul spre Moscova, simţiră că le vin est tiré et qu'il faut le boire.657 Dacă Napoleon i-ar fi oprit cumva să se mai bată cu ruşii, ei l-ar fi omorât şi tot s-ar fi dus să se bată cu ruşii, pentru că nu mai aveau încotro.

Când li s-a citit ordinul lui Napoleon, ce-i trimetea la schilodire şi la moarte de dragul posterităţii care-i va lăuda pentru că au luptat la Moscova, ei au strigat: „Vive l'Empereur!” exact aşa cum au strigat „Vive l'Empereur!” la vederea portretului de copil împungând globul pământesc cu un beţigaş de bilboquet, şi cum ar fi strigat la orice gogomănie care li s-ar fi spus, căci nu mai aveau nimic altceva de făcut decât să strige: „Vive l'Empereur!” şi să pornească la luptă pentru ca, biruitori, să găsească la Moscova hrană şi odihnă. Aşadar, nu pentru că le poruncise Napoleon îşi omorau ei semenii.

Şi nu Napoleon a dispus de mersul bătăliei, pentru că din dispoziţiunile sale n-a fost executată niciuna şi pentru că în timpul luptei, fiind departe, el n-a ştiut ce se petrece în faţa lui. Înseamnă, deci, că nici chipul în care oamenii aceştia s-au omorât unii pe alţii nu se datoreşte voinţei lui Napoleon, ci că a decurs totul independent de el, conform voinţei câtorva sute de mii de oameni, care au luat parte la acţiunea comună. Lui Napoleon i se părea numai că acţiunea se desfăşoară în întregime după voinţa lui. De aceea, întrebarea dacă Napoleon a avut sau n-a avut guturai nu poate avea pentru istorie mai mare importanţă decât întrebarea dacă a avut sau nu guturai ultimul soldat, vizitiu de furgon.

Cu atât mai mult guturaiul lui Napoleon din ziua de 26 august n-a avut importanţă cu cât afirmaţiile scriitorilor, care spun că din cauza guturaiului său ordinea de bătaie şi dispoziţiunile date de el în timpul bătăliei n-ar fi fost chiar aşa de bune cum au fost cele anterioare, sunt absolut neadevărate.

Ordinea de bătaie citată aici n-a fost întru nimic mai proastă, ba chiar a fost mai bună decât toate planurile de luptă anterioare, care, urmate, duseseră la câştigarea atâtor bătălii. Presupusele dispoziţiuni date în timpul luptei n-au fost nici ele mai proaste decât cele de altădată, căci nu se deosebeau întru nimic de cele pe care le dase el întotdeauna. Dar ordinea de bătaie şi dispoziţiunile acestea par a fi mai slabe decât altele, numai pentru că bătălia de la Borodino era cea dintâi bătălie pe care n-o câştigă Napoleon. Cele mai bune dispoziţiuni şi cele mai profunde planuri şi dispozitive par foarte prost întocmite şi sunt aspru criticate de orice savant militar, atunci când o bătălie dată în conformitate cu ele nu este câştigată, şi, dimpotrivă, dispoziţiunile şi ordinele de bătaie cele mai greşite par foarte bune şi oameni serioşi demonstrează pe parcursul unor tomuri groase valoarea acestor greşite ordine de bătaie dacă, urmându-le, a fost câştigată lupta.

Ordinea de bătaie de la Austerlitz, elaborată de Weyrother, a fost un model de perfecţiune pentru lucrările de acest gen, dar cu toate astea a fost aspru criticată, şi a fost criticată tocmai din pricină că era desăvârşită, din pricină că era prea din cale-afară de amănunţită.

În bătălia de la Borodino, Napoleon şi-a îndeplinit rolul de reprezentant al puterii tot atât de bine, ba chiar mai bine decât în alte bătălii. El n-a făcut nimic care să împiedice mersul acţiunii; s-a supus părerilor celor mai înţelepte; n-a încurcat lucrurile, nu s-a contrazis singur, nu s-a înspăimântat şi n-a fugit de pe câmpul de luptă, ci şi-a îndeplinit cu mult tact şi cu experienţa războiului, calm şi demn, rolul său de aparent comandant.